Evenimente ale PCRM la tema “Atitudinea faţă de guvernare”
8 februarie 2012
Deputaţii comunişti, Grigore Petrenco, Mihail Poleanschi şi Sergiu Stati împreună cu mai mulţi simpatizanţi PCRM au organizat o acţiune de protest în faţa Ministerului Agriculturii. Comuniştii au cerut deputaţilor care veneau la serviciu să autodizolve Parlamentul şi scandau lozinci precum “Alianţa marş afară”, sau “Parlamentul e ilegitim” şi purtau pancarte pe care era scris “Jos uzurpatorii”, “Lupu, fii bărbat”. Manifestanţii au anunţat că protestele vor dura până în luna aprilie.
Pe 4 februarie 2012, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a organizat un miting de protest în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău împotriva Alianţei pentru Integrare Europeană, în care a solicitat dizolvarea Parlamentului şi desfăşurarea alegerilor anticipate cel tîrziu în luna aprilie sau mai anul curent[…]
Mai mulţi reprezentanţi ai PCRM au protestat în faţa reşedinţei preşedintelui, în care au solicitat preşedintelui interimar Marian Lupu să dizolve Parlamentul şi să stabilească data alegerilor anticipate. “Şef de stat nu avem, Parlamentul este nelegitim, Parlamentul nu este dizolvat. Cine este principalul vinovat? Lupu! Vom veni în fiecare zi ca să-l convingem că trebuie să respecte Legea Supremă în stat, în caz contrar va merge direct la puşcărie”, a menţionat deputatul Sergiu Sârbu.
Un grup de circa 30 de susţinători ai Partidului Comuniştilor împreună cu deputaţii comunişti Sergiu Sîrbu, Grigore Petrenco şi Artur Reşetnicov au organizat un protest în faţa Procuraturii Generale, solicitînd demisia procurorului general Valeriu Zubco şi depolitizarea instituţiilor statului. Sergiu Sîrbu a declarat că a solicitat Procuraturii să intenteze urmărirea penală pentru exces de putere din partea premierului Vladimir Filat, care le-a interzis pe 1 februarie deputaţilor PCRM, să participe la şedinţa Guvernului, pe motiv că au întîrziat.
Uniunea Tineretului Comunist şi reprezentanţii PCRM au desfăşurat acţiuni de protest în faţa clădirii Guvernului şi a Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. “AIE în frunte cu Ghimpu, Lupu şi Filat trebuie să poarte răspundere pentru acţiunile lor. Ei încalcă Constituţia, uzurpează puterea. Ei nu fac nimic pentru a scoate ţara din criză. Alianţa trebuie să-şi dea demisia. Jos Alianţa!”, a spus deputatul PCRM, Grigore Petrenco prezent la protest.
26 ianuarie 2012 |
Deputatul PCRM Alexandr Petkov a solicitat României, printr-un demers oficial să scoată din ţară “supuşii care contribuie la uzurparea puterii în Republica Moldova”. În cadrul unei conferinţe de presă, Petkov a enumerat cetăţenii moldoveni ce deţin şi cetăţenia României care, în opinia PCRM, “încalcă prevederile constituţionale ale RM şi aduc prejudicii imaginii României pe plan extern”. Printre aceştia se numără deputaţii Vladimir Plahotniuc, Ion Hadîrcă, Valeriu Streleţ şi preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase. El a menţionat că demersul va fi expediat chiar şefului diplomaţiei române la Chişinău, Marius Lazurcă.
19 ianuarie 2012 |
În cadrul unei conferinţe de presă preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin a declarat că formaţiunea sa va organiza proteste necontenite prin care va cere demisia Alianţei de guvernare. Potrivit lui, protestul comuniştilor va fi orientat spre trei direcţii: în Parlament, în societate şi în colaborarea cu alte partide. Voronin a spus că deputaţii comunişti nu vor boicota şedinţele Legislativului, dar vor insista asupra demisiei regimului de guvernare. Liderul comuniştilor a mai declarat că partidul pe care îl conduce va susţine acţiunile de protest ale altor forţe politice, pentru “a organiza mişcări de protest în masă în întreaga ţară”.
În cadrul unui briefing de presă, deputatul comunist Iurie Muntean şi-a exprimat indignarea faţă de decizia Curţii Constituţionale privind scrutinul prezidenţial repetat din 15 ianuarie curent ca fiind neconstituţional. “Alianţa s-a speriat de posibilitatea alegerii preşedintelui ţării. Alianţa a intrat în panică faţă de alegerea, anume a acestui candidat, adică a dlui Leonid Talmaci”, a comentat Muntean. Potrivit lui, PCRM va acţiona în judecată pe actualul preşedinte al Parlamentului, liderul PDM Marian Lupu menţionînd totodată că din 12 ianuarie “Republica Moldova nu mai are Curte Constituţională”.
23 decembrie 2011 |
Fracţiunea Partidului Comuniştilor din Consiliul Municipal Chişinău acuză municipalitatea, Guvernul, Parlamentul, precum şi instanţele de judecată de “atac raider” asupra CMC, despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, deputatul comunist Sergiu Sîrbu. “Primăria capitalei face uz de toate mijloacele ilegale pentru a nu admite ridicarea şi validarea mandatelor a trei consilieri comunişti, pentru a nu permite astfel ca fracţiunea PCRM să aibă majoritatea în Consiliu — 26 de mandate”, a spus deputatul. Sergiu Sîrbu a făcut un apel către toate instituţiile implicate în acest atac asupra CMC să dea dovadă de respect faţă de alegătorii din Chişinău, care au decis ca PCRM să aibă majoritatea în CMC.
21 decembrie 2011 |
Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin a înaintat un ultimatum partidelor AIE, în cadrul unei conferinţe de presă, în scopul dizolvării pînă la finele anului a coaliţiei majoritare. “Pînă la finele anului au mai rămas 10 zile. Tot atît timp are AIE pentru a dizolva Alianţa. Actuala guvernare continuă să provoace societatea la acţiuni masive de protest, din cauza tarifelor la gazul natural şi imposibilităţii de plată. Nimic nu poate ajuta Moldova decît schimbarea conducerii”, a spus liderul comunist. Vladimir Voronin enumerat condiţiile în care actualii guvernanţi ar trebui să reformateze puterea: dizolvarea AIE, numirea unui nou Guvern şi respectarea cu stricteţe a prevederilor Legii cu privire la autorităţile locale.
La Chişinău, a fost convocată Plenara Comitetului Central al Partidului Comuniştilor în cadrul căreia s-a decis ca fracţiunea PCRM să nu participe la şedinţa de votare pentru alegerea candidatului Alianţei pentru Integrare Europeană în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. În hotărîrea plenarei, se menţionează că “acţiunile Alianţei de guvernare nu au creat în republică atmosfera de încredere între conducere şi societate, între partidele de guvernămînt şi opoziţie, care ar permite Partidului Comuniştilor să examineze posibilitatea de a vota pentru un candidat la funcţia de şef de stat”. Liderul PCRM, Vladimir Voronin a declarat că partidul său este gata să contribuie la găsirea unei candidaturi de compromis la Preşedinţie la următoarea încercare de alegere a şefului statului.
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova au organizat un marş de protest cu participarea a cîtorva zeci de mii de simpatizanţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău. Coloana de manifestanţi, care se întindea din faţa Academiei de Ştiinţe a Moldova, până la Gara Feroviară, au pornit în marş spre Guvern, unde au desfăşurat primul Congres Civic Naţional. “Jos Alianţa”, “Jos Filat”, “Marş afară”, au scandat manifestanţii în frunte cu liderul PCRM, Vladimir Voronin şi cu deputaţii comunişti. Vladimir Voronin, a declarat că ziua în care se desfăşoară congresul nu este întâmplătoare. La 10 decembrie se marchează Ziua Internaţională a Drepturilor Omului — drepturi care nu sunt respectate de cei care guvernează ţara, a spus liderul comuniştilor din Republica Moldova.
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova au organizat mitinguri de protest în oraşele Bălţi, Taraclia şi Străşeni, cerând demisia Alianţei pentru Integrare Europeană. Participanţii la acţiunile de protest şi-au exprimat nemulţumirea şi indignarea faţă de modul de guvernare al Alianţei cerând demisia imediată a acesteia. Protestatarii au scandat “Jos, Alianţa”, “Alianţa, marş afară”, “Alianţa, fă-ţi bagajele!” şi demisia conducerii liberal-democrate.
În cadrul unui briefing de presă, liderul comunist Vladimir Voronin s-a adresat către organizatorii şi figuranţilor implicaţi în evenimentele din 7 aprilie, şi le-a sugerat să plece benevol de la guvernare. “Doi ani şi jumătate în urmă era greu de acceptat ideea despre faptul că oarecare oameni s-au decis la tentativa de lovitură de stat. Dar acum toate probele sunt la suprafaţă”, a declarat Voronin. Potrivit lui, dovada celor expuse este activitatea guvernării din ultimii ani.
În cadrul unei conferinţe de presă, deputatul comunist Grigore Petrenco a declarat că Parlamentul încalcă statutul de neutralitate al Republicii Moldova, prin adoptarea în prima lectură a Acordului cu Organizaţia pentru Întreţinere şi Aprovizionare a Alianţei Nord-Atlantice (NAMSO) privind distrugerea pesticidelor şi produselor chimice periculoase. Potrivit lui, “distrugerea pesticidelor se foloseşte ca pretext pentru intrarea pe teritoriul ţării noastre a personalului militar şi civil al NATO”. În caz că Parlamentul va ratifica Acordul, deputaţii comunişti nu exclud că se vor adresa Curţii Constituţionale pentru anularea lui.
