Partide politiceEvenimentePLDM

Evenimente ale PLDM la tema “Politici tarifare”

23 noiembrie 2011 | 
Liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ a ţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a declarat că formaţiunea sa cere Parlamentului să adopte iniţial Bugetul de Stat, apoi să organizeze alegeri prezidenţiale. Valeriu Streleţ a subliniat că “nu ne putem permite să intrăm în anul 2012 fără de buget, aşa cum s-a întîmplat la finele anului 2010”. Potrivit lui, dacă Bugetul va fi votat în trei lecturi de Parlament pînă la finele anului, atunci alegerile prezidenţiale pot fi organizate chiar în decembrie.
9 septembrie 2011 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, deputatul PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat că formaţiunea sa consideră legală decizia Biroului Politic Permanent al Parlamentului de a respinge solicitarea PCRM privind convocarea unei şedinţe extraordinare a Legislativului. “Solicitarea PCRM nu a putut fi admisă pe motiv că demersul lor a fost semnat în original doar de 23 de deputaţi, în timp ce celelalte semnături ale deputaţilor comunişti aflaţi într-o deplasare în China au fost trimise prin fax”, a menţionat Streleţ.
Potrivit lui, respingerea demersului PCRM nu înseamnă că PLDM renunţă să discute în profunzime în cadrul Parlamentului situaţia creată pe piaţa financiar-bancară din Moldova.
6 septembrie 2011
Liderul fracţiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleţ a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că formaţiunea sa solicită convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului iar drept temei pentru sesiune este “necesitatea de a realiza audieri parlamentare la subiectul atacurilor raider asupra cîtorva bănci («Moldova Agroindbank», «Universalbank», «Banca de Economii» şi «Victoriabank») şi a unei companii de asigurări (ASITO)”. De asemenea, deputatul liberal-democrat a menţionat că PLDM a elaborat “un pachet legislativ antiraider, care va preveni acţiunile asemănătoare din viitor”.
29 septembrie 2010 | 
În cadrul unei conferinţe de presă, susţinută la sediul Partidului Liberal Democrat din Moldova, deputaţii Alexandru Cimbriciuc, Ion Butmalai şi Tudor Deliu au vorbit despre decizia Guvernului de acordare a indemnizaţiilor unice pentru unele categorii sociale. Potrivit lor, persoanele care deţin scrisori de garanţie pentru obţinerea creditelor preferenţiale, eliberate de către autorităţile administraţiei publice locale pînă la data de 1 ianuarie 2010, pentru construcţia, procurarea spaţiului locativ sau restaurarea caselor, vor beneficia de indemnizaţii unice de la Bugetul de Stat, conform hotărîrii de Guvern nr. 836 din 13 septembrie 2010. Mărimea acestei indemnizaţii corespunde sumei indicate în scrisoarea de garanţie, în acest sens în buget a fost prevăzută suma de 23,5 mln lei. Totodată, beneficiari ai indemnizaţiilor unice sunt veteranii conflictului armat de pe Nistru şi acţiunilor de luptă din Afganistan, participanţii la lichidarea catastrofei de la Cernobîl, veteranii celui de al II război mondial, victimele reabilitate ale represiunilor politice şi familiile acestora.
19 mai 2010
Partidul Liberal Democrat din Moldova propune majorarea plafonului minim al decontărilor în numerar pînă la 100 mii lei lunar faţă de 1000 de lei de pînă acum, despre aceasta a anunţat Veceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, în cadrul unei conferinţe de presă la sediul central al partidului. Deputatul PLDM, a declarat că actualul cadru legal în activitatea de antreprenoriat trebuie ajustat la realităţile şi necesităţile actuale ale întreprinzătorilor. Ioniţă a menţionat că majorarea plafonului minim al decontărilor în numerar va permite anularea barierelor administrative impuse de limitarea achitărilor în numerar. “Pentru a permite agenţilor economici să se ocupe de facilitarea investiţiilor, plata salariaţilor şi dezvoltarea afacerilor, trebuie eliminate barierele de dezvoltare a business-ului”, a mai spus Ioniţă.
13 mai 2010
Partidul Liberal Democrat acuză comuniştii din raionul Rezina că ar fi furat indemnizaţiile pentru veterani, acordate cu ocazia zilei de 9 mai, despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, ţinută la sediul central al partidului, prim-vicepreşedintele PLDM, deputatul Mihai Godea. El a anunţat că prin decizia de Guvern din 17 martie, veteranii urmau să primească indemnizaţii de 700 lei prin intermediul Întreprinderii de Stat “Poşta Moldovei”. Potrivit lui, banii au fost ridicaţi de directorul întreprinderii, Valeriu Amarfii, şi transmişi preşedintelui raionului Rezina, reprezentantului PCRM, Valeriu Ciorici. Acesta din urmă a purces să distribuie veteranilor indemnizaţiile, spunind că ele sînt din partea liderului PCRM, Vladimir Voronin, cu specificarea că acesta “nu a uitat de veterani”. Liberal-democraţii cer ministrului tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor, Alexandru Oleinic, să-l demită pe directorul filialei din raionul Rezina al IS “Poşta Moldovei” şi solicită Guvernului să verifice cum au fost repartizate indemnizaţiile de 9 mai şi în celelalte raioane ale republicii.
28 aprilie 2010
Partidul Liberal Democrat din Moldova va propune excluderea obligativităţii achitării taxei locale de amplasare a reclamei de pînă la 5 la sută din suprafaţa publicitară pentru posturile radio şi TV, internet, presa periodică şi edituri, acestea fiind spuse de către prim-vicepreşedintele PLDM, Mihai Godea, în cadrul unei conferinţe de presă ţinută la sediul partidului. Godea a menţionat că un proiect de lege pentru modificarea Codului Fiscal, elaborat de deputaţi din fracţiunea parlamentară pe care o reprezintă, va fi înaintat spre examinare şi aprobare ministerelor de resort, iar dupa avizarea documentului de catre Guvern, acesta va fi transmis in Parlament. Potrivit deputatului Mihai Godea, iniţiativa legislativă urmează să îmbunătăţească situaţia instituţiilor mass-media, în special a ziarelor independente locale pentru care publicitatea este una din puţinele surse de existenţă.
21 aprilie 2010
Partidul Liberal Democrat din Moldova a convocat o conferinţă de presă la sediul partidului din str. Bucureşti 88, în cadrul căreia un grup de deputaţi ai PLDM au prezentat iniţiativa de excludere a obligativităţii deschiderii unui cod bancar, cu 5400 lei depuşi pe el, atunci când un cetăţean doreşte să deschidă o afacere. “Astfel, antreprenorul nu va mai fi obligat să declare statului suma de care dispune şi el însuşi îşi va decide capitalul. Asta înseamnă că un moldovean, care a lucrat cîţiva ani peste hotare sau a adunat o anumită sumă de bani, va putea să-şi deschidă o afacere, fără să simtă anumite bariere din partea autorităţilor”, a declarat preşedintele Comisiei parlamentare Economie, Buget şi Finanţe, deputatul liberal-democrat Veaceslav Ioniţă.

Arhiva

2012 [21]
2011 [88]
2010 [76]
2009 [88]
2008 [72]
2007 [1]
Alegeri [132]
Politici tarifare