Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
|
|
e-journal #87 |
Şeful statului a emis decrete despre numirea în funcţie a unor preşedinţi şi vicepreşedinţi de instanţe judecătoreşti, a unor judecători (care au susţinut concursul de admitere în magistratură, pînă la atingerea plafonului de vîrstă, în funcţia de judecător de instrucţie). În acest fel, au fost ocupate 9 funcţii de judecători care anterior erau vacante.
În cuvîntul său introductiv de la Conferinţa de presă din 20 decembrie 2006, Vladimir Voronin a făcut bilanţul unor probleme pe care le-a întitulat “de politică generală”: integrarea europeană; neutralitatea şi relaţiile cu alte state. Şeful statului a reproşat reprezentanţilor mass-media că au scris despre scenarii sumbre privind viitorul Moldovei, că nu simpatizează guvernării şi nu susţin informaţional eforturile autorităţilor. Cu referire la problemele politice, Voronin a menţionat că:
A doua zi după declararea “cartonaşului roşu” pentru insuccesele Guvernului în problema integrării europene, Preşedintele Republicii Moldova a prezidat o şedinţă la tema realizării Planului de Acţiuni UE-RM, la care au participat conducătorilor autorităţilor administraţiei publice centrale, responsabili de implementarea documentului. Guvernul a fost criticat dur pentru coordonarea ineficientă la nivel naţional a activităţilor întreprinse în procesul de implementare a Planului de Acţiuni, pentru conlucrarea insuficientă între toate structurile executive în vederea armonizării eforturilor de integrare. În mod special, şeful statului s-a declarat nemulţumit de mersul îndeplinirii angajamentelor asumate de Republica Moldova la capitolul reforma justiţiei şi a procuraturii, subliniind necesitatea instituirii “unui control parlamentar strict asupra procesului de reformă în domeniu”. Vladimir Voronin s-a referit şi la oportunitatea stabilirii unui mecanism concret de prezentare instituţiilor europene a poziţiei oficiale a Republicii Moldova pe anumite subiecte, bazat pe o cooperare strînsă între toate ministerele şi departamentele implicate în elaborarea acesteia. S-a indicat aparte asupra necesităţii stabilirii unui mecanism naţional unic, cu competenţe bine determinate ale instituţiilor responsabile, care ar consolida capacitatea de absorbţie a asistenţei financiare oferite de UE, fondurile urmînd a fi direcţionate în domeniile prioritare şi gestionate eficient. Preşedintele ţării a conchis că nu va tolera manifestarea unor atitudini iresponsabile în realizarea Planului de Acţiuni UE-RM, document de importanţă strategică, fundamentală pentru viitorul statului nostru şi că rămîne în aşteptarea unor acţiuni imediate şi ferme din partea conducătorilor administraţiei publice centrale, care trebuie să se soldeze cu rezultate evidente în cel mai scurt timp.
La şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, convocată la iniţiativa şefului statului, a fost examinată problematica asigurării legalităţii, securităţii ecologice şi economice în domeniul exploatării subsolului. Preşedintele Moldovei şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu situaţia alarmantă creată în domeniul dat, creată ca rezultat al lipsei controlului adecvat din partea statului. Vladimir Voronin a relevat că subsolurile în Republica Moldova sînt exploatate şi gestionate extrem de ineficient şi că acest domeniu de activitate s-a transformat într-o sferă nespus de profitabilă în care prevalează interese tenebre şi criminale. Au fost criticate dur practicile existente în prezent, potrivit cărora agenţii economici, antrenaţi în activităţile de exploatare a substanţelor minerale, absolut nejustificat stabilesc preţurile la resursele naturale extrase, în timp ce suma încasărilor în bugetul statului pentru activitatea în domeniu este simbolică sau obligaţiunea achitării acestor taxe este ignorată. Preşedintele Moldovei a opinat că stabilirea unor reglementări stricte din partea statului în domeniul exploatării zăcămintelor minerale ar putea şi ar trebui să conducă la normalizarea preţurilor la materialele de construcţie şi, implicit, a preţurilor la locuinţe. Statului îi revine prerogativa stabilirii condiţiilor utilizării şi administrării bunurilor subsolului, inclusiv a politicii preţurilor la substanţele minerale utile. De la factorii responsabili s-a cerut efectuarea unui complex de măsuri menite să asigure un control strict asupra administrării şi exploatării subsolurilor ţării, în vederea neadmiterii pe viitor a prejudicierii grave a intereselor statului şi ale cetăţenilor.
2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 |