Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Victimele deportărilor comemorate şi la Ialoveni

|versiune pentru tipar||
PL / 10 iulie 2012
Partidul Liberal

Preşedintele raionului Ialoveni, domnul Nicolae Andronachi, alături de deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, domnul Ion Hadârcă, Preşedintele Fracţiunii Partidul Liberal şi administraţia oraşului Ialoveni, în data de 6 iulie a participat la manifestarea consacrată zilei comemorării victimelor deportărilor în masă.

Au fost invitate victimele şi rudele victimelor deportărilor, în incinta primăriei orăşeneşti. În timpul manifestării primarul de Ialoveni, domnul Caracuian Gheorghe, a adus la cunoştinţă, că cu greu a făcut rost de dosarul bunelului său de la arhivă, precum că a fost deportat, dar este mândru că a reuşit în cele din urmă. Primarul a rugat pe cei prezenţi, care deţin poze, sau careva documente privitor la deportări să le prezinte la primărie pentru a organiza o expoziţie în numele celor deportaţi, lăsată pentru tînăra generaţie.

Deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, domnul Ion Hadârcă, Preşedintele Fracţiunii Partidului Liberal, a subliniat momentul că este indignat, de atitudinea unor colegi parlamentari care nu recunosc că au fost deportaţi.

Preşedintele raionului, domnul Nicolae Andronachi şi-a exprimat dezacordul faţă de tragicul eveniment suportat de basarabeni, fiind deportaţi pentru simplu fapt că se opuneau regimului comunist, care pentru câteva capete de animale erau înscrişi în lista chiaburilor. A asigurat că tânara generaţie apreciază deosebit persoanele care au fost deportate, pentru curajul şi gustul de viaţă, manifestat de ei, dând naştere la copii şi acolo şi aici, construind case atât în Siberia, cât şi în Republica Moldova.

Înainte de a depune flori la monumentul din faţa primăriei, domnul Ion Hadârcă împreună cu preşedintele raionului, Nicolae Andronachi, au strâns mâna şi, în acelaşi timp, le-au înmânat câte o floare, insigna şi legitimaţia de fost deportat şi deţinut politic din Republica Moldova. Primarul le-a transmis celor prezenţi că îşi pot ridica suma de 500 lei de la oficiul poştal local, alocaţi de la bugetul de stat.

Sursa: www.pl.md

Iniţiativă legislativă: Deputaţii liberali solicită excluderea comunistului Grigore Petrenco din delegaţia Parlamentului Republicii Moldova la APCE Iniţiativa deputaţilor PL: Examenele de admitere la stagiu şi de calificare a avocaţilor, judecătorilor şi procurorilor să fie transmise on-line