Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
|
|
e-journal #99 |
Preşedintele ţării a semnat decrete privind acordarea şi redobîndirea cetăţeniei Republicii Moldova de către 18 persoane. Concomitent, a fost aprobată renunţarea la cetăţenia RM de către 184 de persoane.
Vladimir Voronin l-a numit pe Vitalie Vrabie în funcţia de ministru al Apărării. În locul lui Vrabie, ministru al administraţiei publice locale a fost desemnat Valentin Guznac, care exercitase funcţia de adjunct în respectivul minister. Guznac nu va deţine însă şi funcţia de viceprim-ministru în cadrul Guvernului, titulatura respectivă fiind omisă din decretul de numire.
Printr-un decret prezidenţial, directorul Biroului Relaţii Interetnice Olga Goncearova a fost decorată cu medalia “Meritul Civic”, “pentru aportul deosebit la consolidarea relaţiilor interetnice şi păstrarea patrimoniului istorico-cultural”.
Şeful statului a convocat o şedinţă în problema editării Enciclopediei Moldovei, la care au fost discutate aspecte legate de etapa de pregătire, elaborarea conceptului şi a unui program de măsuri în scopul editării Enciclopediei Moldovei. Acţiunile legate de editarea Enciclopediei vor fi reglementate printr-un acord de parteneriat semnat între Guvern şi Academia de Ştiinţe a Moldovei.
Vladimir Voronin s-a întîlnit cu reprezentanţii Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove la Complexul Monastic “Condriţa”. În cursul întîlnirii au fost discutate diverse aspecte vizînd relaţiile dintre conducerea ţării şi Biserica Ortodoxă din Moldova, a fost efectuat un schimb de opinii privind modalităţile de fortificare a coeziunii sociale în spiritul valorilor creştin ortodoxe. Au fost abordate şi problemele legate de procesul de restabilirea continuă monumentelor istorice şi de cultură ortodoxă, inclusiv a Complexului Monastic “Condriţa”. De remarcat că anterior, Mitropolia Moldovei a adresat şefului statului o scrisoare, prin care i-a cerut să nu promulge noua lege cu privire la culte şi libertatea religioasă, adoptată de Parlament ca urmare a recomandărilor şi expertizelor Consiliului Europei.
Preşedintele Republicii Moldova a efectuat o vizită de documentare la Mănăstirea Căpriana, în cursul cărei a luat cunoştinţă de mersul lucrărilor de restaurare a Complexului Monastic. Preşedintele s-a arătat satisfăcut de volumul şi calitatea lucrărilor efectuate pînă în prezent, fiind asigurat de antreprenorul general, că toate lucrările de restaurare a părţii de jos a Complexului Monastic Căpriana vor fi încheiate pînă la 28 august curent, în ziua Hramului acestei mănăstiri. Voronin a remarcat însemnătatea şi semnificaţia evenimentului şi faptul că iniţiativa privind restabilirea Mănăstirii Căpriana a fost susţinută de către cetăţenii ţării, societatea consolidîndu-se în jurul valorilor creştine.
2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 |