Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 ADEPTActivităţi

Progresele şi problemele în gestionarea Fondului de Rezervă în anul 2013 discutate public

|versiune pentru tipar||
februarie 2014
Progresele şi problemele în gestionarea Fondului de Rezervă în anul 2013 discutate public

Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT a lansat cercetarea “Gestionarea Fondului de Rezervă al Guvernului Republicii Moldova în 2013: Studiu de evaluare” oferind o analiză a practicilor de alocare şi utilizare a mijloacelor financiare din Fondul de Rezervă în anul ce a trecut.

Autorul studiului, Viorel Chivriga, menţionează că deşi cadrul legal existent cu referire la Fondul de Rezervă (FR) necesită îmbunătăţiri, în 2013 nu au fost operate modificările aşteptate, Proiectul Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale fiind blocat în Parlament.

Astfel, în condiţiile unor reglementari abstracte, este dificil de a se înregistra progrese esenţiale în eficientizarea utilizării Fondului de Rezervă. Deşi alocarea discreţionară a resurselor Fondului de Rezervă rămîne a fi o practică larg răspîndită, evaluarea pentru 2013 atestă anumite îmbunătăţiri la capitolul destinaţiei alocărilor făcute din acest fond. Comparativ cu anii precedenţi, în 2013 s-au redus cheltuielile pentru diferite manifestări şi conferinţe, premii, medalii, servicii de avocatură şi judecată, ajutoare umanitare. În schimb s-au majorat cheltuielile pentru acordarea de ajutoare pentru atenuarea impactului situaţiilor excepţionale, dar şi pentru construcţii şi obiecte de infrastructură.

În plan procedural, studiul relevă faptul că în anul 2013, la fel ca şi în anii precedenţi, majoritatea proiectelor de decizii cu privire la alocarea resurselor din FR au fost incluse ad-hoc în ordinea de zi a şedinţelor de guvern şi ulterior aprobate fără a respecta unele etape importante în procesul de elaborare a actelor normative, precum fundamentarea, avizarea, consultarea publică şi expertiza proiectelor. De asemenea, a fost observată şi practica Guvernului de a aproba hotărîri cu privire la alocarea mijloacelor financiare din FR ignorînd avizul negativ al Ministerului Finanţelor pe marginea acestora.

Pe parcursul anului 2013 au fost aprobate de către Guvern şi publicate în Monitorul Oficial 37 de Hotărâri de Guvern, prin care urmau să fie alocate resurse financiare din Fondul de Rezervă autorităţilor publice centrale şi autorităţilor administraţiei publice locale. Autorităţilor administraţiei publice centrale le-a revenit 36 938,4 mii lei din sumele repartizate în conformitate cu deciziile guvernamentale sau 63,3% din total. Cea mai mare pondere a alocaţiilor revine Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare — 44%. Cote comparativ mai mici revin Ministerului Justiţiei — 12%, Ministerului Tineretului şi Sportului — 11%, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor — 8%, Ministerului Culturii — 7%, Ministerului Finanţelor şi Cancelariei de Stat — câte 3,2%, Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru şi Agenţiei Rezerve Materiale — cîte 2%, Ministerului Apărării şi Academiei de Ştiinţe — cîte 1%.

Autorităţile administraţiei publice locale au beneficiat de alocaţii în sumă de 20 444,4 mii lei în conformitate cu actele normative emise de Guvern, sau 33,7% din total. Comparativ cu anii precedenţi, ponderea resurselor alocate administraţiilor APL a crescut semnificativ (anul 2012 — 3,8%, anul 2011 — 1,5%, anul 2010 — 16,4%, anul 2009 — 27,0%, anul 2008 — 22,3%). Însă este necesar de menţionat, că creşterea spectaculoasă a alocaţiilor destinate administraţiei APL se datorează unui singur act normativ aprobat în ultimele zile ale anului 2013 — HG nr. 1067 din 26.12.2013, prin care s-a alocat consiliilor raionale mijloace financiare în sumă de 20231,8 mii lei în scopul “achitării datoriilor pentru lucrările efectuate la obiectele de importanţă socială, culturală şi de mediu”. Resursele alocate în conformitate cu actul normativ nominalizat constituie 35,26% din sumele repartizate din Fondul de Rezervă sau 98,96% din alocaţiile pentru administraţiile APL.

Studiul evidenţiază tratamentul părtinitor al autorităţilor la repartizarea mijloacelor din FR administraţiilor publice locale în funcţie de apartenenţa politică a primarilor localităţilor. Din suma de 20231,8 mii lei alocată APL, primăriilor, unde primari sunt membrii ai PLDM le-a revenit 47% din resursele financiare alocate, PDM — 39%, PL — 4%, PCRM — 4%, CI (primari, care au candidat independent la alegeri) — 6%.

Studiul a fost elaborat în cadrul proiectului “Sporirea transparenţei şi a controlului public în gestionarea Fondului de Rezervă al Guvernului”, implementat de Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT cu suportul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova/ Programul de Drept.