Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPCD

Congresul al XI-lea al Partidului Popular Creştin Democrat

|versiune pentru tipar||
PPCD / 23 noiembrie 2008
Partidul Popular Creştin Democrat

Peste 2000 de delegaţi ai Partidului Popular Creştin Democrat din toate raioanele Republicii Moldova s-au întrunit duminică, 23 noiembrie, în cadrul celui de-al XI-lea Congres, pentru a stabili strategia partidului în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare. Numeroşi oaspeţi de peste hotare, prezenţi la eveniment, dar şi zeci de reprezentanţi ai Partidului Popular European, care au transmis mesaje în scris delegaţilor PPCD, şi-au arătat disponibilitatea de a sprijini formaţiunea condusă de Iurie Roşca la alegeri, afirmându-şi încrederea că PPCD va reuşi să obţină un scor electoral care să-i permită să realizeze proiectul creştin-democrat de integrare a Republicii Moldova în marea familie europeană.

Iurie Roşca: Problema politică pe care o are Republica Moldova este mentalitatea clasei guvernante de la Moscova

Dragi prieteni, iubiţii mei, vă salut cu dragoste şi căldură pe toţi. Sunt nespus de fericit şi bucuros că suntem din nou împreună. Cei 20 de ani de luptă politică a Partidului Popular Creştin Democrat reprezintă o eternitate pentru scurta istorie a Republicii Moldova ca stat independent. PPCD, familia noastră politică şi curentul de opinie pe care l-am creat, armata de militanţi care au ieşit în faţă în lupta pentru libertate, a contribuit în mod substanţial la proclamarea independenţei Republicii Moldova şi la formarea statului nostru ca stat democratic.

PPCD este decis şi astăzi să-şi finalizeze cu succes propriul proiect politic. Dragostea de ţară, patriotismul, motivaţia profund morală, determinarea noastră, hotărârea de a continua, dincolo de orice greutăţi şi riscuri, lupta pentru bine, lupta pentru dreptul fiecărui cetăţean al acestui stat, de a se simţi liber şi confortabil în propria lui ţară, este o activitate plăcută lui Dumnezeu şi necesară fiecăruia dintre noi. Am intrat în politică din îndemnul inimii, suntem o familie politică de romantici, de idealişti şi de oameni cu frica lui Dumnezeu. Acţiunea noastră este una impresionantă, pentru că înfruntăm greutăţi extraordinare şi deseori neaşteptate. Contribuţia noastră, alături de ceilalţi fraţi din fostele colonii ale Imperiului Sovietic, de distrugere a imperiului răului a fost una deosebită. Astăzi, Republica Moldova trebuie să devină o democraţie funcţională, o economie prosperă, un loc unde oamenii se simt bine în ţara lor. Este extrem de anevoios să vii cu un mesaj încurajator, pozitiv şi constructiv în faţa unei societăţi bântuite de atâtea neîmpliniri economice şi sociale. Este obligaţia noastră morală să continuăm acest apostolat politic pentru împlinirea destinului fiecăruia dintre noi, a familiilor noastre şi a fiecărui cetăţean al Republicii Moldova. Slavă Domnului, nu suntem singuri. Alături de noi sunt partenerii noştri regionali şi internaţionali. Ca membri ai familiei politice a Partidului Popular European, creştin-democraţii din Moldova au fost, sunt şi vor fi mereu axaţi de afirmarea valorilor democratice, morale şi naţionale.

Cunoaşterea trecutului şi asumarea lui reprezintă un element fundamental pentru croirea unui viitor mai bun

Dragii mei, ieri (22 noiembrie — n. r.) m-am aflat la Kiev. Am simţit nevoia, prin prezenţa mea acolo, să-mi exprim solidaritatea tuturor membrilor familiei noastre politice faţă de tragedia care a lovit poporul ucrainean în anii 1932–1933, în perioada foametei organizate de regimul sovietic de ocupaţie pentru exterminarea fraţilor noştri din Ucraina. A fost o acţiune importantă. Cei mai importanţi lideri regionali s-au regăsit la Kiev, alături de Victor Iuşcenko şi Iulia Timoşenko. Mihail Saakaşvili a fost acolo, manifestând solidaritate cu o naţiune care înfruntă acelaşi gen de greutăţi în calea debarasării de influenţele neoimperiale şi în calea realizării proiectului european şi euroatlantic al Ucrainei şi al Georgiei, dar şi al Republicii Moldova. Avem nevoie de această cooperare şi solidaritate, pentru că singuri am fi mai vulnerabili. Mi-a făcut plăcere să-i revăd pe preşedinţii Lituaniei, Letoniei şi Poloniei, alături de 47 de delegaţii din ţările lumii la această reuniune internaţională care a marcat cu durere o catastrofă ce s-a produs în secolul trecut şi care a afectat, în egală măsură, şi Transnistria, care atunci făcea parte din Ucraina sovietică. Cunoaşterea trecutului, asumarea lui reprezintă un element fundamental pentru croirea unui viitor mai bun. Avem nevoie să ne raportăm la trecut pentru a simţi mai bine glasul strămoşilor şi pământul patriei. Avem nevoie să mergem cu fruntea sus în Europa naţiunilor creştine, civilizate şi democratice, pentru a arăta că Republica Moldova are un popor în stare să se autoguverneze şi să-şi depăşească toate disfuncţiile de ordin instituţional şi neîmplinirile de ordin economic şi social. PPCD, ca familie de militanţi, este convins că este nevoie pentru orice om cu suflet şi cu raportarea responsabilă la Tatăl Ceresc să se angajeze în această luptă politică pentru transformările din societate. Astăzi, avem satisfacţia să vedem că alături de noi s-a ridicat o generaţie de elită — “Noua Generaţie” a PPCD, cea mai mare, cea mai puternică şi cea mai profund motivată organizaţie de tineret din Republica Moldova. “NG” a reuşit să se instruiască, să capete cunoştinţe, dar mai ales să însuşească nevoia profundă de a participa la bătălia pentru binele comun, pentru exprimarea unei capacităţi simple şi profund morale de a contribui prin fapta fiecăruia dintre noi la schimbările pe care le râvnim cu toţii.

