Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiComune

Patru partide au adresat o scrisoare experţilor din Comisia de la Veneţia

|versiune pentru tipar||
PNLPPRMPPDAPVE / 16 mai 2017

Cu ocazia vizitei în Republica Moldova, patru partide — PNL, PPRM, PPDA şi PVE — au solicitat delegaţiei Comisiei de la Veneţia o întrevedere, expediind-o pe adresele domnilor lor, dar şi Parlamentului de la Chişinău. Pentru că întîlnirea nu a avut loc, aceste formaţiuni politice (care au avut un dialog, negocieri şi o decizie comună în privinţa recentelor alegeri prezidenţiale) au retrimis zilele acestea o Scrisoare, în care şi-au formulat poziţia în legătură cu iniţiativa, dezbătută de Parlament în prima lectură, de modificare a sistemului electoral. Iată conţinutul Scrisorii:

Stimaţi experţi ai Comisiei de la Veneţia,

Având în vedere agenda încărcată şi programul scurt pe care le-aţi avut în recenta vizită la Chişinău, care nu au permis să avem o întâlnire comună, am decis să ne adresăm. prin intermediul acestei scrisori, pentru a vă face cunoscută poziţia noastră în legătură cu schimbarea sistemului de vot din Republica Moldova.

Considerăm că o reformă a sistemului electoral în Republica Moldova este necesară, având în vedere evoluţiile politice negative, care au fost cauzate şi de imperfecţiunile sistemului proporţional, care putea fi îmbunătăţit de guvernările declarate proeuropene, pentru a asigura o mai bună reprezentare în Parlament a partidelor politice — parlamentare şi extraparlamentare.

Îmbunătăţirea sau modificarea actualului sistem electoral este dictată, în opinia noastră, şi de nivelul redus de încredere al cetăţenilor în partidele politice, în special — în instituţia Parlamentului. În acest fel, sunt puse la îndoială instituţiile fundamentale pentru buna funcţionare a democraţiei. Credem că această situaţie este una faţă de care partidele politice sunt obligate să aibă un răspuns, iar acesta trebuie să fie unul care să contribuie la consolidarea instituţiilor democratice din stat.

Noi, partidele politice extraparlamentare semnatare, care am participat la dezbaterile publice organizate de Legislativ, fie că unele optează, prin Programul lor politic, pentru sistemul uninominal, iar altele — pentru sistemul electoral mixt, ce ar realiza o balanţă între principiul reprezentativităţii şi cel al proporţionalităţii, am făcut cunoscut, în poziţiile exprimate în cadrul discuţiilor, că, pentru:

  • a oferi un acces mai mare al cetăţenilor la procesul decizional;
  • a asigura o reprezentare optimă a curentelor de opinie şi de poziţii ideologice ale partidelor actualmente extraparlamentare;
  • a asigura o mai mare legitimitate candidaţilor aleşi în circumscripţii;
  • a credibiliza partidele şi reda încrederea cetăţenilor în instituţia legislativă (Parlament);
  • a garanta o mai bună reprezentare a cetăţenilor din (raioane, autonomia găgăuză) şi comunităţile noastre de peste hotare (diasporă);
  • a încerca încadrarea zonei transnistrene în lista circumscripţiilor,
  • a asigura exprimarea liberă a votului şi procesarea obiectivă a rezultatelor alegerilor,

sunt ABSOLUT necesare două prevederi, fundamentale, în legislaţia electorală:

  • eliminarea pragului electoral in sistemul mixt,în partea de legislaţie care se referă la alegerea deputaţilor în baza listelor de partid;
  • reprezentarea egală, — în structurile Autorităţii electorale, care organizează alegerile, — a tuturor subiecţilor electorali, fără nicio discriminare, pentru că toate partidele trebuie să aibă un start egal în alegeri.

Iată de ce noi am participat direct şi activ în dezbaterile care au fost organizate în ultima perioadă pe tema sistemului de vot din Republica Moldova. Am afirmat, în cadrul acelor dezbateri, că una dintre condiţiile reformării sistemului electoral trebuie să fie întrunirea unui larg consens politic şi în societate. Acest punct de vedere este, de altfel, în consens şi cu recomandările formulate de Comisia de la Veneţia, cu diferite ocazii.

Acceptarea acestor două propuneri-cheie pentru o reprezentare maximă a alegătorilor în Parlament, unde trebuie adoptate politici pentru binele întregii societăţi, indiferent de etnie, de religie, de viziuni politice ş.a., precum şi o campanie onestă de informare a cetăţenilor privind un vot mixt, fără prag electoral, ar conduce la înţelegerea corectă, în ansamblu, a votului în cadrul unui nou sistem electoral.

Având în vedere toate aceste argumente, am constatat votul larg din Parlamentul Republicii Moldova pentru introducerea sistemului mixt. Votul a 74 de deputaţi, reprezentând partidele de la guvernare şi din opoziţie, ar trebui, totuşi, să ia în vedere, pentru a asigura o platformă solidă în realizarea consensului, şi propunerile formulate şi anunţate public de noi.

Doar astfel, sistemul mixt ar oferi tuturor partidelor şi candidaţilor posibilităţi maxime de a concura în condiţii nediscriminatorii în alegerile parlamentare din 2018.

Ne exprimăm speranţa că instituţia dumneavoastră va ţine cont de toate aceste argumente, la care au decis să subsemneze unele partide extraparlamentare din Republica Moldova. Considerăm, de asemenea, că avizul şi recomandările Comisiei de la Veneţia sunt extrem de importante pentru realizarea unei reforme a sistemului electoral în conformitate cu standardele democratice şi vom insista ca acestea să fie incluse în noua legislaţie.

Declaraţia privind Consensul politic naţional în favoarea menţinerii sistemului electoral proporţional Rezoluţia protestului din 17 septembrie 2017