Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Instituţii publice→Activitatea Preşedintelui

Activitatea Preşedintelui în perioada 14 februarie – 6 martie 2005

|versiune pentru tipar|mail| e-journal #47 |

Şedinţe ale colegiilor ministeriale

Ministerul Educaţiei

Preşedintele Vladimir Voronin a participat la 17 februarie a.c. la şedinţa colegiului Ministerului Educaţiei. În luarea sa de cuvînt Preşedintele ţării a subliniat că şcolarizarea obligatorie a tuturor copiilor de vîrstă şcolară şi identificarea posibilităţilor de angajare în cîmpul muncii a absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt superior trebuie să constituie obiectul unor preocupări serioase din partea ministerului de resort. În context, a fost evocată necesitatea elaborării unui plan de înmatriculare la studii care ar corespunde necesităţilor pieţei muncii.

În altă ordine de idei, şeful statului a accentuat că noţiunea de patriotism trebuie să stea la baza sistemului educaţional din Republica Moldova. Potrivit Preşedintelui, “în toţi aceşti ani de independenţă, nu s-a educat spiritul de patriotism. După 16 ani de lupte politice şi procese legate de unionismul cu alte naţiuni am ajuns la 2% de români, potrivit datelor recensămîntului recent. Şi aceste 2% au fost înregistrate datorită studenţilor implicaţi în procesul de recenzare de către diferite partide politice şi bătrînelor care nu ştiau şi nu vedeau ce semnează şi li s-a scris că sînt românce”.

Ministerul Afacerilor Externe

Şeful statului a participat, de asemenea, la şedinţa anuală a colegiului Ministerului Afacerilor Externe (MAE), în cadrul căreia a fost făcut bilanţul activităţii diplomaţiei moldoveneşti în anul 2004, punctînd şi un şir de sarcini pentru anul 2005.

Preşedintele a calificat drept o realizare incontestabilă finalizarea procesului de negocieri asupra Planului de Acţiuni RM-UE, a cărui semnare, în opinia sa, deschide o nouă etapă în politica externă a Moldovei. Reiterînd obiectivul strategic de integrare europeană a Republicii Moldova, Vladimir Voronin a accentuat că MAE îi revine sarcina să coordoneze şi să monitorizeze acţiunile întreprinse în acest sens şi că acest minister trebuie să devină “un fel de institut de proiectare, care să ofere celorlalte structuri guvernamentale modelul de reconstruire a ţării conform standardelor şi criteriilor comunitare”.

Pentru a se respecta termenul de îndeplinire a Planului de Acţiuni RM-UE, “eventual implementîndu-l înaintea termenului stabilit”, şeful statului a susţinut ideea oportunităţii creării unei comisii parlamentare pentru probleme de integrare europeană.

Vladimir Voronin a remarcat în concluzie că “reintegrarea ţării în conformitate cu normele şi principiile dreptului internaţional ce implică eliminarea regimului separatist şi criminal transnistrean, retragerea necondiţionată a forţelor ruseşti, securizarea frontierei moldo-ucrainene trebuie să rămînă, de rînd cu integrarea europeană a Moldovei, o preocupare constantă a diplomaţiei noastre”.

Iniţiativă

În consonanţă cu decretarea anului 2005 drept an al autoadministraţiei locale, Preşedintele Vladimir Voronin a lansat iniţiativa creării ministerului administraţiei publice locale. În opinia Preşedintelui “un asemenea minister este necesar din punctul de vedere al integrării eforturilor organelor puterii centrale şi locale, orientate spre modernizarea generală a ţării, /…/ el este necesar din punctul de vedere al implementării proiectului de mare anvergură Satul Moldovenesc, care reclamă prezenţa unui centru unic de coordonare a transformărilor preconizate”.

În aceeaşi ordine de idei, Preşedintele şi-a exprimat regretul că “la ora actuală de problemele legate de activitatea autorităţilor publice locale se ocupă şi Aparatul Guvernului, şi Ministerul Justiţiei, şi Parlamentul, şi multe alte structuri, ceea ce generează confuzii şi o lipsă totală de coordonare”. În concluzie, şeful statului şi-a exprimat speranţa că instituirea acestui minister “va stimula într-o măsură considerabilă consolidarea democraţiei locale, promovarea unei politici consecvente orientate spre ridicarea standardelor de administrare în cadrul organelor puterii locale, afirmarea principiilor şi abordărilor europene în relaţiile dintre organele puterii locale şi cele ale puterii centrale”.

