Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimentePCRM

Evenimente ale PCRM la tema “Politici guvernamentale”

9 septembrie 2014 | 
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a organizat un briefing pentru presă în cadrul căruia s-a vorbit despre situaţia dificilă în care se pomenesc producătorii agricoli după semnarea Acordului de Asociere cu UE şi despre soluţiile ineficiente propuse de guvernarea actuală.
24 aprilie 2014
În cadrul unei conferinţe de presă, deputatul comunist, Alexandr Petkov, a declarat că conducerea MAI din 2012 şi pînă în primul trimestru al anului 2014 a delapidat 14,67 mil. lei din surse bugetare, precum şi surse acordate de partenerii internaţionali. Potrivit spuselor sale, partea principală a surselor a fost delapidată la efectuarea achiziţiilor de stat, în particular, autospecialelor, surselor de comunicaţie, echipament şi combustibil.
20 ianuarie 2014
În cadrul unui briefing de presă, fracţiunea parlamentară PCRM a acuzat Coaliţia de guvernare de comportament fraudulos, exprimat prin ignorarea reprezentanţilor Coaliţiei a şedinţei extraordinare a parlamentului de luni, 20 ianuarie. “Nu au avut curajul de a veni la şedinţă, în timp ce toate structurile internaţionale deja şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu întreruperea retransmisiei celor trei posturi TV, inconveniente Coaliţiei de guvernare”, a menţionat Alexandru Petkov.
29 martie 2013
În cadrul unui briefing de presă, liderul comuniştilor, Vladimir Voronin a declarat că deputaţii PCRM ar putea să susţină candidatura lui Vitalie Pîrlog la funcţia de procuror general. “Vitalie Pîrlog nu s-a promovat rău în calitate de ministru al Justiţiei şi nu numai, ci şi în diferite structuri în care a activat şi activează. Îmi pare că este o persoană foarte bine pregătită. Opinia noastră despre dumnealui în perioada cînd era ministru al Justiţiei a fost una pozitivă”, a menţionat Voronin.
19 martie 2013
În cadrul unui briefing de presă, deputatul comunist, Oleg Reidman, a declarat că membrii PCRM delegaţi în comisia parlamentară de anchetă în cazul Băncii de Economii a Moldovei consideră că cea mai sigură modalitate de a soluţiona problemele instiuţiei este naţionalizarea acesteia. Potrivit lui Reidman, comisia de anchetă a finalizat audierile pe marginea situaţiei de la BEM şi urmează să înceapă întocmirea raportului care va fi prezentat în plenul Parlamentului.
Parlamentul Republicii Moldova a demis Guvernul condus de Vlad Filat
5 martie 2013
Pe 5 martie 2013, Parlamentul Republicii Moldova a acordat vot de neîncredere Guvernului în frunte cu prim-ministrul, Vlad Filat. Votul de neîncredere a fost exprimat de 54 de deputaţi, inclusiv 34 din partea Partidului Comuniştilor, 15 — din partea Partidului Democrat, 3 — din partea grupului socialiştilor şi doi deputaţi independenţi[]
10 septembrie 2012 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin a declarat că referendumul legislativ pentru aderarea Moldovei la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan trebuie să aibă loc pe 18 noiembrie curent. Potrivit lui, fracţiunea parlamentară a PCRM a prezentat un proiect de lege organică care conţine aceste propuneri.
22 februarie 2012
Fracţiunea PCRM din Consiliul Municipal Chişinău a declarat într-o conferinţă de presă că nu va vota hotărîrile ineficiente pentru societate iar “poziţia fracţiunii PCRM constă în aceea că majorarea veniturilor bugetului trebuie să fie o urmare a unui set de măsuri sistemice de creare a condiţiilor favorabile pentru dezvoltarea economică durabilă a municipiului”. “Odată cu micşorarea tarifului va fi redusă şi temperatura apei. Noi pledam pentru reducerea tarifului la apă caldă cu 10% şi pentru o temperatură de 55 grade, dar nu de 50 grade, cum va fi de la 1 martie”, a spus consilierul Vitalie Sacara.
