Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Instituţii publice→Activitatea Preşedintelui

Activitatea Preşedintelui în perioada 1–18 ianuarie 2009

Notă ADEPT: În perioada 1–9 ianuarie 2009, Preşedintele Republicii Moldova s-a aflat în vacanţă, pe care a petrecut-o în afara hotarelor ţării.

Decrete

Preşedintele Republicii Moldova a semnat un decret decretul privind declararea pe 20 ianuarie a zilei de doliu naţional şi constituirea Comisiei de stat pentru organizarea funeraliilor poetului Grigore Vieru. Preşedinte al Comisiei este desemnat spicherul Parlamentului Marian Lupu.

Şedinţe. Decizii. Declaraţii

Executarea bugetului 2008

Preşedintele Republicii Moldova a prezidat o şedinţă la tema executării bugetului de stat pentru anul 2008, din informaţia prezentată reieşind că în 2008 la bugetul de stat pe toate componentele au fost acumulate venituri în sumă totală de 16 mlrd. lei sau 100,9% faţă de cele planificate. Veniturile la bugetul de stat în anul 2008 s-au majorat faţă de anul 2007 cu 1,9 miliarde lei sau cu 13,6 la suta, acumulările medii zilnice constituind 54,5 mln. lei. Pe parcursul anului 2008 din contul bugetului de stat au fost efectuate cheltuieli în sumă totală de 16,5 mlrd. lei sau 99% faţă de indicii prevăzuţi pentru perioada raportată, cu 15,5% mai mult comparativ cu anul 2007. În anul trecut au fost onorate toate angajamentele statului pentru datoriile interne şi externe. Pe parcursul anului 2008 la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale au fost acumulate venituri în sumă de 6,1 mlrd. lei sau la un nivel de 100,3% faţă de prevederile planificate, ceea ce este cu 8,5% mai mult în comparaţie cu anul 2007. Totuşi, au fost exprimate unele îngrijorări în legătură cu faptul că executarea bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale în anul 2008 s-a soldat cu un deficit de 303,2 mln. lei, inclusiv în bugetul municipiului Chişinău de 150,2 mln. lei. În cadrul şedinţei s-a evidenţiat şi faptul menţinerii în anul 2008 a stabilităţii în sectorul bancar al ţării, a fost constatată majorarea substanţială (26,8 la sută) a nivelului de capitalizare a instituţiilor bancare, au sporit ratele medii la credite şi depozite, lichiditatea fiind menţinută la un nivel înalt. Preşedintele ţării a atenţionat şi asupra necesităţii îmbunătăţirii stării de lucruri la capitolul realizarea proiectelor investiţionale, referindu-se în special la importanţa instituirii de către Guvern a unui control mai strict privind realizarea proiectelor investiţionale în domeniul infrastructurii de drumuri. Preşedintele a chemat persoanele responsabile din cadrul Guvernului să-şi mobilizeze eforturile în vederea asigurării executării bugetului pentru anul 2009 la compartimentul venituri, stăruind, în particular, asupra respectării întocmai a angajamentelor la plata salariilor şi plăţilor sociale.

Nemulţuiri faţă de sistuaţia reţelelor de comunicaţii electronice la frontieră

La şedinţa convocată de Preşedintele ţării a fost discutat nivelul dezvoltării spaţiului telecomunicaţional al Republicii Moldova, problema instalării şi exploatării reţelelor de comunicaţii electronice la frontiera de stat a Republicii Moldova. A fost menţionat nivelul slab al dezvoltării infrastructurii telecomunicaţionale, inclusiv lipsa pe piaţa telecomunicaţională a unui şir de servicii informaţionale şi soluţii tehnologice precum sînt tranzitul de date, organizarea reţelelor de transfer de date cu utilizarea liniilor electrice, fapt care se manifestă prin izolarea parţială a ţării noastre de spaţiul informaţional global unic. Lipsa unei reţele ramificate a canalelor cu viteză înaltă de transmitere a datelor a condiţionat formarea unui preţ înalt al serviciilor Internet pe piaţa internă. Vladimir Voronin a cerut să se întreprindă măsuri în vederea depăşirii stării de lucruri existente în domeniul instalării şi exploatării comunicaţiilor electronice la frontiera de stat, menţionînd lipsa unei viziuni de perspectivă a Ministerului Dezvoltării Informaţionale în ce priveşte sfera tehnologiilor informaţionale şi comunicaţionale. De asemenea, Voronin a subliniat imperfecţiunea cadrului legislativ-normativ care reglementează sfera tranzitului de date la frontiera de stat a Republicii Moldova, fapt ce nu contribuie la consolidarea suveranităţii ţării. Drept rezultat al discuţiilor purtate, în sarcina Guvernului a fost pusă accelerarea acţiunilor privind depăşirea situaţiei create. Ministerul Dezvoltării Informaţionale şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene urmează să asigure dezvoltarea şi actualizarea bazei normative în domeniul fluxului transfrontalier de date, să creeze un mecanism al inventarierii şi dezvoltării standardelor administrative.

Reconstrucţia mănăstirii Curchi

La şedinţa convocată de şeful statului au fost trecute în revistă acţiunile care urmează a fi realizate în cadrul procesului de reconstrucţie a mănăstirii Curchi şi examinate posibilităţile de rezolvare a unor probleme legate de procesul de reconstrucţie, precizate momente ce ţin de graficul de executare a lucrărilor de restaurare a obiectivelor din cadrul Complexului monastic pe parcursul anului 2009: inaugurarea clădirii seminariului, a stăreţiei, blocului social, efectuarea picturii pe interior în Catedrala “Naşterea Maicii Domnului”, biserica “Sfîntul Dumitru”, biserica cimitirului, continuarea lucrărilor la trapeză şi hotel, moară etc. Preşedintele ţării a reafirmat necesitatea mobilizării eforturilor în vederea respectării termenelor de realizare a lucrărilor şi asigurării unei înalte calităţi a acestora.