Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimentePSD

Evenimente ale PSD la tema “Politici guvernamentale”

14 februarie 2012 | 
Preşedintele PSD, Victor Şelin a declarat într-o conferinţă de presă că “Guvernul şi Parlamentul, fără a avea o strategie proprie de dezvoltare economică, în mod conştient au promovat pentru anul 2012, un buget de stat antipopular şi antisocial”. Potrivit lui, deciziile adoptate de AIE provoacă daune ireparabile şi o lovitură business-ului naţional, şi creează condiţii insuportabile pentru realizarea iniţiativelor antreprenoriale. Totodată, Şelin s-a adresat reprezentanţilor sectorului real al economiei, membrilor colectivelor de muncă să se consolideze pentru a schimba vectorul politicii externe şi de modernizare a economiei naţionale, care trebuie să devină parte a repartizării forţei de muncă pe piaţa Comunităţii Eurasiatice.
1 februarie 2011
Preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Şelin şi Ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Valeri Kuzmin, au ţinut un briefing de presă la sediul PSD în cadrul căruia s-a discutat situaţia postelectorală şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale între Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Victor Şelin a declarat că doar aderarea Republicii Moldova la Spaţiul Economic Unic şi Uniunea Vamală Unică oferă o piaţă de desfacere garantată şi poate contribui la creşterea economică a ţării, care va duce şi la creşterea nivelului de trai a cetăţenilor. La rîndul său, ambasadorul rus a salutat consecutivitatea în activităţile Partidului Social Demmocrat, precum şi a confirmat intenţia Federaţiei Ruse de a dezvolta relaţii de colaborare.
21 noiembrie 2010 | 
Secretarul general al Partidului Social Democrat, Sergiu Coropceanu, a ţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a prezentat rezultatele Forului Naţional al Agricultorilor desfăşurat pe 21 noiembrie în incinta Moldexpo, la care au participat peste 350 de conducători ai întreprinderilor agricole şi deţinători de terenuri. Coropceanu a declarat că relansarea agriculturii în Moldova va fi posibilă doar prin restabilirea întreprinderilor din localităţile rurale şi atragerea investiţiilor străine în sectorul agroalimentar. “Pentru a revitaliza sectorul agroalimentar, statul nu trebuie să se ocupe doar de acordarea subvenţiilor, ci să se implice şi să procure de la săteni întreprinderile din localităţile rurale, să le reconstruiască şi reutileze, astfel încît în fiecare localitate să existe ferme de animale şi puncte de prelucrare şi ambalare a fructelor şi legumelor”, a specificat Coropceanu. El a menţionat că investitori din China, Italia, Ucraina şi ţări sînt dispuşi să acorde ajutor financiar pentru relansarea sectorului agricol din Moldova.
4 noiembrie 2010
Preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Şelin, în cadrul unei conferinţe de presă s-a arătat convins că singura posibilitate pentru redresarea sectorului agrar în Republica Moldova este “crearea întreprinderilor mixte de timp italian”. În acest scop, Şelin a prezentat acordul semnat între PSD şi Asociaţia întreprinderilor italiene “Apiexport”, la 9 septembrie 2010 în Italia, care presupune implicarea italienilor în reorganizarea şi modernizarea sectorului agrar al RM. În opinia social-democraţilor, “redresarea sectorului agrar datorită investiţiilor statului şi constituirii unui nou tip de întreprinderi agricole «ProdCoop» trebuie să mobilizeze societatea moldovenească şi să încurajeze poporul Moldovei şi reprezentanţii instituţiilor de stat, astfel încît viaţa la sat să devină m ai atractivă pentru cetăţenii ţării”.
24 septembrie 2010
Trucul Partidului Democrat în Parlament în legătură cu proiectul de lege privind majorarea pensiilor şi promisiunea ulterioară a premierului Vladimir Filat de a prezenta legea privind susţinerea populaţiei social-vulnerabile fac parte din scenariul comun al partidelor din Alianţa pentru Integrare Europeană, care încearcă să ascundă proiectul de lege a bugetului pentru anul 2011, de această părere este secretarul general al Partidului Social Democrat, Sergiu Coropceanu, expusă în cadrul unei conferinţe de presă. El a spus că guvernarea nu poate prezenta cetăţenilor care sunt sursele de formare a bugetului de stat pentru anul viitor, deoarece “pe parcursul întregului an 2010 economia nu a lucrat şi nici nu a generat aceste surse”. Totodată, Coropceanu consideră că prezentarea bugetului în condiţii preelectorale la fel poate avea o tentă electorală, dar a spus că AIE a avut la dispoziţie suficient timp pentru a elabora şi legea privind susţinerea populaţiei social-vulnerabile, şi legea bugetului pentru anul 2011.