9 septembrie 2011 | 
În cadrul unui briefing de presă, deputatul comunist, Serghei Sîrbu a declarat că formaţiunea sa cere demisia întregii conduceri a Parlamentului, în legătură cu faptul că pe 9 septembrie Biroul Politic Permanent al Parlamentului a respins solicitarea deputaţilor comunişti de a convoca sesiunea extraordinară a Legislativului pe problema ameninţării asupra securităţii economice şi securităţii pieţei financiar-bancare a statului. Sîrbu a menţionat că pentru prima dată în istoria Republicii Moldova conducerea Parlamentului a ignorat cerinţa a 35 de deputaţi şi a respins solicitarea privind convocarea unei sesiuni extraordinare.
4 mai 2011 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, candidatul PCRM la funcţia de Primar de Chişinău, Igor Dodon şi-a prezentat programul social la spitalul municipal Nr.4, menţionînd că a ales anume această instituţie medicală, “unde condiţiile pentru pacienţi şi pentru lucrătorii medicali nu corespund cerinţelor” iar “noi considerăm că instituţia medicală municipală este extrem de necesară Chişinăului şi noi intenţionăm să depunem toate eforturile pentru modernizarea spitalului şi aducerea clădirii în stare normală, deoarece asigurarea accesului tuturor locuitorilor municipiului la servicii medicale este unul din obiectivele noastre prioritare”. Printre angajamentele candidatului PCRM pentru o mai bună administrare a municipiului au fost evocate protecţia socială garantată, acces la servicii medicale de calitate, educaţie şi instruire performantă.
9 februarie 2011 | 
Deputaţii comunişti, Zinaida Greceanîi şi Igor Dodon, au convocat o conferinţă de presă în cadrul căreia au declarat că PCRM propune Guvernului ca începînd cu luna martie curent să majoreze salariile şi pensiile cu 20–25%. Potrivit lui Dodon, această propunere vine pe fundalul majorării preţurilor în lanţ a produselor şi serviciilor, care au avut de la începutul anului. În opinia lui, creşterea vertiginoasă a preţurilor nu are un caracter obiectiv, ci unul subiectiv, fiind legat de activitatea ineficientă a Guvernului. Totodată, deputata Zinaida Greceanîi, crede că principalele cauze care au determinat creşterea preţurilor constituie gestionarea ineficientă a proceselor de reglementare a preţurilor pe piaţă, lipsa coordonării între instituţiile de control, lupta ineficientă cu monopolurile, creşterea preţurilor la resursele energetice.
27 decembrie 2010
Liderii PCRM şi PDM s-au întîlnit la Palatul Republicii pentru a negocia o viitoare alianţă de guvernare. La intilnirea au participat din partea PCRM, Vladimir Voronin, Zinaida Grecianii, Igor Dodon şi Vadim Mişin iar democraţii au fost reprezentaţi de Marian Lupu, Vlad Plahotniuc, Dumitru Diacov şi Valeriu Lazăr. Potrivit liderului comunist, Vladimir Voronin, deşi dialogul a progresat mult, s-au discutat partajările, au mai rămas cîteva subiecte ce mai trebuie discutate. El a adăugat că pentru luarea deciziilor finale e nevoie de convocarea Comitetului Central al PCRM şi a Consiliului PDM. Marian Lupu, liderul PDM a comunicat că a discutat cu PCRM structura, mecanismele şi cadrul de guvernare. El a spus că a discutat cu comuniştii şi propunerea PDM de a modifica legea cu privire la activitatea Guvernului, s-a discutat şi despre problema depolitizării organelor de drept, despre sistemul judecătoresc.
29 septembrie 2010 | 
Deputaţii comunişti, Zinaida Greceanîi şi Igor Dodon, au desfăşurat o conferinţă de presă la sediul PCRM, cu genericul “Rezultatele reale ale guvernării liberal-democrate. Un an pierdut pentru ţară”. Fostul prim-vicepremier al Moldovei, Igor Dodon, susţine că un an de guvernare al Alianţei pentru Integrare Europeană a adus Moldova în pragul situaţiei falite în care se află actualmente Grecia şi România. “Acest an de guvernare a fost un an falit pentru Republica Moldova”, a spus Dodon, adăugând că rezultate negative se înregistrează practic la toate capitolele: exporturi în descreştere, agricultură care este într-o situaţie deplorabilă, reducerea de şapte ori a subvenţiilor în domeniu, relaţiile şubrede cu partenerii de dezvoltare, lipsa unui buget de stat pentru anul 2011, datoriile în creştere ale statului şi altele. Pe de altă parte, fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a declarat că “datoria de stat anul acesta a crescut cu peste 36 de procente şi constituie peste 18 mlrd lei — datoria internă şi externă. Vreau să atrag atenţia că datoria externă utilizată pentru finanţarea deficitului bugetar depăşeşte deja un miliard de dolari americani. Este soldul datoriei externe”, accentuând că fosta guvernare a lăsat o datorie externă de 700 mln USD.
