Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2018Curier electoral

Curier electoral din 16 mai 2018

|versiune pentru tipar|

CEC invită cetăţenii să verifice corectitudinea listelor electorale pentru alegerile din 20 mai

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii din localităţile unde pe 20 mai 2018 se vor desfăşura alegerile locale noi, pentru funcţia de primar, că au posibilitatea să verifice corectitudinea întocmirii listelor electorale, atât în localurile secţiilor de votare, cât şi online, accesând pagina web a Comisiei www.cec.md. Modificări în listele electorale pot fi solicitate de către alegători, Comisiei Electorale Centrale sau biroului electoral, până pe 19 mai.

Consiliul Electoral a respins sesizările PUN şi PSRM

Consiliul Electoral de Circumscripţie Electorală Chişinău (CECC) a respins sesizarea Partidului Unităţii Naţionale (PUN) prin care se solicita eliminarea lui Ion Ceban din cursa electorală. În cadrul aceleaşi şedinţe membrii CECC au anunţat că sesizarea împotriva lui Constantin Codreanu va fi examinată de Judecătoria Chişinău, în urma pozei lui Codreanu alături de Preşedintele României, Klaus Iohannis. Sesizarea a fost respinsă pe motiv că ar fi inadmisibilă şi fără probe. De asemenea, a fost anulată şi sesizarea împotriva lui Andrei Năstase, în care PSRM solicita excluderea acestuia din cursa electorală. CECC a decis respingerea sesizării deoarece este neîntemeiată şi nu l-a implicat pe preşedintele Partidului Popular European în campania sa electorală. // Unimedia

Reghina Apostolova a fost exclusă definitiv din cursa electorală

Candidata Partidului Şor, Reghina Apostolova, a fost exclusă definitiv din cursa electorală pentru primăria Capitalei. Curtea Suprema de Justiţie (CSJ) a declarat inadmisibil recursul depus de Partidul Şor. Hotărârea a fost luată, după ce decizia magistraţilor Curţii de Apel a fost atacată de avocaţii Reghinei Apostolova la CSJ. Decizia Curţii Supreme de Justiţie este irevocabilă şi nu este supusă nici unei căi de atac. // stiri.md

Partidul Societăţii Progresiste nu va susţine niciun candidat la funcţia de primar al capitalei

Partidul Societăţii Progresiste a luat decizia de a nu susţine niciun candidat la funcţia de primar general al municipiului Chişinău după ce pretendentul formaţiuni, Andrei Munteanu, preşedinte interimar al partidului, nu a fost înregistrat în cursa electorală pentru alegerile din 20 mai. Conducerea partidului susţine că acest scrutin nu este altceva decât un joc, niciunul dintre candidaţi nu are un program bine definit. De aceea, formaţiunea îşi îndeamnă membrii şi susţinătorii să nu iasă la vot. // IPN

Declaraţii şi comunicate de presă ale concurenţilor electorali