Destrămarea URSS şi apariţia noilor democraţii nu a însemnat un gest antirusesc

Nu suntem singuri, deasupra capului nostru este Bunul Dumnezeu, alături sunt prietenii noştri regionali şi armata noastră de creştin-democraţi, dornici să aducă schimbare în această ţară. PPCD este singura formaţiune politică din Moldova care are un jurământ, care este expresia emblematică a voinţei fiecăruia dintre noi de a fi buni luptători de-a lungul întregii vieţi. Asumarea vibrantă şi responsabilă a unei misiuni istorice reprezintă chintesenţa acestui jurământ pe care trebuie să-l onorăm cu toţii, încât să putem spune la capătul drumului — “Am făcut-o şi pe asta: Republica Moldova este o ţară de succes!”. Har Domnului, am reuşit să depăşim frustrările istorice, să ieşim de sub teroarea psihologică a fostei naţiuni dominante. Am înfruntat dictatura totalitar-comunistă pe vremea sovieticilor, astăzi înfruntăm neîncrederea multor membri ai societăţii în succesul Republicii Moldova.

Momentul istoric la care participăm şi pe care îl clădim împreună este unul de excepţie. Asumarea destinului unei colectivităţi este o obligaţie şi un dar al Bunului Dumnezeu. Am făcut-o de bună voie şi ne place să mergem înainte, pentru că lumea din jur ne priveşte şi are aşteptări pe potriva ambiţiei noastre de a ne realiza obiectivele strategice. Ne tragem cu toţii dintr-o fostă naţiune captivă. Alături de fraţii noştri de suferinţă din România, Ucraina, Polonia, Cehia, Ungaria, Georgia sau Ţările Baltice a trebuit să facem un efort pentru a înţelege că se poate. Vom fi o ţară de oameni liberi chiar dacă, astăzi, principala problemă politică pe care o are Republica Moldova este mentalitatea clasei guvernante de la Moscova, care nu vrea să accepte că destrămarea URSS şi apariţia noilor democraţii nu a însemnat un gest antirusesc, ci expresia de libertate şi dorinţa de convieţuire în pace şi bună vecinătate cu toată lumea şi cu toate ţările din regiune.

PPCD a fost acea forţă care, acum 5 ani, a impus respingerea Planului Kozak

S-au făcut 5 ani de când am respins Memorandumul Kozak, acel plan diabolic de distrugere a Republicii Moldova ca stat constituţional şi independent cu perspective europene şi nord-atlantice. Vreau să amintesc două elemente din textul politic, elaborat de strategii de la Moscova în noiembrie 2003. Primul: “Republica Federativă Moldova este succesor de drept a fostei Republici Moldova”. Niciodată aroganţa imperială nu a ajuns la astfel de cote sfidătoare, încât să condamne la moarte un stat independent şi democratic, membru cu drepturi depline în familia naţiunilor europene. Al doilea element: “Extinderea prezenţei militare ruse până în anul 2020 cu statut de bază militară şi cu prelungirea automată a termenului respectiv dacă părţile nu vor avea nimic împotrivă”. Familia noastră politică a fost acea forţă care a impus respingerea planului respectiv. Preşedintele rus de atunci, Vladimir Putin, se pornise la Chişinău şi nu a mai ajuns. Recent însă, a revenit la reuniunea summitului CSI. Putin este binevenit atât timp cât vine ca un şef al Guvernului Federaţiei Ruse, dornice să coopereze cu Republica Moldova pe principiile de respect reciproc şi avantaj reciproc. Am auzit însă, din nou, insistenţa de a se reveni la Planul Kozak. Nu este o metaforă sau o exagerare. Ţinta strategică a oponenţilor noştri externi, în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare din Moldova, este una simplă şi diabolică — obţinerea unei majorităţi postelectorale şi instalarea unui preşedinte care ar manifesta suficientă obedienţă faţă de interesele imperiale ruseşti şi va accepta să semneze şi să legalizeze prezenţa militară rusă. Iată de unde decurge responsabilitatea noastră de excepţie pentru a nu admite realizarea acestui plan.

În acelaşi timp, avem nevoie de o prezenţă masivă în viitorul Parlament, pentru a impulsiona reformele politice, economice şi sociale, pentru a accelera ritmurile de integrare europeană şi euroatlantică, pentru a oferi cetăţenilor Republicii Moldova multiple posibilităţi de angajare în câmpul muncii şi pentru a contribui la împlinirea destinelor fiecărei familii din ţara noastră. Diminuarea migraţiei şi crearea de oportunităţi de angajare în câmpul muncii în Republica Moldova, ca şi rezolvarea problemelor-cheie sociale, ca şi atenţia specială pentru o nouă politică bugetară, cu mai multe drepturi pentru autorităţile publice locale, care să aibă taxe şi impozite câte sunt necesare pentru satisfacerea intereselor colectivităţilor locale. Toate aceste componente ale programului politic al creştin-democraţilor rămân în picioare şi vor fi realizate. În preajma Reuniunii NATO, care va decide perspectiva de apropiere şi ulterioara integrare a Ucrainei şi a Georgiei, Republica Moldova devine, ca niciodată, importantă ca teritoriu de amplasare a unor forţe militare străine. Iată de ce anul viitor este decisiv pentru perspectivele ţării noastre de a fi o democraţie funcţională, un stat unitar, cu problema transnistreană rezolvată în condiţii democratice şi în interesul fiecărui cetăţean al Republicii Moldova, indiferent de etnia lui.

