Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Comentariile PSD la declaraţiile lui Igor Dodon şi Dumitru Diacov

|versiune pentru tipar||
PSD / 29 martie 2012
Partidul Social Democrat

Astăzi, atît Igor Dodon cît şi Dumitru Diacov s-au dovedit a fi “eroii” naţionali ai Republicii Moldova, fiind apărătorii obiectului de istorie, şi acuzînd Ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi de decizia de a introduce în curricula şcolară Isoria Românilor.

Igor Dodon îşi continuă marea campanie de promovare a personalităţii sale prin inducerea în eroare a întregii societăţi privind spiritul său patriotic. Liderul socialist ştia foarte bine despre ordinul emis la 7 martie 2012, cu 2 săptămîni înainte de alegerea şefului statului, care prevedea introducerea obiectului Istoria Românilor în curricula şcolară. În acelaşi timp, Igor Dodon a oferit votul său pentru candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană, astfel fiind părtaş al programului acesteia.

Odată ce Igor Dodon a votat pentru Nicolae Timofti în funcţia de preşedinte al RM, în acelaşi timp a votat pentru programul AIE, care include şi introducerea Istoriei Românilor drept disciplină şcolară. Acum Dodon încearcă să se distanţeze de AIE prin asemenea declaraţii, cînd de fapt este parte componentă a Alianţei.

Stranie este şi declaraţia lui Dumitru Diacov, Preşedintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova, care fiind membru al Alianţei de guvernare, astăzi, acuză Ministrul Educaţiei de anumite jocuri politice.

Partidul Social Democrat din Moldova consideră că Dumitru Diacov ar trebuie să-şi justifice afirmaţiile sale prin fapte şi nu prin declaraţii populiste. Cunoaştem foarte bine faptul că fracţiunea PDM, membră al actualei Guvernări, împreună cu alţi ministri susţin acţiuni, care contravin normelor constituţionale. Este important de menţionat şi faptul că anul trecut manualele de Istorie a Românilor deja au fost aduse în şcolile din Moldova, şi sînt introduse în procesul de studii.

PSD aminteşte că a acţionat în judecată Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova privind introducerea obiectului de Istorie a Românilor, şi a solicitat acces la informaţii cu privire la primirea din partea statului roman a manualelor de Istorie a Românilor.

Centrul de presă PSD
Sursa: www.psdm.md

Actele pentru înregistrarea Grupului de iniţiativă pentru desfăşurarea Referendumului republican legislativ au fost verificate şi autentificate de către Secretarul Consiliului municipal Chişinău dl Valeriu Didencu Sergiu Coropceanu a susţinut Concursul de muzică Patriotică “Credinţă, Speranţă şi Dragoste”