Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimentePC

Evenimente ale PC la tema “Drepturile şi libertăţile omului”

24 noiembrie 2010
Vicepreşedintele Partidului Conservator, Oleg Nirca în cadrul unei conferinţe de presă de la Info-Prim Neo, a negat orice implicare a sa sau a familiei sale în cazul răpirii fostului şef al SIS, Artur Reşetnicov, care este naşul său de cununie. “Ne-am întâlnit luni la ora trei în barul unde obişnuiam să discutăm. El a ieşit mai devreme, iar eu mi-am aşteptat camaradul cu care am discutat despre propunerea pe care mi-o făcuse Reşetnicov”, a afirmat Oleg Nirca. Acesta a precizat că Artur Reşetnicov i-a propus ca Partidul Conservator, condus de soţia sa, Natalia Nirca, să părăsească cursa electorală şi să-şi îndemne electoratul să voteze pentru Partidul Comuniştilor. În cazul eventualei victorii, partidul Nataliei Nirca s-ar fi bucurat de anumite privilegii. Reprezentanţii PC au convocat conferinţa de presă după ce, cu o zi mai devreme, Oleg Nirca, a fost chemat la poliţie unde a făcut cunoştinţă cu explicaţia pe care a lăsat-o Reşetnicov.
20 septembrie 2010
Liderii Partidului Conservator, au organizat o conferinţă de presă la Info-Prim Neo, în cadrul căreia au venit cu propunerea ca alegerile parlamentare şi locale să aibă loc în primăvara anului viitor în aceeaşi zi. “Noi propunem ca aceste alegeri să fie comasate nu numai din punct de vedere financiar, ci şi pentru ca guvernanţii să aibă mai mult timp la dispoziţie să-şi realizeze programele iniţiate, reformele propuse” dar şi se vor economisi 40 de mil. de lei, a declarat liderul PC, Natalia Nirca. De asemenea, Partidul Conservator atenţionează că în cazul în care scrutinul parlamentar anticipat va avea loc în noiembrie, se impun cîteva riscuri “unul dintre acestea este că se poate repeta situaţia de la referendumul din 5 septembrie, când la urne s-au prezentat mai puţin alegători decât prevede pragul minim pentru validarea rezultatelor scrutinului. Un alt risc este că Parlamentul nou ales nu va putea vota iarăşi şeful statului şi ţara va fi antrenată într-un nou ciclu electoral”. Totodată, Partidului Conservator a anunţat că va participa la alegeri, indiferent de data la care va avea loc scrutinul.
21 iunie 2010
Partidul Conservator a ţinut o conferinţă de presă la sediul Info-Prim Neo, în cadrul căreia au declarat că actuala guvernare nu se deosebeşte cu nimic de fosta conducere, dorind perpetuarea haosului şi instabilităţii politice în Republica Moldova, în acest sens, conservatorii cer guvernării reducerea numărului de deputaţi şi anunţarea datei referendumului şi alegerilor anticipate. Preşedintele formaţiunii, Natalia Nirca, a declarat că guvernarea doar afişează un anticomunism declarativ, oficial şi populist, care nu a fost materializat în niciun fel. “Nu avem traşi la răspundere marii corupţi, marii delapidatori de fonduri, marii monopolişti — care au subminat economia naţională şi nu avem nici condamnarea comunismului, pentru care s-a făcut un studiu imens de mii de pagini şi s-a rămas cu nimic”. De asemenea, partidul insistă pe anularea modificărilor în Codul electoral, în special ceea ce ţine de capitolul referendumului constituţional. Natalia Nirca a conchis că, în loc să se gândească la relansarea economică, reducerea sărăciei, problemele sociale, guvernarea a inventat o altă strategie — referendumul şi alegerile parlamentare, pentru care nu sunt anunţate termene clare de desfăşurare.
10 februarie 2010
Partidul Conservator a desfăşurat o conferinţă de presă în incinta Agenţiei de presă “Info-Prim Neo”, în cadrul căreia a criticat guvernarea pentru că a neglijat problemele social-economice ale ţării în favoarea celor electorale. Partidul Conservator nu este de acord cu evitarea alegerilor parlamentare anticipate prin adoptarea în grabă a unui proiect nou al Constituţiei R. Moldova şi propune desfăşurarea acestora concomitent cu cele locale, preconizate în 2011. Referindu-se la problemele socio-economice ale R. Moldova, Natalia Nirca preşedintele PC, a spus că povoara împrumutului străin, de care beneficiază R. Moldova, îl suportă populaţia ţării. “Partidul Conservator cere guvernării să renunţe la îngheţarea salariilor bugetarilor, să fie identificate compensaţii pentru achitarea diferenţei de tarif, pe fonul majorării galopante de preţuri”, a mai declarat Nirca.
24 iunie 2009
Partidul Conservator a susţinut o conferinţă de presă, în incinta Agenţiei Info-Prim Neo, pe tema: “Poziţia PC faţă de alegerile parlamentare anticipate”.
28 aprilie 2009
Partidul Conservator a susţinut o conferinţă de presă, la sediul Agenţiei de presă “Info-Prim Neo”, pe tema: “Poziţia PC vis-a-vis de acţiunile opoziţiei după validarea alegerilor parlamentare”.
21 aprilie 2009
Partidul Conservator a organizat o conferinţă de presă la sediul Agenţiei de presă “Info-Prim Neo”, pe tema: “Poziţia Partidului Conservator faţă de acţiunile partidului de guvernămînt privind evenimentele din 7 aprilie”.

Arhiva

2014 [1]
2010 [6]
2009 [7]
Alegeri [10]
Drepturile şi libertăţile omului