După ce, la 16 iunie curent, Guvernul a acceptat să aloce Comisiei Electorale Centrale (CEC) mijloace financiare suplimentare în valoare de 878 459 lei, membrii Cabinetului de miniştri au dispus săptămîna trecută majorarea salariilor angajaţilor, pe bază permanentă, ai acestei instituţii. Potrivit moţiunii guvernamentale, vor fi stabilite “adaosuri pentru îndeplinirea unor sarcini de importanţă majoră şi pentru înaltă competenţă profesională”, astfel încît salariul unui simplu consilier va ajunge la 1813 lei.
În conformitate cu prevederile Planului de activitate a Guvernului pe trimestrul III al anului 2004, la 21 iulie a fost avizată pozitiv ratificarea Acordului de comerţ liber între Republica Moldova şi Republica Bulgaria. După ratificarea de către Parlament, la 22 iulie curent, a Acordului de comerţ liber între Republica Moldova şi Republica Croaţia, acordul omonim cu Bulgaria a rămas ultimul document de acest fel, încheiat cu ţările membre ale Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE), încă neratificat de organul legislativ de la Chişinău.