Alegerile parlamentare din 2019 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimentePCRM

Evenimente ale PCRM la tema “Administraţie publică”

17 ianuarie 2014 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, deputaţii comunişti Eduard Muşuc, Vladimir Vitiuc şi Anatol Gorilă au acuzat autorităţile de “atac asupra autonomiei locale, prin plafonarea taxelor locale”. Deputaţii PCRM au depus o sesizare la Curtea Constituţională şi au solicitat autosesizarea Procuraturii Generale în privinţa modificărilor Codului Fiscal, efectuate de către Coaliţia de guvernare.
1 octombrie 2013
În cadrul unei conferinţe de presă, consilierul comunist în CMC, Igor Lupulciuc a declarat că plecările consilierilor din fracţiunea PL din cadrul Consiliului Municipal Chişinău sunt parte a unui scenariu de presiune exercitată de aşa-zişii colegi de coaliţie — PLDM care, pentru a-şi garanta realizarea propriilor interese, provoacă destabilizarea activităţii CMC.
18 septembrie 2012 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele fracţiunii comuniste din Consiliul municipal Chişinău, Boris Golovin a declarat că fracţiunea sa va cere în instanţa de judecată ca şedinţa CMC de luni seara, 17 septembrie, să fie declarată ilegală, iar toate proiectele de decizie aprobate să fie anulate. Reprezentanţii Alianţei pentru Integrare Europeană din CMC au desfăşurat şedinţa începând cu ora 18.00, fără a informa în modul cuvenit consilierii din PCRM şi fără a invita presa.
2 august 2012
În cadrul unei conferinţe de presă, deputatul comunist, Sergiu Sîrbu a declarat că “reprezentanţii Alianţei pentru Integrare Europeană din teritoriu încearcă prin orice metode să preia puterea” iar “în această luptă sunt aplicate diverse metode murdare de redistribuire a împuternicirilor în raioanele, oraşele şi satele, în care în rezultatul alegerilor locale Alianţa de guvernare nu a obţinut majoritatea”. Totodată, secretarul executiv al PCRM, Iurie Muntean a anunţat că există deja un plan de acaparare a puterii la nivel local, care este promovat de unul din liderii Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc.
27 martie 2012
Deputatul comunist, Artur Reşetnicov a declarat într-o conferinţă de presă că Alianţa pentru Integrare Europeană planifică să organizeze pe 28 martie curent un atac raider în Consiliul Raional Floreşti. Potrivit lui, în şedinţa consiliului raional consilierii din Alianţă vor încerca să anuleze decizia de numire în funcţie a preşedintelui şi vicepreşedintelui consiliului. Reşetnicov consideră că toate acestea urmăresc numirea cumnatului noului şef de stat, Nicolae Timofti, la un post de conducere în Consiliul Raional Floreşti. Deputatul a solicitat organismelor internaţionale să atragă atenţia la ilegalităţile “care se pun la cale” şi la “atacul direct împotriva democraţiei”.
22 februarie 2012
Fracţiunea PCRM din Consiliul Municipal Chişinău a declarat într-o conferinţă de presă că nu va vota hotărîrile ineficiente pentru societate iar “poziţia fracţiunii PCRM constă în aceea că majorarea veniturilor bugetului trebuie să fie o urmare a unui set de măsuri sistemice de creare a condiţiilor favorabile pentru dezvoltarea economică durabilă a municipiului”. “Odată cu micşorarea tarifului va fi redusă şi temperatura apei. Noi pledam pentru reducerea tarifului la apă caldă cu 10% şi pentru o temperatură de 55 grade, dar nu de 50 grade, cum va fi de la 1 martie”, a spus consilierul Vitalie Sacara.
