Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Liliana Palihovici a fost realeasă în funcţia de preşedintă a OF a PLDM

|versiune pentru tipar||
PLDM / 25 februarie 2012 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

La 25 februarie curent, în incinta Palatului Republicii, a avut loc Conferinţă Naţională a Organizaţiei de Femei a Partidului Liberal Democrat din Moldova, la care au participat 400 de delegate din partea tuturor organizaţiilor teritoriale, deputaţi şi miniştri liberal democraţi.

Prezent la eveniment, Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a mulţumit doamnelor liberal democrate pentru implicarea lor activă în procesul politic.

“Vă mulţumesc pentru perseverenţa şi curajul de care le-aţi demonstrat pe parcursul a trei ani de zile. Aţi dat dovadă de multă implicare, responsabilitate şi spirit de iniţiativă, chiar de la crearea partidului, iar rolul Dumneavoastră în rezultatele înregistrate de PLDM este enorm. Sunt sigur că împreună vom reuşi să atingem obiectivele pe care ni le-am propus”, a spus Vlad Filat.

Un mesaj de salut şi de apreciere a activităţii OF a PLDM a transmis delegatelor la conferinţă Holger Dix, Director pentru Moldova al Fundaţiei Konrad Adenauer. De asemenea, conferinţa a fost salutată de viceministra MAEIE, Natalia Gherman.

Raportul de activitate a Organizaţiei de Femei a PLDM a fost prezentat de Liliana Palihovici, preşedinta organizaţiei, care a făcut o trecere în revistă a celor mai importante realizări înregistrate de femeile liberal democrate şi a trasat priorităţile pentru următorii 4 ani în promovarea participării active a femeilor în viaţa politică, implicarea directă în promovarea reformelor şi îmbunătăţirea cadrului legal în domeniul egalităţii de şanse.

“Într-o perioadă scurtă am reuşit să instruim 4 000 de femei în organizarea campaniilor electorale, atragerea proiectelor şi investiţiilor străine. Pentru moment, 450 de femei sunt preşedinţi ai organizaţiilor primare ale PLDM, avem 53 de primăriţe, un preşedinte de raion, 37 de consilieri raionali şi 920 de consilieri locali. Este rezultatul efortului depus de fiecare dintre noi”, a menţionat Palihovici.

În dezbateri pe marginea raportului au luat cuvântul: viceministra Educaţiei, Loretta Handrabura, preşedintele raionului Briceni, Efimia Bandalac, primarul satului Măgdăceşti din raionul Criuleni, Liuba Cojocari, primarul satului Cucoara din raionul Cahul, Aliona Botnari, primarul comunei Coloniţa, Angela Zaporojan, şi primarul de Budeşti, Nina Costiuc.

Conferinţa a ales organele de conducere şi au operat modificări în Regulamentul de funcţionare a Organizaţiei de Femei.

Cu unanimitate de voturi, în funcţia de preşedintă a OF a PLDM a fost aleasă, Liliana Palihovici.

De asemenea, delegatele au adoptat Declaraţia Conferinţei Organizaţiei de Femei, în care se menţionează direcţiile de activitate pentru următorii 4 ani, între care: promovarea şi abilitarea economică, socială şi politică a femeilor; crearea unei platforme de comunicare favorabilă a femeilor din diverse domenii de activitate şi formaţiuni politice.

La finele Conferinţei Naţionale a Organizaţiei de Femei, doamnelor-primar le-au fost înmânate diplome pentru perseverenţă şi contribuţie la sporirea încrederii cetăţenilor în PLDM.

Discursul preşedintei Organizaţiei de Femei a PLDM la Conferinţa Naţională

Acum patru ani, a început marea provocare pentru dezvoltarea Republicii Moldova, a început calea ireversibilă de transformare a Moldovei dintr-un stat periferic într-un stat cu un viitor european cert, într-un stat unde cetăţenii participă plenar la procesul de guvernare.

Drumul nostru a pornit acum 3 ani, în decembrie 2008, când împreună am pus temelia Organizaţiei de Femei a Partidului Liberal Democrat din Moldova.

A fost un început dificil, când deseori trebuia să alegi între pornirea ta din suflet de a contribui la schimbarea situaţiei în ţară şi pericolul de a-ţi pierde locul de muncă, doar din cauza că doreai o viaţă mai bună pentru familia ta, pentru cetăţenii ţării tale.

E adevărat că persecuţiile şi intimidările la care au fost supuse multe din Dumneavoastră, în perioada 2007 — vara 2009, ne-au făcut şi mai unite, mai mobilizate şi mai ferme, în convingerea că doar prin participare deplină la viaţa politică a ţării putem oferi copiilor noştri o viaţă fericită într-un stat prosper.

Vă mulţumesc pentru curajul şi verticalitatea Dumneavoastră.

Împreună am reuşit să dăm o lecţie de educaţie civică celor neîncrezători că în Republica Moldova se poate face un alt fel de politică, una lipsită de minciună şi laşitate faţă de proprii alegatori. Împreună, am reuşit să consolidăm PLDM şi să dezvoltăm politici centrate pe cetăţeni şi pe interesele ţării.