Creştin-democraţii nu-şi uită iniţiativa de introducere a religiei în şcoală

Republica Moldova este cea mai omogenă ţară din Europa, sub aspect religios. Peste 95 la sută dintre cetăţenii moldoveni sunt ortodocşi, iar 98 la sută sunt creştini. Obligaţia noastră, ca oameni politici, este să exprimăm convingerile religioase ale cetăţenilor noştri, să le tratăm cu respect şi să promovăm politici care ar ţine cont de sensibilităţile religioase şi morale ale concetăţenilor noştri. Iată de ce creştin-democraţii nu şi-au uitat niciodată iniţiativa de introducere a religiei în şcoală, a educaţiei moral-religioase, necesară tinerilor şi copiilor acestei ţări. Nimic fără Dumnezeu, nimic fără frica de Dumnezeu, nimic fără de raportarea corectă la valorile creştine. Fiind un partid laic, avem obligaţia să nu uităm că suntem creaţia lui Dumnezeu şi că orice manifestare publică trebuie să se încadreze în ideea moralei publice şi respectul faţă de sentimentele religioase ale membrilor societăţii. Creştin-democraţii s-au dovedit a fi, din păcate, singurii care au repudiat de la tribuna Parlamentului practicile deviaţioniste pe care au încercat să le promoveze în mod ostentativ, obraznic şi agresiv grupuri marginale, care-şi spun minorităţi sexuale. Noi avem respect pentru viaţa privată a fiecărui om, dar atunci când neruşinarea îndrăcită încearcă să ocupe spaţiul public, datoria noastră morală este să reacţionăm prompt, democratic, dar hotărât.

PPCD este conştient de nevoia continuării procesului de renaştere naţională, după o perioadă lungă de ocupaţie şi rusificare. PPCD este responsabil şi în faţa celorlalţi concetăţeni, care reprezintă minorităţile etnice din Republica Moldova. Ucrainenii, ruşii, bulgarii, găgăuzii, romii, evreii şi alte minorităţi etnice trebuie să se simtă la fel de confortabil în ţara noastră, aşa cum trebuie să se simtă confortabil şi majoritatea românească. Efortul nostru special, inclusiv prin resurse bugetare suplimentare, trebuie să fie orientat şi spre renaşterea spiritualităţii şi a conştiinţei tuturor conaţionalilor noştri de alte etnii. Numai aşa vom demonstra o adevărată solidaritate, spirit creştin şi european faţă de fiecare cetăţean al ţării noastre.

Organizaţiile autonome ale PPCD au contribuit substanţial în soluţionarea diferitor probleme de la sate

Îmi exprim satisfacţia pentru prezenţa extrem de impresionantă a aleşilor locali creştin-democraţi în organele puterii locale din Republica Moldova. Primarii, consilierii creştin-democraţi în satele, oraşele şi raioanele noastre au demonstrat competenţă şi responsabilitate, capacitate şi inventivitate în realizarea proiectelor locale extrem de importante. Infrastructura, apa potabilă, căldura în şcoli, reparaţiile capitale în grădiniţe, toate aceste elemente fundamentale reprezintă tot atâtea elemente ale interesului naţional al Republicii Moldova. Vreau să preţuim admiraţia şi respectul pentru colegii noştri din organizaţiile autonome ale PPCD. Organizaţia Profesorilor Creştin-Democraţi, condusă de profesorul şi doctorul în ştiinţe Ion Varta, armata de cadre didactice din sânul partidului nostru este cea care menţine vectorul moral şi ţinuta intelectuală a curentului nostru politic. Vreau să-mi exprim recunoştinţa profundă pentru activitatea intensă şi productivă a Organizaţiei Medicilor şi Farmaciştilor Creştin-Democraţi care, din proprie iniţiativă, au vizitat zeci de localităţi rurale din Moldova, acordând asistenţă medicală cetăţenilor. Iată manifestarea unei adevărate solidarităţi sociale şi a unui spirit cu adevărat creştin. Gândul meu de recunoştinţă se îndreaptă şi către organizaţia noastră de femei. Societatea Doamnelor Creştin-Democrate este una dintre cele mai viguroase organizaţii autonome ale PPCD. Monica Babuc merită felicitări speciale alături de toate doamnele din SDCD pentru activitatea practică şi concretă pe care o realizează de mai mulţi ani. Solidaritatea noastră are expresie financiară, donaţiile pe care le facem lunar din salariile noastre pentru proiecte sociale din sate reprezintă o contribuţie concretă la soluţionarea mai multor probleme. Iată un proiect social care merită să fie încurajat şi sprijinit nu doar prin declaraţii, ci şi financiar.

PPCD vine în sprijinul minorităţilor etnice din Moldova

Recent, a fost lansată o nouă iniţiativă creştin-democrată — Asociaţia Juriştilor Creştin-Democraţi, formată cu preponderenţă din oameni tineri, competenţi, ambiţioşi şi profund motivaţi moral. AJCD, în frunte cu tânărul jurist Ghenadie Vaculovschi, va fi acea asociaţie care va veni în sprijinul cetăţenilor cu consultanţă juridică în capitală şi în teritoriu.

Republica Moldova se remarcă nu doar prin activismul politic al creştin-democraţilor, în general, dar şi, în mod special, prin activismul şi dăruirea de sine pe care o arată oamenii în etate, seniorii creştin-democraţi, care ne arată, nouă, celor mai tineri, cum trebuie să lucrezi în fiecare zi pentru binele comun. Gândul meu de recunoştinţă se îndreaptă către toţi oamenii în etate din PPCD şi, în primul rând, către Simion Tărăcilă, preşedintele Organizaţiei Seniorilor Creştin-Democraţi, alături de Ion Moraru, de Valentin Mândâcanu, de Marin Beleuţă, alături de tatăl meu, Ion Roşca. Oamenii aceştia învaţă noua generaţie ce înseamnă dedicaţia şi contribuţia concretă la schimbările pozitive pe care le râvnim şi pe care le realizăm.

O altă iniţiativă recentă, demnă de atenţie, este crearea Asociaţiei Ucrainenilor Creştin-Democraţi din Moldova. Această organizaţie a fost creată din motivul că ucrainenii sunt prima minoritate sub aspect numeric din Republica Moldova şi care merită o atenţie deosebită din partea statului. Mă grăbesc să vă spun că ieri (22 noiembrie — n. r.) am avut ocazia să vorbesc cu preşedintele ucrainean Iuşcenko şi cu premierul ucrainean Iulia Timoşenko şi i-am rugat cu insistenţă din partea ucrainenilor din Republica Moldova să vină cu o contribuţie mai mare în sprijinul concetăţenilor noştri de etnie ucraineană, cu literatură didactică şi bisericească. Gândul nostru se îndreaptă şi către celelalte grupuri etnice. Va urma crearea organizaţiei găgăuzilor creştin-democraţi, a bulgarilor şi ruşilor. Fiecare dintre ei să-şi simtă contribuţia directă la schimbările pozitive în politica naţională a Republicii Moldova, în armonie cu principiile şi normele de drept internaţional şi cu nevoia de solidarizare şi convieţuire frumoasă a tuturor cetăţenilor acestei ţări.