1 februarie 2012 | 
Fracţiunea PCRM din Consiliul municipal Chişinău a ţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a condamnat cu fermitate actul de trădare comis de consilierii Piotr Donţov şi Elena Danu care au părăsit fracţiunea PCRM şi au format fracţiunea socialiştilor. Într-o declaraţie de presă, consilierii comuniştii menţionează că “ascunzîndu-se după pretinsa grijă faţă de interesele locuitorilor oraşului, aceşti foşti deja membri ai fracţiunii comuniste, efectiv, au trădat alegătorii noştri”.
23 decembrie 2011 | 
Fracţiunea Partidului Comuniştilor din Consiliul Municipal Chişinău acuză municipalitatea, Guvernul, Parlamentul, precum şi instanţele de judecată de “atac raider” asupra CMC, despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, deputatul comunist Sergiu Sîrbu. “Primăria capitalei face uz de toate mijloacele ilegale pentru a nu admite ridicarea şi validarea mandatelor a trei consilieri comunişti, pentru a nu permite astfel ca fracţiunea PCRM să aibă majoritatea în Consiliu — 26 de mandate”, a spus deputatul. Sergiu Sîrbu a făcut un apel către toate instituţiile implicate în acest atac asupra CMC să dea dovadă de respect faţă de alegătorii din Chişinău, care au decis ca PCRM să aibă majoritatea în CMC.
25 octombrie 2011 | 
În cadrul unei conferinţe de presă consilierii PCRM din Consiliul Municipal Chişinău, au declarat că nu vor să semneze Acordul pentru funcţionarea eficientă a CMC pentru anii 2011–2015, din cauză că acesta ar fi imperfect. Liderul formaţiunii Boris Golovin a declarat că “puterea executivă şi legislativă se află în mâinile unei persoane — ale primarului, care dacă îşi doreşte — vine la şedinţe, dacă nu — nu vine”, menţionând că această situaţie ar trebui remediată de urgenţă. Totodată, Boris Golovin, a adăugat că PCRM cere majoritatea şi preşedinţia în patru comisii de profil din cele şapte din CMC, printre care şi cea juridică, şi insistă ca fracţiunile AIE să-şi asume preşedinţia în comisia economică şi în încă două comisii de profil.
18 octombrie 2011 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele fracţiunii PCRM din Consiliul municipal Chişinău, Boris Golovin, a declarat că membrii Consiliului din partea Alianţei de guvernare nu vin la şedinţă pentru a-şi acoperi businessul ilegal. Potrivit lui, Parlamentul a aprobat modificările la legislaţie, care prevăd lichidarea funcţiei de preşedinte al CMC şi a aparatului său. “Astfel, Consiliul nu are conducere. Avînd majoritatea în CMC, noi avem dreptul deplin de a iniţia şi de a desfăşura şedinţele Consiliului. Dar primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, le consideră ilegale şi nu vine la şedinţe, la fel ca şi ceilalţi membri ai Alianţei”, a menţionat Golovin.
21 iulie 2011 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, fostul candidat comunist pentru Primaria capitalei, Igor Dodon a declarat că preferă mandatul de deputat al Parlamentului în locul legitimaţiei de consilier municipal. El consideră că “mandatul de deputat îi oferă mult mai multe oportunităţi de a fi auzit şi de a-şi face simţită voinţa politică, decît atribuţiile de consilier municipal, considerabil diminuate prin modificările recente ale legislaţiei”. De asemenea, Igor Dodon a anunţat despre demararea a trei proiecte sociale: Fundaţia socială “Soluţia”, proiectul “Iubesc Moldova” şi “Institutul de Modernizare a Moldovei”, pentru a contribui la “îmbunătăţirea condiţiilor de trai pentru chişinăueni şi cetăţenii din toată ţara”. Totodată, Dodon a respins zvonurile privind plecarea sa din rîndurile Partidului Comuniştilor menţionînd şi necesitatea modernizării partidului.
