Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimentePNL

Evenimente ale PNL la tema “Atitudinea faţă de guvernare”

24 iunie 2014 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Partidului Naţional Liberal a declarat că împreună cu Consiliul Unirii va organiza pe 22 iunie curent un marş de doliu pentru victimele regimului totalitar comunist. Pavlicenco a specificat că din 2012 pînă acum, au fost desfăşurate mai multe acţiuni cu scopul de a sensibiliza românii de pe ambele maluri ale Prutului faţă de ororile cauzate de regimul totalitar comunist.
30 aprilie 2014
În cadrul unei conferinţe de presă, Partidul Naţional Liberal şi Asociaţia veteranilor conflictului armat transnistrean din 1992 “Tiras-Tighina”, au solicitat autorităţilor Moldovei să asigure securitatea statului şi introducerea trupelor NATO. Ei consideră că “dacă în Moldova vor fi introduse trupele NATO, aceasta va deveni garanţia faptului că Rusia nu va ataca ţara noastră”.
30 august 2013
În cadrul unei conferinţe de presă, Consiliul Unirii s-a declarat împotriva vizitei la Chişinău a vicepremierului rus, Dmitri Rugozin, şi a Patriarhului Kiril. “Dmitri Rogozin şi Patriarhul Kiril vin la Chişinău nu pentru a încuraja sau a binecuvânta aspiraţiile europene ale ţării, dar pentru a presa şi intimida autorităţile să rămână pe orbita rusească şi să renunţe la Summitul de la Vilnius”, a declarat liderul PNL, Vitalia Pavlicenco. Consiliul Unirii va protesta în faţa Guvernului şi a Catedralei Mitropolitane.
27 martie 2013 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, Consiliul Unirii, în care intră mai multe organizaţii neguvernamentale, a solicitat printr-un memorandum Parlamentelor Republicii Moldova şi României să reconfirme Actul Unirii din 27 martie 1918 şi în acest sens să fie modificate constituţiile ambelor ţări. Liderul PNL, Vitalia Pavlicenco a menţionat că reîntregirea României trebuie să aibă loc nu mai tîrziu de 2018, atunci cînd se vor împlini 100 de ani de la Unire.
26 octombrie 2012 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PNL, Vitalia Pavlicenco, a vorbit despre decizia pronunţată de instanţele naţionale privind dreptul PNL de a include în documentele de bază obiectivul, formulat concret şi expres, de unificare a Republicii Moldova cu România. “Hotărîrea Curţii Supreme de Justiţie din 24 octombrie 2012, care obligă Ministerul Justiţiei să înregistreze Noua Redacţie a Statutului PNL ce prevede obiectivul politic de Unire cu România, pune capăt antiromânismului primitiv şi antiunionismului agresiv promovat de forţele politice proruseşti”, a menţionat Pavlicenco.
6 septembrie 2012 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PNL, Vitalia Pavlicenco a solicitat autorităţilor să-l tragă la răspundere pe liderul UTA Găgăuzia, Mihail Formuzal deoarece se face vinovat de mai multe acţiuni ce sprijină regimul separatist din Republica Moldova. “Trebuie lipsit de calitatea sa de membru al Guvernului şi oferit justiţiei pentru că sprijină separatismul”, a declarat Vitalia Pavlicenco. Totodată, PNL solicită pedepsirea tuturor celor, care militează împotriva pluralismului de opinii din stat.
25 aprilie 2012 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, liderul PNL Vitalia Pavlicenco a declarat că PLDM, care deţine Ministerul Afacerilor Externe, îi dezamăgeşte grav pe români şi pe alogenii cu viziuni şi orientări proeuropene, cînd nu adoptă o poziţie oficială a statului privind delegarea diplomatului Dmitri Rogozin în calitate de reprezentant al Preşedinţiei ruse în Transnistria. “Bîlbîiala peledemistă, absenţa pedistă şi incapacitatea pelistă de a transmite un mesaj adecvat forţelor antiromâneşti de la Kremlin anulează ideea de demnitate naţională”, a menţionat Pavlicenco. Totodată, PNL îndeamnă cetăţenii la Marşul de la Chişinău, de pe 13 mai dedicat celor 200 de ani de la raptul Basarabiei de către Imperiul Rus.