Ca partid am crescut constant! Am pus capăt dominaţiei comuniste care împiedica dezvoltarea democratică a Republicii Moldova. Astăzi am ajuns să fim cel mai puternic partid democratic din Moldova cu cea mai activă organizaţie de femei.

Ultimii 3 ani, Organizaţia de Femei a PLDM a activat centrată pe realizarea a 2 obiective majore: contribuţie la sporirea numărului de alegatori şi simpatizanţi PLDM, precum si instruirea femeilor pentru a le deschide noi oportunităţi de participare în guvernarea ţarii.

Am dat startul activităţii noastre pentru implementarea acestor obiective, când nu doar în societate, ci chiar şi în cadrul partidului nou constituit încă mulţi aveau rezerve vis — a — vis de necesitatea implicării plenare a femeilor în viaţa politică a ţării. Astfel, ultimii 3 ani, am activat orientate spre creşterea gradului de participare a femeilor în viaţa social politică a ţării, deoarece considerăm că femeile constituie o verigă importantă în actul de guvernare democratică.

Pe parcursul celor 3 ani de la constituire am reuşit sa instruim peste 4000 femei în domeniul tehnicilor de afirmare şi promovare a femeilor lideri, managementul organizaţional şi cel al echipei: organizarea campaniilor de la uşă la uşă, comunicarea publică şi discursul politic, scriere de proiecte si organizare de campanii comunitare, negociere si atragere de fonduri pentru realizarea proiectelor comunitare. Toate acestea au fost făcute cu un singur scop: pregătirea femeilor PLDM pentru guvernare, administrare a statului, regiunilor şi comunităţilor.

Astfel, în echipă, am reuşit să facem tot posibilul ca femeile sa devină mai implicate şi mai influente în construcţia de partid. Astăzi avem peste 450 femei preşedinte de organizaţii primare ale PLDM, 30% femei — membre în organele de conducere a partidului la nivel teritorial şi naţional, 53 femei-primari, o femeie — preşedinte de raion, peste 37 femei — consilieri raionali si 920 femei — consilieri locali. Sunt cifre care ne bucura după 3 ani de la constituirea Organizaţiei de Femei, după prima campanie de alegeri locale pentru partidul nostru.

Dar, obiectivul rămâne unul prioritar şi pentru perioada următorilor patru ani, când prin efortul nostru comun, vom reuşi să schimbam situaţia şi la capitolul participarea femeilor în structurile administraţiei centrale.

Cu alte cuvinte, dorim un Cabinet de Miniştri cu cel puţin 5–6 femei competente în fruntea ministerelor, un Parlament cu cel puţin 30 femei deputate.

Activitatea noastră pe parcursul celor patru ani a dovedit că suntem un partid care tinde să ofere şanse egale, atât femeilor cât şi bărbaţilor, tinerilor şi seniorilor, iar faptul ca cetăţenii au apreciat acest lucru — este votul pe care ni l-au acordat in cele patru campanii, precum şi numărul mare de femei membre şi simpatizante PLDM. Astăzi femeile constituie 54% din numărul total al membrilor PLDM. Suntem cea mai numeroasă şi activă organizaţie de femei a unui partid politic.

Nu a fost uşor, atunci când prin frig şi intimidări în 2008, organizam întâlniri cu femeile în fiecare raion, atunci când, adeseori, în discuţii de la adunările din teritoriu auzeam voci care spuneau că nu vom reuşi să convingem cetăţenii să voteze pentru noi, şi nu pentru cei care cumpărau cu bunuri de doi bani alegatorii.

Partidul Liberal Democrat a dat startul activităţii sale în 2007, şi la acel moment fiecare din noi ne-am asumat în mod conştient anumite riscuri. Obiectivul nostru “Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti” a declanşat o campanie de persecuţii şi intimidări fără precedent. Am rezistat şi am reuşit să-i convingem pe cetăţeni că Moldova fără comunism înseamnă restabilirea normelor democratice, relaţii bune cu vecinii, integrare europeană, ţară prosperă.

Am fost susţinuţi datorită faptului că am ştiut să venim cu răspunsuri la problemele cetăţenilor.

Astfel, când cetăţenii din nordul Republicii Moldova au fost afectaţi în 2008 de inundaţii, PLDM a venit sa-i susţină, prin ceia ce au putut oferi membrii noştri, iar organizaţia de femei a venit cu asistentă psihologica şi de consiliere. Vreau astăzi să le mulţumesc repetat tuturor doamnelor — psihologi, care au făcut parte din echipele mobile şi care au fost alături de familiile ce au suferit, în mod special vreau să-i mulţumesc pentru contribuţie d-nei Lilia Bolocan, care a coordonat la acel moment activitatea de consiliere, precum şi echipelor de femei de la Briceni, Edineţ, care au dat dovadă de mobilizare şi bună organizare în acordarea sprijinului celor care au fost lăsaţi în voia sorţii de autorităţile statului.

