Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideEvenimentePSD

Evenimente ale Partidului Social Democrat din 2010

21 noiembrie 2010 | 
Secretarul general al Partidului Social Democrat, Sergiu Coropceanu, a ţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a prezentat rezultatele Forului Naţional al Agricultorilor desfăşurat pe 21 noiembrie în incinta Moldexpo, la care au participat peste 350 de conducători ai întreprinderilor agricole şi deţinători de terenuri. Coropceanu a declarat că relansarea agriculturii în Moldova va fi posibilă doar prin restabilirea întreprinderilor din localităţile rurale şi atragerea investiţiilor străine în sectorul agroalimentar. “Pentru a revitaliza sectorul agroalimentar, statul nu trebuie să se ocupe doar de acordarea subvenţiilor, ci să se implice şi să procure de la săteni întreprinderile din localităţile rurale, să le reconstruiască şi reutileze, astfel încît în fiecare localitate să existe ferme de animale şi puncte de prelucrare şi ambalare a fructelor şi legumelor”, a specificat Coropceanu. El a menţionat că investitori din China, Italia, Ucraina şi ţări sînt dispuşi să acorde ajutor financiar pentru relansarea sectorului agricol din Moldova.

Atitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentale

12 noiembrie 2010
Membrul Consiliului Naţional al PSD, Iurie Matei, a susţinut o conferinţă de presă, cu genericul “Dreptul la cultură şi artă, drept inalienabil al cetăţenilor Republicii Moldova”, în cadrul căreia a declarat că PSD propune o serie de programe menite să îmbunătăţească calitatea studiilor din domeniul artelor, susţinerea artiştilor şi instituţiilor de cultură şi artă din ţară şi crearea unor centre, care vor avea drept scop modernizarea şi integrarea artei şi culturii din Republica Moldova, în circuitul internaţional. Potrivit lui Matei, PSD susţine includerea “Managementului Cultural”, în cadrul curiculumului universitar, în care tinerii specialişti din domeniu, vor lua cunoştintă cu mai multe materii din domeniul marketingului culturii, cât şi predarea cursurilor de limbi străine, istorie şi psihologie.

Domeniul socio-culturalDrepturile şi libertăţile omului

11 noiembrie 2010 | 
Preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Şelin, în cadrul unei conferinţe de presă de la Infotag, a declarat că politica AIE de a vinde terenurile nerezidenţilor de fapt nu este o soluţie a problemei sectorului agrar: “Aceştia cumpără terenurile cu scopul reveinderii acestora mai tîrziu cu un preţ mai mare decît iniţial au fost procurate. De aceea şi multe terenuri stau neprelucrate”. Potrivit lui “singura cale de relansare a ramurii este atragerea investiţiilor străine şi crearea gospodăriilor publico-private”, în acest sens, PSD a semnat un acord cu Asociaţia întreprinderilor italiene “Apiexport”, care este dispusă să contribuie la reorganizarea şi modernizarea ramurii prin atragerea în republică a producătorilor agricoli italieni, prin implementarea celor mai noi tehnologii şi promovarea producţiei obţinute în UE. De asemenea, Victor Şelin a menţionat că PSD pledează pentru aderarea la Uniunea Vamală Belarus-Rusia-Kazahstan, în vederea asigurării garantării pieţei de desfacere a produselor moldoveneşti. Liderul PSD crede că Moldova ar putea deveni un fel de centru de tranzit pentru expedierea mărfurilor din UE în Rusia şi CSI, precum şi invers.

Atitudinea faţă de guvernareColaborarea internaţională

4 noiembrie 2010
Preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Şelin, în cadrul unei conferinţe de presă s-a arătat convins că singura posibilitate pentru redresarea sectorului agrar în Republica Moldova este “crearea întreprinderilor mixte de timp italian”. În acest scop, Şelin a prezentat acordul semnat între PSD şi Asociaţia întreprinderilor italiene “Apiexport”, la 9 septembrie 2010 în Italia, care presupune implicarea italienilor în reorganizarea şi modernizarea sectorului agrar al RM. În opinia social-democraţilor, “redresarea sectorului agrar datorită investiţiilor statului şi constituirii unui nou tip de întreprinderi agricole «ProdCoop» trebuie să mobilizeze societatea moldovenească şi să încurajeze poporul Moldovei şi reprezentanţii instituţiilor de stat, astfel încît viaţa la sat să devină m ai atractivă pentru cetăţenii ţării”.

