Remanieri
Remanierile de cadre guvernamentale operate în această perioadă au vizat eliberarea lui Mihail Ştirban din funcţia de vicedirector general al Departamentului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului şi a lui Gheorghe Stratan din funcţia de consilier al viceprim-ministrului.
Hotărîri
- În vederea realizării prevederilor articolului 163 alin.(2) al Codului cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova nr. 259-XV din 15 iulie 2004, Guvernul a dispus crearea Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, prin fuziunea Agenţiei de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale şi Agenţiei de Stat pentru Drepturile de Autor.
- La 17 septembrie, Guvernul a dispus crearea unui comitet care va avea sarcina să supravegheze şi să monitorizeze desfăşurarea recensămîntului populaţiei Republicii Moldova, preconizat pentru luna octombrie a anului curent. În atribuţiile acestui organism va intra, de asemenea, şi monitorizarea realizării Memorandului de înţelegere cu Agenţia suedeză pentru dezvoltare şi cooperare internaţională, Departamentul dezvoltare internă al Marii Britanii şi Consiliul Europei, care au acordat mijloace financiare pentru organizarea recensămîntului.
- Mai mulţi observatori întrevăd o relaţie cauzală între declaraţiile preşedinţilor Federaţiei Ruse şi Ucrainei de la summit-ul CSI de la Astana, Kazahstan, care au dat de înţeles că statele lor dezaprobă restricţiile economice impuse Tiraspolului de către Chişinău, şi adoptarea unui proiect de amendamente la articolul 121 din Titlul IV al Codului fiscal. Amendamentele promovate de Executiv prevăd majorarea accizelor la produsele alcoolice importate din ţările care nu sînt membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Pe de altă parte, se consideră că avansarea acestei iniţiative legislative se datorează doar rigorilor asupra cărora insistă de mai mult timp OMC, organizaţie la care Republica este parte, şi că adoptarea proiectului de lege în cauză nu constituie decît o simplă coincidenţă temporală cu recentele evenimente de la summit-ul CSI.
Astfel, la importul de bere fabricată din malţ, de vin spumos, precum şi la cel de alte vinuri şi must din struguri a căror fermentare a fost împiedicată prin adaos de alcool se va aplica un acciz în mărime de 10 lei la litru, iar la importul vermuturilor şi altor vinuri din struguri aromate cu plante sau substanţe aromatizante, de băuturi fermentate, obţinute din sucuri de fructe, cidru sau hidromel — 12,5 lei.
În prezent la importul de bere fabricată din malţ se aplică un acciz de 1 leu la litru, iar la celelalte băuturi alcoolice — 10% din cost, dar nu mai puţin de 1,50 (vermuturi) sau 2,50 lei per litru.
La alcoolul etilic nedenaturat sau distilate ale alcoolului etilic va fi aplicat un acciz de 30 de lei pentru un litru.
În situaţia în care amendamentele respective vor fi aprobate şi de Parlament, drept rezultat se aşteaptă o scumpire a produselor alcoolice importate din alte state decît cele membre ale OMC şi o scădere a cotei importurilor unor astfel de produse pe piaţa moldovenească.
- Cea mai importantă moţiune guvernamentală, adoptată în perioada de referinţă, se referă la avizarea proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2005. Acesta este construit pe o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 6%, pînă la 36,7 mlrd lei, pe o rată medie a inflaţiei de 8,9% şi pe un curs al monedei naţionale de 12,7 lei pentru 1 USD.
Bugetul de stat pentru anul viitor prevede venituri în sumă de 7 mlrd 473 mln lei, cu 836,8 mln lei sau cu 12,6% mai mult decît în anul 2004, cheltuieli în sumă de 7 mlrd 724 mln lei şi un deficit bugetar de 251 mln lei, dintre care 100 mln lei se preconizează a fi obţinute de pe urma vînzării hîrtiilor de valoare de stat.
La capitolul alocaţiilor sociale, cele mai mari cheltuieli, de 1 mlrd 35 mln lei, sînt prevăzute pentru sistemul ocrotirii sănătăţii, cu 224,3 mln lei mai mult decît în anul 2004. Pentru acoperirea cheltuielilor din învăţămînt sînt prevăzute 428 mln lei (în 2004 — 386 mln lei), pentru instituţiile de menţinere a ordinei şi securităţii — 450,7 mln lei, pentru Armata Naţională — 115,7 mln de lei (în 2004 — 112,6 mln lei), pentru justiţie — 95 mln lei (în 2004 — 82 mln lei), iar pentru întreţinerea misiunilor diplomatice — 110,4 mln lei (în 2004 — 107,5 mln lei).
Proiectul bugetului pentru anul 2005 aduce cu sine şi cîteva inovaţii în raport cu anii precedenţi. Dintre acestea cele mai importante sînt: introducerea unor taxe noi; stabilirea unei rezerve de 336 mln de lei pentru implementarea treptată a Legii privind sistemul de stabilire a salariilor în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru funcţionarii publici, act legislativ care urmează încă a fi aprobat de Parlament; formarea unui fond în mărime de 65 mln lei pentru susţinerea înfiinţării plantaţiilor viticole etc.
- Printr-o altă moţiune guvernamentală a fost aprobat proiectul bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2005. Acesta prevede venituri în sumă de 3 mlrd 485,9 mln lei, cu 710 mln lei mai mult în raport cu anul 2004. Potrivit BASA-press, cheltuielile de asistenţă socială sînt prevăzute la nivelul veniturilor.
Proiectul în cauză prevede ca agricultorii şi fermierii, care îşi prelucrează independent loturile, să achite o contribuţie socială fixă de 744 lei pentru asigurarea unei pensii minime, deşi mai judicios ar fi fost dacă contribuţia pentru fermieri ar fi fost calculată la fel ca şi în anul de faţă, în funcţie de fertilitatea pămîntului din proprietate, pe grad/hectar.
Documentul ia în consideraţie interesele cetăţenilor moldoveni aflaţi la munci peste hotare, care, dacă vor dori, vor putea să-şi asigure o pensie de stat, achitînd în 2005 suma de 1374 lei. Porivit documentului adoptat de Executiv, muncitorii migranţi vor avea dreptul să achite această contribuţie şi pe anii precedenţi, dar nu mai mult de cinci ani.
În acelaşi timp, pentru anul viitor patronii urmează să achite pentru fiecare angajat 27% din fondul de salarizare, iar angajatul va trebui să achite o cotizaţie în mărime de 2% din salariul încasat.