Deputaţii comunişti, Zinaida Greceanîi şi Igor Dodon, au convocat o conferinţă de presă în cadrul căreia au declarat că PCRM propune Guvernului ca începînd cu luna martie curent să majoreze salariile şi pensiile cu 20–25%. Potrivit lui Dodon, această propunere vine pe fundalul majorării preţurilor în lanţ a produselor şi serviciilor, care au avut de la începutul anului. În opinia lui, creşterea vertiginoasă a preţurilor nu are un caracter obiectiv, ci unul subiectiv, fiind legat de activitatea ineficientă a Guvernului. Totodată, deputata Zinaida Greceanîi, crede că principalele cauze care au determinat creşterea preţurilor constituie gestionarea ineficientă a proceselor de reglementare a preţurilor pe piaţă, lipsa coordonării între instituţiile de control, lupta ineficientă cu monopolurile, creşterea preţurilor la resursele energetice.
24 noiembrie 2010
Deputaţii comunişti, Zinaida Greceanîi, Igor Dodon şi Oxana Domenti, în cadrul unei conferinţe de presă, au prezentat nouă iniţiative care ţin de sferele economice şi sociale, care potrivit lui Igor Dodon, PCRM este gata să le realizeze imediat după venirea la guvernare. “Politica fiscală; adoptarea bugetelor; iniţiativele pentru gospodăriile agricole; indexarea depozitelor la Banca de Economii; stabilirea TVA la gaze, care va da posibilitatea de a micşora tarifele; restabilirea imediată a garanţiilor sociale; iniţiativele privind îmbunătăţirea mecanismelor de stabilire a pensiilor şi a majorării lor; îmbunătăţirea accesului populaţiei la serviciile medicale şi pachetul de iniţiative pentru tineri”, a specificat Dodon, referindu-se la cele 9 iniţiative ale PCRM. Potrivit ex-premierului Zinaida Greceanîi, PCRM intenţionează să menţină taxa zero pe venitul reinvestit cel puţin pînă în anul 2015 iar Oxana Domenti, candidat PCRM, a spus că dacă Partidul Comuniştilor va veni la guvernare, serviciile medicale vor deveni mai accesibile, iar calitatea medicamentelor se va îmbunătăţi. Cele nouă iniţiative fac parte din programul electoral “Moldova alege Victoria!”
29 septembrie 2010
Deputaţii comunişti, Zinaida Greceanîi şi Igor Dodon, au desfăşurat o conferinţă de presă la sediul PCRM, cu genericul “Rezultatele reale ale guvernării liberal-democrate. Un an pierdut pentru ţară”. Fostul prim-vicepremier al Moldovei, Igor Dodon, susţine că un an de guvernare al Alianţei pentru Integrare Europeană a adus Moldova în pragul situaţiei falite în care se află actualmente Grecia şi România. “Acest an de guvernare a fost un an falit pentru Republica Moldova”, a spus Dodon, adăugând că rezultate negative se înregistrează practic la toate capitolele: exporturi în descreştere, agricultură care este într-o situaţie deplorabilă, reducerea de şapte ori a subvenţiilor în domeniu, relaţiile şubrede cu partenerii de dezvoltare, lipsa unui buget de stat pentru anul 2011, datoriile în creştere ale statului şi altele. Pe de altă parte, fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a declarat că “datoria de stat anul acesta a crescut cu peste 36 de procente şi constituie peste 18 mlrd lei — datoria internă şi externă. Vreau să atrag atenţia că datoria externă utilizată pentru finanţarea deficitului bugetar depăşeşte deja un miliard de dolari americani. Este soldul datoriei externe”, accentuând că fosta guvernare a lăsat o datorie externă de 700 mln USD.
15 iunie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova se arată îngrijorat faţă de situaţia actuală în care se găseşte agricultura R.Moldova şi susţine că securitatea alimentară a ţării este în pericol, despre aceasta a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă de la sediul PCRM, deputatul comunist Dmitrii Todoroglo, preşedintele Comisiei parlamentare pentru agricultură şi industrie alimentară. Potrivit lui, din cauza că agricultorii nu au avut susţinere de la stat şi nu au avut resurse pentru lucrările de toamnă, în anul curent suprafeţele semănate cu grâu s-au micşorat cu 33 la sută în comparaţie cu ultimii opt ani, ajungând la doar 235 mii hectare. “Toate aceste condiţii au fost create toamna, când toţi agenţii economici au cerut ajutor din partea statului pentru lucrările agricole şi au rămas neascultaţi”, a menţionat Dmitri Todoroglo. El a mai specificat că doritorii de a beneficia de asistenţa statului se ciocnesc de o mulţime de probleme la depunerea solicitării din cauza că acest proces este excesiv de birocratizat. În acest context, Todoroglo a calificat drept politice, declaraţiile mai multor lideri ai actualei Coaliţii, care au promis agricultorilor în perioada campaniei electorale, să majoreze volumul de subvenţii acordate în sfera agriculturii.
