Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Instituţii publice→Activitatea Guvernului

Activitatea Guvernului în perioada 16 martie – 1 aprilie 2011

Evenimente de importanţă sporită

Premierul în vizită la ministere

Primul-ministru a iniţiat o serie de vizite la ministere, în cadrul cărora sînt analizate rezultatele activităţii, reformele implementate şi realizarea măsurilor stabilite în programul de guvernare. Primele vizite au fost efectuate la:

Retragerea legii antidiscriminare

Guvernul a hotărît să retragă din Parlament proiectul de lege privind combaterea discriminării, înaintat la finele lunii februarie în Parlament şi care nici nu a început să fie dezbătut de deputaţi. Guvernul (Ministerul Justiţiei) argumentează retragerea proiectului prin faptul că reprezentanţii societăţii civile au expus opinii contradictorii asupra textului, au fost iniţiate dezbateri în mass-media şi deoarece subiectul discriminării este unul sensibil. Executivul planifică o “examinare suplimentară a proiectului delege, conform bunelor practici existente în domeniu”.

Notă ADEPT: Adoptarea legislaţiei antidiscriminare şi implementarea unor măsuri în domeniu constituie priorităţi stabilite în Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize cu UE, respingerea acesteia putînd avea repercusiuni negative pentru aprecierea progresului în implementarea Planului respectiv.

Numiri. Demisii

Hotărîri

Hotărîrea pentru aprobarea metodologiei de elaborare a programelor de dezvoltare strategică ale autorităţilor administraţiei publice centrale. Autorităţile administraţiei publice centrale urmează să creeze grupuri de planificare responsabile pentru elaborarea programelor de dezvoltare strategică a autorităţii, iar pînă la finele anului 2011, vor elabora în conformitate cu Metodologia programele proprii de dezvoltare strategică pentru anii 2012–2014, care vor fi examinate la colegiul autorităţii respective şi aprobate de conducătorul acesteia. Cancelaria de Stat va coordona procesul de elaborare a programelor de dezvoltare strategică pentru anii 2012–2014, de către autorităţile administraţiei publice centrale asigurînd un nivel calitativ înalt al documentelor respective şi respectarea termenelor de elaborare stabilite, precum şi va elabora un plan de acţiuni pentru anul 2011, stabilind termenele pentru organizarea instruirilor ce se impun şi elaborarea pe etape a programelor de dezvoltare strategică, va acorda autorităţilor publice centrale suportul metodologic necesar.

Hotărîrea privind modificarea condiţiilor de salarizare a conducătorilor întreprinderilor de stat, cu capital majoritar de stat şi a celor monopoliste care activează în baza tarifelor şi preţurilor reglementare. S-a decis stabilirea salariilor de funcţie pentru conducătorii unităţilor în limita diapazonului 4–8 a coeficienţilor de multiplicitate în cuantum multiplu al cuantumului minim garantat al salariului din sectorul real; limitarea salariului de funcţie al conducătorului cu mărimea salariului prevăzut pentru conducătorii de ministere; stabilirea sporului pentru înaltă eficienţă şi intensitatea muncii de pînă la 50% din salariul funcţiei doar conducătorilor unităţilor care activează cu profit; efectuarea premierii conducătorilor doar în baza regulamentelor aprobate de către fondator sau consiliul societăţii pe acţiuni; efectuarea plăţilor de stimulare şi a premiilor unice doar cu acceptul şi la decizia fondatorului întreprinderii de stat sau a consiliului societăţii pe acţiuni.

Hotărîrea pentru aprobarea proiectului legii cu privire la Сomisia principală de etică. Se propune aprobarea regulamentului Comisiei şi structura acesteia şi efectivul-limită în număr de 26 de unităţi. Comisia principală de etică are ca obiectiv implementarea politicii cu privire la conflictul de interese şi de declarare a veniturilor şi proprietăţilor demnitarilor, judecătorilor, procurorilor şi funcţionarilor publici.

Hotărîrea cu privire la sărbătorirea a 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova. Este instituită Comisia de stat pentru organizarea manifestaţiilor şi este aprobat Planul naţional de acţiuni consacrate sărbătoririi a 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova.

Hotărîri privind alocarea mijloacelor financiare:

Dispoziţii:

Şedinţe. Decizii

Situaţia în agricultură

Primul-ministru a convocat o şedinţă cu reprezentanţii mai multor asociaţii agricole, printre care: Uniunea Republicană a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli “UniAgroProtect”, Uniunea Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri, Asociaţia Producătorilor de Fructe, Federaţia AGROINFORM, Federaţia Naţională a Fermierilor din Moldova. În cadrul şedinţei au fost prezentate informaţii despre situaţia din agricultură şi despre priorităţile imediate. Reprezentanţii asociaţiilor agricole au menţionat că dialogul permanent cu Guvernul, acţiunile îndreptate spre deblocarea conturilor agenţilor economici din domeniu, liberalizarea exportului şi revenirea la subvenţionarea produselor fitosanitare, au fost benefice pentru agricultori. Ei au menţionat necesitatea continuării procesului de relansare a agriculturii, evidenţiind importanţa subvenţionării din partea statului a domeniilor de perspectivă.

Comisia paritară pentru descentralizare

Premierul a prezidat şedinţa Comisie, în cadrul căreia a fost examinat proiectul Strategiei Naţionale de Descentralizare, cu mai multe domenii de intervenţii: descentralizarea serviciilor şi competenţelor, descentralizarea financiară, descentralizarea patrimonială, dezvoltarea locală, capacitatea administrativă, capacitatea instituţională, democraţie, etică, drepturile omului şi egalitate de gen. Proiectul Strategiei urmează a fi supus dezbaterilor în cadrul consultărilor publice cu reprezentanţii administraţiei publice locale şi societatea civilă. În context, Prim-ministrul a menţionat că în procesul de consultare urmează a fi implicate toate autorităţile publice locale, pentru a asigura un proces transparent, participativ, prin dialog şi comunicare cu toate părţile interesate. În cadrul şedinţei, a fost aprobat şi Planul de activitate al Comisiei paritare pentru anul 2011.

Şedinţa Comitetului Naţional de Supraveghere a Reformei Poliţiei

Premierul Vlad Filat a prezidat şedinţa Comitetului, în cadrul ceia a declarat că această reformă este una vitală pentru cetăţenii Republicii Moldova, pentru a reda cetăţenilor instituţiile statului. Filat a menţionat că Ministerul Afacerilor Interne a fost pînă acum o instituţie extrem de politizată şi acest factor trebuie exclus şi chiar dacă vor exista piedici, reforma MAI va fi dusă pînă la capăt.