22 decembrie 2011 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, liderul Partidului Naţional Liberal, Vitalia Pavlicenco a adresat o scrisoare deschisă conducerii Republicii Moldova, cerând declararea ambasadorului rus la Chişinău, Valeri Kuzmin, persona non grata, pe motiv că ambasadorul rus a vorbit la un eveniment, despre “ocupaţie română”. “Nu este pentru prima oară când ambasadorul rus încearcă să se comporte pe pământul nostru românesc drept un stăpân, amestecându-se într-un mod nepermis în treburile interne ale statului”, a menţionat Pavlicenco. Potrivit naţional-liberalilor ambasadorul rus trebuia expulzat încă de mult.
7 octombrie 2011 | 
În cadrul unei conferinţe de presă liderul PNL, Vitalia Pavlicenco a declarat că formaţiunea sa îi îndeamnă pe liderii politici din arcul guvernamental să nu se întâlnească în calitate de supuşi cu Patriarhul rus Kirill, iar dacă nu au tăria şi verticalitatea aceasta, să explice Patriarhului să nu se vadă aici stăpân şi să analizeze iniţierea procesului de desprindere a Bisericii moldoveneşti de Patriarhia rusă.
27 septembrie 2011 | 
Partidul Naţional Liberal a convocat o conferinţă de presă în cadrul căreia a fost acuzat Vasile Petrea reprezentantul PL în Consiliul municipal Chişinău, că a preluat forţat bunurile unei întreprinderi comerciale — “Avinion Com”. Proprietarul acesteia, Petru Carastan a declarat că alesul local a abuzat de funcţia sa şi a acţionat ilegal. Liderul PNL Vitalia Pavlicenco a declarat că formaţiunea sa monitorizează această situaţie şi se pronunţă pentru respectarea legii şi stoparea oricăror abuzuri de acest fel. Petru Carastan a atacat decizia Curţii de Apel la Curtea Supremă de Justiţie, iar şedinţa va avea loc pe 28 septembrie.
21 septembrie 2011 | 
Partidul Naţional Liberal cheamă la unitate forţele Alianţei pentru Integrare Europeană şi consideră că alegerile parlamentare anticipate trebuie evitate, despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă liderul PNL, Vitalia Pavlicenco. De asemenea, PNL se adresează partidelor AIE-2, pe care le îndeamnă să găsească voinţă politică de a pregăti o nouă redacţie a Constituţiei, care ar stabili forma de guvernare a statului şi modalitatea clară de alegere a preşedintelui pentru a se evita pe viitor scrutine anticipate în fiecare an.
14 iulie 2011 | 
Liderul PNL, Vitalia Pavlicenco a declarat într-o conferinţă de presă că Prim-ministrul Vlad Filat nu este capabil să conducă un guvern de coaliţie iar mesajul adresat de către Filat după consultările pe care le-a avut cu societatea demonstrează interesul de a-şi subordona total guvernul şi de a bloca alegerea şefului statului. PNL este de părere că eschivarea de la dialog în cadrul AIE poate fi interpretată ca lipsă de voinţă politică, de incapacitate de a formula viziuni solide şi de a organiza realizarea lor. Totodată, PNL se declară îngrijorat şi de toleranţa afişată de Vlad Filat faţă de PCRM. “Taxăm acţiunile lui Vlad Filat dacă urmăresc distrugerea AIE şi un joc direct sau indirect cu PCRM”, a subliniat Vitalia Pavlicenco. În opinia sa, fiecare din liderii AIE trebuie să se angajeze public că nu va vota împreună cu PCRM.
5 mai 2011
Tinerii naţional-liberali au organizat un flash-mob cu tema “Combaterea corupţiei, a protecţionismului şi a evaziunii fiscale în cazul Primăriei”, acţiune desfăşurată în zona pieţei de flori din str. Bănulescu Bodoni, mun. Chişinău. Tinerii au purtat pacarte cu inscripţiile: “Jos corupţia!”, “Vrem aplicarea legii!” “Bătrînii au pensii mici!”, “Vrem dreptate şi justiţie!”, “Jos Protecţionismul!”, “Jos furtul din averea publică!”
