Evenimente ale PNL la tema “Politica externă / integrare europeană”
3 octombrie 2010
La Orhei a avut loc conferinţa teritorială de reconstituire a Filialei teritoriale a PNL, conferinţă la care au fost invitate conducerile tuturor organizaţiilor teritoriale şi candidaţii pentru Parlament din partea formaţiunii. Nu a fost o manifestare electorală, ci una strict politică, de partid. Potrivit unui Comunicat de presă al PNL, în cadrul conferinţei teritoriale echipa de la Orhei, conducerea Partidului Naţional Liberal şi alţi invitaţi, au vorbit despre mesajul PNL, despre obiectivele care stau în faţa formaţiunii, au cîntat Indemn la Unire şi au adoptat textul Declaraţiei politice de la Orhei, intitulate “Unirea este inevitabilă”. De asemenea, s-a discutat despre lista candidaţilor PNL pentru alegeri, pe care, în primii 15 se regăsesc 8 doamne şi 7 domni.
Partidul Naţional Liberal a convocat o conferinţă de presă cu genericul “Propunerile PNL privind reintregirea Republicii Moldova”, în cadrul căreia preşedintele PNL, Vitalia Pavlicenco, a prezentat o declaraţie prin care a cerut preşedintelui român Traian Băsescu, dar şi Cancelarului german Angela Merkel, altor lideri europeni să agreeze o decizie politică prin care România ar acorda — în mod automat — tuturor cetăţenilor din Republica Moldova, de pe ambele maluri ale Nistrului, cetăţenia română, fără ani grei de aşteptare. “Această soluţie ar fi şi una singură de apropiere a populaţiei de pe ambele maluri ale Nistrului, de reglementare transnistreană, prin oferirea orizonturilor europene oamenilor ţinuţi sub călcîiul regimului Smirnov-Antiufeev, ce îi pot manipula numai ţinându-i departe de lumea civilizată”, a declarat Pavlicenco.
Partidul Naţional Liberal pune la îndoială aderarea, în următorii 20 de ani, a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în cazul în care nu va fi creată o Uniune Interstatală cu România. O declaraţie în acest sens a făcut liderul PNL, Vitalia Pavlicenco, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Agenţia de presă “Info-Prim Neo”. “Unirea cu România este singura cale de integrare accelerată a Republicii Moldova în UE, iar PNL îşi asumă responsabilitatea să înceapă acest proces. Poporul trebuie să se pronunţe asupra dorinţei sau nedorinţei unirii cu România, participând la un referendum”, a spus Vitalia Pavlicenco. Potrivit preşedintelui PNL, Vitalia Pavlicenco, consecinţele pactului Molotov-Ribbentrop, anii de guvernare retrogradă, dar şi faptul că ultimele alegeri parlamentare nu au oferit o stabilitate politică — amână aderarea la UE pe un timp nedeterminat.
11 august 2008
PNL a organizat o Conferinta de presa in incinta agentiei Info-Prim Neo prin care a facut o Declaratie privind conflictul militar ruso-georgian: o lectie pentru Republica Moldova.