Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Instituţii publice→Activitatea Preşedintelui

Activitatea Preşedintelui în perioada 15–28 februarie 2006

|versiune pentru tipar|mail| e-journal #68 |

Decrete

Preşedintele Republicii a decretat decorarea economistului Vladislav Cutîrchin cu “Ordenul Republicii”, pentru contribuţie substanţială la dezvoltarea economică a ţării, activitate organizatorică şi obştească prodigiosă, în legătură cu împlinirea vîrstei de 75 de ani. Conform unei recente legi adoptate recent de Parlament, pensionarii deţinători ai distincţiei “Ordenul Republicii” vor primi un adaos lunar în sumă de 500 lei (38 dolari SUA).

Ion Vasilati, judecător la Curtea Constituţională, a fost decorat cu distincţia “Ordinul de onoare”, iar un alt judecător al Curţii Constituţionale, Dumitru Pulber, a primit medalia “Meritul Civic”, ambii pentru activitate prodigioasă în jurisprudenţă, înalt profesionalism, contribuţie la înfăptuirea reformei judiciare şi de drept.

Prin decretul şefului statului Victor Borşevici a fost rechemat din funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Populară Chineză.

Şedinţe. Declaraţii

Realizarea Planului Naţional “Satul Moldovenensc”

Preşedintele ţării a condus o şedinţă a Academiei de Ştiinţe despre activitatea desfăşurată de această instituţie şi asigurarea suportului ştiinţific în realizarea Planului Naţional “Satul Moldovenesc”. S-a enunţat că preocupările principale ale savanţilor în domeniu trebuie să privească revitalizarea ramurilor prioritare din sectorul agroalimentar, restabilirea capacităţilor de producere, valorificarea posibilităţilor de producere şi regenerare a resurselor energetice. Comunicatul de presă difuzat de la şedinţă menţionează că “Vladimir Voronin a pus în sarcina Academiei de Ştiinţe determinarea zonelor economice specifice pentru cultivarea culturilor agricole, crearea cooperativelor de achiziţionare, prelucrare şi comercializare a producţiei agricole”.

Atitudine faţă de problema “Kosovo”

În cadrul conferinţei de presă susţinută la finele întrevederii cu Preşedintele Macedoniei, Vladimir Voronin a declarat că “Republica Moldova, ca ţară membră a ONU, nu poate decît să spijine soluţionarea problemei Kosovo şi lichidarea cît mai grabnică a acestui focar de tensiune din Centrul Europei”. El a menţionat că conflictele din Transistria, Kosovo, Abhazia, Osetia de Sud se deosebesc şi modalităţile de soluţionare a lor trebuie să fie diferite, reieşind din situaţia concretă a regiunii.

Elaborarea planului de dezvoltare a capitalei

Şeful statului a convocat o şedinţă în problema elaborării planului social-economic de dezvoltare a municipiului Chişinău pentru următorii 4 ani. La şedinţă au participat reprezentanţii Guvernului, primarul interimar al municipiului, persoane responsabile din cadrul Primăriei capitalei, consilieri prezidenţiali şi membri ai consiliului municipal. Vladimir Voronin a propus ca începînd cu anul 2007 să fie implementat un plan special de dezvoltare social-economică a municipiului Chişinău, coordonat cu programul de dezvoltare a ţării şi cu planul general urbanistic al capitalei. Conform comunicatului oficial, şeful statului “a pledat pentru finalizarea lucrărilor asupra planului respectiv pînă la 1 iulie 2006, astfel închît să fie posibilă prevederea în bugetul municipal Chişinău pentru anul 2007 a resurselor financiare necesare pentru realizarea acţiunilor planificate”.

Vizite peste hotare

Albania

În cadrul negocierilor între delegaţiile oficiale ale Moldovei şi Albaniei atenţia principală a fost acordată temei integrării europene şi extinderii relaţiilor economico-comerciale. Vladimir Voronin a solicit autorităţilor albaneze împărtăşirea experienţei de raliere la standardele europene, fapt care a Permis Albaniei să semneze Acordul de stabilizare şi asociere la UE.

Macedonia

Vizita în Macedonia a fost prima la nivel de şef de stat şi va contribui la impulsionarea relaţiilor bilaterale între ţări, în special în domeniul economic şi al perspectivei apropierii de UE, Macedonia obţinînd în anul 2005 statutul de ţară candidat pentru aderare. Preşedintele Macedoniei a exprimat disponibilitatea de a oferi Republicii Moldova sprijin pe calea spre UE.