Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriReferendum2010Buletin informativ

Buletin informativ din 8 septembrie 2010

|versiune pentru tipar|

Declaraţii post-referendum ale PNL şi PDM

Partidul Naţional Liberal (PNL) informează că a participat la referendumul din 5 septembrie pornind de la Programul său, care prevede opţiunea pentru un şef de stat ales de către toţi cetăţenii. PNL a fost alaturi de AIE, cu posibilităţile sale de mobilizare a oamenilor la referendum, dar greul propagandei proreferendum a revenit partidelor parlamentare, care, însă, s-au arătat prea sigure de rezultatul pozitiv şi au lăsat misiunea de convingere a populaţiei pe seama presei electronice şi a structurilor teritoriale. Şi lipsa de practici anterioare a condus la nelămurirea populaţiei asupra scopului şi mizei referendumului. PNL consideră că statul, Comisia Electorală Centrală, autorităţile publice municipale, raionale şi locale nu au propagat insistent necesitatea ieşirii la referendum, lăsînd aceasta misiune imparţială pe seama partidelor, ce nu pot fi implicit obiective, iar poziţia antidemocratica a Partidului Comuniştilor, intimidarea populaţiei să nu meargă la votare, pasivitatea, neimplicarea organelor competente în aceste acţiuni ilegale au favorizat neieşirea oamenilor la referendum. PNL îşi va revizui poziţia programatică şi va propune anularea funcţiei de sef de stat, ce a generat continuu instabilitate constituţionala, politică şi socială în Republica Moldova. Partidele parlamentare ar trebui să manifeste voinţă politică şi să declanşeze procesul de regîndire substanţială a sistemului constituţional, să adopte o nouă Constituţie. PNL mai crede că acum deputaţii trebuie să modifice modul de alegere a Preşedintelui printr-un prag redus în Legislativ, după care să adopte, prin consens, data alegerilor parlamentare anticipate, în toamnă sau în primăvară. (declaraţia PNL)

Preşedintele Partidul Democrat din Moldova, Marian Lupu, a semnat o declaraţie prin care mulţumeşte tuturor celor care s-au prezentat la vot şi afirmă că pentru prima dată, o parte a clasei politice moldoveneşti s-a întors cu faţa spre cetăţeni în tendinţa de a pune capăt unei crize politice fără sens. Marian Lupu consideră că cei prezenţi la vot au reacţionat fără echivoc PENTRU o responsabilitate mai mare a politicului faţă de popor, PENTRU dreptul de a alege preşedintele prin vot direct. Invalidarea referendumului constituţional din 5 septembrie nu este o victorie sau un eşec al cuiva, dar o lecţie despre faptul că democraţia se cultivă prin muncă şi dialog cît mai intens, despre faptul că chiar şi pentru schimbări mult dorite societatea trebuie să lupte. Crezul politic al PDM rămîne neschimbat: problemele care dezbină societatea trebuie să fie lăsate la o parte, trebuie să fie construite fabrici, drumuri, universităţi şi spitale, să fie create noi locuri de muncă, să crească pensiile şi salariile. Drept urmare a referendumului clasa politică responsabilă din Republica Moldova va fi mai înţeleaptă, cumpătată şi, totodată, mai hotărâtă în acţiuni, se mai arată în declaraţia preşedintelui PDM. (declaraţia PDM)

Comentarii externe despre eşecul referendumului

Agenţia STRATFOR comentează că eşecul referendumului constituţional din Republica Moldova evidenţiază influenţa din cea în ce mai mare a Rusiei în această ţară, posibilă după readucerea Ucrainei sub influenţa rusă. Potrivit STRATFOR, coaliţia pro-europeană din Moldova a suferit înfrîngere, iar importanţa referendumului merge dincolo de raţiunile politice interne, fiind reprezentativă pentru Republica Moldova ca zonă disputată între Rusia şi Occident. (comentariul Agenţiei STRATFOR)

Declaraţii şi comunicate de presă ale concurenţilor electorali