Alegerile parlamentare din 2019 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimente

Evenimente ale Partidului Popular Democrat din Moldova (PPDM)

Congresul V Extraordinar al Partidului Umanist din Moldova
27 martie 2011
Pe 27 martire 2011, la Chişinău, şi-a desfăşurat lucrările Congresul V extraordinar al Partidului Umanist din Moldova, eveniment la care au participat 432 de delegaţi din cei 435 aleşi de organizaţiile teritoriale ale partidului şi 25 de invitaţi[]

Activitatea internă de partid

25 noiembrie 2010
Partidul Umanist din Moldova a convocat o conferinţă de presă în cadrul căreia a fost expusă soluţia pentru depăşirea crizei politice. Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii, PUM consideră că principala cauză a haosului în Moldova sunt liderii partidelor politice, care s-au aflat la putere începând cu anul 2001. Pentru depăşirea crizei, PUM propune o guvernare apolitică unde toţi liderii trebuie să-şi suspende calitatea de membru de partid iar şeful statului, prim-ministrul, alţi demnitari de stat nu trebuie să fie membri de partid. De asemenea, Partidul Umanist propune ca Moldova împreună cu alte republici din spaţiul ex-sovietic să formeze Uniunea Est-Europenă, (UE-2) după analogia Uniunii Europene Occidentale. La prima etapă aderarea la Uniunea Vamală Belarusi-Kazahstan-Rusia, apoi formarea uniunii politice după exemplul şi principiile Uniunii Europene.

AlegeriPolitici guvernamentale

19 octombrie 2010
Liderul Partidului Umanist din Moldova, Valeriu Pasat, a ţinut o conferinţă de presă la Infotag în cadrul căreia a lansat un apel şi un manifest politic. Dînsul a declarat că unica şansă de dezvoltare economică a RM este orientarea spre Est şi aderarea la Uniunea Vamală Belarus-Kazahstan-Rusia. “Dacă Moldova îşi va reorienta politica şi economia spre Est, investiţiile vor fi atrase mai uşor, tarifele vor fi diminuate, iar salariile şi pensiile vor creşte”, a specificat Pasat. El consideră că Republica Moldova ar putea să se integreze în UE doar peste 30 de ani sau poate chiar deloc, deoarece în repetate rînduri reprezentanţii UE au declarat că nu vor mai accepta noi membri din Est. “Moldova are nevoie acută de o forţă politică nouă, forţa a treia, care să nu aibă legături nici cu comuniştii, dar nici cu liberal-democraţii. Prezenţa unei astfel de forţe în parlament este absolut necesară, de aceea Partidul Umanist îşi propune să devină o alternativă pentru poporul care nu doreşte revenirea la putere a comuniştilor, dar nici a liberal-democraţilor”. PUM pledează pentru cooperare cu Biserica Ortodoxă şi pentru introducerea obligatorie a predării religiei în şcoli.

Alegeri

9 septembrie 2010
Preşedintele Partidului Umanist din Moldova, Valeriu Pasat, a ţinut o conferinţă de presă, în cadrul căreia a declarat că “prin neparticiparea la referendumul din 5 septembrie cetăţenii Republicii Moldova au dat de înţeles conducerii că Moldova nu se îndreaptă pe o direcţie corectă” şi consideră că “reintegrarea Moldovei în spaţiul estic” este un lucru oportun. “Pe parcursul ultimului deceniu reprezentanţii clasei politice au hrănit poporul cu basme despre integrarea în Uniunea Europeană doar cu un singur scop: de a acumula dividende electorale. Nici una din guvernările precedente nu a avut suficientă voinţă să recunoască faptul că integrarea europeană este un vis frumos, dar irealizabil, cel puţin în următorii 25 de ani”, a spus Pasat. “Am ajuns la un moment de cotitură, cînd trebuie să renunţăm la discursurile euro-bufatorice şi să trecem la o politică serioasă, reală şi pragmatică, în interesele ţării”, a menţionat liderul PUM, care consideră că reintegrarea Moldovei trebuie să se desfăşoare în două etape. Prima etapă prevede aderarea la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, iar a doua presupune promovarea ideii de creare a unei uniuni politice a statelor care la moment fac parte din CSI.

AlegeriPolitica externă / integrare europeanăSecuritate naţională

Congresul Extraordinar al Partidului Umanist din Moldova
19 iunie 2010
Pe 19 iunie 2010, la Chişinău, a avut loc Congresul Extraordinar al Partidului Umanist din Moldova. Sarcina prioritară a congresului a fost alegerea unui nou preşedinte al partidului. Astfel, fostul ministru al apărării şi ex-directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Valeriu Pasat, a fost ales preşedinte al Partidului Umanist din Moldova[]

Activitatea internă de partid

Evenimente majore

Arhiva

2011 [1]
2010 [8]
2008 [5]