13 iulie 2011 | 
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova planifică să creeze Congresul Cetăţenilor, care va devenit “o alternativă adevărat democratică la junta umilitoare şi de operetă în persoana Alianţei pentru Integrare Europeană”, o declaraţie în acest sens a făcut, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin. “Congresul va întruni reprezentanţi ai administraţiei locale de toate nivelurile într-o singură structură coordonată”, a spus Voronin. Potrivit liderului PCRM, Congresul este necesar pentru “edificarea unei democraţii adevărate, dar nu imaginare, căci în anii de guvernare a AIE Moldova nu mai este un stat democratic”.
11 iulie 2011 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, fostul candidat al PCRM la funcţia de primar general al capitalei, Igor Dodon a făcut totalurile alegerilor locale. “Eu ştiu că unele persoane au preferat să piardă, decît să cîştige cu Dodon, dar preşedintele partidului a spus clar că aceste persoane vor fi sancţionate. Cineva ar dori foarte mult să plec din acest partid”, a spus Dodon. Totodată, deputatul comunist aşteaptă poziţia oficială a structurilor internaţionale privind lichidarea de către deputaţii Parlamentului a funcţiei de preşedinte al Consiliului Municipal Chişinău. De asemenea, Igor Dodon consideră că “peste jumătate de an, maximum peste un an, locuitorii Chişinăului vor veni cu iniţiativa de a desfăşura un referendum, pentru a-l scoate pe Dorin Chirtoacă din funcţia de primar general”.
13 iunie 2011 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, candidatul PCRM la funcţia de primar al capitalei, Igor Dodon, şi-a prezentat soluţiile privind dezvoltarea suburbiilor municipiului Chişinău, angajamente care potrivit lui presupun realizarea unor activităţi concrete pentru fiecare localitate în parte. “În comuna Stăuceni vom lansa o linie de troleibuz, care va conecta Poşta Veche cu Stăuceni şi Cricova, la Băcioi vor fi reparate capital drumurile, iar reţelele de apă şi canalizare vor fi conectate la conducta «Apă-Canal», la Ciorescu vor fi reparate drumurile şi reconstruită staţia de epurare, iar la Budeşti, de asemenea vor fi reconstruite drumurile şi gazificate cartierele noi”, a spus Dodon. El a calificat drept aberante declaraţiile lui Chirtoacă potrivit cărora “în cazul în care Dodon va ajunge primar, Chişinău va rămîne fără suburbii”. “Suburbiile sînt viitorul municipiului Chişinău şi ele trebuie să fie parte componentă a municipiului”, a precizat Dodon.
24 mai 2011
Candidatul PCRM la funcţia de primar general, Igor Dodon împreună cu candidaţii la funcţia de primar în suburbiile capitalei, a prezentat prevederile programului electoral “Soluţii pentru suburbiile Chişinăului”. În programul candidatului PCRM se numără acordarea posibilităţii pentru familiile tinere şi angajaţii din sfera bugetară care locuiesc în suburbiile municipiului de a-şi construi o locuinţă; restabilirea infrastructurii culturale, extinderea reţelei de centre pentru copii şi tineret în suburbii; susţinerea instituţiilor sociale, educaţionale şi medicale; asigurarea localităţilor din suburbii cu transport, extinderea reţelei de troleibuze.
27 aprilie 2011 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, liderul PCRM, Vladimir Voronin a declarat că descentralizarea pe care vor să o realizeze autorităţile nu este nimic altceva decît un atac la administraţia publică locală a Republicii Moldova iar acţiunile guvernării orientate spre economia resurselor, este “un fascism în economie”. Potrivit liderului comunist, primul pas spre descentralizare, pe care vrea să-l facă guvernarea, este închiderea a 280 de primării în satele cu o populaţie mai mică de 1,5 mii de locuitori. De asemenea, Vladimir Voronin consideră că descentralizarea trebuie să fie realizată în interesul Moldovei, dar nu în favoarea experţilor străini şi condamnă practica cînd autorităţile sînt consultate de oricine, iar acestea ţin cont de recomandările experţilor străini.