15 iunie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova se arată îngrijorat faţă de situaţia actuală în care se găseşte agricultura R.Moldova şi susţine că securitatea alimentară a ţării este în pericol, despre aceasta a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă de la sediul PCRM, deputatul comunist Dmitrii Todoroglo, preşedintele Comisiei parlamentare pentru agricultură şi industrie alimentară. Potrivit lui, din cauza că agricultorii nu au avut susţinere de la stat şi nu au avut resurse pentru lucrările de toamnă, în anul curent suprafeţele semănate cu grâu s-au micşorat cu 33 la sută în comparaţie cu ultimii opt ani, ajungând la doar 235 mii hectare. “Toate aceste condiţii au fost create toamna, când toţi agenţii economici au cerut ajutor din partea statului pentru lucrările agricole şi au rămas neascultaţi”, a menţionat Dmitri Todoroglo. El a mai specificat că doritorii de a beneficia de asistenţa statului se ciocnesc de o mulţime de probleme la depunerea solicitării din cauza că acest proces este excesiv de birocratizat. În acest context, Todoroglo a calificat drept politice, declaraţiile mai multor lideri ai actualei Coaliţii, care au promis agricultorilor în perioada campaniei electorale, să majoreze volumul de subvenţii acordate în sfera agriculturii.
20 mai 2010
Majoritatea populaţiei se confruntă cu un nivel al inflaţiei mult mai mare decât cel anunţat de Guvern şi Banca Naţională de la începutul anului curent, declaraţii în acest sens au fost făcute de către deputatul comunist, Eduard Muşuc, în cadrul unei conferinţe de presă ţinută la sediul PCRM, vorbind despre familiile cu un nivel redus sau mediu al veniturilor. “Inflaţia despre care se vorbeşte oficial, este una medie pentru toate produsele şi serviciile, în timp ce pe general asta este mult mai mare. Uitaţi-vă, Guvernul anunţă un nivel al inflaţiei de 8 la sută, iar Banca Naţională — de 11 la sută. Totodată, medicamentele s-au scumpit în mediu cu 26 la sută în această perioadă”, a menţionat deputatul. De asemenea, Eduard Muşuc a declarat că împrumutarea banilor din exterior trebuie să se bazeze pe interese naţionale, dar nu pe orice preţ, nu trebuie să ne temem să tragem ferm o linie. Dacă este avantajos să luăm un credit de $500 mil. de la Rusia, înseamnă că trebuie să luăm, dacă este avantajos să luăm $1 mlrd. de la China, SUA şi FMI, trebuie de luat, “însă trebuie să le luăm cu condiţiile noastre, nu cu ale lor”.
17 mai 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a organizat o conferinţă de presă, la sediul central al partidului, în cadrul căreia deputatul PCRM şi ex-ministrul economiei, Igor Dodon a declarat că optimismul Fondului Monetar Internaţional privind ieşirea Moldovei din criză este condiţionat de apropierea alegerilor parlamentare în Republica Moldova, deoarece asemenea mesaje pozitive erau lansate şi în preajma alegerilor prezidenţiale de anul trecut din România. Potrivit lui, creşterea încasărilor la buget, lăudată de FMI şi autorităţi, are la bază factori ce “nu depind de capacitatea şi profesionismul celor de la guvernare”. Dodon prognozeaza o inflaţie de cel puţin 12–13%, iar în cazul deprecierii forţate repetate a leului — de 16–18%, precum şi o creştere economică de 1%, spre deosebire de 2,5% ale FMI. Totodată, ex-premierul Zinaida Greceanîi a afirmat că Moldova ar putea intra în default dacă datoria externă a statului va continua să crească şi va depăşi 50% din PIB. Greceanîi susţine că datoria externă a crescut semnificativ din cauza împrumuturilor de la Fondul Monetar Internaţional.