17 mai 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a organizat o conferinţă de presă, la sediul central al partidului, în cadrul căreia deputatul PCRM şi ex-ministrul economiei, Igor Dodon a declarat că optimismul Fondului Monetar Internaţional privind ieşirea Moldovei din criză este condiţionat de apropierea alegerilor parlamentare în Republica Moldova, deoarece asemenea mesaje pozitive erau lansate şi în preajma alegerilor prezidenţiale de anul trecut din România. Potrivit lui, creşterea încasărilor la buget, lăudată de FMI şi autorităţi, are la bază factori ce “nu depind de capacitatea şi profesionismul celor de la guvernare”. Dodon prognozeaza o inflaţie de cel puţin 12–13%, iar în cazul deprecierii forţate repetate a leului — de 16–18%, precum şi o creştere economică de 1%, spre deosebire de 2,5% ale FMI. Totodată, ex-premierul Zinaida Greceanîi a afirmat că Moldova ar putea intra în default dacă datoria externă a statului va continua să crească şi va depăşi 50% din PIB. Greceanîi susţine că datoria externă a crescut semnificativ din cauza împrumuturilor de la Fondul Monetar Internaţional.
6 mai 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a organizat o conferinţă de presă la sediul central al partidului, în cadrul căreia a solicitat Guvernului şi primăriei Chişinău să acorde veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial cel puţin cîte o mie de lei cu ocazia Zilei Victoriei şi să-i scutească pînă la 50% lunar de plata serviciilor comunale. Preşedinta Organizaţiei Republicane a Veteranilor, Ala Mironic, a spus că foarte mulţi veterani nu au destule surse financiare să se întreţină, din cauza pensiilor mici şi a preţurilor înalte.
De asemenea, Valerii Pavlov, consilier municipal al fracţiunii comuniste, cere Consiliului Municipal Chişinău să numească două străzi din capitală în cinstea eroilor Uniunii Sovietice, Alexei Belskii şi Victor Belicov, el a spus că cei doi eroi, care au luptat pentru apărarea Patriei, merită să fie cunoscuţi de către populaţie, în special de către tînăra generaţie.
16 martie 2010
Consilierul din partea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, în Consiliul Municipal Chişinău, Mihail Garev, a organizat o conferinţă de presă la sediul partidului, pe tema: “Iniţiativele PCRM pentru susţinerea veteranilor Războiului pentru Apărarea Patriei în municipiul Chişinău”, în cadrul căreia a declarat că “fracţiunea PCRM în CMC va înainta propunerea de a anula datoriile acumulate pînă la 1 ianuarie 2010 pentru serviciile comunale şi de a stabili un tarif la acestea de 50% faţă de cel actual”. De asemenea, Mihail Garev a mai spus că “Veteranii trebuie să beneficieze şi de un ajutor material unic de 1 mie de lei, de ajutor la reparaţia locuinţei, precum şi de ajutor la organizarea întîlnirilor şi evenimentelor consacrate zilei de 9 mai”.
Dmitri Todoroglu şi Igor Dodon, deputaţi PCRM în Parlamentul Republicii Moldova, au convocat o conferinţă de presă, la sediul partidului, în cadrul căreia au declarat că actuala guvernare trebuie să depună toate eforturile pentru a ajuta producătorii agricoli din Moldova. De asemenea, “Guvernul Moldovei trebuie să modifice Regulamentul privind aplicarea taxei pe valoare adăugată (TVA) la producţia agricolă”, consideră Igor Dodon, fostul ministru al economiei, deputat din partea Partidului Comuniştilor. El a spus că micşorarea TVA de la 20% la 8% nu va avantaja în nici un fel producătorii agricoli, din motiv că aceste taxe nu vor fi restituite. Dodon a solicitat Guvernului să ţină cont de propunerile PCRM şi să revină la cota TVA de 20% rambursabilă.
29 ianuarie 2010
Valerii Pavlov, liderul fracţiunii PCRM din Consiliul Municipal Chişinău, a susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului, cu privire la “reformele” liberale în municipiul Chişinău, în cadrul căreia a menţionat că “Majorarea artificială a tarifelor la căldură şi resursele energetice trebuie compensată din bugetul de stat sau municipal”. Pavlov a mai declarat că, fracţiunea PCRM a pregătit o adresare către primar şi locuitorii Chişinăului şi insistă ca aceasta să fie transmisă Guvernului, care să transfere în bugetul municipal resurse pentru acoperirea diferenţei tarifului. Consilierul consideră că decizia de majorare a tarifelor la apă şi la călătoria în transportul public este ineficientă şi trebuie anulată.
28 ianuarie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a desfăşurat o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 11, în cadrul căreia deputaţii PCRM, Eduard Muşuc şi Oleg Reidman, s-au expus asupra majorării tarifelor pentru resursele energetice menţionînd că “majorarea tarifelor a fost operată în interesul intermediarilor-monopolişti, ele nu soluţionează nici una din problemele complexului termoenergetic, dar afectează grav consumatorii şi producătorii. Noua majorare a tarifelor pentru resursele energetice nu va avea nici un alt efect, decît cel de şoc asupra consumatorilor”. De asemenea, PCRM cere anularea imediată a acestei decizii şi abordarea profesionistă a problemelor complexului termoenergetic de către guvernarea liberală.
Candidatul la funcţia de deputat din partea PCRM, Zinaida Greceanîi a susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului din str. N. Iorga 11, pe tema: “Perspectivele evoluţiei social-economice a Republicii Moldova în perioada post-electorală”.
10 iulie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 11, pe tema: “Criza economică mondială şi stabilitatea financiară a R. Moldova”.