Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiComune

Comunicat de presă al Blocului “Moldova Democrată”

|versiune pentru tipar||
AMNPDMPSLPEMAVE (astăzi PVE) / 1 noiembrie 2004
Preşedintele Blocului “Moldova Democrată” (BMD), dl Serafim Urechean, a relatat la o conferinţă de presă despre vizitele întreprinse în capitalele ţărilor vecine: Moscova, Bucureşti şi Kiev, precum şi despre programul apropiatei sale deplasări la Strasbourg. “Am folosit diversele prilejuri, oficiale şi neoficiale, pentru a menţine comunicarea cu vecinii, care este obligatorie pentru refacerea bunelor relaţii, deteriorate de actuala guvernare de la Chişinău”, a accentuat Preşedintele BMD. El a susţinut, că Moldova, inclusiv prin situaţia sa geopolitică, trebuie să devină o punte de legătură între est şi vest, între nord şi sud, — ideie salutată în egală măsură la Moscova, Bucureşti şi Kiev.

Vizita la Moscova, prima în şirul acestui tur regional, s-a produs cu prilejul Reuniunii Primarilor Capetalelor Lumii, care a reunit delegaţii din peste o sută de ţări. A fost un bun prilej de a discuta cu reprezentanţii capitalelor, cu care Chişinăul colaborează în interesul locuitorilor săi şi al Moldovei. Cu Boris Grîzlov, Preşedinte al Dumei de Stat şi lider al formaţiuni “Edinnaia Rossia” am examinat şi direcţiile de colaborare dintre forţele politice de centru, reprezentate în Moldova de BMD. Răspunzînd la întrebările jurnaliştilor, dl Serafim Urechean a confirmat că a solicitat interlocutorilor săi de la Moscova să contribuie la eliminarea cît mai grabnică a problemei şcolilor moldovaneşti din estul Moldovei cu predare în grafie latină. Cît priveşte perspectivele soluţionării conflictului de pe Nistru, Preşedintele BMD a reamintit, că anume această formaţiune a lansat ideia extinderii formatului de negocieri prin implicarea României, a Uniunii Europene şi a Statelor Unite ale Americii. Un fapt interesant, în contextul relaţiilor regionale, îl constituie nedumerirea exprimată de Boris Grîzlov în legătură cu tensionarea în ultimii ani a relaţiilor dintre Moldova şi România.

Şi la Bucureşti persistă nedumerirea în această problemă, a conchis Preşedintele BMD, făcînd referinţă la întîlnirea sa recentă cu primul ministru, Adrian Năstase, Preşedinte al PSD şi candidat la preşedinţia României. La Bucureşti s-au purtat discuţii cu senatorul Adrian Păunescu şi cu o serie de reprezentanţi ai Guvernului şi Parlamentului României. Fiind întrebat, dacă a avut întrevederi şi cu dl Traian Băsescu, omologul său de la Bucureşti, dl Urechean a menţionat că durata scurtă a acestei vizite private n-a inclus o asemenea întrevedere. Intenţiile de a ne întîlni cu dl Băsescu, deocamdată rămîn nerealizate, dar cred că vom găsi posibilitatea de a continua relaţiile foarte bune, stabilite între cele două capitale.

La Kiev dl Urechean s-a aflat cu prilejul aniversării a 60-a de la eliberarea Ucrainei de sub ocupaţia germano-fascistă şi a însoţit la aceste manifestări delegaţia veteranilor de război din Republica Moldova. Este foarte important să ştim, că în ţările vecine este înţeleasă şi susţinută orientarea Republicii Moldova spre integrarea în Europa, a declarat Preşedintele BMD, menţionînd că în relaţiile cu vecinii nu trebuie să apară nici un fel de probleme.

Referitor la vizita, care o întreprinde începe pe 2 noiembrie la Strasbourg, s-au anunţat o serie dintre întîlnirile programate. În afară de participarea la Congresul Puterilor Locale şi Regionale, dl Serafim Urechean se va întîlni cu noul Secretar General al Consiliului Europei (CE), cu Preşedintele Adunării Parlamentare a CE şi cu raportorul pentru starea autonomiei locale în Republica Moldova.

Centrul de Presă al BMD
Notificare pe marginea declaraţiilor false ale Producătorului general al Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania “Teleradio-Moldova” Adresare a Primarului General al municipiului Chişinău către colaboratorii organelor de drept