20 septembrie 2010
Ruslan Bîrlădeanu, membrul Consiliului naţional al Partidul Social Democrat, a ţinut o conferinţă de presă, în cadrul căreia a declarat că tentativa Guvernului de a vinde SA “Răut”, “Vibropribor”, fabrica de bijuterii din Chişinău “Giuvaier” şi alte întreprinderi strategice este sortită eşecului, căci obiectele sunt scoase la licitaţie “în toiul crizei politice şi economice”, precum şi în campania electorală. “Partidul Social Democrat se adresează către membrii Alianţei pentru Integrare Europeană să oprească procesul de privatizare, pentru că aceasta se prezintă ca o indiferenţă pentru investitori şi o neîncredere a populaţiei”. Potrivit lui Bîrlădeanu, dacă Guvernul va reuşi totuşi să vîndă aceste fabrici “la un preţ mizer”, atunci noul investitor le va distruge, căci acesta ar putea fi interesat doar de clădirile care le aparţin, şi nu producţie în sine. În acest sens, PSD a chemat Alianţa pentru Integrare Europeană “să plece şi să-i cedeze locul de conducere”, căci “partidul are un plan de măsuri anticriză, de dezvoltare a ţării şi de relansare a economiei”.
17 septembrie 2010
Partidul Social Democrat cere demisia primarului Chişinăului, Dorin Chirtoacă deaorece “ocupînd o funcţie pe care trebuie s-o exercite în interesul locuitorilor capitalei, îşi ignoră obligaţiunile, activînd exclusiv în interesul Partidului Liberal, al cărui vicepreşedinte este”, despre aceasta au declarat în cadrul unei conferinţe de presă, liderii PSD. “Locuitorii capitalei au rămas doar cu promisiunile anului 2007. Arhitectura oraşului a devenit un cimitir multicolor, construcţiile apărînd ca ciupercile după ploaie, fără un plan urbanistic detaliat la nivel de cartier. Rămînem cu drumuri stricate, blocuri nereparate, tarife majorate, sistem de canalizare rămas doar ca denumire, pentru că străzile din capitală în timp de ploaie se transformă în piste de decolare, iar maşinile în avioane acvatice”, se arată în declaraţia de presă. În opinia PSD, în situaţia în care actuala conducere a capitalei nu acţionează în interesul locuitorilor unica soluţie pentru dl Chirtoacă de a-şi demonstra calităţi de adevărat şi responsabil politician, de adevărat bărbat, este prezentarea demisiei sale din funcţia pe care o ocupă.
2 august 2010
În Republica Moldova reiderismul s-a extins la scară naţională, iar acestui fenomen trebuie să i se pună o barieră, despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Şelin. El a spus că cetăţenii nu au cunoştinţe destule şi o experienţă suficientă pentru a se folosi de proprietatea lor privată. “Reiderii moldoveni au preluat experienţa de la reiderii experimentaţi şi abili din SUA, unde oamenii de afaceri şi juriştii realizează atacuri reider prin metoda absorbţiei companiilor, creării artificiale de datorii creditoare, disputării rezultatelor privatizării şi prin alte scheme legale. O altă sursă de experienţă pentru reiderii moldoveni sunt ţările CSI, unde reiderismul are un caracter criminal, unde se practică cumpărarea judecătorilor, a funcţionarilor de stat, a organelor de drept, la fel, şantajul şi chiar agresiunea fizică”, a spus Şelin. Potrivit lui, în Moldova cea mai largă manifestare a reiderismului se observă în ramura agriculturii.
