Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Aproximativ 1300 de noi membri ai Organizaţiei PDM Edineţ au primit carnetele de partid de la preşedintele formaţiunii, Marian Lupu

|versiune pentru tipar||
PDM / 8 iulie 2012
Partidul Democrat din Moldova

Partidul Democrat din Moldova continuă să-şi extindă rândurile, proces care s-a intensificat mult după cel de-al VII-lea Congres, la care a fost anunţată reformarea formaţiunii. Doar la finele săptămânii trecute, la Edineţ şi Drochia, aproximativ 2000 de noi membri ai PDM au primit carnetele de partid de la preşedintele formaţiunii, Marian Lupu, şi Dumitru Diacov, preşedintele de onoare.

Marian Lupu, care a participat, sâmbătă, la Forumul organizaţiei raionale a PDM din Edineţ, i-a felicitat pe cei peste 1300 de membri noii veniţi, precizând că decizia lor coincide cu demararea unor transformări importante în partid. “Venirea unui număr impunător de oameni în echipa PDM din Edineţ vine să consolideze întreaga echipă, or, acest obiectiv a fost fixat şi în cadrul Congresului partidului din 16 iunie”, a spus liderul PDM.

Printre cei care au aderat recent la PDM Edineţ o mare parte sunt persoane până la 35 de ani. “Tineretul are aspiraţii europene şi democratice. Am făcut un pas mare devenind membru al PDM. Noi învăţăm de la seniori şi încercăm să lucrăm de sine stătător”, a remarcat Danu Crainîi, preşedintele organizaţiei de tineret a PDM din Edineţ.

La Drochia, preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, a reiterat îndemnul la consolidare, principiu care, potrivit lui, este caracteristic PDM şi trebuie aplicat în întreaga societate moldovenească. “Partidul Democrat este în creştere şi are capacitatea să ajute aleşii locali în realizarea sarcinilor de a schimba spre bine viaţa oamenilor”, a mai spus Dumitru Diacov, în cadrul Forumului organizaţiei raionale Drochia, la care aproape 400 de persoane şi-au primit carnetele de partid.

“Ne dorim cu toţii să trăim într-o ţară bogată, prosperă, democratică. Acum, trecem prin vremuri deloc uşoare pentru ţară însă noi, cei de la PDM, vom promova schimbări care vor aduce prosperitate în fiecare familie”, a declarat Valentina Buliga, preşedinta organizaţiei de femei a PDM, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

Centrul de presă al PDM
Sursa: www.pdm.md

Jucării şi inventar sportiv au ajuns la orfelinatul de la Făleşti Conducerea raionului Nisporeni atrage fonduri externe pentru a realiza investiţii majore în comunitatea locală