Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
|
|
e-journal #120 |
Distincţia “Ordinul de Onoare” a fost conferită:
Medalia “Meritul Civic” a fost conferită unor angajaţi ai Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene:
Ordinul “Gloria Muncii” este conferit lui Alexandr Bilinchis, preşedinte al Congresului Evreiesc din Moldova.
Prin decret prezindenţial, Natalia Catrinescu, şef al Direcţiei pentru coordonarea asistenţei politice şi externe din cadrul Aparatului Guvernului RM, este desemnată în funcţia de secretar al Comisiei Naţionale pentru Integrarea Europeană.
Preşedintele RM a emis un decret privind instituirea medaliei “Pentru Excelenţă”. Conform Regulamentului aprobat, medalia poate fi acordată, anual, absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt superior acreditate, care şi-au încheiat studiile cu media generală nu mai mică de 9 puncte. Medalia a fost deja conferită la 26 de studenţi în instituţii de învăţămînt superior.
Vladimir Voronin a prezidat o şedinţă de lucru privind perspectivele de dezvoltare a aviaţiei uşoare, în cursul căreia s-a referit la oportunitatea elaborării unui plan special, care să conţină măsuri concrete de extindere a capacităţilor sectorului în cauză. Şeful statului a accentuat utilitatea aviaţiei uşoare pentru serviciul de grăniceri, serviciul situaţii excepţionale, aviaţia sanitară etc. Voronin a evidenţiat şi necesitatea asigurării unei dezvoltări mai rapide a infrastructurii terestre, inclusiv a pistelor de decolare-aterizare pentru aparatele de zbor uşoare, subliniind rolul important al acesteia în asigurarea unei infrastructuri moderne pentru business, administraţia de stat, sport şi odihnă.
Preşedintele Republicii Moldova a convocat o şedinţă cu participarea factorilor de decizie din cadrul Guvernului, în cursul căreia a fost discutată situaţia creată în domeniul jocurilor de noroc. Şeful statului a menţionat că sfera jocurilor de noroc, pînă în prezent, a cunoscut o dezvoltare nesatisfăcătoare: sălile şi terenurile jocurilor de noroc apar în mod haotic; organizarea proceselor în cadrul întreprinderile respective nu este calitativă şi acestea nu devin centre de dezvoltare a infrastructurii; businessul jocurilor de noroc nu este legat în nici un fel de turismul din ţara noastră. Voronin a propus formarea unui grup de lucru, care să efectueze o analiză a cadrului legislativ ce reglementează sfera dată şi în baza experienţei avansate a industriilor jocurilor de noroc din ţările dezvoltate, să elaboreze un program de optimizare a procesului de autorizare, organizare şi desfăşurare a jocurilor de noroc în ţara noastră.
Conform unui comunicat oficial al Preşedinţiei, la şedinţa Consiliului Suprem de Securitate din 16 iunie 2008, au fost examinate cazuri de falsificare şi abuzuri comise de către un grup de persoane, constituit din avocaţi, factori de decizie din cadrul Băncii Naţionale a Moldovei şi al sistemului judecătoresc, care aplicînd scheme frauduloase, au contribuit la deposedarea unor acţionari ai B.C. “Moldova Agroindbank” de valori mobiliare în sumă totală de 8 milioane lei. Conform informaţiilor prezentate, s-a iniţiat crearea artificială a unor contracte de datorii între unii acţionari ai B.C. “Moldova Agroindbank” şi persoane racolate în acest scop, cu adresarea ulterioară în instanţele de judecată privind deposedarea acţionarilor legitimi ai Băncii de acţiunile deţinute. Toate litigiile au fost examinate la judecătoria sectorului Rîşcani al capitalei, foştii acţionari nefiind informaţi despre pretenţiile privind drepturile la bunurile mobiliare pe care le deţin. Preşedintele RM a menţionat că faptul creării schemei frauduloase pentru deposedarea acţionarilor atestă existenţa unor condiţii îngrijorătoare ce ar permite iniţierea unor atare ilegalităţi şi în raport cu alte bănci comerciale, precum şi promovarea unor acţiuni similare pe piaţa financiară a ţării. Consiliul Suprem de Securitate a decis crearea de către Procuratura Generală, Banca Naţională a unui grup de lucru pentru sintetizarea şi expertizarea legislaţiei bancare şi privind secretul comercial, care va elabora propuneri privind perfecţionarea legislaţiei naţionale în domeniu. Curtea Supremă de Justiţie urmează să analizeze şi generalizeze practica judiciară la examinarea litigiilor legate de drepturile de proprietate, BNM va înăspri şi eficientiza politicile de selectare şi de promovare, iar Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei va urgenta urmărirea penală dosarele intentate.