Vizită la Kiev

Preşedintele Vladimir Voronin a efectuat, pe 1 martie curent, o vizită de lucru la Kiev, la invitaţia omologului său ucrainean, Viktor Iuşcenko. În cadrul vizitei a fost semnată o declaraţie comună cu privire la colaborarea moldo-ucraineană, document care anunţă coincidenţa scopurilor strategice ale celor două state în privinţa integrării europene şi disponibilitatea părţilor de a coopera în vederea realizării acestora, de a respecta valorile şi standardele europene şi de a promova reformele democratice şi ale economiei de piaţă.

Potrivit documentului, părţile s-au angajat să-şi dezvolte relaţiile economice pe baza armonizării legislaţiei cu principiile şi normele UE, ale liberei circulaţii a persoanelor, capitalului, mărfurilor şi serviciilor.

În altă ordine de idei, părţile şi-au anunţat intenţia fermă de a asigura cooperarea la frontiera moldo-ucraineană şi de a crea condiţii eficiente pentru contracararea contrabandei, circulaţiei ilicite a persoanelor, armamentului şi substanţelor narcotice.

Potrivit declaraţiei, Republica Moldova s-a angajat să ratifice, în primul semestru al anului 2005, Regulamentul provizoriu privind Biroul informaţional al GUUAM din 20 iulie 2002 şi Acordul cu privire la crearea zonei de comerţ liber între statele-membre ale organizaţiei GUUAM din 20 iulie 2002. În acelaşi timp, Ucraina s-a angajat să ratifice şi ea, tot în primul semestru al anului în curs, Acordul bilateral privind crearea zonei de comerţ liber.

Textul documentului mai prevede că Republica Moldova şi Ucraina vor saluta antrenarea în procesul reglementării transnistrene a reprezentanţilor UE şi SUA, în calitate de observatori.

Întrevedere cu Preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili

Pe 2 martie, în ziua imediat următoare după ce Preşedintele Voronin s-a întîlnit la Kiev cu omologul său ucrainean, oficialul moldovean l-a primit în vizită pe Preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili.

Încercînd să răspundă la întrebarea: La ce bun atîta grabă în organizarea acestor întîlniri?, mai mulţi comentatori au considerat organizarea acestora în prag de alegeri ca fiind deloc întîmplătoare şi de esenţă pur electorală, în dorinţa de a se demonstra opiniei publice largi existenţa unor raporturi agreabile între Preşedintele moldovean şi lider al PCRM cu principalii promotori ai “revoluţiilor de catifea” din Ucraina şi Georgia. În acest fel, s-ar fi urmărit un spor de imagine a liderului PCRM, disocierea în conştiinţa de masă a ideii de “revoluţie oranj” de partidele de opoziţie şi deprecierea oportunităţii unor asemenea mişcări “revoluţionare” şi în Moldova.

În cadrul vizitei au fost semnate două declaraţii cu privire la supremaţia valorilor şi principiilor democratice şi contra “găurilor negre” în Europa. Primul document reafirmă ataşamentul părţilor faţă de principiile şi valorile democraţiei, inclusiv faţă de necesitatea asigurării unor alegeri libere şi echitabile. În context, se spune: “nimănui nu i se poate permite să-şi impună vreunui popor voinţa sa din exterior; nimănui nu i se poate permite să influenţeze asupra rezultatelor alegerilor sau să încerce să schimbe cursul politic în ţară prin şantaj sau prin tot felul de operaţiuni financiare ilicite”, părţile chemînd comunitatea democratică să le apere contra imixtiunii ilegale din exterior.

Preşedinţii Moldovei şi Georgiei şi-au mai exprimat convingerea că “Guvernul Republicii Moldova va fi ales în urma unui scrutin liber şi echitabil, dar nu sub presiunea unor ameninţări din exterior, incluzînd sancţiuni economice şi încercări ale unor clanuri corupte să revină la putere cu ajutorul stăpînilor de ieri”.

Textul declaraţiei mai evocă necesitatea dinamizării GUUAM, transformării acestei organizaţii într-un promotor al democraţiei, al stabilităţii şi al securităţii în întreaga regiune, precum şi reafirmă dorinţa părţilor de a participa la crearea unei noi Europe unite.

Cel de-al doilea document reafirmă interesul părţilor pentru eliminarea ameninţărilor la adresa păcii şi securităţii ce vin din partea elementelor iredentiste, cu scopul de a soluţiona “conflictele inspirate din exterior, cronicizate pe teritoriul Moldovei şi Georgiei”. În declaraţie se mai arată că evacuarea cît mai grabnică a forţelor militare străine de pe teritoriul ambelor state corespunde intereselor generale ale acestora şi ale întregii regiuni.