Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimenteComune

Partidele aflate la guvernare au organizat acţiunea “Pentru Moldova! Pro Europa”

|versiune pentru tipar||
PLDMPDM / 3 noiembrie 2013 | 
Partidele aflate la guvernare au organizat acţiunea “Pentru Moldova! Pro Europa”

Pe 3 noiembrie 2013, la Chişinău, a avut loc un miting de amploare pentru susţinerea parcursului integrării europene a Republicii Moldova.

Acţiunea a fost organizată de Coaliţia pentru Guvernare Pro-Europeană (Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat şi grupul liberalilor reformatori) cu ocazia parafării Acordului de Asociere cu UE la summit-ul “Parteneriatului Estic” de la Vilnius, care va avea loc pe 28–29 noiembrie curent.

Cu luări de cuvînt în faţa cetăţenilor au ieşit Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, preşedintele PLDM, Vlad Filat, liderul PDM, Marian Lupu, liderul liberalilor reformatori, Ion Hadârcă, primari, pedagogi, oameni de cultură şi studenţi. Vorbitorii şi-au exprimat ferma convingere că integrarea în Uniunea Europeană este singura opţiune de viitor a Republicii Moldova şi doar pe această cale ţara noastră va deveni prosperă şi democratică.

Manifestaţia s-a încheiat prin adoptarea Declaraţiei Pro Europa, pentru care au votat toţi participanţii la miting. “Declarăm că opţiunea europeană este singura corectă pentru viitorul ţării noastre, interesul naţional major şi unica şansă pentru a asigura drepturile, libertatea şi prosperitatea tuturor cetăţenilor”, se vorbeşte în declaraţie. Totodată, cetăţenii încurajează Guvernul “să reziste tuturor presiunilor politice interne şi externe, să valorifice oportunităţile de a diversifica pieţele de export pentru produsele moldoveneşti şi să asigure securitatea energetică şi alimentară a ţării”.

Potrivit organizatorilor, la eveniment au participat cîteva zeci de mii de oameni din toată republica. Acţiunea “Pentru Moldova! Pro Europa!” a culminat cu intonarea imnului Europei.

Declaraţia Pro Europa

Noi, cetăţenii Republicii Moldova, întruniţi astăzi, 3 noiembrie 2013, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, în ajunul Summit-ului “Parteneriatului Estic” de la Vilnius şi cu prilejul acestui eveniment istoric pentru ţara noastră,

Fiind în număr de circa o sută de mii, reprezentând toate regiunile şi comunităţile locale din Republica Moldova, societatea civilă, mediul academic şi cel de afaceri, uniunile de creaţie, sfera bugetară, populaţia de la sate şi din oraşe, diaspora, generaţia tânără, cea activă şi cea a oamenilor în etate, femeile şi bărbaţii din toate grupurile etnice şi confesionale ale ţării,

Răspunzând Apelului lansat de conducerea Republicii Moldova, de Coaliţia ProEuropeană aflată la guvernare, şi care este susţinut de personalităţilereprezentative ale elitei naţionale şi ale grupurilor principale, care formează societatea moldovenească,

Declarăm că opţiunea europeană este singura corectă pentru viitorul ţării noastre, interesul naţional major şi unica şansă pentru a asigura drepturile, libertatea şi prosperitatea tuturor cetăţenilor.

Reamintim că Republica Moldova a făcut alegerea pro-europeană încă de la constituirea sa ca stat independent şi a urmat-o consecvent pe parcursul evoluţiei sale. În noiembrie 1994, Moldova a semnat cu Uniunea Europeană Acordul de Cooperare şi Parteneriat, în februarie 2005 — Planul de Acţiuni. Iar la Vilnius, la 28–29 noiembrie a.c., urmează să parafeze Acordul de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, un pas crucial pentru viitorul prosper al ţării, după care va urma semnarea acestui document important.

Ne angajăm, ca membri ai societăţii moldoveneşti, fiecare în activitatea sa şi în comunitatea din care face parte, să facem tot ce ne stă în puteri pentru a atinge obiectivele de modernizare şi dezvoltare a Republicii Moldova pe calea integrării europene.

Conştientizăm că acest moment major ne cere să fim solidari şi hotărâţi în alegerea noastră. Solicităm partidelor din Coaliţia Pro Europeană de guvernare, dar şi întregii clase politice moldoveneşti să dea dovadă de unitate şi maturitate — în numele intereselor naţionale ale Republicii Moldova, în numele intereselor cetăţenilorRepublicii Moldova de a beneficia de condiţii civilizate de trai, de drepturi şi libertăţi fundamentale, de securitate economică şi socială, proprii unui stat de drept şi democratic.

Salutăm politicile statului orientate spre asigurarea unei justiţii echitabile şi accesibile, a supremaţiei legii şi a egalităţii tuturor în faţa ei, a combaterii fenomenelor negative care blochează dezvoltarea ţării, a modernizării serviciilor publice pentru cetăţeni şi a asistenţei de stat pentru oamenii socialmente vulnerabili. Ceremeradicarea definitivă a flagelului corupţiei şi finalizarea reformelor cu rezultateconcrete, care să aducă beneficii clare cetăţenilor şi să asigure progresul întregii societăţi.

Încurajăm Guvernul să reziste tuturor presiunilor politice interne şi externe, săvalorifice oportunităţile de a diversifica pieţele de export pentru produsele moldoveneşti şi să asigure securitatea energetică şi alimentară a ţării.

Apreciem cu recunoştinţă sprijinul acordat Republicii Moldova de către partenerii noştri externi, în această perioadă. Solicităm Parlamentului şi Guvernului să onoreze pe deplin încrederea partenerilor noştri şi angajamentele asumate de-a lungul anilor de Republica Moldova de a ne ralia la valorile şi standardele europene.

Viitorul Republicii Moldova se decide acum!
Viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Chişinău
Piaţa Marii Adunări Naţionale
3 noiembrie 2013