15 iulie 2010
Partidul Social Democrat din Moldova este dispus să ofere gratis Primariei mun. Chişinău proiectul lor de reconstrucţie şi reamenanajare a parcului “Valea Morilor” în valoare de 2 mil. lei, iar planul de lucru va fi oferit primăriei drept cadou, despre aceasta a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă de la Infotag, secretarul general al PSD, Sergiu Coropceanu. “Primarul Dorin Chirtoaca a semnat contractul cu firma de transport «Autocomtrans», ştiind că această firmă este doar o companie de transport, care nu deţine utilaje necesare pentru a efectua lucrările. Timp de trei ani nu s-a întreprins nimic, iar acum primarul ne promite că va fi apă în lac pînă la sfîrşitul anului, lucru care este imposibil atît din punct de vedere tehnic, cît şi practic”, a spus Coropceanu. El a precizat că proiectul de reconstrucţie a parcului “Valea Morilor” propus de PSD prevede reconstrucţia plajei, a parcului pentru copii, a teatrului de vară, precum şi construcţia unui aquaparc, restaurant, cafenele, a unor havuzuri pe scări şi a unui complex sportiv.
12 iulie 2010
Partidul Social Democrat din Moldova consideră că ministrul economiei, Valeriu Lazăr, nu face faţă atribuţiilor sale şi nu este competent în domeniul atragerii investiţiilor străine, despre aceasta a declarat membrul Consiliului Naţional al PSD, Ruslan Bîrlădeanu, în cadrul unei conferinţe de presă la Infotag. El a amintit că, potrivit intenţiilor Ministerului Economiei şi Guvernului, de la 1 ianuarie 2012 impozitul zero pe venitul reinvestit va fi eliminat, “în rezultat Moldova va pierde atractivitatea investiţională”. “Pentru atragerea investiţiilor mari este nevoie de stabilitate, de aceea impozitul zero trebuie menţinut cel puţin 25 de ani”, a spus el. De asemenea, el a mai spus că “Uniunea Europeană nu are nevoie de vinurile moldoveneşti, de aceea Moldova trebuie să intre în Uniunea vamală comună cu Rusia, Belarus şi Kazahstan şi în perspectivă cu Ucraina”.
2 iulie 2010
Partidul Social Democrat a organizat o conferinţă de presă, în cadrul căreia liderul partidului, Victor Şelin, a declarat că PSD poate oferi 3500 locuri de muncă pentru tineri prin intermediul proiectului “Moldova: E-commerce”. Şelin a menţionat că în baza proiectului va fi creat un internet-magazin cu produse variate, precum şi vor fi deschise cîte un magazin obişnuit în fiecare raion pentru livrarea produselor de pe site. Sistemul va permite utilizatorilor să cumpere sau să vîndă orice produs, nou sau la mîna a doua, să achite servicii comunale sau să suplinească contul telefonului mobil. “Proiectul nu este afiliat politic, aşadar, orice tînăr care are 18 ani şi cunoaşte la nivel de utilizator calculatorul poate completa ancheta de angajare pe site-ul www.dostavka.md. Ulterior, noi vom selecta şi instrui tinerii”, a menţionat Şelin. El susţine că site-ul va prezenta interes, deoarece “preţurile propuse de internet-magazin vor fi accesibile”. Totodată, PSD susţine că va mai lansa zece proiecte care vor asigura cu loc de muncă pensionarii, studenţii, invalizii şi mamele singure.
23 iunie 2010
Partidul Social Democrat din Moldova a organizat o conferinţă de presă, în incinta Agenţiei Infotag, în cadrul căreia liderul partidului, Victor Şelin, a declarat că PSD a lansat Proiectele naţionale pentru crearea a noi locuri de muncă, plan care la etapa iniţială conţine 10 proiecte, a căror lansare va asigura cu locuri de muncă mii de şomeri. Potrivit lui, proiectele sînt susţinute de calcule financiar-economice concrete, de perspective investiţionale şi de posibilităţi reale de livrare a producţiei autohtone pe pieţele de desfacere internaţionale. “Graţie acestor proiecte vom reuşi să creăm în Moldova circa 600 mii de locuri de muncă, inclusiv să restabilim 300 mii de locuri de muncă în agricultură”, a mai spus Şelin.
