Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriPrezidenţiale2016Curier electoral

Curier electoral din 28 octombrie 2016

|versiune pentru tipar|

Agitaţia electorală este strict interzisă în ziua alegerilor şi cea precedentă ei

Comisia Electorală Centrală atenţionează că astăzi, 28 octombrie 2016, este ultima zi în care concurenţii electorali pot face agitaţie electorală. Potrivit art. 47 alin.(8), din Codul electoral, agitaţia electorală este strict interzisă în ziua alegerilor şi cea precedentă ei. În aceste zile nu se permite desfăşurarea/reflectarea activităţilor/materialelor cu tentă de agitaţie electorală şi nici apariţia candidaţilor în alegeri la emisiuni televizate sau radiofonice. De asemenea, concurenţii electorali nu pot efectua virări în/din contul cu menţiunea “Fond electoral”.

CCA a amendat şapte posturi TV pentru reflectarea defectuoasă a campaniei electorale

Favorizarea şi defavorizarea unor candidaţi la alegerile prezidenţiale s-a accentuat la unii radiodifuzori, arată ultimul raport de monitorizare elaborat de Consiliul Coordonator al Audiovizualului pentru perioada 10–19 octombrie. Astfel, şapte posturi de televiziune au primit amendă maximă de 5400 de lei, un post TV a primit avertizare publică, iar trei radiodifuzori au fost doar atenţionaţi. // IPN

Raport Promo-LEX: constatăm o pregătire insuficientă a secţiilor de votare

Misiunea Promo-LEX de observare a alegerilor din 30 octombrie constată o pregătire insuficientă a secţiilor de votare din ţară. Raportul numărul patru de monitorizare a sesizat cazuri de utilizare a resurselor administrative de către concurenţii electorali, cazuri ce pot fi calificate drept oferire a cadourilor electorale, dar şi cheltuieli nereflectate în rapoartele financiare prezentate de concurenţii electorali. // IPN

Marian Lupu a fost retras din buletinul de vot

Curtea de Apel Chişinău a emis o hotărâre prin care a aprobat solicitarea lui Marian Lupu privind retragerea din cursa electorală. Potrivit legislaţiei electorale, în buletinul de vot pentru alegerile prezidenţiale din 30 octombrie, în dreptul concurentului electoral, Marian Lupu, va fi aplicată ştampila cu menţiunea “Retras”. Această sarcină va reveni funcţionarilor electorali din cadrul birourilor electorale ale secţiilor de votare.

Igor Dodon a semnat un angajament public că nu va face coaliţie cu guvernarea

În ultima zi a campaniei electorale, candidatul socialist la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon a semnat un angajament public în care şi-a asumat să nu facă coaliţie cu partidele de la guvernare sau cu Vlad Plahotniuc, după alegerile prezidenţiale. Acesta le-a solicitat acelaşi lucru şi altor candidaţi care nu fac parte din formaţiunile majorităţii parlamentare, în special Maiei Sandu, pe care a invitat-o să semneze angajamentul public.

În replică, candidata la funcţia de preşedinte, Maia Sandu a declarat că nu va semna niciodată nicio înţelegere “nici cu Dodon şi nici cu şeful lui, Plahotniuc”. // realitatea.md

Mihai Ghimpu se va retrage din cursa prezidenţială cu o singură condiţie

În cadrul unei conferinţe de presă, candidatul la funcţia de preşedinte din partea Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a anunţat că se retrage din cursa electorală dacă Maia Sandu, candidata comună a opoziţiei de centru-dreapta, preia un punct din programul său electoral, şi anume unirea Republicii Moldova cu România.

Ana Guţu şi Dumitru Ciubaşenco au anunţat că rămân în cursa electorală

Candidatul Partidului Dreapta la funcţia de preşedinte, Ana Guţu, nu se retrage din cursa electorală, pentru că “ar însemna o mare decepţie pentru adevăraţii unionişti din Republica Moldova”. Declaraţia aparţine vicepreşedintelui formaţiunii, Dorin Duşciac.

De asemenea, în cadrul unei conferinţe de presă, Dumitru Ciubaşenco, candidatul “Partidului Nostru” la funcţia de preşedinte, a declarat că este gata să ducă lupta mai departe şi promite că nu va trăda şi nu va dezamăgi electoratul. // IPN

Irina Vlah şi Partidul “Renaştere” au îndemnat alegătorii să-l voteze pe Igor Dodon

Başcanul Autonomiei Găgăuze, Irina Vlah îndemnă populaţia din regiune să participe activ la alegerile din 30 octombrie şi să-l susţină pe Igor Dodon, scrie gagauzinfo.md.

Totodată, reprezentanţii Partidului “Renaştere” au făcut apel către simpatizanţii formaţiunii şi cetăţenii republicii să iasă la vot duminică, 30 octombrie, şi să-l voteze pe liderul PSRM, Igor Dodon, la funcţia de preşedinte. Potrivit lor, Igor Dodon este singurul candidat care propune relaţii egale cu toţi şi consolidarea suveranităţii statului.

Declaraţii şi comunicate de presă ale concurenţilor electorali