Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Femeile liberal democrate din Râşcani au făcut bilanţul activităţii lor

|versiune pentru tipar||
PLDM / 28 noiembrie 2011
Partidul Liberal Democrat din Moldova

La 26 noiembrie, la Râşcani a avut loc Adunarea Generală a Organizaţiei de Femei a Partidului Liberal Democrat din Moldova.

La eveniment au participat peste 25 de doamne liberal democrate, care au audiat raportul de activitate al organizaţiei, din 2008 şi până în prezent.

În calitate de preşedinte al Organizaţiei de Femei Râşcani a PLDM a fost realeasă, cu unanimitate de voturi, Jana Chihai, iar în calitate de vicepreşedinţi — Doina Ghileţchi şi Veronica Pascari. Tot în cadrul adunării a fost ales Biroul permanent, în număr de 13 persoane.

La lucrările adunării au participat Lucia Spoială, vicepreşedinte al OT municipiul Chişinău a PLDM, care a venit cu un cuvânt de salut din partea conducerii OF PLDM. De asemenea, la eveniment a participat şi preşedintele OT Râşcani, Alexandru Cheptănaru, care a mulţumit doamnelor pentru implicarea activă în activitatea Organizaţiei Teritoriale Râşcani a PLDM.

La Sângerei a avut loc Conferinţa OT a PLDM

La 26 noiembrie, la Sângerei, s-a desfăşurat Conferinţa Organizaţiei Teritoriale a Partidului Liberal Democrat din Moldova. La şedinţă au fost prezenţi 78 membri de partid, reprezentanţi ai tuturor organizaţiilor de sector din raionul Sângerei.

La lucrările conferinţei au participat, de asemenea, deputaţii Iurie Chiorescu şi Angel Agache.

Conform ordinii de zi a conferinţei, delegaţii au audiat raportul de activitate, prezentat de preşedintele Organizaţiei Teritoriale Sângerei, Gheorghe Meaun, au stabilit componenţa numerică a Consiliului Politic şi au modificat componenţa nominală a Biroului Permanent. De asemenea, a fost stabilită lista membrilor în Consiliul Naţional Politic al PLDM.

La finele conferinţei, a fost aprobată lista de 23 de delegaţi la Congresul V al PLDM.

În urma scrutinului local, Partidul Liberal Democrat din Moldova a obţinut la Sângerei funcţia de preşedinte de raion, 10 mandate de consilier raional şi 13 mandate de primar.

În prezent, OT Sângerei a PLDM numără 584 membri.

La Cahul a avut loc Conferinţa OT a PLDM

La 27 noiembrie, la Cahul, s-a desfăşurat Conferinţa Organizaţiei Teritoriale a Partidului Liberal Democrat din Moldova, la care au participat 156 de delegaţi.

La eveniment a fost prezent Preşedintele PLDM, premierul Vlad Filat.

De asemenea, la lucrările conferinţei au participat secretarul general al PLDM, Victor Roşca, şi deputatul Ion Balan.

Delegaţii la conferinţă au audiat raportul de activitate a organizaţiei, au ales organele de conducere, precum şi au trasat planurile de viitor ale structurii teritoriale a partidului.

În funcţia de preşedinte al OT Cahul a PLDM a fost reales Ion Butmalai, iar vicepreşedinţi: Gheorghe Lavric, Radu Anatolie, Radu Oxana, Aramă Victor, Neagu Ion, Alexandru Hagioglo şi Tatiana Seredenco.

La finele conferinţei, a fost aprobată lista de 81 de delegaţi la Congresul V al PLDM.

Aflat la Cahul, Vlad Filat a vizitat căminul liceului Ion Vodă şi maternitatea din cadrul spitalului raional, care au nevoie de renovare urgentă.

În urma scrutinului local, Partidul Liberal Democrat din Moldova a obţinut la Cahul 9 mandate de consilier raional, 5 mandate de consilier orăşenesc, 133 mandate de consilier sătesc şi 13 mandate de primar.

În prezent, OT Cahul a PLDM numără 2050 de membri.

Sursa: www.pldm.md

În Organizaţia de sector Centru mun. Chişinău s-a desfăşurat conferinţa teritorială Conferinţa municipală a Organizaţiei de Tineret a PLDM