Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2007Curier electoral

Curier electoral din 11 iunie 2007

|versiune pentru tipar|

Declaraţia Ambasadei SUA

Ambasada SUA în Moldova a difuzat o declaraţie privind campania electorală pentru alegerile locale generale, în cuprinsul căreia “felicită poporul Moldovei cu participarea la alegerile locale” şi consideră că atît campania, cît şi procedura de votare “în general, au permis cetăţenilor Moldovei să primească suficientă informaţie pentru a face o alegere informată”. În acelaşi timp, misiunea diplomatică rămîne îngrijorată de plîngerile larg răspîndite privind intimidările candidaţilor, accesul şi reflectarea inegală a partidelor în mass-media, utilizarea improprie a resurselor administrative, rapoartele privind agitaţia ilegală în apropierea secţiilor de votare, favoritismul din partea guvernului pentru candidaţii partidului de guvernămînt şi iregularităţile în listele de alegători, existenţa unor prevederi neclare şi greu de implementat ale Codului Electoral. În final, se expune opinia că turul doi al alegerilor, care se va desfăşura la 17 iunie 2007, “este o oportunitate pentru Moldova atît pentru ca să-şi reafirme practicile de succes din 3 iunie, cît şi să-şi corecteze orice deficienţe”.

Coaliţia PDS, PSDM şi UCM

Partidul Democraţiei Sociale, Partidul Social-Democrat din Moldova şi Uniunea Centristă din Moldova au semnat o Declaraţie despre constituirea fracţiunilor comune social-democrate în organele administraţiei publice locale de toate nivelele. Aleşii locali ai formaţiunilor respective vor conlucra pentru formarea majorităţilor democratice în consiliile locale de nivelul întîi şi doi şi vor asigura activitatea coordonată a acestora pe durata întregului mandat de 4 ani. Partidele semnatare declară iniţierea unui parteneriat pentru elaborarea şi realizarea programelor şi proiectelor comune, orientate spre promovarea valorilor social-democrate, apărarea şi promovarea intereselor cetăţenilor la nivel local şi naţional. Parteneriatul va fi baza negocierilor ulterioare privind fuzionarea formaţiunilor într-un singur partid în vederea participării la viitoarele alegeri parlamentare şi pentru afirmarea valorilor social-democrate în Republica Moldova. Declaraţia este deschisă pentru aderarea forţelor politice democratice, care vor subscrie pentru principiile şi obiectivele stabilite în textul acesteia.