30 aprilie 2010
Deputaţii comunişti Grigore Petrenco şi Iurie Muntean au convocat o conferinţă de presă la sediul central al PCRM, în cadrul căreia au declarat că disponibilizările în masă de la întreprinderile de stat “Calea Ferată din Moldova”, Aeroportul internaţional Chişinău, “Poşta Moldovei”, CET-1, CET-2, “Moldtelecom” se produc din motive politice. Grigore Petrenco a spus că administraţia întreprinderilor procedează astfel pentru că ei au acoperiri politice la miniştri şi viceminiştri. Potrivit deputatului comunist Iurie Muntean, directorii susţin că angajaţii sînt concediaţi pe motiv că întreprinderea se află într-o situaţie economică dificilă. “Oamenii concediaţi nu vor tăcea, chiar dacă sindicatele nu întreprind nici un fel de măsuri. Şi faptul că sindicatele au refuzat să participe la manifestarea de 1 mai din Piaţa Marii Adunări Naţionale ne duce la gîndul că li s-a făcut o propunere pe care nu au putut să o refuze”, a subliniat deputatul.
26 aprilie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a organizat o conferinţă de presă la sediul central al partidului, în cadrul căreia Violeta Ivanov, deputat PCRM, a declarat că mun. Chişinău se află în pragul unei catastrofe ecologice din cauza metodelor de deshidratare a nomolului de la staţia de epurare a apelor reziduale şi a mirosului urît răspîndit în tot oraşul, menţionînd că primăria Chişinău trebuie să stopeze de urgenţă lucrările de împrăştiere a nomolului deshidratat la staţie pe motiv că acesta ar fi toxic. De asemenea, deputatul Igor Dodon a declarat în cadrul conferinţei de presă că taxele locale din Chişinău au fost majorate nefondat în condiţiile în care ţara se află în criză financiară, el a spus că majorarea cu 50 la sută a taxelor locale a fost făcută ilegal şi fără a consulta agenţii economici. Deputatul PCRM a precizat că pe fundalul majorării tarifelor la apă, canalizare şi energie termică, majoritatea populaţiei a intrat în incapacitate de plătă, iar CET-1 a fost închisă pe o perioadă nelimitată. Dodon a solicitat autorităţilor Chişinăului să anuleze cît mai urgent deciziile de majorare a taxelor locale şi a serviciilor comunale şi să administreze eficient resursele energetice din capitală.
10 martie 2010
Reprezentanţii Partidului Comuniştilor din Republica Moldova Vadim Mişin şi Igor Dodon, au susţinut un brifieng în cadrul căruia i-au acuzat pe liderii AIE de uzurpare a puterii în stat, ca urmare a deciziei Alianţei pentru Integrare Europeană de a organiza un referendum pentru modificarea Constituţiei şi a evita, în acest fel, alegerile parlamentare anticipate. Deputaţii comunişti, au declarat că PCRM boicotează lucrările legislativului şi iniţiază un referendum naţional, la care cetăţenii să poată acorda vot de neîncredere actualei guvernări în persoana preşedintelui şi a guvernului Republicii Moldova. “Numai prin referendum există posibilitatea de unificare a societăţii moldoveneşti, de reîntoarcere a statului pe calea sa de dezvoltare democratică”, a spus Igor Dodon.
23 februarie 2010
Dmitri Todoroglu şi Igor Dodon, deputaţi PCRM în Parlamentul Republicii Moldova, au convocat o conferinţă de presă, la sediul partidului, în cadrul căreia au declarat că actuala guvernare trebuie să depună toate eforturile pentru a ajuta producătorii agricoli din Moldova. De asemenea, “Guvernul Moldovei trebuie să modifice Regulamentul privind aplicarea taxei pe valoare adăugată (TVA) la producţia agricolă”, consideră Igor Dodon, fostul ministru al economiei, deputat din partea Partidului Comuniştilor. El a spus că micşorarea TVA de la 20% la 8% nu va avantaja în nici un fel producătorii agricoli, din motiv că aceste taxe nu vor fi restituite. Dodon a solicitat Guvernului să ţină cont de propunerile PCRM şi să revină la cota TVA de 20% rambursabilă.