19 noiembrie 2011
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a organizat marşuri de protest în mai multe localităţi din republică: în Chişinău, Comrat, Soroca, Edineţ în cadrul cărora protestatarii au revendicat demisia actualei guvernări, criticând politica pormovată de aceasta. Deputaţii comunişti, prezenţi la proteste, au declarat că din 18 noiembrie Moldova nu mai are guvernare din moment ce AIE au anunţat un termen nedeterminat a datei alegerii şefului statului. Protestatarii au scandat “Jos Alianţa!”, “Jos Guvernul!” “Demisie”.
În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PCRM Vladimir Voronin a declarat că membrii Alianţei pentru Integrare Europeană şi apropiaţii lor sînt “uzurpatori” juridici şi morali ai puterii şi solicită să-şi dea demisia, iar în caz contrar vor începe un şir de proteste la nivel naţional. Potrivit liderului comunist, actualul Parlament trebuie dizolvat şi organizate alegeri anticipate iar PCRM este gata să preia procesul de Guvernare. “Cu cât mai repede AIE îşi va recunoaşte înfrângerea, cu atât mai repede vom prelua puterea şi vom restabili economia, ca Moldova să iasă din criză”, a mai spus Voronin.
Deputatul comunist, Igor Dodon a declarat într-o conferinţă de presă că Partidul Comuniştilor trebuie să se modernizeze pentru a câştiga alegerile anticipate şi va înainta astăzi, 2 noiembrie, membrilor de partid un program de reformare a PCRM. “Sunt şanse reale pentru ca la 18 noiembrie să fie ales preşedintele ţării, însă cu condiţia că structura actualei guvernări va fi modificată. Dacă nu se va merge pe această cale, alegerile anticipate sunt inevitabile”, susţine Dodon. “Echipa noastră propune remanieri în partid. Acestea vor viza luarea deciziilor şi conlucrarea cu mass-media, precum şi colaborarea cu organizaţiile de tineret. Sper că aceste propuneri vor fi discutate de către conducere”, a declarat Dodon.
În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele fracţiunii PCRM din Consiliul municipal Chişinău, Boris Golovin, a declarat că membrii Consiliului din partea Alianţei de guvernare nu vin la şedinţă pentru a-şi acoperi businessul ilegal. Potrivit lui, Parlamentul a aprobat modificările la legislaţie, care prevăd lichidarea funcţiei de preşedinte al CMC şi a aparatului său. “Astfel, Consiliul nu are conducere. Avînd majoritatea în CMC, noi avem dreptul deplin de a iniţia şi de a desfăşura şedinţele Consiliului. Dar primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, le consideră ilegale şi nu vine la şedinţe, la fel ca şi ceilalţi membri ai Alianţei”, a menţionat Golovin.
Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin a declarat într-o conferinţă de presă că formaţiunea sa insistă asupra stabilirii datei alegerilor Preşedintelui republicii ca o primă condiţie pentru demararea negocierilor în vederea depăşirii crizei politice. Liderul comunist a menţionat că PCRM nu va merge la fel de fel de variante propuse pentru depăşirea crizei, inclusiv la modificarea Constituţiei.
9 septembrie 2011 |
În cadrul unui briefing de presă, deputatul comunist, Serghei Sîrbu a declarat că formaţiunea sa cere demisia întregii conduceri a Parlamentului, în legătură cu faptul că pe 9 septembrie Biroul Politic Permanent al Parlamentului a respins solicitarea deputaţilor comunişti de a convoca sesiunea extraordinară a Legislativului pe problema ameninţării asupra securităţii economice şi securităţii pieţei financiar-bancare a statului. Sîrbu a menţionat că pentru prima dată în istoria Republicii Moldova conducerea Parlamentului a ignorat cerinţa a 35 de deputaţi şi a respins solicitarea privind convocarea unei sesiuni extraordinare.
În cadrul unei conferinţe de presă, deputaţii comuniştii Mark Tkaciuk, Grigorii Petrenco şi Vasile Şova au criticat întrevederea programată pe 9 septembrie a liderului transnistrean Igor Smirnov cu premierul Vlad Filat, care va avea loc în Germania. “În luna decembrie în RMN vor avea loc alegeri prezidenţiale, iar această vizită ar însemnă că Uniunea Europeană va susţine direct candidatura lui Igor Smirnov”, a declarat Grigore Petrenco. Referindu-se la tentativa de atac raider asupra băncilor, deputatul Mark Tkaciuk a declarat că “hoţul de la hoţ fură. Acesta este un proces normal pentru actualul sistem de guvernare. Cei care sunt în frunte, ei sunt şi în spate. Acesta este un sport politic a lor”.
2 septembrie 2011 |
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova acuză SIS-ul că ar fila şi intercepta convorbirile telefonice ale deputaţilor comunişti, despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, deputatul comunist, Serghei Sîrbu. “În timpul campaniei electorale locale toate convorbirile mele telefonice au fost interceptate ilegal de SIS, precum şi eram urmărit oriunde nu m-aş fi deplasat. Liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, ştia despre aceasta, căci SIS-ul informa nonstop liberalii despre toate acţiunile PCRM. Vedem că şi în prezent istoria se repetă”, a spus Sîrbu. El a menţionat că PCRM va cere Procuraturii Generale să investigheze cazul, precum şi nu exclude că deputaţii comunişti vor cere “demisia conducerii SIS, care s-a discreditat”.
22 iulie 2011 |
Deputaţii comunişti, Alexandr Petkov şi Constantin Starîş, în cadrul unei conferinţe de presă au criticat reforma în domeniul învăţămîntului promovată de Ministerul Educaţiei şi consideră că autorităţile locale trebuie să împiedice închiderea şcolilor. “Îndemn autorităţile locale să de-a dovadă de responsabilitate şi să stopeze procesul de închidere a şcolilor. Pînă în anul 2013 Ministerul Educaţiei intenţionează să închidă circa 378 de instituţii, dintre care 220 în anul 2012. Toată societatea trebuie să intervină pentru a preveni acest proces”, a specificat Alexandr Petkov. În altă ordine de idei, deputaţii PCRM s-au arătat sceptici privind declaraţiile deputatului Igor Dodon privind modernizarea partidului. În opinia lor, PCRM este un partid destul de modern cu oameni competenţi şi nu cred că este necesară reformarea acestuia.
20 iulie 2011 |
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova consideră că deputaţii Alianţei pentru Integrare Europeană nu-şi onorează angajamentele asumate, blocînd iniţiativele legislative ale PCRM, orientate spre reglementarea crizei politice şi ridicarea nivelului economiei în republică, despre aceasta au declarat într-o conferinţă de presă deputaţii comunişti Galina Balmoş, Maria Postoico şi Victor Mîndru. “AIE-2 în toată perioada sesiunii de primăvară-vară a actualei legislaturi a Parlamentului nici n-a examinat iniţiativa PCRM despre modificarea Codului Electoral, propusă în scopul alegerii Preşedintelui RM în viitorul apropiat”, a menţionat Maria Postoico.
25 iunie 2011 |
În cadrul unei conferinţe de presă, deputatul comunist, Marc Tkaciuk a declarat că PCRM deţine informaţii potrivit cărora SIS-ul şi procuratura, în special, domnul Cociu, exercită presiuni dure asupra participanţilor activi ai pogromurilor din 7 aprilie 2009, asupra reprezentanţilor organizaţiilor radicale de dreapta, cum ar fi Noua Dreaptă, pentru ca ei să-şi divulge relaţiile sale cu PCRM în cadrul acelor evenimente. În acest context, Marc Tkaciuk a menţionat că partidul a decis “de a suspenda protestele de stradă până la identificarea nominală a tuturor provocatorilor implicaţi de regim”.
Partidul Comuniştilor va cere în judecată anularea imediată a rezultatelor turului doi ale alegerilor primarului de Chişinău, care au fost falsificate şi lipsite de normele elementare de votare secretă, despre aceasta a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă, liderul communist Vladimir Voronin. El a mai declarat că formaţiunea sa cere organizarea alegerilor repetate în capitală, concomitent cu readucerea imediată a procedurilor electorale în concordanţă cu standardele europene de alegeri democratice. Totodată, Vladimir Voronin a îndemnat susţinătorii PCRM să dea dovadă de calm, răbdare şi disciplină. “Există provocatori, care ar dori să împingă susţinătorii noştri la nişte acţiuni în forţă, asemenea celor care s-au produs pe 7 aprilie 2009”.
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova au desfăşurat o acţiune de protest la Palatul Republicii, în timpul şedinţei Parlamentului în care au cerut demisia Guvernului şi a conducerii Comisiei Electorale Centrale. Prezent la eveniment, candidatul PCRM la funcţia de primar general, Igor Dodon a declarat că "prima victorie am obţinut-o la 5 iunie, cînd am avut majoritatea locurilor în Consiliul municipal Chişinău. A doua victorie o vom repurta la 19 iunie. Acesta nu este un miting de protest, — spune Igor Dodon, — acesta e un miting de solidaritate. Noi am fi putut să scoatem acum în stradă sute de mii de oameni, care sînt gata să ne susţină. Noi nu dorim repetarea lui 7 aprilie, noi nu dorim să obţinem puterea prin distrugeri şi pogromuri. Noi vom confirma victoria noastră în alegerile locale la Chişinău din 19 iunie şi prin aceasta vom demonstra ataşamentul nostru la Lege şi Democraţie. Protestatarii au scandat “Jos CEC!”, “Jos Guvernul!”, “Jos Alianţa!”.
