Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
|
|
e-journal #67 |
Prin decretul din 2 februarie 2006, Preşedintele Republicii Moldova l-a numit de Petru Răilean în funcţia de Preşedinte al Curţii de Apel Economice, pentru un termen de 4 ani. Funcţia de preşedinte al instanţei judecătoreşti economice a fost vacantă toată perioada cît Petru Răilean a exercitat funcţia de Preşedinte al Comisiei Electorale Centrale, interimatul fiind exercitat de vicepreşedintele instanţei în cauză.
Preşedintele Republicii Moldova i-a primit pe Iuri Zubakov, secretarul adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei şi Serghei Pirojkov, secretarul adjunct al Consiliului de Securitate Naţională şi Apărare al Ucrainei, în cadrul întrevederii fiind examinate aspecte ale securităţii regionale în contextul reglementării transnistrene. Zubakov şi Pirojkov au declarat în cadrul întrevederii că vizita lor comună în Moldova este “o continuare a apropierii poziţiilor şi a parteneriatului stabil dintre Federaţia Rusă şi Ucraina în calitate de participanţi la procesul de reglementare transnistreană”. La şedinţă au fost examinate problemele referitoare la mecanismele de casare şi evacuare a muniţiilor şi echipamentului militar de la depozitele din satul Cobasna, legalizarea agenţilor economici transnistreni, monitorizarea cu participarea Rusiei, Ucrainei şi OSCE a întreprinderilor complexului industrial-militar din regiunea transnistreană.
În cadrul unei şedinţe convocate de şeful statului a fost aprobată structura Concepţiei Securităţii Naţionale a Republicii Moldova, conţinînd referiri la dimensiunile, domeniile şi obiectivele de bază ale activităţii de asigurare a intereselor naţionale ale ţării în actualele condiţii geopolitice şi geoeconomice. În opinia participanţilor la şedinţă, Concepţia Securităţii Naţionale trebuie să devină un document fundamental, un suport pentru toate strategiile naţionale. Proiectul Concepţiei trebuie să fie definitivat pînă la sfîrşitul lunii februarie.
Şeful statului a prezidat o şedinţă la care a fost totalizată activitatea sistemului de ocrotire a sănătăţii în anul 2005 în condiţiile sistemului de asigurare medicală obligatorie. Principalele probleme ale sistemului sînt insuficienţa de cadre, lipsa de servicii medicale într-un şir de sate, necesitatea optimizării gestionării în medicină, îmbunătăţirea situaţiei în domeniul medicinii primare. Vladimir Voronin a insistat asupra sporirii calităţii serviciilor medicale, asupra reducerii cheltuielilor ce ţin de întreţinerea clădirilor şi alte plăţi legate direct de prestarea serviciilor medicale, asupra necesităţii creării unui mecanism de sporire a eficienţei utilizării mijloacelor alocate.
Participînd la şedinţa colegiului lărgit al Ministerului de Interne, Vladimir Voronin a rostit o alocuţiune conţinînd aprecierea activităţii organelor poliţiei şi sarcinile acesteia pe viitor. El a insistat asupra necesităţii combaterii corupţiei, contrabandei, a crimelor economice, asupra îmbunătăţirii politicii de cadre, ridicării nivelului de profesionalism, asigurării legalităţii acţiunilor poliţiştilor şi conlucrării MAI cu societatea civilă. Şeful statului a apreciat că liderii lumii interlope şi-au schimbat tactica, încercînd legalizarea surselor dobîndite ilegal, investirea banilor obţinuţi anterior prin căi ilicite în diferite proiecte economice. Pe de altă parte, a fost menţionată necesitatea contracarării asocierii foştilor angajaţi ai organelor de ordine şi drept cu grupări criminale. Se poate presupune că anume cu această din urmă apreciere a şefului statului sînt legate evenimentele din ultimul timp, reţinerea şi anchetarea de către organele de drept a unor patroni de agenţii de securitate din Chişinău şi a unor funcţionari responsabili din cadrul MAI.
