Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimentePPRM

Congresul II al Partidului Popular din Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
PPRM / 17 noiembrie 2012 | 
Congresul II al Partidului Popular din Republica Moldova

Pe 17 noiembrie 2012, la Chişinău, şi-a ţinut lucrările Congresul II al Partidului Popular din Republica Moldova (PPRM), eveniment la care au participat 345 de delegaţi din partea a 29 organizaţii teritoriale ale formaţiunii. Congresul şi-a propus adoptarea unui Statut şi Program politic într-o nouă redacţie, alegerea conducerii partidului şi trasarea obiectivelor pentru perioada imediat următoare.

Conform noului Statut al Partidului Popular, conducerea partidului este formată din patru copreşedinţi, dintre care unul este copreşedinte coordonator. În calitate de copreşedinte coordonator a fost ales Alexandru Oleinic, ex-ministru al tehnologiei informaţiei iar ceilalţi trei copreşedinţi aleşi sunt: Valeriu Cosarciuc, ex-ministru al agriculturii; Angela Cibotari şi Vasile Guţu, care sunt ambii lideri din teritoriu.

În luarea sa de cuvînt, Alexandru Oleinic a menţionat că în cadrul Congresului, în premieră, au asistat mai multe naţiuni, care au venit cu propuneri, acestea regăsindu-se în programul politic al partidului. “Sunt problemele cele mai importante, care ţin de dezvoltarea economică durabilă, unica modalitate de a combate sărăcia, precum şi consolidarea societăţii moldoveneşti, ca obiectiv al PPM fiind formarea unei naţiuni civice unite, în care se vor regăsi toate etniile”, a declarat copreşedintele coordonator.

Potrivit noului Program politic adoptat, Partidul Popular este un partid modern, de o vocaţie europeană, care militează pentru edificarea în Republica Moldova a statului de drept, suveran şi democrat. Principalele angajamente ale PPRM ţin de consolidarea societăţii moldoveneşti, prin constituirea unei naţiuni civice unite şi integrarea grupurilor etnice într-o comuniune culturală comună. Un alt obiectiv primordial este stabilitatea politică prin perfecţionarea sistemului politic.

Totodată, în cadrul Congresului a fost votată noua componenţă a Consiliului Politic Naţional, Comisiei Centrale de Cenzori, Curţii de Etică şi Arbitraj al Partidului.

În conformitate cu datele prezentate de organizatori, PPRM are circa 5500 de membri. Partidul a fost înregistrat la 15 aprilie 2011 şi are la bază doctrina populară, îmbinând valorile liberalismului clasic, creştin-democraţiei europene şi conservatorismului tradiţional.