27 aprilie 2011
În cadrul unei conferinţe de presă, liderul PCRM, Vladimir Voronin a declarat că descentralizarea pe care vor să o realizeze autorităţile nu este nimic altceva decît un atac la administraţia publică locală a Republicii Moldova iar acţiunile guvernării orientate spre economia resurselor, este “un fascism în economie”. Potrivit liderului comunist, primul pas spre descentralizare, pe care vrea să-l facă guvernarea, este închiderea a 280 de primării în satele cu o populaţie mai mică de 1,5 mii de locuitori. De asemenea, Vladimir Voronin consideră că descentralizarea trebuie să fie realizată în interesul Moldovei, dar nu în favoarea experţilor străini şi condamnă practica cînd autorităţile sînt consultate de oricine, iar acestea ţin cont de recomandările experţilor străini.
În cadrul unei conferinţe de presă liderul PCRM, Vladimir Voronin, alături de colegii săi Vasilii Şova, Grigore Petrenco şi Sergiu Sârbu au declarat că în cadrul integrării europene a Republicii Moldova, neutralitatea militară a acesteia este în pericol, de aceea ei propun un proiect de lege, potrivit căruia neutralitatea permanentă a ţării să fie recunoscută la nivel internaţional. “Prevederea cu privire la neutralitate este tot mai mult eronată. Noi vedem că, de facto, integrarea europeană s-a transformat în integrare euro-atlantică”, a declarat Vladimir Voronin. Preşedintele comunist s-a referit şi la problema transnistreană, subliniind că există pericolul repetării scenariului din anul 1991, iar proiectul de lege pe care îl prezintă prevede că pe teritoriul Republicii Moldova nu se admit forţe armate străine.
Deputatul communist, Serghei Sîrbu, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că guvernarea a împiedicat implementarea Registrului electronic al alegătorilor pentru a frauda alegerile locale generale din vară. El a subliniat că Parlamentul a modificat în grabă săptămîna trecută Codul electoral fără a ţine cont de recomandările Consiliului Europei de a nu amenda legislaţia electorală înainte cu şase luni înainte de scrutin. “Autorităţile au împiedicat CEC să pună în practică Registrul. Puterii îi convine listele imperfecte pentru a putea manipula cu listele suplimentare. În acest fel ei vor frauda alegerile, asigurîndu-şi de la 5% la 10% voturi în plus. Mă tem că vom ajunge la situaţia în care să invităm experţi străini să ne organizeze alegeri aşa cum fac unele state africane”, a completat Sîrbu.
22 februarie 2011
Deputaţii comunişti Sergiu Sîrbu şi Artur Reşetnicov au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au declarat că PCRM a elaborat şi înaintat comisiilor parlamentare un proiect de lege care prevede că şeful statului urmează să fie ales în termen de două luni de la constituirea noului Parlament. Noul proiect de lege ar urma că completeze Legea privind alegerea şefului statului. Potrivit lui Reşetnicov, Partidul Comuniştilor va insista ca acest proiect să fie inclus în regim de urgenţă pe ordinea de zi a Parlamentului, astfel încît să fie să fie exclus acest vid legislativ iar în cazul în care Parlamentul va refuza să discute acest subiect, acţiunea va fi calificată drept uzurpare a puterii de stat.
16 februarie 2011
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia deputatul comunist, Iurie Muntean, a declarat că “pentru AIE, România este ferestruica Moldovei în procesul integrării europene, deşi România singură are nevoie de o ferestruică pentru că încă nu s-a integrat”. Potrivit lui Muntean, “PCRM salută cooperarea dintre România şi Moldova, însă regretă că nu se iau măsuri pentru soluţionarea problemelor principale — semnarea Tratatului politic de bază şi a acordului privind frontiera de stat”. Totodată, deputatul comunist, Grigore Petrenco, a spus că “afară de semnarea acordului de colaborare dintre MAI şi jandarmeria română, Ministerul Apărării a trimis Guvernului proiectul acordului privind cooperarea militară”, menţionînd că “acest acord contravine Constituţiei şi statutului de neutralitate al Moldovei”. Petrenco s-a arătat indignat de faptul că “Acordul privind micul trafic la frontieră este realizat ineficient, precum şi de faptul că cetăţenii moldoveni trebuie să aibă 500 de euro la intrarea în România, ca garanţie de plată”.
9 februarie 2011
Deputaţii comunişti, Zinaida Greceanîi şi Igor Dodon, au convocat o conferinţă de presă în cadrul căreia au declarat că PCRM propune Guvernului ca începînd cu luna martie curent să majoreze salariile şi pensiile cu 20–25%. Potrivit lui Dodon, această propunere vine pe fundalul majorării preţurilor în lanţ a produselor şi serviciilor, care au avut de la începutul anului. În opinia lui, creşterea vertiginoasă a preţurilor nu are un caracter obiectiv, ci unul subiectiv, fiind legat de activitatea ineficientă a Guvernului. Totodată, deputata Zinaida Greceanîi, crede că principalele cauze care au determinat creşterea preţurilor constituie gestionarea ineficientă a proceselor de reglementare a preţurilor pe piaţă, lipsa coordonării între instituţiile de control, lupta ineficientă cu monopolurile, creşterea preţurilor la resursele energetice.
15 decembrie 2010
PCRM susţine că renumărarea voturilor a eşuat din cauza autorităţilor electorale, despre aceasta a declarat în cadrul unui briefing de presă, deputatul comunist, Grigore Petrenco. “În condiţiile regimului liberal-democrat din Moldova, alegerile democratice nu sînt posibile. Temerile PCRM că o parte din voturile noastre au fost furate s-au adeverit. Comisia Electorală Centrală este complice la fraudele în masă, deoarece nu ne-a permis accesul la listele electorale, deşi decizia Curţii Constituţionale privind renumărarea voturilor prevede că «urmează a fi verificate listele electorale de bază şi cele suplimentare». Astfel, CEC a încălcat hotărîrea Curţii”, a spus Petrenco. Totodată, juristul PCRM, Sergiu Sîrbu, a completat că observatorii şi reprezentanţii PCRM au fost împiedicaţi să intre în unele secţii de votare pentru a urmări procesul renumărării. El a menţionat că PCRM a depus două cereri la Curtea de Apel prin care solicită obligarea CEC de a contrapune listele electorale de bază cu listele electorale suplimentare, în vederea identificării votării multiple, şi solicită să i se pună la dispoziţie listele de alegători.
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova îndeamnă Partidul Liberal Democrat din Moldova şi pe liderul acestuia, Vlad Filat, să renunţe la “metodele de gangster de manipulare a opiniei publice”. Îndemnul a fost lansat în cadrul unei conferinţe de presă, de candidaţii la funcţia de deputat din partea PCRM Sergiu Stati şi Eduard Muşuc, care împreună cu alţi doi colegi de partid — Igor Dodon şi Veaceslav Bondari, sînt gata, potrivit versiunii publicaţiei române “Adevărul”, să susţină partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană pentru alegerea Preşedintelui. Muşuc a spus că această informaţie, precum şi cea potrivit căreia pe 7 septembrie 2009 liderul PCRM, Vladimir Voronin, i-a propus lui Marian Lupu 10 mil. euro pentru a vota candidatura PCRM la funcţia de Preşedinte nu sînt adevărate. De asemenea, Sergiu Stati, s-a arătat indignat de “trucurile informaţionale ale PLDM, aplicate inclusiv prin intermediul presei internaţionale care au drept scop să denigreze candidaţii PCRM”.
30 noiembrie 2010
Candidatul la funcţia de deputat din partea comuniştilor, Sergiu Sîrbu, a ţinut o conferinţă de presă la care a declarat că alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 “au fost falsificate masiv, fapt ce ar putea influenţa rezultatele alegerilor” deoarece “guvernarea a folosit diverse metode de fraudare, înglobate într-un sistem unic”. Sîrbu a menţionat că PCRM a contestat deja cîteva cazuri la Comisia Electorală Centrală, iar la solicitarea PCRM, Procuratura Generală a început deja urmărirea penală pe faptul votării multiple de către candidatul din partea PLDM, Petru Şterbate.
Potrivit lui Sîrbu, cea mai gravă şi flagrantă încălcare a legislaţiei electorale este votarea alegătorilor de peste hotare pe buletine improvizate pe foi A4, care “trebuie declarate nevalabile”. El s-a arătat nedumerit şi de faptul că “pentru prima dată în istoria Moldovei în unele localităţi prezenţa la urne a fost de 100%, de exemplu, în oraşul Călăraşi”.
