Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPCD

Declaraţia preşedintelui PPCD, Iurie Roşca, în legătură cu poziţia exprimată de preşedintele SUA George W. Bush la Praga

|versiune pentru tipar||
PPCD / 7 iunie 2007
Partidul Popular Creştin DemocratDeclaraţia preşedintelui SUA privind necesitatea retragerii trupelor ruse din Republica Moldova şi înlocuirea lor cu un contingent multinaţional de pacificare reconfirmă sprijinul consecvent al partenerilor noştri americani pentru independenţa şi unitatea teritorială a ţării noastre. Această luare de atitudine este cât se poate de oportună în momentul în care există semne vizibile că Rusia încearcă să atragă Republica Moldova într-un joc periculos de pretinsă rezolvare a diferendului transnistrean în formula 1+1, adică înafara formatului 5+2. Aşa cum ţara noastră nu poate să aibă suficientă capacitate de negocieri cu Federaţia Rusă fără suportul SUA, UE şi NATO, este vital important să păstrăm loialitatea şi corectitudinea faţă de prietenii noştri vestici şi să nu admitem erodarea încrederii faţă de noi.

În acest context, deşi este regretabilă lipsă de suficientă transparenţă în negocierile purtate între reprezentanţii Chişinăului şi ai Moscovei în ultima jumătate de an, în acelaşi timp inspiră optimism faptul că în preajma apropiatei întâlniri bilaterale Putin — Voronin din 10 iunie, totuşi preşedintele Moldovei a dat acum asigurări ferme partenerilor interni şi externi că dânsul îşi menţine poziţia fermă în această problemă.

După atâtea rumori în societate şi în mediile politice occidentale despre o posibilă semnare a unui document politic bilateral, care ar periclita şansa de rezolvare echitabilă a problemei transnistrene, se pare că nu mai există riscuri de alunecare de pe platforma intereselor naţionale pe panta unor concesii unilaterale care ar conduce la subordonarea actului decizional de la Chişinău intereselor Federaţiei Ruse şi la crearea unor aparenţe legale pentru menţinerea prezenţei militare a acestei ţări pe teritoriul nostru.

În concluzie, aş dori să menţionez faptul că şansa afirmării Republicii Moldova ca ţară independentă, ca democraţie funcţională cu economie dezvoltată şi viitor european depinde în mod direct de promovarea fermă a parteneriatului strategic al ţării noastre pe axa Washington-Bruxelles-Bucureşti-Chişinău.

Serviciul de presă al PPCD
Imagine excelentă a PPCD în Europa Congresul al IX-lea al Partidului Popular Creştin Democrat