Strategia Republicii Moldova este strategia PPCD

Dragi prieteni, îmi exprim încrederea totală pentru vigurozitatea mişcării noastre politice, pentru capacitatea noastră de a ne orienta în situaţii critice, pentru înţelepciunea de a ne asuma riscul de imagine, atunci când alţii îl evită. Noi suntem un partid popular, nu unul populist. Diferenţa este una fundamentală: un partid popular lucrează pentru interesele propriului popor; un partid populist face jocuri de imagine pentru a impresiona cu orice preţ mulţimile, chiar dacă acest joc vine, uneori, în contradicţie cu interesele naţionale. Vremurile sunt tulburi, dar şi frumoase. Avem obligaţia să mergem cu fruntea sus, cu încredere deplină în victorie şi cu sentimentul deplinei responsabilităţi pentru generaţiile care au fost până la noi şi care vin după noi. Simţul apartenenţei la această verigă a neamului nostru, care înseamnă generaţia de astăzi, cu responsabilităţi speciale pentru viitorul acestei ţări, va fi acel motor care va propulsa PPCD în viaţa politică a Republicii Moldova de acum încolo.

Bătălia care se apropie este una decisivă. Competiţia electorală va fi dură şi, poate, pe alocuri, cu elemente extrem de neplăcute de atacuri pe care trebuie să ni le asumăm şi să mergem liniştit spre ţinta pe care o urmărim. Strategia Republicii Moldova este strategia PPCD. Agenda politică a Republicii Moldova este agenda politică a PPCD — democraţie, economie prosperă, integrare europeană şi euroatlantică. Să-i mulţumim Bunului Dumnezeu că avem o ţară şi un popor, de dragul căruia ştim să ne punem osul la bătaie, dacă va fi nevoie, să contribuim prin munca noastră de fiecare zi, să ne asumăm toate riscurile şi greutăţile, toate neplăcerile şi inconvenientele unei vieţi politice pentru un militant normal, din orice capăt al lumii. Să nu vă fie frică să mergem cu fruntea sus şi Republica Moldova va fi o ţară de succes.

Dumnezeu să binecuvânteze Republica Moldova!

Vlad Cubreacov, deputat creştin-democrat, vicepreşedintele PPCD: “Republica Moldova — o ţară de succes”, un crez puternic izvorât din adâncul inimilor noastre de români

Dragi prieteni,

Am ascultat cu atenţie intervenţiile tuturor antevorbitorilor, m-am uitat în această sală plină de prieteni şi inima mea s-a umplut de bucurie că suntem un partid mare şi viguros, capabil să răspundă cu maturitate şi înţelepciune, prompt şi eficient, cu responsabilitate şi realism la marile chestiuni şi probleme pe care timpul se ridică în faţa acestei ţări. S-au spus astăzi, aici, atâtea lucruri serioase şi valabile, încât mai că nu aş avea ce adăuga. Şi totuşi, voi spune câteva cuvinte de suflet.

“Republica Moldova — o ţară de succes” nu este doar o lozincă, nu este un vis înşelător, ci este un crez puternic izvorât din adâncul inimilor noastre de români învăţaţi îndelung să se descurce de unii singuri, este crezul unei generaţii de creştini dornici de a ne afirma în Europa şi în lume, cu demnitate, solidari cu întreg trecutul nostru istoric, de multe ori tragic, dar la fel de solidari cu generaţiile noastre viitoare. Dragi prieteni, nu ne poate opri sau împiedica nimeni să ducem la capăt lucrarea binecuvântată începută în 1988, când am închegat Mişcarea noastră sub ochii neiertători ai colosului sovietic.

Noi suntem artizanii independenţei Republicii Moldova, suntem cei care ne-am opus şi ne vom opune oricând şi oricât va fi nevoie tendinţelor imperiale ale puterii de la Moscova. Suntem cei care am ridicat primii stindardul reformelor şi al integrării europene şi mâinile noastre nu au obosit să-l ţină sus. Noi vrem şi trebuie să ducem Republica Moldova în Europa, să fim alături de România, să avem împreună cu noi şi Ucraina. Voinţa noastră se sprijină pe înţelegerea curată a rosturilor celor mai elementare ale lumii şi timpului în care trăim.

“Locul vechilor animozităţi şi ranchiune să fie ocupat de cooperare şi parteneriat veritabil”

O spunem cu realism şi convingere: Republica Moldova poate fi o ţară europeană de succes. Şi asta depinde de noi. De curajul şi de puterea noastră de a merge înainte cu fruntea sus, de a ne dărui toată priceperea spre binele ei. De tăria cu care vom şti să o iubim cu adevărat şi nepătimaş. De modul pilduitor în care îi vom servi interesele legitime. De solidaritatea noastră în faţa celor care ne calcă ţara, ţinându-şi aici armata şi serviciile secrete, şi în faţa celor care, într-o păcătoasă şi dezgustătoare cârdăşie, se au de bine cu ei. Depinde şi de puterea noastră de a ne mobiliza toate energiile, de a fi constructivi, de a nu obosi, de dorinţa de a respira aerul libertăţii, de ataşamentul nostru faţă de valori.

Modernizarea Republicii Moldova este un imperativ. De aceea, trebuie să câştigăm alegerile viitoare. Avem, pur şi simplu, obligaţia să fim parte a următoarei guvernări, instalate de un Parlament curat. Ştiu că vom reuşi. Aţi văzut astăzi cât de mulţi prieteni are Partidul nostru în Europa şi în lume. Ei sunt şi prietenii adevăraţi ai Republicii Moldova. Împreună cu ei, cu Partidul Popular European, având sprijinul ferm al instituţiilor europene şi euroatlantice vom face ca Republica Moldova să avanseze. Pentru că noi vrem şi ştim cum trebuie să zidim această ţară în care locul vechilor animozităţi şi ranchiune să fie ocupat de cooperare şi parteneriat veritabil.