29 noiembrie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova nu exclude o alianţă cu Partidul Democrat, în vederea depăşirii crizei politice, o declaraţie în acest sens a făcut preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, într-o conferinţă de presă. “Trebui să calculăm împreună şi să vedem ce o să iasă. Dacă suma voturilor va fi suficientă pentru coaliţie, atunci noi o vom accepta”, a spus Voronin. Referindu-se la posibilitatea creării unei coaliţii cu PLDM, Voronin a spus că “încă nu a vorbit cu ei în această privinţă”. “Dacă vor fi propuneri, le vom examina. Sîntem deschişi pentru dialog cu fiecare partid din Parlamentul Moldovei, în afară de cele de extremă dreapta”, a subliniat liderul PCRM. Vladimir Voronin a dat de înţeles că PCRM ar putea să nu accepte rezultatele definitive ale alegerilor şi să le conteste în judecată, avînd în vedere că comuniştii au atestat cazuri de “votare multiplă, manipulare la secţiile de votare de peste hotare”.
Candidatul comunist la funcţia de deputat, Grigore Petrenco, a ţinut un briefing de presă, în cadrul căruia a comunicat că reprezentanţii PCRM vor fi prezenţi la fiecare birou electoral în ziua alegerilor din 28 noiembrie, astfel Partidul Comuniştilor va informa operativ cetăţenii despre procesul de votare şi planifică să desfăşoare briefing-uri din oră în oră, pentru a informa cetăţenii iar seara tîrziu va vorbi despre rezultatele preliminare, graţie numărări în paralel a voturilor. Totodată Candidatul la funcţia de deputat din partea PCRM, Sergiu Sîrbu, a spus că partidul are motive serioase pentru a presupune că Alianţa de guvernare va falsifica rezultatele alegerilor prin “presiune asupra alegătorilor şi cumpărarea voturilor, votarea multiplă, falsificarea proceselor verbale, provocări şi acuzaţii la adresa PCRM de a fi fraudat alegerile”.
24 noiembrie 2010
Deputaţii comunişti, Zinaida Greceanîi, Igor Dodon şi Oxana Domenti, în cadrul unei conferinţe de presă, au prezentat nouă iniţiative care ţin de sferele economice şi sociale, care potrivit lui Igor Dodon, PCRM este gata să le realizeze imediat după venirea la guvernare. “Politica fiscală; adoptarea bugetelor; iniţiativele pentru gospodăriile agricole; indexarea depozitelor la Banca de Economii; stabilirea TVA la gaze, care va da posibilitatea de a micşora tarifele; restabilirea imediată a garanţiilor sociale; iniţiativele privind îmbunătăţirea mecanismelor de stabilire a pensiilor şi a majorării lor; îmbunătăţirea accesului populaţiei la serviciile medicale şi pachetul de iniţiative pentru tineri”, a specificat Dodon, referindu-se la cele 9 iniţiative ale PCRM. Potrivit ex-premierului Zinaida Greceanîi, PCRM intenţionează să menţină taxa zero pe venitul reinvestit cel puţin pînă în anul 2015 iar Oxana Domenti, candidat PCRM, a spus că dacă Partidul Comuniştilor va veni la guvernare, serviciile medicale vor deveni mai accesibile, iar calitatea medicamentelor se va îmbunătăţi. Cele nouă iniţiative fac parte din programul electoral “Moldova alege Victoria!”
15 noiembrie 2010
Deputatul comunist, Grigore Petrenco, a declarat într-o conferinţă de presă că PCRM acuză Partidul Liberal Democrat din Moldova de intimidarea cetăţenilor în stil KGB-ist, prin utilizearea ilegală a datelor cu caracter personal. Petrenco a prezentat două tipuri de scrisori, expediate de PLDM alegătorilor, prima este adresată membrilor de partid, cărora le solicită să prezinte la organizaţiile teritoriale de partid datele personale ale membrilor de familie şi rudelor: locul de muncă, studiile, vîrsta, secţia de votare, telefonul, adresa, precum şi pentru ce partid sînt dispuţi să voteze. A doua scrisoare este destinată tuturor cetăţenilor şi îi îndeamnă să voteze pentru PLDM. “Considerăm că asemenea date au fost luate din Registrul naţional al populaţiei. Şi cunoaşteţi că accesul la acest registru este limitat şi PLDM nu trebuie să aibă acces la acest registru. De aceea, noi avem mai multe întrebări în acest sens. Cine a oferit acces PLDM la Registrul Naţional al populaţiei?”, s-a întrebat Petrenco. El a solicitat ÎS “Poşta Moldovei” să dea publicităţii numărul scrisorilor expediate şi costul acestora, suspectînd că “PLDM nu a indicat aceste cheltuieli în raportul lui financiar”.
9 noiembrie 2010
Deputatul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Marc Tkaciuk, a ţinut un briefing de presă, în cadrul căruia a anunţat că va acţiona în judecată ziarul “Timpul” pentru publicarea unei scrisori electronice “imaginare”, care ar fi fost scrisă de deputatul Tkaciuk şi adresată liderului PCRM, Vladimir Voronin. El a spus că iniţial partidul nu a vrut să reacţioneze, dar după ce “informaţia a fost preluată cu entuziasm de instituţiile mass-media, am înţeles că cei care au făcut această comandă chiar se mândresc cu rezultatul obţinut”. “În scrisoare se arată că Tkaciuk îi propune lui Voronin să organizeze boicotarea referendumului şi o serie întreagă de măsuri pentru plenara din 13 iunie în cazul în care PCRM ar veni la guvernare. Iar scrisoarea este semnată cu data 7 iunie. Care referendum, care boicot, cînd anunţul despre desfăşurarea acestuia a fost făcut cu o lună mai tîrziu?! Este o gafă foarte serioasă”, consideră Tkaciuk. Potrivit lui, PCRM merge în alegeri nu doar ca partid al echităţii sociale, dar şi ca partid al supremaţiei legii şi democraţiei.
8 noiembrie 2010
Rectorii instituţiilor de învăţămînt superior, care au aderat în această vară la PLDM, folosesc resursele administrative în campania electorală şi crează impedimente în desfăşurarea întîlnirilor candidaţilor PCRM cu studenţii, despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, deputatul PCRM, Grigore Petrenco. “De exemplu, în căminele ASEM când am vrut să mă întâlnesc cu studenţii, nu mi s-a permis, dar după ce am prezentat legitimaţia de deputat, prorectorul universităţii a dat indicaţie intendentului ca studenţii să rămână în camerele lor, au încuiat uşa şi nu au permis nimănui să intre”, a anunţat Petrenco. Totodată, Ion Ceban, candidat PCRM, a opinat că AIE nu şi-a respectat angajamentele asumate faţă de studenţi, iar acum este nevoită să creeze bariere în comunicarea tinerilor cu reprezentanţii comuniştilor. Un alt candidat al PCRM, Ina Şupac, a presupus că numărul studenţilor care în acest an vor vota pentru PCRM va fi mai mare faţă de alegerile din 29 iulie 2009. “Potrivit sondajeor noastre, pentru PCRM sînt gata să voteze 56% din tinerii cu drept de vot”, a conchis Şupac.
27 octombrie 2010
Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a convocat o conferinţă de presă în cadrul căreia a declarat că recentele vizite ale demnitarilor europeni la Chişinău ar avea subtext electoral. “Mă tem că şi promisiunea ca moldovenii vor călători fără vize în UE din 2012 este la fel un bluf electoral”, a spus el, totuşi a remarcat că se atestă o “înviorare pozitivă în relaţiile Moldova-UE din ultimul an” şi în special posibilitatea “încheierii acordului cu privire la regimul de călătorie”. Cu referire la relaţia cu România, liderul comunist a constatat că acordul de colaborare semnat vara trecută de către MAI al Moldovei şi Jandarmeria română ar permite statului vecin să se amestece în treburile interne ale RM. De asemenea, Vladimir Voronin, şi-a exprimat nedumerirea în legătură cu inexistenţa unei anchete privind inundaţiile majore din vara curentă, în rezultatul cărora au decedat două persoane, constatare făcută ca urmare a unei investigaţii jurnalistice a agenţiei de presă Omega.
Deputatul comunist, Grigorii Petrenco, a convocat o conferinţă de presă la sediul PCRM, în cadrul căreia a cerut explicaţii conducerii Serviciului Vamal al RM şi Procuraturii Generale în legătură cu faptul că la întoarcerea de peste hotare, acesta a fost supus la aeroport unui control amănunţit din partea colaboratorilor Serviciului Vamal şi se pregătea o provocare la adresa lui. “Potrivit scenariului, care însă a fost desjucat de noi, colaboratorii SV trebuiau să efectueze un control, în timpul căruia urmau să-mi plaseze în lucrurile personale substanţe narcotice. Aflînd despre acest scenariu, am întreprins măsurile de rigoare şi am revenit în ţară în altă zi şi cu altă rută de avion”, a spus Petrenco, care a precizat că anume din acest considerent vameşii nu au reuşit să pună la punct toate detaliile pentru realizarea provocării. “Este un caz fără precedent în istoria Republicii Moldova ca un deputat să fie verificat, fie chiar şi timpul unei operaţiuni speciale «stop narcotice». Cer explicaţii şefului SV, care ştim foarte bine că este un apropiat al premierului Vladimir Filat, cum de s-a admis o astfel de situaţie”, a spus deputatul. De asemenea, Petrenco a mai spus că PCRM cere de la conducerea ţării, de la consilierii din oraşul Codru, să revizuiască şi să anuleze decizia cu privire la denumirea unu cartier în cinstea mareşalului Ion Antonescu şi ca liderii partidelor, din care fac parte aceşti consilieri, “să-şi asume responsabilitatea politică pentru această decizie”.
