Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Reprezentanta Olandei la ONU pe probleme de femei şi ex-secretarul general ECOSY pregătesc tinerele democrate

|versiune pentru tipar||
PDM / 20 martie 2012
Partidul Democrat din Moldova

În perioada 16–18 martie, Tineretul Democrat PDM a fost gazda unui seminar organizat de fundaţia Alfred Mozer Stichting din Olanda. Trainingul a fost dedicat tinerelor din cadrul Ligii Tinerelor Democrate. Cele 25 de participante au beneficiat de o instruire politică cu ajutorul reprezentanţei Olandei la ONU pe probleme de femei, Kirsten van del Hul, şi ex-secretarul general ECOSY, Janna Besamusca.

Trainerii au ghidat, în cele trei zile, campaniile elaborate de tinere pe probleme sociale şi politice. Astfel, în prima zi, tinerele au identificat cele mai importante patru probleme ale tinerelor şi femeilor din Republica Moldova. Programul din a doua zi a cuprins următoarele etape: analiza grupului de lucru (analiza SWOT), elaborarea şi prezentarea mesajului central grupului ţintă, cât şi prezentarea unor materiale promoţionale, care ar putea să caracterizeze întreaga acţiune de anvergură.

Kirsten van del Hul a rămas plăcut surprinsă de sloganele originale şi sugestive ale campaniilor: “Nu lovi cu pumnul în viitor”, “Femeia — cheia succesului”, “Apreciază-te şi demonstrează că eşti importantă”. Trainerii au menţionat că mesajul trebuie să reflecte imaginea de oglindă, a ceea ce s-a întâmplat, strategia care va aduce schimbarea în prezent şi să reprezinte viitorul.

În ultima zi a programului, cu o comunicare au venit liderii de partid: preşedintele de onoare PDM, Dumitru Diacov, ministrul protecţiei sociale, muncii şi a familiei, Valentina Buliga, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Valentina Stratan.

Dumitru Diacov a menţionat că PDM încurajează implicaţia tinerelor în politică, pentru că ele creează echilibrul şi responsabilitatea în activitatea instituţiilor statului. “Nu în zadar, Partidul Democrat din Moldova are unicul ministru femeie la nivel de guvern sau, de exemplu, cele două femei din cele trei preşedinte din raion sunt din cadrul PDM. Maturitatea politică a viitoarei clase este şcolită prin experienţa politică a partenerilor noştri social-democraţi din statele UE, beneficiare fiind şi tinerele democrate”, a menţionat preşedintele de onoare a PDM.

În cea de-a treia zi, tinerele au participat la un workshop distractiv — montarea unui spot de campanie care să comunice mesajul central. Experienţa trainerilor la nivel internaţional în diferite campanii de femei şi pentru femei, prezentate prin diferite spoturi şi imagini, au inspirat tinerele democrate în montarea propriilor creaţii.

Victor Zubcu, Preşedintele Tineretului Democrat PDM, a înmânat diplome de participare la trainingul de pregătire politică şi a declarat că mereu a sprijinit şi va sprijini activitatea Ligii Tinerelor Democrate.

Liga Tinerelor Democrate este o structură componentă a Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat din Moldova, constituită din tinere membre şi simpatizante ale PDM. LTD a fost constituită în 2008 la iniţiativa unui grup de tinere. De atunci, această structură colaborează cu organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale în scopul realizării obiectivelor comune: promovarea valorilor social-democratice, a valorilor culturale europene şi a drepturilor omului printre tinerele din Republica Moldova şi peste hotarele ei, apărarea drepturilor tinerelor pentru înlăturarea barierelor create de către structurile guvernamentale sau administrativ publice.

Sursa: www.pdm.md

Iniţiativă legislativă privind interzicerea publicităţii la medicamente Preşedinţii organizaţiilor primare de pensionari au fost instruiţi în problemele protecţiei sociale