Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 MonitoringEconomieComentarii

Analize şi comentarii la tema “Relaţii economice externe”

Comerţul cu Uniunea Europeană: ce urmează?
Iurie Gotişan, 30 noiembrie 2010
Indiscutabile sînt progresele pe care le-a făcut Moldova în 2010 pe dimensiunea integrării europene, şi alături de cele politice cele economice au avansat le fel de mult. Pe lîngă multitudinea de capitole şi dimensiuni ale potenţialului Acord de Asociere (AA) cu UE, discuţiile şi negocierile pe marginea Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ALSAC) sînt unele dintre cele mai importante[]
România a devenit principala destinaţie pentru exporturile moldoveneşti. Are aceasta vreo legătură cu creşterea livrărilor in lohn?
Adrian Lupuşor, 31 iulie 2008
Luna mai a marcat o schimbare principială şi semnificativă pentru comerţul exterior al Republicii Moldova. Şi anume, principala ţară ce serveşte drept destinaţie pentru exporturile moldoveneşti a devenit România, plasând Federaţia Rusă pe locul secund[]
“Europa să nu uite: de la Est vine gazul”!
Iurie Gotişan, 30 mai 2006
În ultima vreme, gîlceava mai multor guverne europene, a diplomaţilor şi antreprenorilor pentru formarea şi dezvoltarea hărţii energetice a Europei, pentru mai multe sau mai puţine gaze naturale ruse, pentru mai mult sau mai puţin capital investit de ruşi în Europa, oficialii Europei Occidentale încearcă tot felul de metode menite să-şi consolideze poziţiile în sfera energetică[]
Terapia Fondului Monetar Internaţional
Iurie Gotişan, 15 mai 2006
Este indiscutabil faptul că principalii creditori ai Republicii Moldova sînt FMI şi BM, însă politicile pe care FMI şi BM le-au aplicat faţă de Moldova nu au fost întotdeauna în acord cu interesele de securitate socială a populaţiei[]
Criza vinurilor continuă…
Iurie Gotişan, 11 aprilie 2006
Situaţia ne-a demonstrat încă odată că o dependenţă, practic unilaterală, de o piaţa de desfacere, în cazul dat de cea rusească, poate avea consecinţe dramatice nu numai asupra exporturilor în particular, dar şi asupra economiei ţării în general[]
Gazul vine de la Est
Iurie Gotişan, 19 decembrie 2005
Scumpirea gazelor naturale ar putea extrem de rapid să năruiască mitul despre “economia de succes” a Moldovei[]
Competitivitatea economică este o povară grea pentru Moldova
Ion Basiul, 10 octombrie 2005
Republica Moldova continuă să deţină lanterna roşie în Europa şi în lume fiindcă nu are parte de avantaje competitive, avantaje bazate inteligenţă, inovaţii şi muncă performantă[]
Dependenţa economică a Chişinăului faţă de Moscova
Iurie Gotişan, 1 mai 2005
Moldova s-a transformat într-un obiect al politicii economice ruseşti, deoarece nu are o poziţie activă în negocieri[]
Semnale pozitive pe segmentul economic între Chişinău şi Bucureşti
Iurie Gotişan, 30 ianuarie 2005
Chişinăul ar trebui să păstreze şi să consolideze relaţiile preferenţiale cu România, cel puţin pe motiv că aceasta este deja la “uşa de intrare” în UE şi credem că în următorii cîţiva ani relaţiile economice şi comerciale ale Moldovei cu România vor fi pentru prima şi un test al relaţiilor economice cu UE[]
Dependenţa energetică a Republicii Moldova
Iurie Gotişan, 29 august 2004
De mai mult timp în sectorul energetic din Republica Moldova, care este unul de importanţă vitală pentru economie, se dau lupte instituţionale în care se ciocnesc interese politice şi economice[]
Noua extindere a UE: învăţăminte pentru Republica Moldova
Iurie Gotişan, 5 mai 2004
Începînd cu 1 mai, UE a înglobat încă zece state care au primit “diploma de absolvire” a examenului pentru intrarea cu drepturi depline în Europa. Pentru Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Ungaria, Cehia, Malta, Cipru, Slovacia şi Slovenia roadele acestui mariaj de interes politic şi economic între Est şi Vest, planificat cu un deceniu în urmă, nu se vor lăsa aşteptate[]
Integrarea economică regională a Moldovei: compararea opţiunilor
Valeriu Prohniţchi, 5 octombrie 2003
Moldova este amplasată într-o regiune de confluenţă a potenţialelor de atracţie economică a trei spaţii geoeconomice distincte. Este vorba de Europa de Est şi Asia postsovietică, Europa Centrală şi de Sud-Est (fostele ţări socialiste sau succesoarele lor) şi Uniunea Europeană[]