Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSL

Declaraţii şi comunicate de presă ale PSL la tema “Relaţii interpartinice”

Discursul presedintelui Partidului Social-Liberal Oleg Serebrian la congresul V extraordinar al Partidului Democrat din Moldova la 10 februarie 2008
10 februarie 2008
Ziua de astazi este o zi importanta nu doar pentru noi, membrii Partidului Social-Liberal si ai Partidului Democrat, care ne-am decis sa facem acest pas, ci sper sa fie o zi care sa lase o urma si-n istoria politica a Republicii Moldova[]
Comunicat de presă despre decizia Consiliului Politic al PDM şi a Biroului Permanent al PSL privind fuziunea celor două formaţiuni
28 noiembrie 2007
Consiliul Politic al Partidului Democrat şi Biroul Permanent al Partidului Social-Liberal, reunite în şedinţe separate marţi, 20 noiembrie, s-au pronunţat în favoarea fuziunii celor doua partide şi convocării, pentru 15 decembrie curent, a Consiliilor Naţionale ale celor două partide în vederea pregătirii Congresului de fuziune şi discutării principiilor tehnice ale fuziunii PDM şi PSL[]
Apelul grupului deputaţilor social-liberali privind crearea unui Partid Liberal unic
1 februarie 2006
Pe parcursul ultimilor nouă luni în Republica Moldova s-au lansat mai multe grupuri de iniţiativă care şi-au pus drept scop crearea unor noi partide de orientare liberală[]
Comunicat de presă al Partidului Social-Liberal
2 aprilie 2005
Astăzi în cadrul şedinţei fracţiunii “Moldova Democrată” s-a decis modificarea denumirii fracţiunii în “Alianţa Moldova Noastră” (AMN)[]
Comunicat de presă privind şedinţa extraordinară a Biroului Permanent al PSL
27 martie 2005
Biroul Permanent al Partidului Social-Liberal (PSL), reunit în şedinţa extraordinară sîmbată, 26 martie, a examinat situaţia creată în Blocul “Moldova Democrată” (BMD) după constituirea fracţiunii Partidului Democrat (PD) în noul Parlament al Republicii Moldova[]
Scrisoare deschisă liderului PPCD şi proprietarului ziarului FLUX, dlui Iu. Roşca
16 iulie 2004
Din cîte am înţeles, Dvs., la postul de radio “Antena C” şi apoi în ziarul subordonat, aţi lansat zvonul precum că, recent, am avut nişte întîlniri “cu uşile închise” cu preşedintele republicii, dl Vladimir Voronin[]
Declaraţia cu privire la crearea Blocului Electoral “Moldova Democrată”
18 mai 2004
Partidul “Alianţa Moldova Noastră”, Partidul Democrat şi Partidul Social-Liberal, răspunzînd aşteptărilor populaţiei privind unificarea forţelor democratice şi reformatoare capabile să refacă societatea, să relanseze economia naţională şi să lichideze sărăcia; preocupate de înrăutăţirea continuă a nivelului de trai al oamenilor, de creşterea şomajului[]
Coalitia fortelor de centru-stinga — centru-dreapta va deveni o alternativa reala actualei guvernari, sustine presedintele PSL, Oleg Serebrian
26 februarie 2004
In cadrul unei conferinte de presa sustinute joi, 11 martie, la agentia Infotag, presedintele PSL a informat jurnalistii despre rezultatele vizitei sale de lucru in Marea Britanie in perioada 1–6 martie curent si despre schimbul de mesaje din 9 martie dintre presedintele PSL si dna Claudia Nolte, deputat in Bundestagul RFG[]
Apel al conducătorilor unor partide politice din Moldova, participante la Masa Rotundă cu Statut Permanent, în legătură cu articolul Secretarului General al Consiliului Europei, Walter Schwimmer: “Cu privire la Masa Rotundă în Moldova”
19 martie 2003
Noi, conducătorii partidelor politice, participante la Masa Rotundă cu Statut Permanent, luînd cunoştinţă de conţinutul articolului Secretarului General al Consiliului Europei, Walter Schwimmer, “Cu privire la Masa Rotundă în Moldova” exprimăm sincera noastră nedumerire în legătură cu aprecierea neobiectivă a activităţii ei la etapa iniţială de existenţă[]
Declaraţia participanţilor la MRSP în legătură cu propunerea Preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin, de a forma o Comisie naţională pentru integrarea europeană
2 octombrie 2002
Masa Rotundă cu Statut Permanent salută intenţia şi disponibilitatea Preşedintelui Vladimir Voronin, date publicităţii, de a crea o Comisie Naţională de integrare europeană[]
Regulamentul desfăşurării şedinţelor Mesei Rotunde cu Statut Permanent a partidelor, organizaţiilor social-politice si obşteşti
3 iulie 2002
Noi, reprezentanţii partidelor, organizaţiilor social-politice şi obşteşti, participanţi la Masa Rotundă cu Statut Permanent (MRSP), întruniţi în scopul iniţierii unui cadru de cooperare între forţele politice şi obşteşti, preocupate de necesitatea protejării şi promovării democraţiei şi a pluralismului politic în Republica Moldova, am convenit asupra următoarelor[]
Declaraţia participanţilor la Masa Rotundă cu Statut Permanent privind acţiunile partidului de guvernămînt de lichidare a autonomiei locale
26 iunie 2002
Luînd cunoştinţă de acţiunile, din ultimul timp, ale partidului de guvernămînt faţă de statutul, rolul şi modul de funcţionare al autorităţilor administraţiei publice locale participanţii la MRSP constată următoarele[]
Comunicat de presă a Mesei Rotunde cu Statut Permanent
30 aprilie 2002
Participanţii la Masa Rotundă cu Statut Permanent au salutat prezenţa, în şedinţa din 30 aprilie curent, a liderilor celor trei Fracţiuni parlamentare[]

Arhiva

2008 [4]
2007 [17]
2006 [11]
2005 [4]
2004 [52]
2003 [18]
2002 [18]
Relaţii interpartinice