Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Declaraţia Fracţiunii Partidului Liberal cu privire la data de 28 iunie 1940, ziua ocupaţiei sovietice

|versiune pentru tipar||
PL / 28 iunie 2012
Partidul Liberal

Declaraţia a fost rostită la şedinţa plenară a Parlamentului din 28 iunie 2012.

Ziua de 28 iunie este pentru poporul nostru o zi de mare durere, de doliu naţional, este ziua în care, cu 72 de ani în urmă, a început ocupaţia sovietică a Basarabiei. În frumosul şi rodnicul ţinut dintre Prut şi Nistru, care pe atunci urca până la poalele Carpaţilor şi cobora până la Marea Neagră, au năvălit hoardele cotropitoare ale bolşevicilor, aducând moartea, deportările, foametea, robia comunistă. În deceniul care a urmat au căzut victime nevinovate sute de mii de oameni. Elitele naţionale au fost nimicite, şcoala, cultura, biserica, tradiţiile milenare, însuşi modul de viaţă şi civilizaţia rurală a basarabenilor au fost distruse.

Consecinţele acestei mari tragedii, fără precedent în istoria noastră, pe care o definim drept ocupaţia sovietică şi care a ameninţat cu dispariţia noastră totală de pe pământurile strămoşeşti, le mai resimţim şi astăzi.

Crimele şi atrocităţile săvârşite de autorităţile sovietice şi comuniste sunt imprescriptibile. De aceea, Republica Moldova are astăzi imperioasă nevoie de a convoca, în baza materialelor de arhivă şi a mărturiilor supravieţuitorilor, un proces juridic al comunismului, în care să fie stabilite victimele, proporţia actului de genocid, responsabilităţile aparatului represiv, vinovăţiile personale ale executanţilor, mărimea pagubelor materiale publice şi private etc., etc.

Fracţiunea Partidului Liberal consideră că doar după consumarea procesului comunismului şi condamnarea crimelor ocupaţiei sovietice, precum şi după asumarea de către Federaţia Rusă, succesorul de drept al URSS, a adevărului istoric şi a responsabilităţilor ce i se incumbă, această pagină din istoria noastră poate fi întoarsă definitiv.

În această zi de adâncă simţire naţională şi de amintire veşnică pentru înaintaşii noştri, să le spunem celor care au viitorul înainte că cei care au plătit cu sacrificiul suprem sunt parte a fiinţei noastre şi participă, din veşnicie, la acest viitor. Amintirea lor este eternă în istoria neamului românesc.

Departamentul Imagine şi Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md

La propunerea deputaţilor liberali, vor fi promovate mai insistent activităţile APCE şi ale CoE Victimele ocupaţiei sovietice, comemorate şi la Ungheni