29 septembrie 2010
Deputaţii comunişti, Zinaida Greceanîi şi Igor Dodon, au desfăşurat o conferinţă de presă la sediul PCRM, cu genericul “Rezultatele reale ale guvernării liberal-democrate. Un an pierdut pentru ţară”. Fostul prim-vicepremier al Moldovei, Igor Dodon, susţine că un an de guvernare al Alianţei pentru Integrare Europeană a adus Moldova în pragul situaţiei falite în care se află actualmente Grecia şi România. “Acest an de guvernare a fost un an falit pentru Republica Moldova”, a spus Dodon, adăugând că rezultate negative se înregistrează practic la toate capitolele: exporturi în descreştere, agricultură care este într-o situaţie deplorabilă, reducerea de şapte ori a subvenţiilor în domeniu, relaţiile şubrede cu partenerii de dezvoltare, lipsa unui buget de stat pentru anul 2011, datoriile în creştere ale statului şi altele. Pe de altă parte, fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, a declarat că “datoria de stat anul acesta a crescut cu peste 36 de procente şi constituie peste 18 mlrd lei — datoria internă şi externă. Vreau să atrag atenţia că datoria externă utilizată pentru finanţarea deficitului bugetar depăşeşte deja un miliard de dolari americani. Este soldul datoriei externe”, accentuând că fosta guvernare a lăsat o datorie externă de 700 mln USD.
16 septembrie 2010
Deputatul PCRM, Grigore Petrenco a ţinut o conferinţă de presă, în cadrul căreia a declarat că AIE modifică legislaţia pentru a-şi asigura o majoritate parlamentară după alegerile anticipate şi continuă să amendeze Codul electoral contrar recomandărilor Comisiei de la Veneţia, potrivit cărora legislaţia electorală poate fi modificată la cel puţin şase luni distanţă de alegeri. Modificările operate în iunie curent privind metoda de distribuire a mandatelor de deputat după alegeri vor favoriza partidele mici şi perdante. Dacă anterior mandatele erau distribuite proporţional, acum va fi aplicată metoda egalităţi. Adică, toate partidele vor obţine un număr egal de mandate suplimentare după redistribuirea voturilor pierdute. În acest sens, Petrenco a menţionat că “PCRM insistă să ne întoarcem la sistemul proporţional de distribuire a mandatelor pînă la dizolvarea Parlamentului, iar în acest sens vom înregistra o iniţiativă legislativă”.
6 septembrie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova consideră “logic” faptul că referendumul de modificare a Constituţiei a eşuat, despre aceasta a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă liderul PCRM, Vladimir Voronin. El a spus că “acesta nu a fost un referendum constituţional, ci unul neconstituţional, deoarece potrivit legislaţiei, Constituţia poate fi modificată doar în Parlament şi nu în cadrul referendumului”. Voronin a menţionat că este “foarte mulţumit de nivelul de conştiinţă politică pe care l-au demonstrat cetăţenii pentru ţara lor”, mulţumind tuturor celor care nu au participat la această “democraţie falsă”. Totodată, liderul comuniştilor susţine că “PCRM este orientat spre dialog cu toate forţele politice din ţară care sînt dispuse să se concentreze în jurul ideii statalităţii moldoveneşti”. “Noi am propus un dialog şi modificarea Constituţiei în Parlament. Care este scopul acestui dialog acum, după referendum?! Acum trebuie să dizolvăm Parlamentul şi să mergem mai departe”, a precizat Voronin.
12 august 2010
Deputatul comunist, Grigore Petrenco, a ţinut o conferinţă de presă la sediul central al PCRM în cadrul căreia a declarat că Guvernul pregăteşte fraudarea referendumului prin micşorarea numărului de alegători în listele electorale de bază, în acest sens Petrenco a declarat că deţine dovezi precum că autorităţile locale au primit indicaţii de la Chişinău să introducă cît mai puţini alegători în listele electorale, astfel încît să fie atins pragul necesar de validare a referendumului de 1/3 din cetăţenii cu drept de vot. “Un exemplu este başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, care a dat dispoziţii scrise tuturor primarilor UTA pentru ca aceştia să micşoreze numărul de alegători incluşi în listele de bază de la 120 mii de persoane la 90 de mii, adică cu peste 30 la sută”, a spus Petrenco. Potrivit lui, acest fapt arată că “guvernarea se teme că cetăţenii vor boicota referendumul şi încearcă să influenţeze rezultatele lui”.
13 iulie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova va boicota referendumul din 5 septembrie, această decizia a fost consultată cu toate organizaţiile teritoriale de partid, despre aceasta a anunţat liderul comuniştilor Vladimir Voronin, după plenara Comitetului Central al PCRM. Voronin a menţionat că “Am chemat toţi membrii PCRM şi susţinătorii să boicoteze referendumul, pentru că este unul antipopular şi decorativ. Alianţa a schimbat Codul electoral cu o săptămînă pînă la anunţarea datei petrecerii referendumului, a fost redusă serios cota de participare. Indiferent de rezultatele referendumului, acesta nu va reflecta opinia cetăţenilor. Scopul referendumului este de a prelungi aflarea Alianţei la guvernare, căci după modificarea Constituţiei va fi ales Preşedintele şi dispare necesitatea de dizolvare a Parlamentului”.
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova propune crearea unei comisii care în cel mai scurt timp să investigheze şi să dea o notă acţiunilor Guvernului pentru prevenirea consecinţelor inundaţiilor în Moldova, despre aceasta a declarat deputatul comunist Igor Dodon, în cadrul unei conferinţe de presă. El a spus că această comisie, formată din reprezentanţii societăţii civile şi din experţi în domeniu, trebuie să răspundă la întrebarea principală: dacă s-a făcut totul pentru prevenirea victimelor umane şi a pierderilor materiale în urma inundaţiilor. “PCRM consideră că victimele puteau fi evitate. Vom vedea ce va spune comisia”, a spus Dodon. “În aceste condiţii în regim de urgenţă trebuie să fie evaluate pierderile fiecărui cetăţean în parte”. “Fiecare cetăţean trebuie să primească de la Guvern, care este responsabil de ceea ce se întâmplă, deoarece personal Prim-ministrul a luat decizia de deversări fără inventarierea digurilor, despăgubirea costului averii, inclusiv costului casei”, a spus Igor Dodon. Potrivit lui, “algoritmul politic nu poate face faţă crizei. Toate partidele de la guvernare sunt deja în campanie electorală şi îşi vor pune piedici unul altuia”, a concluzionat deputatul, specificând că “este josnic şi cinic ca pe sentimentele oamenilor să faci capital politic”.
8 iulie 2010
Ideea obsesivă de a organiza un referendum pentru modificarea articolului 78 din Constituţie este doar o metodă a Alianţei de guvernare de a evita alegerile parlamentare anticipate şi de a priva societatea moldovenească de posibilitatea organizării unor alegeri democratice, de această părere este secretarul general al PCRM, Iurie Muntean, expusă în cadrul unei conferinţe de presă la sediul partidului. Muntean a spus că preşedintele interimar Mihai Ghimpu a confirmat ipoteza PCRM, miercuri, 8 iulie, în cadrul şedinţei Parlamentului atunci cînd a declarat că “se va conduce doar de Constituţie, iar Parlamentul va fi dizolvat în baza Legii privind procedura de alegere a şefului statului”. Potrivit lui, începînd de miercuri, “cuvintele referendum, Ghimpu, Lupu, uzurparea puterii, evitarea alegerilor anticipate au devenit sinonime”. El susţine că în cel mai scurt timp PCRM va prezenta o analiză detaliată a ceea ce intenţionează să organizeze pe 5 septembrie actualii guvernanţi, referendumul este ultimul punct în procedura de uzurpare a puterii în stat începută pe 16 iunie de AIE, a mai spus Muntean.
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a convocat o conferinţă de presă la sediul central al PCRM, în cadrul căreia liderul partidului, Vladimir Voronin, a declarat că decretul prin care Mihai Ghimpu a declarat data de 28 iunie 1940 ziua ocupării Basarabiei de către URSS a fost convenit cu preşedintele român Traian Băsescu iar Ghimpu nu actionează “de capul lui”, dar după cum dictează “consilierii români trimişi de Băsescu la Chişinău”. “Peste cîteva zile de la declaraţiile lui Băsescu despre faptul că trupele ruse din Transnistria prezintă pericol pentru România, Ghimpu a semnat decretul prin care obligă Rusia să-şi evacueze armata din Transnistria. Eu bănuiesc că prima parte a decretului privind ocuparea Basarabiei de către URSS este un fel de paravan pentru a ascunde ce a convenit Ghimpu cu Băsescu. Despre ce fel de suveranitate şi independenţă putem vorbi dacă în casă gospodăreşte cine vrei, numai nu noi”, a spus Voronin. El nu exclude ca PCRM va organiza proteste în masă, dacă Parlamentul nu-l va demite pe Mihai Ghimpu şi va participa la şedintele în plen în funcţie de ordinea de zi. De asemenea, el a criticat structurile europene, în special Consiliul Europei pentru lipsa de acţiune la “fărădelegile AIE”.