21 iunie 2010
Partidul Social Democrat îi cere preşedintelui interimar Mihai Ghimpu să dizolve Parlamentul, să numească data alegerilor parlamentare anticipate şi să continue soluţionarea problemelor în noul Parlament ales în mod legal, despre aceasta a anunţat secretarul general al PSD, Sergiu Coropceanu, în cadrul unei conferinţe de presă la Infotag. El a spus că au fost create toate premisele pentru a considera ca “în Moldova s-a instalat uzurparea puterii, cînd o singură persoană hotărăşte totul aşa cum vrea ea”. Coropceanu afirmă că planurile de desfăşurare a referendumului “sînt o posibilitate a celor patru partide din Alianţa pentru Integrare Europeană de a desfăşura o campanie electorală din contul mijloacelor statului”. Totodată el a propus ca cele 50 mil. lei, necesari pentru desfăşurarea referendumului, să fie direcţionaţi spre soluţionarea problemelor stringente ale statului. De asemenea, Sergiu Coropceanu afirmă că prin acţiunile sale, Alianţa de guvernare creează premise pentru revenirea la conducere a Partidului Comuniştilor, deoarece “prin inconsecvenţa şi prin atitudinea sa faţă de problemele social-economice ale cetăţenilor, aceştia din urmă sînt nevoiţi să aleagă între trecut şi prezent, fără dreptul de a alege viitorul lor”.
16 iunie 2010
Partidul Social Democrat din Moldova a organizat o masă rotundă cu genericul “Constituirea Sindicatelor Naţionale ale Muncii şi Protecţiei Sociale — un imperativ determinat de situaţia social-economică din Republica Moldova”, eveniment care a avut loc în incinta hotelului Jolly Alon. În cadrul discuţiilor, Victor Şelin, Preşedintele PSD, a menţionat, că legitimitatea constituirii noilor sindicate se conţine în Legea cu privire la Sindicate, adoptată de Parlament la 7 iulie 2000, conform căreia “Persoanele, care nu lucrează sau care au pierdut locul de muncă, la fel şi cei care desfăşoară în mod legal o activitate de muncă individuală, pot, la alegere, să constituie un sindicat”. Potrivit vorbitorilor, PSD îşi asumă obligaţia de a ajuta la constituirea noilor sindicate şi este dispus să susţină pe deplin procesul de constituire al noilor sindicate, acordând grupelor de iniţiativă ajutor metodic, informaţional, organizatoric, tehnic şi consultativ juridic pentru ca, în aşa mod, noua organizaţie să poată începe să activeze în condiţii adecvate. De asemenea, în cadrul Mesei rotunde a fost adoptată decizia de creare a Grupului de Iniţiativă pentru constituirea Sindicatelor Independente ale Neangajaţilor, Muncii şi Protecţiei Sociale, grup care şi-a propus ca spre finele lunii iulie curent să fie convocat Congresul Naţional al Sindicatelor Independente.
14 iunie 2010
Partidul Social Democrat din Moldova vine cu iniţiativa creării unui Sindicat al neangajaţilor, care să protejeze drepturile persoanelor neangajate în cîmpul muncii, despre aceasta a declarat Secretarul General al PSD, Sergiu Corobceanu, în cadrul unei conferinţe de presă la Infotag. El a spus că partidul nu poate rămîne indiferent faţă de oamenii rămaşi fără protecţie şi ajutor din partea statului, precizînd că actualele sindicate exprimă doar interesele cetăţenilor angajaţi în cîmpul muncii. Potrivit lui Corobceanu, printre principalele atribuţii ale Sindicatului neangajaţilor se numară participarea în toate comisiile guvernamentale cu privire la elaborarea documentelor de politici pentru asigurarea drepturilor populaţiei, monitorizarea resurselor financiare disponibile pentru ajutorarea cetăţenilor. El susţine că pentru a facilita procesul de constituire a organizaţiilor primare ale Sindicatului neangajaţilor, PSD va pune la dispoziţie sediile organizaţiilor sale teritoriale, astfel ca “în cel mult două luni să organizăm şi adunarea de constituire a Sindicatului”, a mai spus Corobceanu.
25 mai 2010
Partidul Social Democrat a organizat o conferinţă de presă la Agenţia Infotag, în cadrul căreia au prezentat un proiect de lege privind stabilirea minimului de existenţă şi asigurarea protecţiei sociale, pe care intenţionează să-l propună Parlamentului spre aprobare pînă la data de 16 iunie 2010, în care se propune ca pensia minimă garantată de stat să fie majorată pînă la 1137 lei începînd cu 1 iulie 2010. “Totodată, propunem ca pentru persoanele apte de muncă să fie stabilit un salariu minim de 1410 lei, pentru copiii în vîrsta de pînă la 6 ani — de 1205, iar pentru copiii în vîrstă de la 6 la 18 ani — 1471 lei. Nu este vorba de pensii de 300 euro sau de salarii de 500 euro, ci de asigurarea unui minim de existenţă, care să permită cetăţenilor să ducă un trai decent”, a spus Ruslan Bîrlădeanu, membru al Consiliului Naţional al PSD, care consideră că mai întîi de toate statul trebuie să investească în faptul ca cetăţenii să nu moară de foame şi abia după aceea în proiecte investiţionale.
