Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

PDM consideră că sprijinirea agricultorilor de către stat ar trebui să se realizeze permanent

|versiune pentru tipar||
PDM / 29 septembrie 2012
Partidul Democrat din Moldova

PDM consideră că sprijinirea agricultorilor de către stat ar trebui să se realizeze permanent, propunând pentru aceasta o completare a cadrului legislativ actual. Declaraţia a fost făcută astăzi, în plenul Parlamentului în timpul dezbaterilor privind situaţia agriculturii, de către deputatul PDM, Andrian Candu.

Preocuparea parlamentarilor PDM faţă de problemele agricultorilor este de notorietate. Anterior, deputaţii PDM au iniţiat o prevedere legală prin care agricultorii au beneficiat de o amânare în cazul plăţii impozitului de primăvară, după perioada recoltei. Un nou termen propus acum pentru plata impozitelor este 31 decembrie. Tot la iniţiativa lansată de PDM, proiectul introducerii impozitului unic în agricultură a fost preluat de Ministerul de resort şi urmează să fie dezbătut în Legislativ.

În discursul său din plen, deputatul Andrian Candu a vorbit despre importanţa sprijinului acordat agricultorilor, în contextul în care Republica Moldova îşi propune să devină o economie competitivă pe pieţele europene. “Dacă vrem să fim competitivi, mai ales prin prisma deschiderii unor noi pieţe europene şi a semnării Acordului de Liber Schimb cu UE, ar fi cazul să vociferăm şi să reflectăm asupra cifrei medii de 15% din PIB din ţările membre ale UE, cât reprezintă valoarea subvenţiilor”, a declarat Candu. Spre comparaţie, valoarea subvenţiilor acordate agricultorilor în Republica Moldova reprezintă 0.36% din PIB.

Comparaţia cu media europeană, prezentată de deputatul PDM, nu este întâmplătoare: PDM şi-a asumat obiectivul aderării Moldoveila Uniunea Europeană, acest obiectiv având ca efect apropierea nivelului de trai al cetăţenilor cu cel din statele europene. “Integrarea în UE presupune reforme în toate domeniile vieţii. Incluzând agricultura şi continuând cu domeniile sociale, economie, justiţie, securitate alimentară, protecţia investiţiilor şi altele”, a încheiat parlamentarul PDM.

Centrul de presă al PDM
Sursa: www.pdm.md

Vlad Plahotniuc, în fruntea unui grup de deputaţi ai PDM, s-a deplasat astăzi la Bruxelles pentru a participa la Congresul Partidului Socialiştilor Europeni Vlad Plahotniuc, a discutat despre viitorul european al Republicii Moldova şi despre stadiul reformelor din ţara noastră cu lideri internaţionali, reuniţi la Bruxelles, cu ocazia Congresului Partidului Socialiştilor Europeni