15 iunie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova se arată îngrijorat faţă de situaţia actuală în care se găseşte agricultura R.Moldova şi susţine că securitatea alimentară a ţării este în pericol, despre aceasta a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă de la sediul PCRM, deputatul comunist Dmitrii Todoroglo, preşedintele Comisiei parlamentare pentru agricultură şi industrie alimentară. Potrivit lui, din cauza că agricultorii nu au avut susţinere de la stat şi nu au avut resurse pentru lucrările de toamnă, în anul curent suprafeţele semănate cu grâu s-au micşorat cu 33 la sută în comparaţie cu ultimii opt ani, ajungând la doar 235 mii hectare. “Toate aceste condiţii au fost create toamna, când toţi agenţii economici au cerut ajutor din partea statului pentru lucrările agricole şi au rămas neascultaţi”, a menţionat Dmitri Todoroglo. El a mai specificat că doritorii de a beneficia de asistenţa statului se ciocnesc de o mulţime de probleme la depunerea solicitării din cauza că acest proces este excesiv de birocratizat. În acest context, Todoroglo a calificat drept politice, declaraţiile mai multor lideri ai actualei Coaliţii, care au promis agricultorilor în perioada campaniei electorale, să majoreze volumul de subvenţii acordate în sfera agriculturii.
11 iunie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova acuză miniştrii Partidului Democrat de utilizarea resurselor administrative în scopuri electorale, acestea au fost spuse în cadrul unui briefing, la sediul PCRM, de către deputatul PCRM şi ex-ministrul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, Galina Balmoş. “Reprezentanţii Partidului Democrat din Guvern îşi plasează pozele pe panourile informative din primării. Panourile explică populaţiei procedura de obţinere a ajutorului social, care este acordat din bugetul de stat în baza unei legi adoptate încă de guvernarea comunistă în 2008. PCRM condamnă amplasarea simbolurilor de partid, dar şi a pozelor membrilor de partid pe producţia poligrafică ce explică procedura de funcţionare a legii”, a spus Balmoş. Potrivit ei, Partidul Democrat, dar şi celelalte formaţiuni din Alianţa de guvernare, au preluat iniţiativele şi strategiile sociale elaborate de guvernarea comunistă şi le prezintă pe agenda lor electorală ca acţiuni proprii. “PCRM îşi exprimă dezacordul faţă de nedorinţa Alianţei de a întreprinde acţiuni de protecţie socială concrete, prompte şi absolut necesare, faţă de tărăgănarea soluţionării problemelor sociale cu care se confruntă cetăţenii noştri”, a afirmat Balmoş, specificând că “este lesne de înţeles că toate măsurile necesare vor constitui în puţin timp programe electorale”.
10 iunie 2010
Deputatul comunist Grigore Petrenco, a susţinut o conferinţă de presă la sediul PCRM, în cadrul căreia a declarat că audierea premierului Vladimir Filat de Parlamentul European la Bruxelles a fost inutilă pentru Moldova şi nu a adus nimic nou de la Bruxelles, ci doar a cheltuit bani pe călătorie. Potrivit lui, Filat a utilizat o cursă charter, deşi ca premier nu are dreptul să o facă, mai ales pe timp de criză. “Audierile premierului Filat au fost organizate de doi europarlamentari români din Partidul Popular European. Deşi PE are peste 700 de membri, dintre care 265 sînt din PPE, la audierile lui Filat au fost prezenţi mai puţin de 20 de euparlamentari, în mare parte români. Care a fost sensul să meargă tocmai la Bruxelles, cu acelaşi succes Filat putea merge şi la Bucureşti pentru a da raportul. A fost un voiaj inutil, un fel de PR al persoanei lui Filat pe banii publici”, a spus Petrenco. De asemenea, Petrenco a completat că “Stînga Europeană a condamnat guvernarea liberal-democrată pentru presiunile care le face asupra unor instituţii mass-media incomode, dar şi pentru intenţia de a interzice simbolurile comuniste, calificînd acest fapt drept o îngrădire a dreptului cetăţeanului la alegere şi a pluralismului politic”.
4 iunie 2010
Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a organizat un briefing la sediul central al partidului, în cadrul căruia a declarat că PCRM este gata să susţină în componenţa actuală a Parlamentului iniţiativa legislativă privind alegerea directă a şefului statului, cu scopul soluţionării rapide a crizei politice şi anunţării datei alegerilor anticipate. El a subliniat că, “ştiind din timp opinia alegătorilor moldoveneşti vizavi de alegerea directă a şefului statului, Partidul Comuniştilor propune să nu fie cheltuite mijloace financiare şi timp pentru organizarea referendumului privind modificarea articolului 78 din Constituţie”. Potrivit lui, adoptarea modificărilor în Parlament “va fi consensul pe care îl aşteaptă întreaga societate moldovenească”. Reieşind din aceasta, PCRM “îşi anulează agenda acţiunilor de protest anunţată pentru săptămînile următoare şi aşteaptă un răspuns prompt din partea Alianţei”.
La Orhei, Bălţi şi Cahul au avut loc proteste în masă, organizate de Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, la care au participat circa 6 mii de protestatari la Bălţi, 2 mii la Orhei şi 4 mii la Cahul, aceştia s-au pronunţat împotriva politicilor “antistatale, antisociale şi antiumane” ale actualilor guvernanţi, care “au sărăcit populaţia” şi care duc la “nimicirea statalităţii Moldovei”. De asemenea, participanţii la protest au spus “Nu!” intenţiei actualilor guvernanţi de a se menţine contrar legislaţiei la conducerea ţării, cerînd organizarea alegerilor parlamentare anticipate conform prevederilor constituţionale. La sfârşitul manifestaţiilor, în fiecare oraş reprezentanţilor guvernării le-au fost înmânate simbolic geamantane cu îndemnul de a pleca de la guvernare.
27 mai 2010
Autorităţile Moldovei intenţionează să construiască la Soroca o staţie de epurare a apelor după tehnologiile zonelor umede, ceea ce sporeşte apropierea unei catastrofe ecologice pe Nistru, despre aceasta a anunţat deputatul comunist Elena Bodnarenco în cadrul unei conferinţe de presă la sediul central al PCRM. “Construcţia trebuie să se încheie către anul 2012. Pentru aceasta au fost acordate 10 ha de teren agricol la 2,5 km de Soroca”, a spus deputatul. Potrivit ei, tehnologia nu este eficientă pentru localităţile mari şi pentru centrul industrial al Moldovei, deoarece iarna aceste staţii funcţionează la temperatura de pînă la minus 15 grade. La Soroca în iarna aceasta temperatura aerului a coborît pînă la minus 20 de grade. Aceasta înseamnă că iarna staţiile nu vor funcţiona, iar apele din canalizări vor ajunge în Nistru.
25 mai 2010
Un grup de peste 50 de membri şi simpatizanţi ai Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, conduşi de deputaţii comunişti Mark Tkaciuk, Grigore Petrenco, Iurie Muntean şi Eduard Muşuc, au protestat împotriva interzicerii simbolicii comuniste, în faţa hotelului Codru, unde avea loc o conferinţă internaţională la tema “Democraţia după totalitarism: lecţii învăţate după 20 de ani”, organizată de Asociaţia Tinerilor Istorici. Manifestanţii au menţionat că participanţii la această conferinţă, printre care şi membri ai Comisiei prezidenţiale de studiere şi apreciere a regimului totalitar comunist, urmăresc scoaterea în afara legii a PCRM. În cadrul protestului au fost aduse drapele roşii, pancarde cu imaginile celor patru lideri ai Alianţei de guvernare în uniforme fasciste, şi au strigat lozinci precum “ruşine Alianţei pentru Integrare Europeană”, “Opriţi răfuiala politică!”, “Jos Ghimpler!” sau “Doloi Gestapo!”.
25 mai 2010
Deputatul comunist, Vadim Mişin, a ţinut o conferinţă de presă la sediul PCRM ńu privire la aspectele constituţionale ale modificării articolului 78 din Constituţie, în care a criticat guvernarea pentru că aceasta negociază depăşirea crizei politice din ţară la Strasbourg, şi nu cu opoziţia de la Chişinău. Potrivit lui, drumurile la Strasbourg sînt zădarnice odată ce Comisia de la Veneţia nu-şi va schimba părerea, chiar dacă Preşedintele interimar Mihai Ghimpu crede că o va putea convinge să ne permită organizarea referendumului. Mişin susţine că redacţia PCRM a articolului 78 al Constituţiei — alegerea Preşedintelui în trei tururi cu 61, 57 şi, respectiv, 52 de voturi, va asigura sută la sută alegerea şefului de stat. “52 de voturi este numărul de voturi cu care se alege conducerea Parlamentului, se investeşte în funcţie Guvernul şi se votează legile organice. Dacă Parlamentul nu poate vota o lege organică, atunci el este mort de la naştere”, a conchis Mişin.