22 februarie 2010
Deputaţii comunişti Igor Dodon şi Oxana Domenti, au susţinut o conferinţă de presă la sediul PCRM din str. N. Iorga 11, în cadrul căreia Dodon a menţionat că compensaţiile pentru energie promise de noua guvernare nu au acoperire financiară, subliniind că cele 82 mil. lei prevăzute de proiectul de lege “nu acoperă nici 10 la sută din costul noilor tarife”. De asemenea, deputatul Igor Dodon a declarat că “proiectul va lovi puternic şi în sistemul energetic al ţării, deoarece populaţia va intra în incapacitate de plată”. Totodată Oxana Domenti, propune guvernării să formeze împreună cu opoziţia un grup parlamentar care ar lucra la perfecţionarea proiectului privind compensaţiile, altfel comuniştii nu vor susţine proiectul în a doua lectură.
16 februarie 2010
Deputaţii comunişti Vasile Şova, Igor Dodon şi Violeta Ivanov au desfăşurat o conferinţă de presă la sediul PCRM din str. N. Iorga 11, pe tema “Cedările teritoriale — Trădarea intereselor naţionale de către Guvernul Filat”, în cadrul căreia au declarat că actuala guvernare este incapabilă să negocieze asupra delimitării frontierei cu Ucraina. De asemenea, reprezentanţii comunişti susţin că negocierilor purtate de actuala guvernare sunt netransparente, lucru demonstrat şi prin nedorinţa acesteia de a da publicităţii textul acordurilor dintre cele două părţi.
10 februarie 2010
Deputaţii comunişti Iurie Muntean şi Eduard Muşuc au susţinut o conferinţă de presă la sediul PCRM din str. N. Iorga 11, în cadrul căreia au vorbit despre soluţiile de depăşirea a crizei în domeniul termo-energetic şi neadmiterea majorării de tarife, menţionînd că “unica soluţie corectă şi profesionistă a problemei complexului termoenergetic al ţării este crearea unei întreprinderi unice de producere şi transportare a agentului termic, energiei electrice, apei calde şi reci cu modernizarea ulterioară a infrastructurii de bază”. Eduard Muşuc, a menţionat că acest lucru va permite soluţionarea problemei datoriilor istorice şi depăşirea situaţiei cronice de neachitări reciproce, stoparea creşterii tarifelor la apă şi energie electrică, micşorarea tarifelor la căldură.
2 februarie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă la sediul PCRM din str. N. Iorga 11, în cadrul căreia a fost prezentat cel de-al doilea raport cu privire la încălcările admise de către noua putere politică de la Chişinău în perioada post-electorală.
28 ianuarie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a desfăşurat o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 11, în cadrul căreia deputaţii PCRM, Eduard Muşuc şi Oleg Reidman, s-au expus asupra majorării tarifelor pentru resursele energetice menţionînd că “majorarea tarifelor a fost operată în interesul intermediarilor-monopolişti, ele nu soluţionează nici una din problemele complexului termoenergetic, dar afectează grav consumatorii şi producătorii. Noua majorare a tarifelor pentru resursele energetice nu va avea nici un alt efect, decît cel de şoc asupra consumatorilor”. De asemenea, PCRM cere anularea imediată a acestei decizii şi abordarea profesionistă a problemelor complexului termoenergetic de către guvernarea liberală.
15 ianuarie 2010
Ex-ministrul economiei şi comerţului, deputat al fracţiunii PCRM, Igor Dodon a susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului, în cadrul căreia s-a expus asupra majorării tarifelor la gazele naturale, căldură şi energie electrică, menţionînd că aceasta va conduce la scumpirea mărfurilor şi serviciilor pe fundalul salariilor îngheţate. Dînsul a declarat că “Partidul Comuniştilor din Republica Moldova este nemulţumit de cinismul actualei guvernări. Dacă guvernul nu va revizui tarifele, Republica Moldova ar putea să se trezească într-o situaţie şi mai proastă decît cea actuală”.