Vom înfăptui această lucrare inspiraţi de valorile şi principiile fundamentale ale moralei creştine ca adevărul, libertatea, responsabilitatea, dreptate şi solidaritatea. Împreună cu toţi oamenii vrednici ai acestei ţări, bărbaţi şi femei, tineri şi vârstnici, majoritari sau minoritari vom clădi aici, în Moldova, o lume mai bună, mai dreaptă, mai solidară, mai liberă şi mai democratică.

La penultimul nostru Congres, dl Ion Moraru, unul din părinţii fondatori ai PPCD, care şi astăzi este alături de noi, ne-a îndemnat să urmăm porunca Mântuitorului: “Fiţi blânzi ca porumbeii şi înţelepţi ca şerpii”. Această poruncă dumnezeiască a blândeţii şi înţelepciunii ţine între noi legătura frăţietăţii, a încrederii în forţele poprii, în puterea de dăinuire a Neamului nostru şi ne obligă să fim eficienţi.

Suntem un popor creştin. Întotdeauna ne-am început marile lucrări cu câte o rugăciune. De aceea, trebuie să ne înălţăm gândurile la Cer şi să spunem:

Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează Neamul acesta vechi care îşi clădeşte o ţară nouă cu voia Ta şi cu puterea pe care le-ai dat-o fiilor săi. Ajută-l, Doamne, fii alături de el cu îndurare. Căci el îţi va răspunde întotdeauna cu laudă şi mulţumire, pentru că minunate sunt lucrurile Tale, minunată este viaţa pe care ne-ai dăruit-o, minunată este ţara aceasta mică şi frumoasă în care a-I rânduit să trăim în vremurile şi bune, şi încurcate de astăzi. Îndepărtează, Doamne, de la el orice primejdie, sprijină-l în toată lucrarea de folos, bineplăcută Ţie, şi păstrează-l în inima Ta după cum i-ai pregătit loc încă de la începutul veacurilor. Doamne, binecuvântează ţara aceasta, Republica Moldova, ca să putem vieţui cu demnitate într-însa.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai Adauge, secretar general adjunct al PPCD: “Aşa-numitele partide democratice de opoziţie lovesc crunt în stabilitatea politică din ţară şi în PPCD, ca cea mai durabilă instituţie democratică din Moldova”

Onorată asistenţă, dragi prieteni, astăzi (23 noiembrie — n.r.), ne-am convocat pentru a potrivi strategia şi mesajul nostru înainte de o mare confruntare politică — alegerile parlamentare din 2009. Am hotărât că este oportun să ne oprim asupra unor aspecte extrem de importante înainte de marea bătălie electorală şi politică.

Primul dintre aceste aspecte ţine de importanţa deosebită, istorică, a campaniei electorale din 2009. Este incontestabil faptul că perioada care va începe odată cu aceste alegeri va fi una de mare rezonanţă istorică, la fel de hotărâtoare pentru destinul nostru ca şi cea din anii 1988–1991, când am cucerit drepturi, libertăţi, valori şi independenţa Republicii Moldova. Trebuie să conştientizăm cu toţii că anume rezultatele din 2009 vor determina decisiv soarta tuturor cuceririlor noastre de la 1988 încoace, destinul statului independent Republica Moldova, precum şi viitorul copiilor acestei ţări.

Al doilea aspect pe care am hotărât să-l subliniez, dragi prieteni, ţine de starea noastră de spirit înainte şi în timpul campaniei. Să reţinem că împreună am creat această ţară. Noi am smuls-o din ghearele imperiului. Noi am apărat-o atunci când se impunea limba rusă ca a doua limbă de stat într-o ţară cu populaţie majoritară românească.

Nu Pasat şi Filat, nu Urechean şi Guţu, nu Diacov şi Tarlev şi nici alţii ca ei. De aceea, astăzi nimeni dintre aceştia nu are interes să apere ţara şi cuceririle ei istorice. Aşa-numitele partide democratice de opoziţie de-a valma şi deopotrivă de crunt lovesc în două lucruri, şi anume: în stabilitatea politică în ţară, instaurată în 2005, prin demersul decisiv al Partidului Popular Creştin Democrat, şi în PPCD, ca cea mai durabilă instituţie democratică din Republica Moldova şi cel mai puternic pilon pe care s-a ridicat această construcţie statală. Logica lor este simplă: tai pilonul, se dărâmă Ţara.

Toate aceste grupări, partide şi partiduţe, conştientizează sau nu, în definitiv fac jocul intereselor ruseşti. Chiar dacă unele au un discurs public demagogic, mieros, uneori s-ar părea mai românesc chiar decât ale unui român adevărat. Dacă, însă, punem cap la cap acţiunile lor cu interesele ruseşti în Republica Moldova, se formează un tot întreg.

Aceste structuri politice, secundate de o reţea largă de instituţii mass-media, de asemenea, afiliate intereselor străine, printre care postul de televiziune PRO TV Chişinău, postul de radio “Vocea Basarabiei”, ziarele “Timpul”, “Jurnal de Chişinău” şi altele, au pornit a campanie fără precedent de psihoză şi dezinformare, de atacuri isterice, ţinta cărora sunt stabilitatea politică şi Partidul Popular Creştin Democrat.

Fraţilor, este extrem de important să nu cădeţi pradă campaniei de dezinformare îndreptată împotriva noastră. Nu vă lăsaţi manipulaţi de ştiri calomnioase şi sondaje trucate. Nu vă lăsaţi demoralizaţi şi descurajaţi.

“În 2003 am reuşit să convingem factorii politici din lume că federalizarea propusă este în realitate un plan diabolic rusesc de lichidare a statului nostru”.

