Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2007Curier electoral

Curier electoral din 17 mai 2007

|versiune pentru tipar|

Precizări ale PCRM

PCRM a făcut unele precizări pe marginea motivelor pentru care acest partid a acţionat în judecată spotul electoral al candidatului Braghiş. În comunicatul PCRM se arată: “Contestaţia noastră nu are legătură cu lupta împotriva corupţiei, al cărei promotor este PCRM. Noi am acţionat spotul respectiv în judecată întrucît, prin anumite elemente punctuale pe care le conţine, aduce acuzaţii false la adresa unor lideri ai partidului. Atît timp cît aceste acuzaţii nu sînt dovedite, ele reprezintă doar calomnii de joasă speţa şi plasează în ilegalitate spotul candidatului Braghiş”.

Primul raport interimar de monitorizare a alegerilor al BIDDO al OSCE

La 17 mai curent, Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (BIDDO) al OSCE a făcut public primul raport interimar de monitorizare a alegerilor locale generale din 3 iunie 2007. Raportul vizează perioada 24 aprilie-7 mai. Potrivit acestuia, Legea despre partidele politice şi organizaţiile social-politice afectează posibilitatea minorităţilor etnice de a se reuni în formaţiuni politice şi, implicit, de a participa mai activ la viaţa politică. Raportul se referă la contestaţiile depuse de concurenţii electorali, multe dintre care, satisfăcute iniţial de Comisia Electorală Centrală, sînt respinse ulterior de instanţa de judecată. Potrivit documentului, aceeaşi situaţie se atestă şi în domeniul mass-media. Observatorii internaţionali constată, de asemenea, că există opinii potrivit cărora cetăţenii nu ar avea acces la informaţii complete.

Misiunea de observare a BIDDO/ OSCE a informat că a început monitorizarea a şase posturi TV, două posturi de radio şi a mai multor ziare, inclusiv regionale. Rezultatele monitorizării activităţii lor vor fi anunţate într-unul dintre rapoartele ulterioare. Raportul final de evaluare a întregii campanii de alegeri locale va fi elaborat în aproximativ opt săptămîni după încheierea misiunii de observare. (după BASA-press)