De asemenea, Igor Dodon a afirmat că “crearea Comisiei pentru condamnarea regimului totalitar comunist din Moldova este o tentativă de a ascunde maşinaţiile guvernării privind noile tarife la energie”.
25 noiembrie 2009
Sergiu Sîrbu, reprezentantul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată la sediul PCRM, a expus poziţia PCRM privind iniţiativele de revizuire a Constituţiei şi legislaţiei electorale, menţionînd că “PCRM dezaprobă şi condamnă intenţiile de revizuire ale Constituţiei, care se fac exclusiv în interese de grup şi interese de moment. Această iniţiativă nu are nimic comun cu optimizarea legislaţiei, ci este un motiv de satisfacere a ambiţiilor membrilor coaliţiei liberal-democrate şi în interes politic”, a spus reprezentantul comuniştilor.
20 noiembrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova au susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului din str. N. Iorga 11, în cadrul căreia a fost expusă “Atitudinea PCRM faţă de planul anticriză propus de guvernul Filat”.
12 noiembrie 2009
Vladimir Voronin, preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, a susţinut o conferinţă de presă la sediul CC PCRM din str. N. Iorga 11, în cadrul căreia s-a expus pe marginea recentelor modificări din legislaţie, criticînd AIE pentru activitatea neprofesionalistă. Vladimir Voronin a declarat că Partidul Comuniştilor din Republica Moldova este deschis pentru compromis şi negocieri politice în schimbul modificării radicale a politicii actuale de stat, facînd referire la alegerea candidatului Alianţei pentru Integrare Europeană la funcţia de preşedinte al RM.
29 octombrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a organizat o conferinţă de presă, la sediul PCRM din str. N. Iorga 11, pe tema “Cu privire la rezultatele misiunii FMI în Republica Moldova”.
2 octombrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a organizat o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 11, pe tema: “Iniţiativa unui grup de deputaţi privind aprobarea Hotărîrii cu privire la revocarea Preşedintelui Parlamentului”.
15 septembrie 2009
Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a susţinut o conferinţă de presă, în incinta Palatului Republicii, pe tema: “Cu privire la situaţia politică din Republica Moldova”.
Adunarea Activului republican al PCRM
2 septembrie 2009
Pe 2 septembrie 2009, la Chişinău a avut loc adunarea Activului politic republican al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. La şedinţă au participat peste 900 de persoane — membri ai Comitetului Central al PCRM, secretari şi membri ai birourilor tuturor comitetelor raionale de partid, secretarii organizaţiilor primare, deputaţii nou aleşi ai parlamentului, reprezentanţi din toate raioanele Republicii Moldova[]
22 iulie 2009
Candidatul la funcţia de deputat din partea PCRM, Zinaida Greceanîi a susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului din str. N. Iorga 11, pe tema: “Perspectivele evoluţiei social-economice a Republicii Moldova în perioada post-electorală”.
14 iulie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului din str. N. Iorga 11, pe tema: “Tinerii PCRM. Adevărul despre 7 aprilie”.
10 iulie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 11, pe tema: “Criza economică mondială şi stabilitatea financiară a R. Moldova”.
9 iulie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului din str. N. Iorga 11, pe tema: “Poziţia PCRM privind domeniul agrar”.
6 iulie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 11, pe tema: “Pragmatismul economic versus incompetenţa economică”.
26 iunie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă, la sediul PCRM din str. Iorga 11, pe tema: “Tentativele de destabilizare a sistemului bancar”.
25 iunie 2009
Partidului Comuniştilor din Republica Moldova a desfăşurat o conferinţă de presă, la sediul PCRM din str. Iorga 11, pe tema: “Extremismul de dreapta în politica moldovenească şi în mass-media din Moldova.”
24 iunie 2009
Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a susţinut o conferinţă de presă, în Sala Mică a Palatului Republicii, str. Maria Cibotari 16, pe tema: “Alegerile anticipate şi statalitatea Republicii Moldova”.

Arhiva

2016 [3]
2014 [34]
2013 [30]
2012 [46]
2011 [55]
2010 [73]
2009 [51]
2008 [18]
2004 [1]
2003 [2]
Alegeri [100]
Politici guvernamentale