Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiComune

Comunicat de presă al Blocului “Moldova Democrată”

|versiune pentru tipar||
AMNPDMPSLPEMAVE (astăzi PVE) / 23 noiembrie 2004
În perioada de la formarea sa Blocul “Moldova Democrată” (BMD) a demonstrat, că este principala forţă de opoziţie, capabilă să ofere cetăţenilor şansa unui viitor prosper şi european. Acest fapt s-a confirmat prin creşterea numărului de organizaţii terotoriale şi activişti în toate localităţile Moldovei. Tot mai mulţi se înrolează pentru a sprijini această misiune istorică a BMD. Parcurgem un proces dinamic de extindere a structurilor noastre teritoriale şi locale. Am desfăşurat primele 10 reuniuni ale activului BMD de nivel raional şi municipal. La ele au participat peste 5 000 de reprezentanţi ai BMD, iar spre final vom antrena cca 20 000 de activişti. Ei vor spulbera dominaţia structuilor locale ale comuniştilor, vor demonstra adevărata faţă a oligarhiei roşii.

În acelaşi timp, Blocul “Moldova Democrată” este serios îngrijorat de agravarea climatului politic din ţară, de faptul că Puterea ascunde problemele reale ale oamenilor şi substituie normele democratice şi de drept prin metode moştenite din trecutul totalitar. Nomenclatura actualei guvernări este speriată de amploarea susţinerii, pe care o obţine BMD la nivel local şi încearcă disperat să oprească acest proces. Cazuri evidente de persecutare a reprezentanţilor Blocului “Moldova Democrată” sunt fixate la Floreşti, Soroca, Basarabeasca, Rezina, Sîngerei, Chişinău şi în multe alte părţi. Sunt reţinuţi şi anchetaţi primarii, se fabrică dosare penale funcţionarilor publici, sunt eliberaţi din funcţie directori de şcoli şi grădiniţe, pentru că au demnitatea de a se opune dictaturii de sus. Atacul asupra autorităţilor publice locale a luat forme barabare, paralizînd soluţionarea multiplelor probleme ale populaţiei.

Spre regret, după ce a eşuat în toate promisiunile şi politicile sale, actuala putere a ignorat avertismentele date de observatorii internaţionali imediat după alegerile locale din 2003. Ea a amplificat manipularea Companiei Publice “Teleradio-Moldova” şi ziarele de stat. Persecutarea principalei forţe democratice a devenit mai violentă, mai extinsă, mai evidentă.

Atenţionăm societatea civilă din Moldova şi cancelariile occidentale — guvernarea este în plin proces de falsificare a viitoarelor alegeri parlamentare, prin manipularea opiniei publice, prin restrângerea drepturilor fundamentale ale omului şi prin compromiterea instituţiilor democratice.

Blocul “Moldova Democrată” e decis să mobilizeze toate forţele interne şi să atragă sprijinul comunităţii internaţionale pentru a apăra valorile libertăţii şi drepturile fundamentale în ţara noastră. Suntem convinşi, că vom reuşi. În acest context, pe 28 noiembrie, la Chişinău, în scuarul Teatrului de Operă şi Balet, cu începere de la ora 12:00, BMD desfăşoară un miting în apărarea democraţiei şi a drepturilor omului. Vom da un semnal puterii, că suntem pregătiţi să sancţionăm ferm totalitarismul şi politicile ei, care compromit prezentul şi viitorul ţării.

Centrul de Presă al BMD
Declaraţie a Blocului “Moldova Democrată” Notificare pe marginea speculaţiilor referitoare la poziţia BMD faţă de alegerile din Ucraina