20 mai 2010
Majoritatea populaţiei se confruntă cu un nivel al inflaţiei mult mai mare decât cel anunţat de Guvern şi Banca Naţională de la începutul anului curent, declaraţii în acest sens au fost făcute de către deputatul comunist, Eduard Muşuc, în cadrul unei conferinţe de presă ţinută la sediul PCRM, vorbind despre familiile cu un nivel redus sau mediu al veniturilor. “Inflaţia despre care se vorbeşte oficial, este una medie pentru toate produsele şi serviciile, în timp ce pe general asta este mult mai mare. Uitaţi-vă, Guvernul anunţă un nivel al inflaţiei de 8 la sută, iar Banca Naţională — de 11 la sută. Totodată, medicamentele s-au scumpit în mediu cu 26 la sută în această perioadă”, a menţionat deputatul. De asemenea, Eduard Muşuc a declarat că împrumutarea banilor din exterior trebuie să se bazeze pe interese naţionale, dar nu pe orice preţ, nu trebuie să ne temem să tragem ferm o linie. Dacă este avantajos să luăm un credit de $500 mil. de la Rusia, înseamnă că trebuie să luăm, dacă este avantajos să luăm $1 mlrd. de la China, SUA şi FMI, trebuie de luat, “însă trebuie să le luăm cu condiţiile noastre, nu cu ale lor”.
18 mai 2010
Membrul biroului comitetului Partidului Comuniştilor din Republica Moldova din municipiul Bălţi, Andrei Ciornîi, a ţinut o conferinţă de presă, la sediul central al partidului, în cadrul căreia a declarat că reprezentanţii Alianţei de guvernare fac presiuni asupra reprezentanţilor şi simpatizanţilor Partidului Comuniştilor, pentru ca aceştia să-şi schimbe preferinţele politice sau să-şi diminueze activitatea politică. “Se folosesc metode precum şantajul, teroarea, ameninţarea, se face presiune psihologică, iar acest lucru se simte mai ales acolo unde nivelul de încredere politică în PCRM este înalt, de exemplu la Bălţi”, a spus Ciornîi. Potrivit lui, chiar si mama sa a fost supusă presiunilor pentru a-l impune să adere la Partidul Liberal Democrat şi să renunţe la calitatea de membru şi la lucrul în echipa PCRM.
17 mai 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a organizat o conferinţă de presă, la sediul central al partidului, în cadrul căreia deputatul PCRM şi ex-ministrul economiei, Igor Dodon a declarat că optimismul Fondului Monetar Internaţional privind ieşirea Moldovei din criză este condiţionat de apropierea alegerilor parlamentare în Republica Moldova, deoarece asemenea mesaje pozitive erau lansate şi în preajma alegerilor prezidenţiale de anul trecut din România. Potrivit lui, creşterea încasărilor la buget, lăudată de FMI şi autorităţi, are la bază factori ce “nu depind de capacitatea şi profesionismul celor de la guvernare”. Dodon prognozeaza o inflaţie de cel puţin 12–13%, iar în cazul deprecierii forţate repetate a leului — de 16–18%, precum şi o creştere economică de 1%, spre deosebire de 2,5% ale FMI. Totodată, ex-premierul Zinaida Greceanîi a afirmat că Moldova ar putea intra în default dacă datoria externă a statului va continua să crească şi va depăşi 50% din PIB. Greceanîi susţine că datoria externă a crescut semnificativ din cauza împrumuturilor de la Fondul Monetar Internaţional.
11 mai 2010
Liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a susţinut o conferinţă de presă la sediul central al partidului, în cadrul căreia a declarat că PCRM este gata de dialog cu Alianţa pentru Integrare Europeană în vederea modificării Constituţiei, însă are trei condiţii: “În primul rând Alianţa pentru Integrare Europeană trebuie să formuleze răspunsuri clare cu privire la data dizolvării Parlamentului, numirea datei alegerilor anticipate şi cu privire la conţinutul modificărilor art.78 din Constituţie”. “Acestea sînt condiţiile noastre şi vom negocia doar la pachet pe toate trei subiecte. Cei patru lideri AIE trebuie să înţeleagă că în lipsa unei poziţii clare privind anticipatele, este inutil să vorbim”, a declarat preşedintele Voronin, menţionând că în ceea ce ţine de dizolvarea Parlamentului există conceptul european de termen rezonabil privind dizolvarea Legislativului. Încă o condiţie înaintată de PCRM este ca preşedintele interimar Mihai Ghimpu să dizolve Comisia pentru condamnarea regimului totalitar comunist de pînă la 1991.
De 1 mai, Ziua Internaţională a Muncii, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a desfăşurat un marş pe principalele străzi ale Chişinăului şi un miting de protest în Piaţa Marii Adunări Naţionale împotriva actualei guvernări liberal-democrate[…]
Deputaţii comunişti Grigore Petrenco şi Iurie Muntean au convocat o conferinţă de presă la sediul central al PCRM, în cadrul căreia au declarat că disponibilizările în masă de la întreprinderile de stat “Calea Ferată din Moldova”, Aeroportul internaţional Chişinău, “Poşta Moldovei”, CET-1, CET-2, “Moldtelecom” se produc din motive politice. Grigore Petrenco a spus că administraţia întreprinderilor procedează astfel pentru că ei au acoperiri politice la miniştri şi viceminiştri. Potrivit deputatului comunist Iurie Muntean, directorii susţin că angajaţii sînt concediaţi pe motiv că întreprinderea se află într-o situaţie economică dificilă. “Oamenii concediaţi nu vor tăcea, chiar dacă sindicatele nu întreprind nici un fel de măsuri. Şi faptul că sindicatele au refuzat să participe la manifestarea de 1 mai din Piaţa Marii Adunări Naţionale ne duce la gîndul că li s-a făcut o propunere pe care nu au putut să o refuze”, a subliniat deputatul.
28 aprilie 2010
Zeci de oameni s-au alăturat marşului de protest organizat în cadrul “Acţiunii sociale” desfăşurate în faţa administraţiei raionului Soroca, exprimîndu-şi nemulţumirea faţă de politica antistatală, antipopulară şi antisocială promovată de puterea locală şi cea centrală. Deputatul în Parlament din partea PCRM, Marc Tkaciuk, fiind prezent la manifestaţia a declarat că “Au trecut doar 9 luni pentru a putea înţelege că acest cvartet care a venit la putere a devenit o adevărată echipă de funeralii pentru ţara noastră. Este anume acel cvartet care i-a strangulat cu tarifele sale pe toţi, copii, vârstnici. Este acea echipă funerară care lipseşte acest popor nu doar de prezent, acest cvartet ne lipseşte de trecutul nostru glorios, de Marea Victorie, încercând să ne demonstreze că noi suntem un popor cu totul incapabil”. La finele manifestării, participanţii “Acţiunii sociale” au transmis administraţiei raionale Soroca o Declaraţie în care au cerut demisia conducerii localităţii. Acţiunii de protest similare au avut loc în mai multe localităţi din republică.
23 martie 2010
Reprezentanţii comunişti Mark Tkaciuk şi Sergiu Sîrbu au susţinut o conferinţă de presă la sediul PCRM, cu genericul “Primii prizonieri politici ai regimului liberal democrat” în cadrul căreia au vorbit despre reţinerea ilegală de către autorităţi a unui membru şi a unui simpatizant ai PCRM din Bălţi sub pretextul “că anume ei sînt legaţi direct de evenimentele de la 7 aprilie şi de explozia din 14 octombrie din centrul Chişinăului”, a spus Tkaciuk. Juristul PCRM, Sergiu Sîrbu, a menţionat că “reţinerea celor doi tineri s-a făcut cu multiple încălcări a codului de procedură penală”.
Vladimir Voronin, preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, a organizat o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 11, în cadrul căreia a declarat că Partidul Comuniştilor intenţionează să adune suficient de operativ cele 350 mii de semnături necesare în favoarea referendumului pentru demisia actualului regim de guvernare. El nu exclude că majoritatea parlamentară actuală nu va vota pentru desfăşurarea referendumului privind votul neîncrederii actualei guvernări, “în acest caz, semnăturile colectate vor avea un efect politic, fapt care înseamnă că actuala putere nu ţine cont de opinia poporului Moldovei”, a spus Voronin, care a mai subliniat că scopul referendumului este votul neîncrederii puterii şi desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate.
10 martie 2010
Reprezentanţii Partidului Comuniştilor din Republica Moldova Vadim Mişin şi Igor Dodon, au susţinut un brifieng în cadrul căruia i-au acuzat pe liderii AIE de uzurpare a puterii în stat, ca urmare a deciziei Alianţei pentru Integrare Europeană de a organiza un referendum pentru modificarea Constituţiei şi a evita, în acest fel, alegerile parlamentare anticipate. Deputaţii comunişti, au declarat că PCRM boicotează lucrările legislativului şi iniţiază un referendum naţional, la care cetăţenii să poată acorda vot de neîncredere actualei guvernări în persoana preşedintelui şi a guvernului Republicii Moldova. “Numai prin referendum există posibilitatea de unificare a societăţii moldoveneşti, de reîntoarcere a statului pe calea sa de dezvoltare democratică”, a spus Igor Dodon.
Deputaţii comunişti Igor Dodon şi Oxana Domenti, au susţinut o conferinţă de presă la sediul PCRM din str. N. Iorga 11, în cadrul căreia Dodon a menţionat că compensaţiile pentru energie promise de noua guvernare nu au acoperire financiară, subliniind că cele 82 mil. lei prevăzute de proiectul de lege “nu acoperă nici 10 la sută din costul noilor tarife”. De asemenea, deputatul Igor Dodon a declarat că “proiectul va lovi puternic şi în sistemul energetic al ţării, deoarece populaţia va intra în incapacitate de plată”. Totodată Oxana Domenti, propune guvernării să formeze împreună cu opoziţia un grup parlamentar care ar lucra la perfecţionarea proiectului privind compensaţiile, altfel comuniştii nu vor susţine proiectul în a doua lectură.