11–16 martie 2011
În perioada 11–16 martie curent, Comitetul Executiv Politic al CC al PCRM s-a convocat în şedinţe, în cadrul cărora au fost discutate şi revizuite listele de candidaţi în consiliile raionale şi candidaţii la funcţia de primar în raioane şi sate, care vor fi înaintaţi de PCRM la alegerile locale din vară. De asemenea, s-a decis ca pe 26 martie curent să fie convocată Plenara CC al PCRM la care vor fi discutate mai multe aspecte privind pregătirea organizaţiilor teritoriale de partid pentru alegerile locale.
31 mai 2010
Iurie Muntean, Secretarul Executiv al CC al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, a susţinut un briefing privind alegerile din 30 mai — rezultatele şi încălcările înregistrate, în cadrul căruia a acuzat Partidul Liberal Democrat din Moldova de faptul că în timpul celor două campanii electorale pentru alegerile locale repetate, care au avut loc pe 16 şi 30 mai, a utilizat masiv resursele administrative ale statului, pentru a face campanie electorală în favoarea candidaţilor săi. “Cel mai elocvent exemplu în acest sens este faptul că cu o zi înaintea alegerilor şi în ziua alegerilor din 30 mai, vicepreşedintele Parlamentului, membrul PLDM, Iurie Ţap, a făcut agitaţie electorală la televiziune în favoarea candidatului PLDM la funcţia de primar în Floreşti”, a spus Muntean, care a precizat că la Floreşti s-a dat de fapt o luptă între PCRM şi PLDM. Deputaţii PCRM au mai precizat că toate încălcările depistate vor fi depuse la Comisia Electorală Centrală şi la Procuratură.
27 mai 2010
Autorităţile Moldovei intenţionează să construiască la Soroca o staţie de epurare a apelor după tehnologiile zonelor umede, ceea ce sporeşte apropierea unei catastrofe ecologice pe Nistru, despre aceasta a anunţat deputatul comunist Elena Bodnarenco în cadrul unei conferinţe de presă la sediul central al PCRM. “Construcţia trebuie să se încheie către anul 2012. Pentru aceasta au fost acordate 10 ha de teren agricol la 2,5 km de Soroca”, a spus deputatul. Potrivit ei, tehnologia nu este eficientă pentru localităţile mari şi pentru centrul industrial al Moldovei, deoarece iarna aceste staţii funcţionează la temperatura de pînă la minus 15 grade. La Soroca în iarna aceasta temperatura aerului a coborît pînă la minus 20 de grade. Aceasta înseamnă că iarna staţiile nu vor funcţiona, iar apele din canalizări vor ajunge în Nistru.
6 mai 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a organizat o conferinţă de presă la sediul central al partidului, în cadrul căreia a solicitat Guvernului şi primăriei Chişinău să acorde veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial cel puţin cîte o mie de lei cu ocazia Zilei Victoriei şi să-i scutească pînă la 50% lunar de plata serviciilor comunale. Preşedinta Organizaţiei Republicane a Veteranilor, Ala Mironic, a spus că foarte mulţi veterani nu au destule surse financiare să se întreţină, din cauza pensiilor mici şi a preţurilor înalte.
De asemenea, Valerii Pavlov, consilier municipal al fracţiunii comuniste, cere Consiliului Municipal Chişinău să numească două străzi din capitală în cinstea eroilor Uniunii Sovietice, Alexei Belskii şi Victor Belicov, el a spus că cei doi eroi, care au luptat pentru apărarea Patriei, merită să fie cunoscuţi de către populaţie, în special de către tînăra generaţie.