Notă ADEPT: Declaraţiile făcute la şedinţa Consiliului Suprem de Securitate afectează principiul prezumţiei nevinovăţiei, motiv pentru care deputaţii în Parlament au interpelat Procuratura generală şi au cerut informaţii despre intentarea dosarelor penale împotriva judecătorilor vizaţi.
La şedinţa Consiliului Suprem de Securitate din 30 iunie 2008 Membrii Consiliului Suprem de Securitate a fost analizată activitatea Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane (CCTP) din cadrul MAI, care a fost apreciată drept nesatisfăcătoare. Datele prezentate atestă lacune în funcţionarea CCTP, implicarea şi protecţia din partea Centrului a unor scheme criminale de transportare a cetăţenilor moldoveni la muncă în străinătate. Se afrimă că unii colaboratori ai CCTP ar acordat, contra unor retribuţii băneşti, diverse “servicii” traficanţilor de persoane: neintentarea sau clasarea dosarelor penale, muşamalizarea probelor etc. Preşdintele RM a cerut reducerea cu 50 la sută a angajaţilor CCTP, atestarea colaboratorilor rămaşi şi adoptarea în mod operativ a unui complex de măsuri care s-ar solda cu rezultate concrete în combaterea traficului de persoane.
Notă ADEPT: Reacţia Preşedintelui ţării survine la puţin timp după prezentarea Raportului Departamentului de Stat al SUA privind traficul de persoane (www.state.gov), în care: — Moldova este menţionată ca ţară-izvor de persoane traficate; eforturile autorităţilor de combatere a fenomenului sînt apreciate ca puţin eficiente; — resursele bugetare alocate sînt prea mici; — atitudinea autorităţilor centrale este indulgentă, acestea bazîndu-se mai mult pe activitatea organizaţiilor internaţionale şi neguvernamentale, fără a-şi asuma conducerea luptei anti-trafic etc. Anume în acest raport al SUA se menţionează că Centrul specializat al MAI ar fi diminuat numărul cazurilor anchetate, dar aceasta s-ar fi întimplat şi din cauza implicării unor funcţionari de stat sus-puşi.
Şeful statului a efectuat o vizită de lucru la “Combinatul de Produse Cerealiere din Chişinău”, în cadrul căreia s-a familiarizat cu activitatea întreprinderii în cauză şi cu gradul de pregătire a acesteia pentru noul sezon de producere. Vladimir Voronin a remarcat faptul că s-a reuşit transpunerea în viaţă a deciziilor adoptate în cursul şedinţei desfăşurate acum opt luni la Preşedinţie în problema protecţiei patrimoniului statului din cadrul întreprinderilor de importanţă strategică din ţară. Concomitent, a fost subliniată necesitatea urgentării procesului de soluţionare definitivă a problemelor valorificării patrimoniului neutilizat, stingerii datoriilor istorice şi retehnologizării procesului de producere. O comisie guvernamentală specială va elabora un plan de măsuri de modernizare şi dezvoltarea dinamică continuă a “Combinatului de Produse Cerealiere din Chişinău”.
Întrevederea cu nou alesul preşedinte al consiliului municipal Chişinău a avut loc la iniţiativa şefului statului, în cadrul ei fiind abordate aspecte vizînd ultimele evoluţii din cadrul Consiliului Municipal şi posibilităţile de eficientizare a activităţii acestuia. Au fost discutate şi chestiuni de actualitate ce ţin de funcţionarea gospodăriei comunale, probleme primordiale din activitatea capitalei, pentru soluţionarea cărora se impun acţiuni conjugate ale autorităţilor centrale şi ale Consiliului Municipal.
La şedinţa Comisiei, Prim-ministrul a prezentat darea de seamă privind implementarea Planului de priorităţi pentru integrarea europeană pe anul 2008, iar ministrul afacerilor externe şi integrării europene — o informare vizînd evoluţiile de ultimă oră în relaţiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Preşedintele Republicii Moldova a făcut public Proiectul privind poziţia Republicii Moldova vizavi de conţinutul noului acord cu Uniunea Europeană, conţinînd 5 momente esenţiale: — obţinerea de către Moldova a regimului de comerţ liber profund cu Uniunea Europeană; — obţinerea regimului de vize liber cu Uniunea Europeană; — perspectiva obţinerii de către Republica Moldova a calităţii de membru al UE; — denumirea noului acord şi termenul începerii negocierilor cu UE asupra conţinutului acestuia. Au fost decise şi modificări instituţionale, de competenţă: Aparatul Guvernului va fi responsabil de implementarea reformelor europene — partea privind integrarea europeană, iar Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene — de coordonarea politicii externe a Moldovei cu Uniunea Europeană, desfăşurarea negocierilor cu UE asupra noului acord. Potrivit deciziei adoptate anterior, Comisia Naţională pentru Integrare Europeană se va întruni cel puţin odată pe lună, şedinţele ei vor fi deschise pentru public şi ziarişti.
2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 |