15 februarie 2010
Preşedintele Partidului Social Democrat, Dumitru Braghiş, a susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului din str. Alexandru cel Bun 97, în cadrul căreia s-a pronunţat pentru excluderea funcţiei de preşedinte de ţară în R. Moldova. Braghiş susţine că actualele funcţii ale preşedintelui ar putea fi transmise altor organe importante din stat, iar o modificare a Constituţiei în acest sens ar pune capăt crizei politice din ţară. De asemenea, pentru asigurarea independenţei reale ale tuturor puterilor în stat, PSD propune alegerea directă şi nominală a majorităţii deputaţilor în Parlamentul RM, a membrilor Curţii Constituţionale, a preşedintelui raionului, a reprezentanţilor în Consiliul Superior al Magistraturii, a membrilor Curţii de Conturi şi a membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului.
13 octombrie 2009
Partidul Social Democrat a desfăşurat o conferinţă de presă, la sediul PSD din str. Alexandru cel Bun 97, în cadrul căreia a lansat Declaraţia privind căile de redresare a crizei social-economice şi politice din ţară.
22 iulie 2009
Preşedintele Uniunii Centriste, Vasile Tarlev, candidat la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe lista comună PSD, a suţinut o conferinţă de presă la sediul PSD din str. Alexandru cel Bun 97, pe tema: “Fărădelegile comise de conducerea de vârf a PCRM în procesul de privatizare a proprietăţii de stat”.
10 iulie 2009
Partidul Social Democrat şi Uniunea Centristă din Moldova a desfăşurat o conferinţă de presă la sediul PSD din str. Alexandru cel Bun 97, pe tema: “Adevărul despre acţiunile clanului Voronin şi aliaţilor săi”.
11 iunie 2009
Partidul Social Democrat a susţinut o conferinţă de presă, la sediul central al partidului, str. Alexandru cel Bun 97, pe tema: “Poziţia Partidului Social Democrat privind momentul actual”.
21 mai 2009
Partidul Social Democrat a convocat o conferinţă de presă, la sediul partidului din str. Alexandru cel Bun 97, pe tema: “Distrugând businessul mic şi mijlociu, guvernarea comunistă distruge baza economiei ţării. Prin politica sa fiscală, ea a creat premise pentru izbucnirea unor proteste sociale de proporţii”.
2 aprilie 2009
Partidul Social-Democrat a susţinut o conferinţă de presă, în sala de conferinţe a Agenţiei INFOTAG, pe tema: “PSD: Economia Moldovei se duce la fund”.
19 martie 2009
Partidul Social-Democrat a susţinut conferinţa de presă, în incinta Agenţiei INFOTAG, pe tema: “Cum salvăm leul moldovenesc”.
4 martie 2009
Partidul Social Democrat a susţinut o conferinţă de presă, în sala de conferinţe a agenţiei INFOTAG, pe tema: “Soluţiile anti-criză a PSD: trecerea de la economia de consum, la economia de dezvoltare”.
3 martie 2009
Partidul Social Democrat a convocat o conferinţă de presă, în incinta agenţiei INFOTAG, pe tema: “Iniţiativa PSD privind soluţionarea conflictului legat de Termocom”.
26 februarie 2009
Partidul Social Democrat a susţinut o conferinţă de presă, în sala de conferinţe a agenţiei INFOTAG, pe tema: “Propunerile PSD către actuala guvernare privind adoptarea de măsuri urgente pentru depăşirea situaţiei financiare precare în care se află producătorii de cereale şi întreprinderile vinicole din Moldova”.
19 noiembrie 2008
Partidul Social Democrat a organizat o conferinţă de presă în incinta agenţiei INFOTAG, cu tema: “Moldova în condiţiile crizei mondiale”.
5 noiembrie 2008
Partidul Social Democrat din Moldova a desfasurat o conferinta de presa in incinta agentiei INFOTAG cu tema “Statul trebuie să-şi asume responsabilitate pentru protecţia consumatorilor”.

Arhiva

2014 [1]
2013 [2]
2012 [10]
2011 [33]
2010 [32]
2009 [32]
2008 [6]
2004 [1]
2003 [2]
2002 [1]
Alegeri [29]
Politici guvernamentale