26 aprilie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a organizat o conferinţă de presă la sediul central al partidului, în cadrul căreia Violeta Ivanov, deputat PCRM, a declarat că mun. Chişinău se află în pragul unei catastrofe ecologice din cauza metodelor de deshidratare a nomolului de la staţia de epurare a apelor reziduale şi a mirosului urît răspîndit în tot oraşul, menţionînd că primăria Chişinău trebuie să stopeze de urgenţă lucrările de împrăştiere a nomolului deshidratat la staţie pe motiv că acesta ar fi toxic. De asemenea, deputatul Igor Dodon a declarat în cadrul conferinţei de presă că taxele locale din Chişinău au fost majorate nefondat în condiţiile în care ţara se află în criză financiară, el a spus că majorarea cu 50 la sută a taxelor locale a fost făcută ilegal şi fără a consulta agenţii economici. Deputatul PCRM a precizat că pe fundalul majorării tarifelor la apă, canalizare şi energie termică, majoritatea populaţiei a intrat în incapacitate de plătă, iar CET-1 a fost închisă pe o perioadă nelimitată. Dodon a solicitat autorităţilor Chişinăului să anuleze cît mai urgent deciziile de majorare a taxelor locale şi a serviciilor comunale şi să administreze eficient resursele energetice din capitală.
16 martie 2010
Consilierul din partea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, în Consiliul Municipal Chişinău, Mihail Garev, a organizat o conferinţă de presă la sediul partidului, pe tema: “Iniţiativele PCRM pentru susţinerea veteranilor Războiului pentru Apărarea Patriei în municipiul Chişinău”, în cadrul căreia a declarat că “fracţiunea PCRM în CMC va înainta propunerea de a anula datoriile acumulate pînă la 1 ianuarie 2010 pentru serviciile comunale şi de a stabili un tarif la acestea de 50% faţă de cel actual”. De asemenea, Mihail Garev a mai spus că “Veteranii trebuie să beneficieze şi de un ajutor material unic de 1 mie de lei, de ajutor la reparaţia locuinţei, precum şi de ajutor la organizarea întîlnirilor şi evenimentelor consacrate zilei de 9 mai”.
10 februarie 2010
Deputaţii comunişti Iurie Muntean şi Eduard Muşuc au susţinut o conferinţă de presă la sediul PCRM din str. N. Iorga 11, în cadrul căreia au vorbit despre soluţiile de depăşirea a crizei în domeniul termo-energetic şi neadmiterea majorării de tarife, menţionînd că “unica soluţie corectă şi profesionistă a problemei complexului termoenergetic al ţării este crearea unei întreprinderi unice de producere şi transportare a agentului termic, energiei electrice, apei calde şi reci cu modernizarea ulterioară a infrastructurii de bază”. Eduard Muşuc, a menţionat că acest lucru va permite soluţionarea problemei datoriilor istorice şi depăşirea situaţiei cronice de neachitări reciproce, stoparea creşterii tarifelor la apă şi energie electrică, micşorarea tarifelor la căldură.
17 noiembrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului din str. N. Iorga 11, pe tema “Haosul în procesul de administrare a bugetului municipal şi promovarea politicilor antisociale de către majoritatea liberal-democrată din Consiliul Municipal”.
9 noiembrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 11, pe tema “Fracţiunea PCRM în Consiliul Municipal Chişinău cere demisia Primarului general al capitalei”.
4 noiembrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a desfăşurat o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 11, în cadrul căreia a făcut o Declaraţie “Cu privire la construcţia uzinei de ardere a deşeurilor în municipiul Chişinău”.
2 noiembrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 5, în cadrul căreia au fost expuse trei declaraţii de presă:
1. “Privind necesitatea întreprinderii unor măsuri urgente în legătură cu situaţia epidemiologică din Republica Moldova şi din ţările vecine”
2. “PCRM protestează împotriva sfidării continue a recomandărilor structurilor europene şi internaţionale de către guvernarea liberal-democrată”
3. “Cu privire la situaţia cu termificarea în or. Chişinău”
30 octombrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului din str. N. Iorga 11, pe tema “Cu privire la situaţia în cadrul autorităţilor municipale”.

Arhiva

2016 [3]
2014 [34]
2013 [30]
2012 [46]
2011 [55]
2010 [73]
2009 [51]
2008 [18]
2004 [1]
2003 [2]
Administraţie publică
Alegeri [100]