Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Instituţii publice→Activitatea Guvernului

Activitatea Guvernului în perioada 2–15 aprilie 2007

|versiune pentru tipar|mail| e-journal #93 |

Numiri. Remanieri

Ion Apostol este numit director general al Agenţiei Naţionale de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice. Anterior Apostol a lucrat în cadrul MAI.

Ştefan Novac este eliberat din funcţia de Director general al Agenţiei pentru protecţia proprietăţii intelectuale. Deşi anterior se anunţase că Novac a fost demis “pentru nerespectarea legilor despre protecţia simbolurilor de stat şi a proprietăţii intelectuale”, în hotărîrea Guvernului formularea este prezentată drept eliberare din funcţie “la cerere”, cu o dată ulterioară anunţului făcut public după şedinţa Guvernului. În acelaşi context, Primul-ministru a aplicat mustrări aspre lui Vladimir Molojen, ministru al dezvoltării informaţionale, lui Valeriu Mironescu, director general al Agenţiei Agroindustriale “Moldova-Vin” şi lui Sergiu Puşcuţă, şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat “pentru atitudine necorespunzătoare, manifestată în procesul de perfectare a unor acte juridice”.

Eugenia Goncear a fost eliberată din funcţia de şef al Comitetului Naţional pentru Adopţie “în legătură cu trecerea la un alt loc de muncă”.

Hotărîri

Hotărîri pentru aprobarea unor strategii şi programe. Au fost aprobate:

Hotărîrea pentru aprobarea listei întreprinderilor nepasibile privatizării. Sînt stabilite circa 200 de întreprinderi de stat şi municipale, strategice, din domeniul securităţii naţionale, instituţiile de învăţămînt superior, preuniversitar, instituţii medicale de stat.

Hotărîrea cu privire la crearea Agenţiei pentru administrarea zonelor turistice naţionale. Agenţia va funcţiona în calitate de organ administrativ, pe lîngă Ministerul Culturii şi Turismului, cu un personal de 9 funcţionari.

Hotărîri cu privire la denunţarea unor convenţii:

Hotărîri pentru aprobarea unor proiecte de acte legislative: Guvernul a renunţat la promovarea proiectului legii privind răspunderea ministerială, propunîndu-se reflectarea răspunderii ministeriale în Legea Nr.64/1990 cu privire la Guvern. Elaborarea respectivului proiect de lege a fost prevăzută în Planul de activitate a Guvernului pe trimestrul IV al anului 2006 (HG nr. 1130 din 29.09.2006), sarcina elaborării revenind Ministerului Justiţiei.

Hotărîri privind alocarea de mijloace financiare:

Dispoziţie privind implementarea expertizelor Consiliului Europei. Actul semnat de Prim-ministru stabileşte că iniţiativele legislative ale Guvernului, expertizate de Consiliul Europei, vor fi prezentate Parlamentului doar împreună cu expertizele traduse şi tabelul de divergenţe pe marginea propunerilor experţilor CE. Decizia este întemeiată pe o dispoziţie a spicherului Parlamentului, pe necesitatea respectării angajamentelor asumate şi implementarea în legislaţia naţională a recomandărilor experţilor Consiliului Europei.

Şedinţe. Decizii. Declaraţii

Guvernul a audiat rapoarte privind:
Preocupări pentru situaţia în farmaceutică

Primul-ministru a convocat o şedinţă de lucru la tema situaţiei pe piaţa farmaceutică, în cadrul căreia a expus opinia că este necesară stabilirea unui sistem de evidenţă strictă a calităţii produselor comercializate şi a procedurii de formare a preţurilor la acestea. Premierul a evidenţiat importanţa implementării Nomenclatorului de stat al medicamentelor, care ar permite evidenţa cantitativ-valorică a produselor medicamentoase şi medicamentelor importate, precum şi a celor produse în ţară. S-a mai cerut: efectuarea unei analize a preţurilor la medicamente pe piaţă; stabilirea unui monitoring strict asupra procesului de achiziţii ale produselor farmaceutice de către instituţiile medico-sanitare publice din ţară; examinarea posibilităţilor financiare şi înaintarea propunerilor privind lărgirea spectrului de medicamente compensate în cadrul asigurărilor obligatorii în medicină; crearea unei reţele de farmacii sau puncte farmaceutice în fiecare localitate din Moldova, pentru a asigura accesibilitatea tuturor cetăţenilor la produse medicamentoase, ce vor fi comercializate la preţuri reale.

Realizarea Strategiei “Moldova electronică”

Executivul a audiat informaţia despre realizarea Strategiei naţionale de edificare a societăţii informaţionale — “Moldova Electronică” în anul 2006, apreciind că obiectivele Strategiei se realizează în conformitate cu Planul de acţiuni în domeniu. Conform documentului prezentat membrilor Guvernului, în 2006 s-a procedat consecvent la atingerea obiectivelor de edificare a societăţii informaţionale şi au fost întreprinse un şir de măsuri importante:

Majorarea compensaţiilor pentru gazele naturale şi a subvenţionării riscurilor în agricultură

Cuantumul compensaţiilor nominative pentru achitarea gazelor naturale de către consumatorii casnici este indexat în medie cu 9 la sută, de compensaţii urmînd să beneficieze circa 130 de mii de persoane, costul cheltuielilor pînă la finele anului 2007 constituind peste 3,5 mln de lei. Guvernul a aprobat şi alocarea unor compensaţii unice pentru racordarea la conducta de gaze naturale a locuinţelor unor categorii de populaţie din mediul rural (1500 de lei pentru familiile de medici, profesori şi lucrători din domeniul culturii care activează la sat şi 750 de lei pentru familiile cu un singur membru care activează în domeniile respective). Numărul familiilor beneficiare în anul 2007 se estimează la circa 5 mii de familii, din bugetul de stat urmînd a fi alocate circa 7 mln de lei.

Cotele de subvenţionare a riscurilor de producţie în agricultură au fost majorate pînă la 80 la sută, modificările avînd drept scop stimularea producătorilor să-şi asigure culturile agricole. În acest scop sunt alocate circa 15 mln de lei (în 2006 au fost utilizaţi circa 4 mln de lei). Lista culturilor care vor beneficia de prime de asigurare subvenţionate de stat a fost extinsă (sînt incluse grîul, orzul, viile, livezile, pepiniere viticole şi pomicole).