În cadrul unei şedinţe convocate la Preşedinţie cu factori de decizie din cadrul Guvernului, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi ai serviciilor cu atribuţii în domeniul migraţiei au fost examinate un şir de probleme legate de respectarea legalităţii în procesul de migraţiune. Şeful statului a accentuat importanţa asigurării evidenţei intrării şi ieşirii din ţară a cetăţenilor străini pe întreg perimetrul frontierei de stat a Republicii Moldova şi a subliniat că legalitatea în procesul de migraţiune devine actuală în perspectiva demarării negocierilor cu Uniunea Europeană în vederea simplificării regimului de vize cu ţările UE. De remarcat în context că recent Guvernul a înaintat o iniţiativă legislativă prin care se propune desfiinţarea Biroului Naţional Migraţiune în calitate de autoritate centrală subordonată executivului, fără a fi prezentată însă o argumentare clară a modificărilor propuse, fapt semnalat şi de către parlamentarii care au luat în discuţie proiectul respectiv.
În cadrul interviului acordat corespondentului postului de radio de la Moscova, Vladimir Voronin a făcut cîteva declaraţii referitoare la evenimentele din Moldova, precum şi la starea relaţiilor moldo-ruse.
Preşedintele Moldovei apreciază conflictul transnistrean ca fiind un “conflict de interese”, menţionînd că în regiunea transnistreană există structuri cu ramificaţii în Moldova, Ucraina şi Rusia, care au la bază interese financiare rezultînd în “spălarea” anuală a unor sume de circa 2 miliarde de dolari provenind din producerea şi comercializarea armamentului, contrabanda cu mărfuri. Vladimir Voronin consideră că cu aceşti bani “impostorii din Transnistria îi cumpără pe toţi cei de care au nevoie” şi anume de aceasta nu s-a reuşit implementarea înţelegerii despre noul regim de tranzitare a mărfurilor transnistrene peste frontiera moldo-ucraineană.
Referindu-se la Memorandumul din 2003 propus de Federaţia Rusă, Vladimir Voronin a declarat că acesta era inacceptabil din cauza că propunea crearea unei federaţii, iar “în Moldova nu există pentru aceasta nici un fel de condiţii”, fiind imposibilă apariţia semnăturii Preşedintelui Moldovei într-un document care putea permite Transnistriei să iasă ulterior din federaţie şi să devină subiect recunoscut de drept internaţional. În acelaşi sens, Preşedintele a menţionat că dacă nu exista pericolul descris, problema constituirii federaţiei “putea fi depăşită cu majoritatea de voturi a deputaţilor în Parlament”, însă nu a specificat cum ar fi corelat această decizie cu normele constituţionale în materie (art.142), care stabilesc că dispoziţiile privind caracterul unitar al statului pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale.
Vladimir Voronin a mai declarat că apreciază drept necesară o întîlnire a sa cu Vladimir Putin şi în timpul apropiat va fi lansată o iniţiativă în acest sens din partea Moldovei. De asemenea, el a mai afirmat că regretă destrămarea URSS, că comuniştii din Moldova sînt de tip nou, care înţeleg greşelile istoriei şi îşi construiesc politica pe principii sociale moderne, deşi contribuie la instalarea unor monumente dedicate lui Lenin, la funcţionarea în republică a organizaţiilor comsomoliste şi de pionieri.
Referindu-se la intentarea împotriva lui Valeriu Pasat a unui dosar privind tentativa de răsturnare a puterii de stat şi de asasinare a unor lideri politici, Vladimir Voronin a declarat că nu dispune de careva informaţii oficiale la tema dată, iar intentarea unui dosar penal “trebuie să fie comunicată imediat persoanei vizate”. El afirma că Procuratura Generală nu este obligată să-i comunice despre orice dosare intentate, iar personal nu se informează asupra unor asemenea subiecte. La cîteva zile după interviu, reprezentanţii Procuraturii generale au confirmat intentarea unui nou dosar penal în care Valeriu Pasat este cercetat pentru tentativă de uzurpare a puterii de stat şi pregătirea unui asasinat.
2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 |