Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Inflaţia se îngroaşă
|
|
Prognozele noastre din numărul trecut al e-jurnalului Guvernare şi Democraţie în Moldova cu privire la inflaţia pentru luna octombrie curent au fost confirmate de datele oficiale ale BNS. Astfel, potrivit acestuia, inflaţia pentru octombrie a fost de 1,6%, respectiv cifra anualizată pentru cele zece luni a atins o valoare de 10,7%. Cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate la produsele alimentare — cu 2,4%, la produsele nealimentare preţurile s-au majorat cu 1,4%, iar tarifele şi serviciile prestate populaţiei au crescut cu 0,8%. Ţinta Guvernului şi Băncii Naţionale a Moldovei este ca şi compromisă în condiţiile în care limita maximă a fost fixată la 10%. Inflaţia din octombrie nu mai miră pe nimeni, iar o creştere pronunţată a preţurilor este de aşteptat şi în următoarele două luni, în particular ca urmare a majorării preţurilor la carburanţi de către staţiile PECO locale. În acelaşi timp, credem că în noiembrie-decembrie inflaţia nu ar mai lua-o razna datorită unor potenţiale reduceri ale preţurilor la alimente.
Cert este că preţurile alimentelor au avut cea mai importantă contribuţie la creşterea inflaţiei. Scumpiri mai importante s-au înregistrat la uleiul de floarea soarelui, ouă, legume şi fructe proaspete, preţul pîinii a urcat niţel etc. Spre exemplu, o situaţie simptomatică este cea a uleiului de floarea soarelui. Pe de o parte, recolta de anul curent s-a redus de cca 3 ori. Pe de altă parte, volumul producţiei anuale, care se estimează la 45–50 mii tone, depăşeşte consumul intern (35–40 mii tone). În acelaşi timp, pe piaţa externă s-a atestat o creştere a preţului la acest produs cu cca 35–40%, iar la noi producătorii au operat creşteri chiar cu 50%. Probabil că în cazul dat producătorii s-au orientat la contextul regional, pe cînd pentru consumatorii locali această situaţie este una care “trage de buzunar”. Respectiv, în atare situaţie autorităţile sînt în drept să verifice cît este de argumentată această decizie a producătorilor. Piaţa locală este relativ mică şi comercianţii se pot înţelege între ei pentru a impune preţuri exagerate. De aceea, manifestările de agiotaj au un ecou imediat şi puternic.
Bineînţeles că seceta din vara aceasta a făcut ca preţurile la alimente de bază să crească. Această creştere a preţurilor are tendinţe care de altfel sînt resimţite şi în mai multe ţări din regiune. De altfel, aceasta a făcut ca perspectivele inflaţiei să se înrăutăţească. Într-un fel sau altul măsurile autorităţilor de a interveni administrativ pe piaţa pentru a evita majorări galopante ale preţurilor la unele produse alimentare pot fi justificate. Pe de altă parte, o economie de piaţă nu poate admite intervenţia univocă a statului, or producătorii şi comercianţii sînt în drept să-şi stabilească de unii singuri costul unui produs, bineînţeles asta în limitele acceptabile.
Am putea presupune că efectele creşterii preţurilor se vor resimţi cel mai puternic în primăvara anului viitor şi nu este exclus ca urmările secetei din vara trecută să se răsfrîngă şi asupra anului agricol 2008, în special dacă autorităţile nu vor întreprinde suficiente măsuri pentru atenuarea consecinţelor. Dacă adăugăm la această combinaţie de pe piaţa propriu-zisă a alimentelor o tendinţă de creştere a preţurilor la purtătorii de energie convenţionali, apoi situaţia se complică şi mai mult din punctul de vedere al consumatorilor.
Deciziile BNM de la sfîrşitul lunii septembrie curent de a majora rata dobînzii de bază şi rezervele minime obligatorii ale băncilor comerciale deţinute la banca centrală arata că autoritatea monetară se preocupă de obiectivul care cel mai mult contrează: inflaţia. În a doua jumătate a anului presiunile asupra preţurilor s-au intensificat, presiuni care au culminat în august-octombrie. În repetate rînduri am încercat prin intermediul intervenţiilor publice, comentarii etc. să susţin că lupta cu inflaţia trebuie continuată chiar şi atunci cînd cifra acesteia aparent este mică. Mai mulţi însă mi-au replicat că ar fi cam prea costisitor pentru economie, deoarece o inflaţie mai mare (bineînţeles cînd aceasta este sub control) stimulează întreprinderile să aibă profituri mai mari din vînzări. Însă riscurile pe termen lung generate de inflaţie, dobînzi ridicate sau şomaj înalt nu sînt oare mult mai dureroase?! Doua din acestea deja s-au materializat — inflaţia şi dobînzile în creştere. Cît priveşte şomajul, chiar dacă statistica oficială indică o valoare foarte mică, asta pare a fi departe de realitate pînă la urmă.
Ratele dobînzii mai mari pot deveni mai atractive, dar numai pe termen scurt, pentru că inflaţia mare le va reduce profitabilitatea pe termen lung. Chiar dacă a contribuit la scăderea inflaţiei, aprecierea leului va alimenta în continuare pofta pentru contractarea de credite, însă care vor conduce la un consum mai mare şi, implicit, la o creştere a importurilor. În plus, dacă privim din alt punct de vedere, întărirea monedei naţionale (care de fapt a fost susţinută şi declarată de către guvernatorul BNM) va acţiona în direcţia reducerii creşterii economice, inevitabil şi prin diminuarea exporturilor.
Altfel spus, aprofundarea deficitului balanţei comerciale va diminua creşterea PIB-ului în ultimele luni[1]. Fără îndoială că decizia BNM de stîpînire a inflaţiei nu este suficientă dacă nu este urmată de eliminarea altor “metehne” care-i pot submina efectele. Mă refer aici, spre exemplu, la faptul că Banca Naţională ar putea să-şi micşoreze volumul sterilizării pe piaţa valutară şi astfel să reducă dobînda pe termen scurt. În cazul în care nu vor fi întreprinse şi alte măsuri, inflaţia se va îngroşa şi mai mult.
- ↑ Vezi nr. 8 al publicaţiei Euromonitor.