Accesul limitat al cetăţeanului la informaţii şi persecutarea pentru ca îşi revendicau dreptul la libera exprimare sau activitate, au fost trăsăturile cheie ale regimului dictatorial, de aceea de datoria noastră am considerat ca este să venim în susţinerea cetăţenilor, pentru a le oferi asistenţă şi consultanţă pe diferite domenii. In 2008–2009, echipe formate din femei jurişti din OF a PLDM au oferit consultanţă juridică femeilor din diferite raioane, pe subiecte ce ţin de dreptul muncii, lansarea propriei afaceri, dreptul familial, protecţia drepturilor copiilor şi altele.

Femeile liberal democrate au avut o contribuţie de remarcat şi în numeroasele campanii electorale ce s-au desfăşurat în ultimii 3 ani. Peste 3700 femei au fost implicate în campania de la uşă la uşă, aceasta însemnând că în fiecare localitate cel puţin 3–5 femei au făcut agitaţie electorală. Au fost localităţi în care echipele de agitatori au fost formate majoritar din femei, iar rezultatul a fost remarcabil. Nu pot astăzi să nu menţionez echipa din satul Maximovca, r-nul Anenii Noi, condusă de dna Motilică (consilier raional), care au reuşit într-o localitate în care se vota 80 la suta pentru extrema stânga, să convingă sătenii că viitorul Moldovei trebuie să fie unul democrat. Echipa noastră a obţinut susţinerea cetăţenilor şi a reuşit din primul tur să câştige primăria şi majoritatea în Consiliul local.

OF a PLDM a colectat fonduri şi bunuri şi a oferit ajutor mai multor persoane. Am organizat 8 campanii de susţinere a copiilor şi familiilor defavorizate, în care am ajutat peste 5500 copii, inclusiv orfani. Ei au primit cărţi, rechizite, haine şi încălţăminte. Peste 2500 familii defavorizate au primit donaţii, mai multe grădiniţe au primit jucării, cărţi Vreau să mulţumesc OF din Străşeni, Teleneşti, Şoldăneşti, Briceni, Nisporeni, Criuleni, Cantemir, Ştefan Vodă, Hânceşti, Chişinău, Edineţ pentru implicare şi contribuţie.

Stimate Doamne,

Am menţionat astăzi în discursul meu că am devenit cea mai puternică organizaţie de femei a unui partid politic. Acesta este meritul fiecăreia din noi. Astăzi intrăm într-o etapă noua de dezvoltare a Organizaţiei de Femei a PLDM, etapă în care Vă invit să regândim împreună rolul, funcţiile şi responsabilităţile organizaţiei, astfel încât să transformăm organizaţia noastră în catalizatorul forţei femeilor din Moldova orientat pe reformarea şi modernizarea Republicii Moldova.

Am luptat pentru locul nostru în lumea politică. Am depăşit cu succes această etapă. De acum încolo vom creşte doar prin ceia ce avem de oferit societăţii.

Dreptul de reprezentare politică a femeilor este important, nimeni din noi nu pune la îndoială acest deziderat, dar o organizaţie politică de femei nu are dreptul să lupte doar pentru reprezentarea politică a femeilor. Daca ne rezumam la aceasta şi neglijăm rolul femeii în toate celelalte domenii de activitate — înseamnă că ne uitam vocaţia de organizaţie de femei.

Stimate Doamne,

Am reuşit să formăm o organizaţie puternică de femei în cadrul partidului şi datorită suportului pe care ni l-a oferit conducerea partidului, inclusiv preşedintele Vlad Filat.

Domnule preşedinte, Vă mulţumesc, în numele colegelor noastre, pentru încrederea pe care aţi avut-o şi o aveţi în doamnele liberal democrate.

Vreau să mulţumesc astăzi şi partenerilor noştri de dezvoltare — Institutului Republican Internaţional, Institutului Democratic Internaţional şi Fundaţiei Konrad Adenawer pentru suportul oferit OF PLDM pe parcursul ultimilor 3 ani.

Vreau să mulţumesc tuturor preşedinţilor de Organizaţii Teritoriale ale PLDM, care au pus accentul pe colaborarea strânsă între conducerea teritorială şi Organizaţia de Femei, Organizaţia de Tineret, asociaţiile pedagogilor, persoanelor în etate, oamenilor de afaceri. Colaborarea între organizaţiile interne ale partidului aduce plus valoare politicilor promovate de Partidul Liberal Democrat. Succesul nostru îşi are rădăcina în unitatea noastră. Aceasta ne face puternici.

Stimate colege,

Vă mulţumesc că m-aţi susţinut şi aţi avut încredere în mine pe parcursul acestui mandat, aşa cum am şi eu am încredere în fiecare dintre voi!

Sursa: www.pldm.md

“Dragobetele” sărbătorit în universităţi, la iniţiativa TLDM La Orhei a fost creată Asociaţia Managerilor şi Oamenilor de Afaceri a PLDM