În cele din urmă aş sublinia un mare adevăr — totul depinde de noi şi bătălia poate fi câştigată. Să nu ne plângem pe nimeni şi pe nimic. Izbânda rezidă în noi. De noi, cei peste 2000 de militanţi prezenţi la acest Congres.

Să ne amintim că în 2002, cu toate că eram mai puţini militanţi, totuşi ne adunam zilnic şi până la urmă am oprit o mare conspiraţie a Kremlinului care întâi de toate însemna promovarea limbii ruse drept a doua limbă de stat.

Şi în toamna lui 2003, când, prin Memorandumul Kozak, a fost pusă la cale lovitura împotriva statului independent şi suveran, unitar şi indivizibil Republica Moldova, PPCD a protestat 60 de zile în faţa Ambasadei Ruse, cerând retragerea necondiţionată a armatei ruse de ocupaţie, şi nu eram foarte mulţi. Acest efort zilnic, hotărât şi fără rezerve a făcut posibilă mobilizarea la 25 noiembrie, tot din iniţiativa noastră, a mii de oameni pentru a opri planul rusesc.

Să nu uităm un alt exemplu cât se poate de convingător, legat de acelaşi plan de federalizare propus de Federaţia Rusă. La început toţi factorii politici din jur, inclusiv din Europa şi SUA, înclinau să creadă că federalizarea ar fi o soluţie potrivită pentru Republica Moldova. Doar o singură forţă politică protesta categoric împotriva planului rusesc. Acesta era Partidul Popular Creştin Democrat. A trebuit un an de zile sau chiar mai puţin ca să convingem factorii politici din lume că federalizarea propusă este în realitate un plan diabolic rusesc de lichidare a statului nostru.

Până la urmă, cei puţini, dar responsabili şi hotărâţi, sunt în stare să-i motiveze şi pe cei mulţi.

Dacă noi, cei care participăm la acest congres, vom lucra în fiecare zi pentru succesul nostru în alegeri, dacă fiecare dintre noi vom convinge cât mai mulţi alegători să ne voteze, atunci, cu siguranţă, vom reuşi.

Sunt sigur că vom învinge! Vom reuşi să realizăm proiectul nostru politic — “Republica Moldova — o ţară de succes”!

Dumnezeu să binecuvânteze Republica Moldova!

Eugenia Stârcea, deputat PPCD: “Creştin-democraţii au ştiut întotdeauna cum să contracareze acţiunile orientate spre distrugerea Republicii Moldova”

Stimaţi invitaţi, dragi prieteni şi colegi,

Prezenţa noastră atât de masivă astăzi este o dovadă în plus a faptului că oricât de mult s-ar strădui anumite forţe să ne anihileze, nu vor fi în stare. Deoarece PPCD este condus de o echipă competentă, unită şi consecventă, iar fiecare dintre noi este angajat moral în realizarea sarcinilor nobile de a consolida statul şi valorile fundamentale.

Suntem siguri că oricât de frumoase şi bogate ar fi alte ţări, aici sunt rădăcinile noastre, doar aici suntem acasă şi noi dorim ca statul nostru să fie de succes.

De la începutul anilor ‘90 şi până în prezent am trăit împreună un şir de evenimente de o importanţă deosebită, am fost permanent la straja valorilor democratice, naţionale şi creştine, suntem singurul partid care de fiecare dată a ştiut cum să contracareze acţiunile orientate spre distrugerea poporului şi a statului nostru.

Pe parcursul celor 20 de ani de existenţă partidul nostru a demonstrat că este capabil să-şi urmeze programul, indiferent de urzelile celor care au fost împotriva noastră şi a ţării, şi-a dovedit încă o dată capacitatea de a-şi schimba tacticile în funcţie de situaţie, de a surprinde prin acţiuni hotărâte, uneori riscante, dar întotdeauna a urmărit interesul naţional.

Anul 2009 este unul decisiv pentru Republica Moldova. Este anul în care se va pune în joc iarăşi independenţa noastră ca stat, dar linia frontului va fi Campania electorală şi cabina de vot. Să ne concentrăm sistematic atenţia asupra aspectului organizatoric, unul din aspectele cele mai importante de funcţionare a unei formaţiuni politice. Să fim convinşi cu tărie că de fiecare dintre noi depinde existenţa şi cursul pe care îl va urma ţara noastră şi fără prea mare exagerare, chiar existenţa ei.

Faptul că suntem uniţi într-un partid cu o experienţă bogată şi o pregătire excelentă ne face încrezători şi puternici. Succesul depinde de fiecare dintre noi!

Dumnezeu să ocrotească Republica Moldova!

Victor Ciobanu, preşedintele Organizaţiei de tineret a Partidului Popular Creştin Democrat, “Noua Generaţie”: “Republica Moldova trebuie să devină o ţară de succes”

Noi, tinerii creştin-democraţi, ne-am format timp de 20 de ani în sânul Partidului Popular Creştin Democrat, am avansat moral şi intelectual, ne-am şlefuit caracterul şi abilităţile, am învăţat din experienţa liderilor noştri, ne-am instruit profesional şi ne-am cultivat dragostea faţă de neam şi ţară. După ani de luptă pe baricade, suntem gata să cucerim instituţiile publice. Noi, tinerii din Noua Generaţie, suntem angajaţi plenar în sânul PPCD în edificarea Republicii Moldova ca stat de drept, membru în NATO şi UE.

În acest sens, ne dăruim toată priceperea şi străduinţa în consolidarea Republicii Moldova ca stat suveran, independent şi democratic.

Suntem decişi să luptăm fără rest pentru a promova în viitorul Parlament un număr cât mai mare de exponenţi ai familiei creştin-democrate care să se dedice activităţii de stat cu profesionalism şi răspundere morală.

Astăzi, suntem mai mult ca niciodată responsabili în faţa lui Dumnezeu şi ai fraţilor noştri de familie politică, în numele strămoşilor noştri şi a generaţiilor care vor veni după noi, să arătăm devotament faţă de Patria noastră şi să servim neîncetat idealurile naţionale şi democratice.