4 mai 2011 | 
Partidul Naţional Liberal a convocat o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a vorbit despre fraudele economice şi evaziunea fiscală de milioane de lei la gara feroviară din Chişinău sub protecţia ministrului Şalaru, haosul din transportul republican şi urban, inclusiv aerian. Preşedintele formaţiunii a prezentat mai multe probe foto şi video în susţinerea declaraţiilor la adresa ministrului transporturilor şi a condamnat comportamentul demnitarului.
23 februarie 2011 | 
Partidul Naţional Liberal a organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia liderul formaţiunii, Vitalia Pavlicenco a făcut o declaraţie de presă prin care îşi exprimă îngrijorarea privind “comportamentul conducerii Partidului Liberal-Democrat din Moldova, al cărui preşedinte se complace în a negocia cu satrapul comunist, fapt justificat, din păcate, şi de unii din conducerea AIE-2”. Totodată, PNL îi cere premierului Vladimir Filat “să nu cocheteze cu PCRM, să nu trădeze AIE-2 şi pe colegii din coaliţie”. Potrivit declaraţiei, “PNL crede că Alianţa poate găsi soluţii în cadrul AIE-2 şi al legii pentru depăşirea crizei”.
8 decembrie 2010 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, Partidul Naţional Liberal a prezentat o declaraţie privind dreptul românilor la autoidentificare în Republica Moldova. Potrivit declaraţiei, “în Republica Moldova, cetăţenii de orice naţionalitate îşi pot trece etnia, identitatea naţională în actele de stare civilă, exceptîndu-i pe moldovenii de origine română”. În acest context PNL solicită autorităţilor să ia în vedere acest fapt şi să îi treacă, în mod automat, pînă la modificarea legislaţiei, pe toţi locuitorii din Republica Moldova, care au cetăţenie română, ca români în actele de stare civilă emise de autorităţile moldoveneşti.
8 septembrie 2010
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Vitalia Pavlicenco, a convocat o conferinţă de presă la sediul central al partidului, în cadrul căreia a făcut o declaraţie cu privire la eşecul referendumului din 5 septembrie în care se spune că “greul propagandei proreferendum a revenit, desigur, partidelor parlamentare, care, însă, s-au arătat prea sigure de rezultatul pozitiv al desfăşurării acestuia şi au lăsat misiunea de convingere a populaţiei pe seama presei electronice şi a structurilor teritoriale”. Totodată, “poziţia antidemocratică a Partidului Comuniştilor, intimidarea populaţiei să nu meargă la secţiile de votare, dar şi pasivitatea, neimplicarea organelor competente în aceste acţiuni ilegale au favorizat neieşirea oamenilor la referendum”, se arată în declaraţia PNL. În acest sens, Partidul Naţional Liberal spune că îşi va revizui, la viitorul congres, poziţia programatică şi va propune anularea funcţiei de şef de stat, dar prin stabilirea clară a atribuţiilor unui puternic prim-ministru, ca emanaţie a unei majorităţi parlamentare formate. De asemenea, PNL consideră că deputaţii trebuie să modifice modul de alegere a preşedintelui printr-un prag redus în Legislativ, după care să adopte, prin consens, data alegerilor parlamentare anticipate, în toamnă sau în primăvară.
28 iunie 2010
Partidul Naţional Liberal susţine demersul cancelarului german, Angela Merkel, şi a preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, de creare a Comitetului UE — Rusia care se va ocupa implicit de problema transnistreană, despre aceasta au anunţat membrii PNL în cadrul unei conferinţe de presă la Info-Prim Neo. Printr-o scrisoare adresată cancelarului german şi făcută publică în cadrul conferinţei de presă, PNL îşi exprimă speranţa că acest comitet, va constata adevărata cauză a separatismului din Republica Moldova. Liderul Partidului Naţional Liberal, Vitalia Pavlicenco, a declarat că PNL se adresează cancelarului German, care s-a angajat să reprezinte interesele Republicii Moldova în dialogul cu Federaţia Rusă, să intervină pe lângă conducerea politică a acesteia să corecteze, cât mai grabnic, nedreptatea de acum 70 de ani — divizarea României, prin anularea Pactului Molotov-Ribbentrop. În altă ordine de idei, Vitalia Pavlicenco a subliniat că PNL salută decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu de a declara ziua de 28 iunie Zi de ocupaţie sovietică şi comemorare a victimelor regimului comunist.
