Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 ADEPTActivităţi

Şedinţa de lansare a Şcolii Tânărului Lider Politic, ediţia 2016–2017

|versiune pentru tipar||
octombrie 2016
Şedinţa de lansare a Şcolii Tânărului Lider Politic, ediţia 2016–2017

La 13 octombrie 2016 Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT a lansat cea de-a XV-a ediţie a Şcolii Tânărului Lider Politic (ŞTLP). La şedinţa festivă au participat cei 39 de audienţi ai şcolii — reprezentanţi ai organizaţiilor de tineret din 9 partide politice şi tineri neafiliaţi politic care au fost selectaţi în baza unui concurs anunţat public.

În luarea sa de cuvânt, directorul executiv al Asociaţiei ADEPT, Igor Boţan, a făcut o scurtă prezentare a proiectului menţionând importanţa culturii politice în societate şi a trecut în revistă realizările echipei ADEPT în cadrul acestui proiect, prin intermediul căruia au fost instruite generaţii de tineri lideri politici care se regăsesc în diverse funcţii publice sau private. De asemenea, directorul ADEPT, a îndemnat tinerii să manifeste interes şi implicare faţă de subiectele care vor fi prezentate în cadrul şedinţelor şcolii iar ca finalitate să utilizeze cunoştinţele şi abilităţile formate în cadrul activităţilor profesionale.

Printre subiectele care vor fi discutate în cadrul celor 20 de şedinţe ale şcolii, vor fi: dezvoltarea abilităţilor de dezbatere politică, elaborarea politicilor publice, arta negocierilor şi reglementarea conflictelor, formarea şi funcţionarea partidelor naţionale şi europene, managementul politic şi electoral, procese integraţioniste, psihologia liderilor etc.

Şcoala Tînărului Lider Politic este un proiect al Asociaţiei ADEPT, lansat în 1999 şi care îşi propune să contribuie la consolidarea sistemului de partide politice din Republica Moldova şi la modernizarea politică a ţării prin formarea şi instruirea unei noi generaţii de lideri politici şi ai societăţii civile. Până în prezent, în cadrul celor 14 ediţii ale Şcolii Tânărului Lider Politic au fost instruiţi circa 700 de tineri.

Ediţia 2016–2017 a Şcolii Tânărului Lider Politic este organizată cu sprijinul financiar al The European Endowment for Democracy.