Mă adresez semenilor — viitorul ne aparţine.
Mă adresez părinţilor să nu ezite în a se încadra în promovarea copiilor.
Mă adresez bunicilor — nepoţii dumneavoastră au nevoie de un viitor mai bun.
Noi nu vrem să fim o generaţie de emigranţi.

Să ne construim viitorul la noi acasă. Republica Moldova trebuie să devină o ţară de succes.

Astăzi suntem mai uniţi ca niciodată în faţa pericolului comun — imperialismul Federaţiei Ruse, care vrea cu orice preţ să-şi subordoneze Republica Moldova.

Partidele care urzesc pe la spatele nostru interese meschine şi servesc interesele altei ţări vor suferi eşec, iar noi suntem acei care le vom curma elanul.

Să înţelegem că dedicaţia noastră în această luptă este hotărâtoare!

Fraţilor, victoria ne aparţine!

Domnule preşedinte Iurie Roşca, aveţi sprijinul nostru total şi necondiţionat!
Ştiu că vom învinge!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Ghenadie Vaculovschi, preşedintele Asociaţiei Juriştilor Creştin-Democraţi: “PPCD este cel mai pregătit să ducă la bun sfârşit edificarea celui de-al doilea stat românesc — Republica Moldova”

Distinşi oaspeţi, stimaţi colegi,

Astăzi demonstrăm că suntem o forţă pe care nimeni nu o poate stăvili şi le transmite tuturor cetăţenilor acestei ţări mesajul nostru, mesaj care izvorăşte dintr-un angajament creştin, moral, profund şi sincer.

Angajamentul nostru politic are ca temelie sentimentele patriotice, trăite în modul cel mai intens şi mai nobil. Mişcarea noastră politică a scos Republica Moldova din lagărul antihrist al sovietelor, şi tot mişcarea noastră a creat statul independent Republica Moldova.

În fiecare moment istoric concret, noi am avut o reacţie adecvată la provocările vremii, iar astăzi, pe umerii noştri cade sarcina construcţiei stratului în care trăim.

Construcţia statului este un proces anevoios. El are, în primul rând, dimensiune moral-spirituală şi valorică. În al doilea rând, construcţia statului reclamă aptitudini şi cunoştinţe temeinice, preponderent în domeniile politic şi juridic.

Oricine este sincer, dar şi corect informat, nu va cuteza să pună la îndoială faptul că Partidul Popular Creştin Democrat este cel pregătit să ducă la bun sfârşit edificarea celui de al doilea stat românesc — Republica Moldova.

Noi suntem singurii promotori ai convingerii că poporul acestei ţări trebuie să trăiască într-un stat bazat pe un sistem de drept configurat de valorile creştine. Aceste valori sunt pilonii de bază ai societăţii noastre.

Nu vom admite ca vreo lege sau vreo hotărâre de Guvern să nesocotească comoara spirituală a poporului nostru.

Avem în faţă o campanie electorală grea. De rezultatul ei sunt interesaţi prietenii Republicii Moldova, dar, cu părere de rău, şi neprietenii noştri externi.

De rezultatul alegerilor care urmează depinde măsura în care noi, creştin-democraţii, vom putea influenţa deciziile politice în forul legislativ suprem al statului. Fiecare creştin-democrat este responsabil de viitoarea configuraţie politică a Parlamentului.

Am certitudinea că de dragul credinţei noastre în Dumnezeu, de dragul neamului nostru, de dragul familiilor noastre, de dragul viitorului generaţiilor care ne vor succeda, merită să facem şi de această dată un efort pentru a spori considerabil prezenţa numerică în Parlament a PPCD. Acest efort, precum bine ştim, trebuie făcut cu metodele deja bine însuşite de fiecare dintre noi.

Asociaţia Juriştilor Creştin-Democraţi vă va oferi informaţia şi instruirea necesară pentru desfăşurarea unei campanii electorale, al cărei rezultat să ne bucure.

Dragi colegi, nu vă lăsaţi manipulaţi de aşa-numitele sondaje de opinie. Noi ştim foarte bine de ce forţă dispunem. PPCD-ului trebuie să-i revină în viitorul Parlament un rol de frunte, iar aceasta se va întâmpla graţie aportului fiecăruia dintre noi.

Vă urez tuturor mult curaj, să ardă mereu în inimile noastre spiritul frontist de luptător neobosit şi neînfricat. Vă îndemn frăţeşte, să participăm cu dăruire la edificarea ţării de succes — Republica Moldova. Doamne ajută!

Tudor Coşleţ, preşedinte al Asociaţiei Primarilor şi Consilierilor Creştin-Democraţi: “Aleşii locali creştin-democraţi sunt pregătiţi ca niciodată pentru a contribui la izbânda electorală din 2009”

Dragi colegi, stimaţi oaspeţi,

Sunt onorat să reprezint Asociaţia Primarilor şi Consilierilor Creştin-Democraţi la lucrările Congresului XI al Partidului Popular Creştin Democrat. Vă transmit, în numele celor 73 de primari, 102 consilieri raionali, a peste 800 de consilieri locali, 9 vicepreşedinţi de raion şi al preşedintelui raionului Ştefan-Vodă, că armata aleşilor locali este ca niciodată mai bine pregătită, instruită şi motivată pentru a contribui la izbânda noastră electorală din primăvara lui 2009.

Mesajul aleşilor locali creştin-democraţi va fi unul concret, argumentat şi mai ales va reieşi din problemele de zi cu zi cu care se confruntă societatea noastră. Realizările pe care cu multă insistenţă şi răbdare le-am obţinut vor consolida mesajul nostru.

Este foarte important să readucem în prim-plan, de fiecare dată când avem ocazia, succesele obţinute într-o perioadă relativ scurtă, şi anume că PPCD, împreună cu Institutul pentru Dezvoltare Regională şi Administrativă Durabilă şi cu sprijinul Fundaţiei “Konrad Adenauer”, a organizat un şir de seminare de instruire a aleşilor locali la Bălţi, Orhei, Chişinău, Hânceşti şi Cahul. În cadrul acestor seminare aleşii locali au fost instruiţi în executarea corectă şi eficientă a procesului de administrare publică locală.

