Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
|
|
e-journal #106 |
În şedinţa din 14.11.2007, Primul-ministru a anunţat sancţiuni disciplinare faţă de unii membri ai cabinetului, pentru tergiversarea sau birocratizarea executării unor decizii ale executivului. Au fost vizaţi: Ministrul Apărării, Ministrul Administraţiei Publice Locale, Ministrul Finanţelor, Ministrul Afacerilor Interne şi Directorul Agenţiei de Construcţii.
Hotărîrea cu privire la aprobarea Regulamentului temporar privind introducerea în circulaţia liberă în Republica Moldova a vehiculelor cu documente şi numere de înmatriculare neregulamentare. Documentul prevede că începînd de la 1 ianuarie 2008 va fi interzisă traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova de către autoturisme cu numere şi documente înregistrate în partea de est a ţării (Transnistria), iar începînd cu 1 ianuarie 2009 aceste vehicule nu vor avea dreptul să circule nici pe teritoriul ţării. Pe parcursul a jumătate de an, proprietarii acestor vehicule vor avea posibilitatea să perfecteze actele ce ţin de procedura de devamare a automobilelor, cu achitarea taxelor suplimentare corespunzătoare. Modificările impuse de Guvern au fost apreciate contradictoriu, reprezentanţii regimului transnistrean calificîndu-le drept noi restricţii şi ameninţînd cu măsuri similare.
Hotărîri pentru aprobarea unor proiecte de legi:
Hotărîri privind aprobarea unor concepţii, strategii, planuri:
Hotărîri privind alocarea mijloacelor financiare:
Membrii Guvernului au audiat raportul Ministerului Economiei şi Comerţului privind realizarea Programului de activitate, concluzia principală fiind: “ameliorarea situaţiei social-economice din ţară”. Executivul contată rezultate pozitive la principalii indicatori macroeconomici: creşterea acumulărilor la bugetul public naţional; creşterea PIB (în I semestru cu 8%); relansarea construcţiilor, creşterea volumului serviciilor prestate populaţiei. Salariul mediu lunar în ansamblu pe economie a constituit 2130 de lei, crescînd de 1,93 ori faţă de anul 2004, mărimea medie a pensiei lunare pentru limita de vîrstă a constituit 558, 5 lei, majorîndu-se în comparaţie cu anul 2001 de 6,4 ori. La capitolul sarcini sînt indicate: dezvoltarea sectorului real al economiei; revizuirea numărului şi structurii organelor de control ş.a.
Guvernul va crea o structură specializată pentru efectuarea traducerilor oficiale ale documentelor internaţionale din alte limbi în limba moldovenească şi viceversa. Chestiunea în cauză a fost examinată în cadrul unei şedinţe de lucru cu factori de decizie, prezidată de Prim-ministrul Vasile Tarlev. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a argumentat necesitatea creării structurii date prin faptul că odată cu realizarea măsurilor de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană, a crescut numărul de documente, tratate internaţionale care urmează să fie traduse şi certificate. Premierul a dispus crearea unui grup de lucru care va identifica structura şi sursele de finanţare a noii instituţii. Decizia Guvernului este criticată serios de mediul de experţi, care consideră inutilă crearea unei structuri speciale, în condiţiile cînd toată legislaţia europeană poate fi preluată de la Guvernul României (a se vedea şi articolul “8 mln. lei … aruncaţi în vînt”, disponibil pe www.expert-grup.org), care s-a oferit s-o prezinte gratis, fiind necesare doar demersuri oficiale ale autorităţilor Moldovei.
Deşi anterior s-a raportat în prezenţa şefului statului despre finalizarea reuşită a primei etape de renovare a “Casei Kligman şi Herţa”, într-o recentă şedinţă convocată de Prim-ministru s-a accentuat că lucrările respective trebuie realizate cu respectarea normelor de calitate, precum şi cu menţinerea aspectului arhitectural original. S-a decis selectarea unui antreprenor cu experienţă în domeniul restaurării şi a unui arhitect responsabil de dirijarea lucrărilor, iar în scopul asigurării unei mai mari transparenţe în procesul de restaurare, urmează să fie creat un Consiliu de observatori, care va monitoriza calitatea lucrărilor efectuate, precum şi valorificarea eficientă a mijloacelor financiare. Notăm că mass-media a abordat critic activitatea desfăşurată de autorităţi în problema dată, argumentînd prin constatări făcute de experţi în cultură, artă şi arhitectură.
La şedinţa Comisiei naţionale pentru integrare europeană s-a constatat din nou, că majoritatea acţiunilor planificate pentru perioada respectivă au fost realizate de către instituţiile responsabile. Şeful Executivului a atenţionat că “obligaţiile minime, asumate de Moldova în raport cu Uniunea Europeană”, trebuie realizate integral, în termenele stabilite. În acest context, graţie apariţiei şi reacţiilor asupra recentului număr (8) al publicaţiei “Euromonitor”, ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale li s-a cerut să intensifice dialogul cu societatea civilă în problematica europeană, inclusiv prin crearea pe lîngă aceste structuri a “unor Consilii de coordonare a asociaţiilor neguvernamentale”.
Primul-ministru a convocat o şedinţă de lucru cu factorii de decizie responsabili în problema perfecţionării bazei legislativ-normative cu privire la activitatea turistică din Moldova, în cadrul căreia au fost examinate probleme ce ţin de punerea în aplicare a Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice. Şeful Executivului s-a pronunţat pentru crearea Zonelor turistice naţionale, în baza experienţei acumulate de ţările cu infrastructură turistică bine dezvoltată şi a a cerut Ministerului Culturii şi Turismului să înainteze propuneri argumentate şi eficiente în vederea creării unei veritabile infrastructuri turistice în Moldova.
La şedinţa privind dezvoltarea sistemului farmaceutic, ministrul economiei şi comerţului a informat despre elaborarea unui plan de acţiuni pentru dezvoltarea sistemului farmaceutic. Primul-ministru a cerut ca în fiecare localitate a Moldovei să existe o farmacie sau punct farmaceutic, unde oamenii vor avea acces la medicamente calitative şi la un preţ rezonabil. De la MEC s-a cerut ca începînd cu anul 2008 sistemul farmaciilor să funcţioneze eficient, iar “Agenţia Medicamentului” a primit indicaţia să elaboreze un business-plan cu termene concrete şi responsabili pentru dezvoltarea producerii medicamentelor autohtone.
2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 |