Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014Curier electoral

Curier electoral din 22 noiembrie 2014

|versiune pentru tipar|

Sondaj IMAS: formaţiunile cu cele mai mare şanse de a accede în Parlament

Cinci formaţiuni politice ar putea intra în Parlament după alegerile din 30 noiembrie 2014: PCRM cu 19,6% din voturi, PLDM cu 17,2%, PDM cu 14,2%, Partidul “Patria” cu 8,7% şi PL cu 8,5%. PSRM se apropie de pragul electoral cu 5,3%, în timp ce numărul indecişilor a scăzut uşor la 9,6%, conform unui sondaj IMAS, realizat la comanda Agenţiei IPN. Cifrele se referă la intenţiile de vot ale celor decişi să participe la scrutin, care reprezintă 66% din numărul total al respondenţilor.

Numărul respondenţilor decişi să voteze cu PCRM a scăzut cu 3,8 puncte procentuale comparativ cu sondajul din septembrie curent. O scădere au înregistrat şi PLDM (-1,4 p.p.), şi PPP (-0,9 p.p.). Formaţiunile care au înregistrat o creştere sunt PDM (+3,5 p.p.), PL (+2,2 p.p) şi PSRM (+2,5 p.p).

Potrivit sondajului, 60% din respondenţi au declarat că au decis deja cu cine să voteze, iar 8% nu exclud că vor lua o decizie chiar în ziua votării. În ceea ce priveşte orientarea politică a respondenţilor, 29% s-au declarat de dreapta, 23% de centru, 19% de stînga, iar 22% nu ştiu sau nu au oferit un răspuns.

Sondajul a fost realizat în perioada 8–19 noiembrie, pe un eşantion de 1128 de persoane peste 18 ani, în 81 de localităţi şi are o marjă de eroare de +/- 3%. // IPN

Alexandr Petkov a fost exclus din PCRM

Organizaţia primară a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), la evidenţa căreia se află deputatul Alexandr Petkov, l-a exclus pe acesta din PCRM. Motivul care a stat la baza excluderii acestuia din partid este “încălcarea statutului formaţiunii”, decizia fiind aprobată unanim.

Amintim că deputatul comunist, Alexandr Petkov a anunţat recent că va candida la alegerile parlamentare din 30 noiembrie pe listele Partidului Patria, care îl are cap de listă pe Renato Usatîi. Petkov a declarat atunci că nu intenţionează să plece din PCRM, chiar dacă decizia de a candida pe listele altei formaţiuni nu a fost coordonată cu partidul. // realitatea.md

Mişcarea “Ravnopravie” s-a retras din campania electorală

Mişcarea social-politică “Ravnopravie”, în frunte cu Valerii Klimenco, a declarat ieşirea din campania electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014. În cadrul şedinţei din 22 noiembrie, Comisia Electorală Centrală a luat act de demersul concurentului electoral, excluzîndu-l din lista concurenţilor electorali şi modificînd mărimea buletinului de vot, al cărui lungime va fi cu 20 de mm mai mică decît în varianta aprobată anterior.

Potrivit CEC, în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie au rămas înscrişi 25 de concurenţi electorali. // CEC

Declaraţii şi comunicate de presă ale concurenţilor electorali