18 mai 2010
Partidului Naţional Liberal optează pentru crearea comisiei parlamentare de modificare a unor articole vulnerabile din legislaţia în vigoare, schimbate de către fosta guvernare comunistă cu scopul subminării justiţiei, declaraţii în acest sens au fost făcute de juriştii PNL, în cadrul unei conferinţe de presă de la Info-Prim Neo. În opinia liderului PNL, Vitalia Pavlicenco, justiţia din Republica Moldova este victima regimului comunist. S-a constatat că fluxul de dosare care ajung la Curtea Supremă de Justiţie de la curţile de apel rămîne unul impunator, iar CSJ, deşi este instanţă de recurs, nu deţine alte mijloace de reacţionare decît casarea deciziilor ilegale şi adoptarea hotărîrilor contrare. În opinia avocatului Iulia Deleu, este evidentă necesitatea modificării sau abrogarea articolului 1405 din Codul civil, care prevede responsabilitatea statului pentru acţiunile funcţionarilor din organele de urmărire penală, procuratura şi instanţele de judecată. Juristul Filip Druta susţine că trebuie modificat articolul 18 din Codul de procedură civilă şi adus la varianta iniţială, de asemenea, trebuie introduse modificări la Legea cu privire la statutul judecătorilor prin care guvernul ar avea obligaţii de a intenta acţiuni în regres împotriva judecătorilor care au prejudiciat statul.
9 mai 2010
Organizaţia Tinerilor Naţional-Liberali a protestat în Scuarul Europei în cadrul unui flash-mob cu steagurile PNL în berna, împotriva participării grupului de militari din Republica Moldova la Parada Roşie de la Moscova. Preşedinta Partidului Naţional Liberal, Vitalia Pavlicenco, a declarat că “prin această concesiune făcută de Guvern şi de unii lideri ai Alianţei pentru Integrarea Europeană, se înregistrează o deviere condamnabilă de la orientarea europeană a politicii externe a statului, anunţată de formaţiunile liberale de la guvernare în campania electorală şi după venirea la Putere”.
4 februarie 2010
Partidul Naţional Liberal a oferit o conferinţă de presă în incinta Agenţiei de presă Info-Prim Neo, cu tema “Fărădelegi şi abuzuri postcomuniste în raioane”. Vitalia Pavlicenco, preşedintele PNL, a declarat că reformele şi schimbările, promise de actuala guvernare, întârzie în raioanele R. Moldova, iar problemele cetăţenilor mai continuă să fie rezolvate în funcţie de apartenenţa de partid. Liderul Partidului Naţional Liberal, a mai declarat că “preşedinţii filialelor PNL din raioane sînt persecutaţi şi deposedaţi de averi la comanda unor politicieni care au interesul de a distruge partidul”. De asemenea, PNL cere guvernanţilor să schimbe organele de conducere din raioane care iau decizii împotriva poporului şi intimidează oamenii, precum şi propune să fie creat un Centru de analiză pe lîngă Guvern, care să analizeze plîngerile şi declaraţiile cetăţenilor.
19 ianuarie 2010
Partidul Naţional Liberal a susţinut o conferinţă de presă, în incinta Agenţiei de presă Info-Prim Neo, în care Vitalia Pavlicenco, preşedintele PNL, Anatol Revenco, vicepreşedinte, George Avornic, Secretarul General al PNL, şi Mihai Creangă, membru al BPC, preşedintele Filialei Cantermir a PNL, au expus poziţia PNL faţă de cele 100 de zile de guvernare AIE şi unele priorităţi legislative. De asemenea, PNL a făcut şi o declaraţie în care solicită guvernanţilor voinţă politică pentru adoptarea Legii lustraţiei.
9 noiembrie 2008
Partidul Naţional Liberal şi Miscarea Acţiunea Europeană împreună cu Uniunea Jurnalistilor din Republica Moldova au desfăşurat un miting de protest împotriva proastei guvernări a Republicii Moldova.

Arhiva

2014 [9]
2013 [7]
2012 [5]
2011 [17]
2010 [24]
2009 [4]
2008 [24]
Alegeri [28]
Atitudinea faţă de guvernare