16 februarie 2010
Deputaţii comunişti Vasile Şova, Igor Dodon şi Violeta Ivanov au desfăşurat o conferinţă de presă la sediul PCRM din str. N. Iorga 11, pe tema “Cedările teritoriale — Trădarea intereselor naţionale de către Guvernul Filat”, în cadrul căreia au declarat că actuala guvernare este incapabilă să negocieze asupra delimitării frontierei cu Ucraina. De asemenea, reprezentanţii comunişti susţin că negocierilor purtate de actuala guvernare sunt netransparente, lucru demonstrat şi prin nedorinţa acesteia de a da publicităţii textul acordurilor dintre cele două părţi.
2 februarie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă la sediul PCRM din str. N. Iorga 11, în cadrul căreia a fost prezentat cel de-al doilea raport cu privire la încălcările admise de către noua putere politică de la Chişinău în perioada post-electorală.
Valerii Pavlov, liderul fracţiunii PCRM din Consiliul Municipal Chişinău, a susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului, cu privire la “reformele” liberale în municipiul Chişinău, în cadrul căreia a menţionat că “Majorarea artificială a tarifelor la căldură şi resursele energetice trebuie compensată din bugetul de stat sau municipal”. Pavlov a mai declarat că, fracţiunea PCRM a pregătit o adresare către primar şi locuitorii Chişinăului şi insistă ca aceasta să fie transmisă Guvernului, care să transfere în bugetul municipal resurse pentru acoperirea diferenţei tarifului. Consilierul consideră că decizia de majorare a tarifelor la apă şi la călătoria în transportul public este ineficientă şi trebuie anulată.
28 ianuarie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a desfăşurat o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 11, în cadrul căreia deputaţii PCRM, Eduard Muşuc şi Oleg Reidman, s-au expus asupra majorării tarifelor pentru resursele energetice menţionînd că “majorarea tarifelor a fost operată în interesul intermediarilor-monopolişti, ele nu soluţionează nici una din problemele complexului termoenergetic, dar afectează grav consumatorii şi producătorii. Noua majorare a tarifelor pentru resursele energetice nu va avea nici un alt efect, decît cel de şoc asupra consumatorilor”. De asemenea, PCRM cere anularea imediată a acestei decizii şi abordarea profesionistă a problemelor complexului termoenergetic de către guvernarea liberală.
Ex-ministrul economiei şi comerţului, deputat al fracţiunii PCRM, Igor Dodon a susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului, în cadrul căreia s-a expus asupra majorării tarifelor la gazele naturale, căldură şi energie electrică, menţionînd că aceasta va conduce la scumpirea mărfurilor şi serviciilor pe fundalul salariilor îngheţate. Dînsul a declarat că “Partidul Comuniştilor din Republica Moldova este nemulţumit de cinismul actualei guvernări. Dacă guvernul nu va revizui tarifele, Republica Moldova ar putea să se trezească într-o situaţie şi mai proastă decît cea actuală”.
De asemenea, Igor Dodon a afirmat că “crearea Comisiei pentru condamnarea regimului totalitar comunist din Moldova este o tentativă de a ascunde maşinaţiile guvernării privind noile tarife la energie”.
22 decembrie 2009
Grigorii Petrenco, deputat al Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 11, în cadrul căreia a făcut o declaraţie de presă în care îşi exprimă dezacordul cu privire la înregistrarea de către Ministerul Justiţiei a organizaţiei “Mişcarea Naţional Creştină”, care ar fi de tip legionar, ceea ce în opinia sa demonstrează că actuala conducere susţine organizaţiile extremiste de dreapta.
9 decembrie 2009
Vadim Mişin, Preşedintele Comisiei pentru drepturile omului şi relaţii interetnice, deputat PCRM, a susţinut o conferinţă de presă, privind dizolvarea imediată a parlamentului ca urmare a nealegerii preşedintelui Republicii Moldova pe 7 decembrie.
9 decembrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a convocat o conferinţă de presă, la sediul partidului, în cadrul căreia reprezentantul PCRM, Ion Ceban, ex-viceministru al educaţiei şi tineretului, şi deputatul comunist Inna Şupac s-au expus pe marginea politicilor de tineret, cerînd demisia ministrului tineretului şi sportului, Ion Cebanu, învinuindu-l de lipsă de atitudine atunci când Guvernul a elaborat proiectul bugetului de stat pentru anul 2010, menţionînd că sumele destinate tineretului sunt foarte mici.
3 decembrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a organizat o conferinţă de presă, la sediul partidului, în cadrul căreia s-a vorbit despre activitatea incompetentă a ministrului de interne Victor Catan.
2 decembrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a desfăşurat o conferinţă de presă, la sediul partidului, în cadrul căreia a fost prezentat primul Raport cu privire la încălcările comise de noile autorităţi în perioada postelectorală.
27 noiembrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului, pe tema “Susţinerea de către başcanul Gagauziei a acţiunilor antistatale şi antidemocratice ale guvernării liberal democrate”.
25 noiembrie 2009
Sergiu Sîrbu, reprezentantul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată la sediul PCRM, a expus poziţia PCRM privind iniţiativele de revizuire a Constituţiei şi legislaţiei electorale, menţionînd că “PCRM dezaprobă şi condamnă intenţiile de revizuire ale Constituţiei, care se fac exclusiv în interese de grup şi interese de moment. Această iniţiativă nu are nimic comun cu optimizarea legislaţiei, ci este un motiv de satisfacere a ambiţiilor membrilor coaliţiei liberal-democrate şi în interes politic”, a spus reprezentantul comuniştilor.
24 noiembrie 2009
Ion Ciobanu, ex-viceministrul Educaţiei, membru al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova a desfăşurat o conferinţă de presă, la sediul PCRM din str. N. Iorga 11, în cadrul căreia a făcut o declaraţie de presă pe tema “Sistemul educaţional este în pericol de criză în urma implementării prevederilor noului Program de guvernare”.
20 noiembrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova au susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului din str. N. Iorga 11, în cadrul căreia a fost expusă “Atitudinea PCRM faţă de planul anticriză propus de guvernul Filat”.
18 noiembrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului din str. N. Iorga 11, în cadrul căreia deputatul Grigore Petrenco a facut o declaraţie privind revenirea tradiţiilor criminale în societate.
17 noiembrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului din str. N. Iorga 11, pe tema “Haosul în procesul de administrare a bugetului municipal şi promovarea politicilor antisociale de către majoritatea liberal-democrată din Consiliul Municipal”.
12 noiembrie 2009
Vladimir Voronin, preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, a susţinut o conferinţă de presă la sediul CC PCRM din str. N. Iorga 11, în cadrul căreia s-a expus pe marginea recentelor modificări din legislaţie, criticînd AIE pentru activitatea neprofesionalistă. Vladimir Voronin a declarat că Partidul Comuniştilor din Republica Moldova este deschis pentru compromis şi negocieri politice în schimbul modificării radicale a politicii actuale de stat, facînd referire la alegerea candidatului Alianţei pentru Integrare Europeană la funcţia de preşedinte al RM.
9 noiembrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 11, pe tema “Fracţiunea PCRM în Consiliul Municipal Chişinău cere demisia Primarului general al capitalei”.
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a organizat sîmbătă, 7 noiembrie 2009, în scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet, un miting de protest “Împotriva fărădelegilor criminale, împotriva umilirii sociale şi atacului asupra drepturilor democratice ale cetăţenilor Republicii Moldova”[…]
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a desfăşurat o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 11, în cadrul căreia a făcut o Declaraţie “Cu privire la construcţia uzinei de ardere a deşeurilor în municipiul Chişinău”.
3 noiembrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a convocat o conferinţă de presă, la sediul PCRM din str. N. Iorga 11, în cadrul căreia a facut o Declaraţie de presă pe tema “Mimarea procesului de integrare europeană de către actuala guvernare”.
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 5, în cadrul căreia au fost expuse trei declaraţii de presă: 1. “Privind necesitatea întreprinderii unor măsuri urgente în legătură cu situaţia epidemiologică din Republica Moldova şi din ţările vecine” 2. “PCRM protestează împotriva sfidării continue a recomandărilor structurilor europene şi internaţionale de către guvernarea liberal-democrată” 3. “Cu privire la situaţia cu termificarea în or. Chişinău”
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului din str. N. Iorga 11, pe tema “Cu privire la situaţia în cadrul autorităţilor municipale”.
29 octombrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a organizat o conferinţă de presă, la sediul PCRM din str. N. Iorga 11, pe tema “Cu privire la rezultatele misiunii FMI în Republica Moldova”.
28 octombrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a desfăşurat o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 11, cu genericul “Situaţia în organele de drept în perioada noii guvernări”.
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 11, cu genericul “Politica noii guvernări îndreptată împotriva tineretului”.
2 octombrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a organizat o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 11, pe tema: “Iniţiativa unui grup de deputaţi privind aprobarea Hotărîrii cu privire la revocarea Preşedintelui Parlamentului”.
1 octombrie 2009
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. N. Iorga 11, cu privire la sesiunea de toamnă a APCE.
15 septembrie 2009
Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a susţinut o conferinţă de presă, în incinta Palatului Republicii, pe tema: “Cu privire la situaţia politică din Republica Moldova”.