Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimentePPM

Evenimente ale PPM la tema “Alegeri”

17 februarie 2014
Conducerea Partidului Popular Socialist din Moldova şi a Partidului “Patrioţii Moldovei” au purtat negocieri pentru crearea Blocului Forţelor de Stînga în scopul participării active în alegerile parlamentare 2014.
15 iunie 2011
Partidul “Patrioţii Moldovei” a creat formaţiunea politică Frontul Renaşterii Naţionale şi speră să o înregistreze în decurs de o lună, despre aceasta a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă coordonatorul partidului, Oleg Oceretniuc. Potrivit lui, “scopul principal al Frontului este unirea forţelor promoldoveneşti în vederea consolidării şi împotrivirii tendinţei distrugătoare, pe care o desfăşoară actuala guvernare”. De asemenea, Oleg Oceretniuc a mai declarat că “la alegerile din 19 iunie Frontul îl va susţine pe candidatul PCRM la funcţia de primar general, Igor Dodon”.
5 octombrie 2010
Conducerea Partidului “Patrioţii Moldovei” a organizat o conferinţă de presă la Infotag, în cadrul căreia a expus “poziţia partidului în contextul situaţiei politice din Republica Moldova în preajma alegerilor parlamentare anticipate”. Vicepreşedintele partidului, Vasile Stati, a declarat că Patrioţii Moldovei îşi propune drept scop promovarea statalităţii şi integrităţii ţării şi este convins că partidul din care face parte “va accede în Parlament”. “Sloganul electoral al formaţiunii noastre este «Unire moldoveni în ocrotirea valorilor naţional culturale!». Am ales acest slogan, deoarece numai prin unitate şi spirit naţional vom putea reîntregi ţara şi vom scoate Moldova din sărăcie”, a menţionat Stati. În opinia lui, ţara are nevoie de un partid care să apere exclusiv interesele cetăţeanului simplu şi să promoveze cultura, limba şi istoria moldovenească.
7 septembrie 2010
Partidul Patrioţii Moldovei a organizat o conferinţă de presă la Infotag, în cadrul căreia membrul de partid, Serghei Perciun, a declarat că rezultatele referendumului din 5 septembrie au demonstrat incapacitatea actualei şi fostei clase politice, precum şi faptul că cetăţenii s-au săturat de politicienii de azi şi de ieri şi sînt în aşteptarea unei noi forţe politice în Republica Moldova, iar “eşecul referendumului este de fapt eşecul Alianţei de guvernare”. “Poporul s-a săturat de promisiuni şi vrea un alt destin. Spre regret, nici fosta clasă politică, nici actuala nu au fost în stare să schimbe lucrurile spre bine în societate, iar principalul lor scop este doar de a ajunge la putere”, de aceea “PPM este forţa politică reală din Republica Moldova, capabilă să scoată ţara din impas” a menţionat Perciun. El susţine că în cazul în care în toamna acestui an vor fi anunţate alegeri parlamentare anticipate, Patrioţii Moldovei intenţionează să participe la alegeri, avînd şi echipa necesară pentru a guverna ţara.

Arhiva

2014 [3]
2013 [2]
2012 [3]
2011 [4]
2010 [3]
Alegeri