Un alt aspect al instruirii a ţinut de modalitatea de accesare a fondurilor europene şi de pregătirea terenului pentru absorbţia lor. Pornind de la conceptul nostru “Un sat — un proiect”, PPCD a obţinut rectificări la Bugetul de Stat pentru anul 2006, însemnând fonduri pentru 71 de primării, şi rectificări la Bugetul de Stat pentru anul 2008, ceea ce presupune investiţii capitale pentru 35 de primării, iar pentru anul bugetar 2009, PPCD a conectat 73 de primării la Bugetul de Stat.

Urmează ca pentru rectificările la Bugetul de Stat pentru anul 2008, ce vor fi făcute în luna decembrie anul curent, PPCD să conecteze alte zeci de primării.

În acest sens, probleme ca reparaţia grădiniţelor şi a şcolilor, repararea sistemelor de canalizare şi apeduct, reparaţia drumurilor, conectarea localităţilor la reţeaua de gazificare şi multe altele au fost soluţionate în beneficiul colectivităţilor locale.

Suntem mândri că şi cu aportul nostru punem umărul la construcţia Republicii Moldova ca o ţară europeană de succes.

Alte proiecte ale PPCD, derulate împreună cu Institutul de Dezvoltare Regională şi Administrativă Durabilă, s-au concretizat în accesarea de fonduri acordate de către Ambasada Germaniei pentru reparaţia instituţiilor şcolare şi preşcolare. Astfel, sute de copii au acum condiţii optime de şcolarizare.

Împreună cu Cartelul Ţărănesc “Sfântul Gheorghe”, PPCD a acordat, în urma secetei din vara lui 2007, ajutoare umanitare exprimate în seminţe de porumb, motorină şi fertilizanţi în peste 70 de localităţi ale Republicii Moldova.

PPCD, împreună cu Organizaţia Medicilor şi Farmaciştilor Creştin-Democraţi, a organizat audieri medicale gratuite în 68 de localităţi şi, astfel, peste 15.000 de pacienţi au beneficiat de consultaţii medicale gratuite de cea mai înaltă calitate.

Totodată, prin colaborarea noastră cu Fundaţia pentru Democraţie Creştină multe din punctele medicale vizitate au fost dotate cu mobilier şi echipament medical.

Prin intermediul Organizaţiei Doamnelor Creştin-Democrate, PPCD a adus ajutoare pentru persoanele nevoiaşe şi grădiniţele aflate în situaţii complicate.

Accesarea fondurilor transfrontaliere de către aleşii creştin-democraţi, în parteneriat cu Fundaţia pentru Democraţie Creştină, s-a exprimat în obţinerea de finanţări de milioane de euro pentru construcţia de drumuri, apeducte şi a căminelor culturale.

Dragi colegi, sunt absolut convins că acesta este doar începutul şi lucrurile frumoase vor lua amploare din primăvara anului viitor.

“Republica Moldova — o ţară de succes” este dezideratul nostru politic şi vă îndemn ca acum să ne mobilizăm forţele pentru atingerea lui. Asta presupune conştientizarea importanţei decisive a perioadei electorale care urmează.

Fraţilor, la luptă! Doamne ajută!

Anatoli Ostafi, primar de Medveja, raionul Briceni, preşedintele Asociaţiei Ucrainenilor Creştin-Democraţi: Moldovenii şi ucrainenii împărtăşesc aceleaşi valori creştine

Dragi prieteni, în Republica Moldova locuiesc mai bine de jumătate de milion de ucraineni. În temei, aceştia îşi duc traiul la ţară. În unul dintre aceste sate, activez în calitate de primar. Acum 30 de ani, în şcoala din satul nostru studiau peste 500 de copii. Actualmente, aceştia ating cifra de 110. E clar că ne stingem, încetul cu încetul. Copiii noştri absolvesc şcoala şi nu cunosc nici limba română, nici ucraineana literară. Respectiv, le este foarte greu să susţină examenele de admitere la colegiile şi universităţile moldoveneşti sau cele din Ucraina.

Moldovenii şi ucrainenii sunt adepţii aceleiaşi religii şi împărtăşesc aceleaşi valori creştine, fapt ce constituie liantul unor legături prieteneşti. Anume acest lucru ne-a făcut, pe mine şi amicii mei, să devenim membri ai Asociaţiei Ucrainenilor Creştin-Democraţi.

Asociaţia noastră susţine eforturile depuse de oficialităţile de la Kiev, întru recunoaşterea de către organismele internaţionale şi opinia publică de pe glob a foametei organizate de către regimul totalitar bolşevic, în anii 1932–1933, drept act de genocid a poporului ucrainean. Părinţii mei au suportat toate consecinţele înfometării de acelaşi gen din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, din anii 1946–1947, aşa că tragedia în cauză nu-mi este străină. Cei care mi-au dat viaţă merită să cunoască raiul, pentru că prin iad au trecut deja.

Organizaţia din care fac parte este solidară cu poporul ucrainean care tinde spre integrarea în Uniunea Europeană şi NATO. Asociaţia Ucrainenilor Creştin-Democraţi cere ajutorul Ucrainei întru restabilirea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Noi creăm fonduri pentru întreţinerea grădiniţelor şi şcolilor cu predare în limba ucraineană. Vom depune toate eforturile pentru a asigura cu literatura necesară bibliotecile de la instituţiile în care studiază copiii de etnie ucraineană.

La fel, vom organiza festivaluri anuale ale culturii ucrainene, precum şi alte manifestări de acest ordin, întru păstrarea şi promovarea tradiţiilor seculare ale ucrainenilor din Republica Moldova. Din acelaşi şir de intenţii fac parte excursiile prin locurile istorice din Ucraina.

Asociaţia Ucrainenilor Creştin-Democraţi se pronunţă pentru studierea, în şcolile din localităţile populate de ucraineni, în limba ucraineană, nu cea rusă.

Vă mulţumesc.

Sursa: www.flux.md

La Chişinău a fost creată Asociaţia Juriştilor Creştin-Democraţi din Moldova Manifestul Congresului al XI-lea al Partidului Popular Creştin Democrat