Colaborarea internaţionalăPolitici guvernamentale

3 noiembrie 2010
Partidul Social Democrat s-a lansat în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 noiembrie, eveniment care a avut loc în Complexul agricol al oraşului Orhei. Liderul PSD, Victor Şelin a reiterat necesitatea revoluţiei economice prin accentuarea reformei agrare şi restabilirea colhozurilor după nou model economic prezentat în platforma electorală a partidului “Unica soluţie — este revoluţia economică”. Platforma electorală a PSD reprezintă un proces de restructurare a sistemului economic moldovenesc, iar dezvoltarea agriculturii reprezintă una din priorităţile programului, care prevede crearea locurilor de muncă a oamenilor de la sat.

Alegeri

5 octombrie 2010 | 
Ruslan Bîrladeanu, membru al Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat a ţinut o conferinţă de presă la sediul PSD, pe tema “Nemodernizarea CET — o noua povară pentru locuitorii mun. Chişinău”, în cadrul căreia a declarat că în ultimii 20 de ani, nicio guvernare din Republica Moldova nu s-a ocupat de sectorul termoenergetic şi de cel comunal, au acumulat datorii imense, iar în ultimii 4 ani toată povara nemodernizării acestor sectoare o poartă locuitorii mun. Chişinău. Potrivit lui Bîrlădeanu, problema creşterii tarifelor este din cauza utilajului sectorului termoenergetic învechit, precum şi din cauza incompetenţei Guvernului Republicii Moldova. Partidul Social Democrat a elaborat Programul Naţional de micşorare a tarifelor ce constă din două componente de bază: modernizarea sectorului termoenergetic şi modernizarea sectorului comunal, care urmează să fie realizat în următorii 4 ani de viitorul Guvern al Republicii Moldova, care va reduce facturile de 2 ori.

Administraţie publicăDrepturile şi libertăţile omuluiPolitici tarifare

27 septembrie 2010
Liderul PSD, Victor Şelin, a convocat o conferinţă de presă, în cadrul căreia a propus Partidului Comuniştilor să semneze după alegeri un Memorandum privind crearea unei coaliţii parlamentare, care să-l aleagă pe el în funcţia de prim-ministru, pe reprezentantul PCRM în calitate de speaker iar candidatura preşedintelui va fi coordonată de ambele partide. De asemenea, Memorandumul conţine şi propunerea de a semna Tratatul de bază de prietenie şi colaborare între Moldova şi România şi Acordul privind frontiera de stat între RM şi România; extinderea listei partenerilor strategici prin includerea alături de UE, Rusia, SUA a unor ţări precum Belarus, Kazahstan, Ucraina şi China; aderarea la Uniunea Vamală “Rusia-Belarus-Kazahstan”; implementarea noii concepţii a agriculturii; menţinerea taxei zero la impozitul pe venitul reinvestit; adoptarea legii privind minimul de existenţă garantat. Şelin a spus că PSD va insista asupra semnării acordului pînă la lansarea campaniei electorale “dacă totuşi nu vom crea cu comuniştii o majoritate, care să fie capabilă să aleagă premierul, preşedintele parlamentului şi şeful statului, atunci noi nu vom tergiversa procesul şi ne vom înţelege cu alte partide din Parlament”, a spus preşedintele PSD.

AlegeriRelaţii interpartinice

24 septembrie 2010
Trucul Partidului Democrat în Parlament în legătură cu proiectul de lege privind majorarea pensiilor şi promisiunea ulterioară a premierului Vladimir Filat de a prezenta legea privind susţinerea populaţiei social-vulnerabile fac parte din scenariul comun al partidelor din Alianţa pentru Integrare Europeană, care încearcă să ascundă proiectul de lege a bugetului pentru anul 2011, de această părere este secretarul general al Partidului Social Democrat, Sergiu Coropceanu, expusă în cadrul unei conferinţe de presă. El a spus că guvernarea nu poate prezenta cetăţenilor care sunt sursele de formare a bugetului de stat pentru anul viitor, deoarece “pe parcursul întregului an 2010 economia nu a lucrat şi nici nu a generat aceste surse”. Totodată, Coropceanu consideră că prezentarea bugetului în condiţii preelectorale la fel poate avea o tentă electorală, dar a spus că AIE a avut la dispoziţie suficient timp pentru a elabora şi legea privind susţinerea populaţiei social-vulnerabile, şi legea bugetului pentru anul 2011.

Atitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentalePolitici tarifare

23 septembrie 2010
Liderul Partidului Social Democrat, Victor Şelin şi Ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Valeri Kuzmin, au avut o întrevedere la sediul PSD, în cadrul căreia s-a discutat despre situaţia preelectorală din ţară şi strategiile postelectorale ale partidului. Potrivit unui Comunicat de presă al PSD, Victor Şelin a informat diplomatul rus despre faptul, că în perioada 11–14 septembrie a prezentat oficialilor europeni noul model de dezvoltare economică a Republicii Moldova, care trebuie să devină o punte de integrare a economiilor europene cu cele ale ţărilor membre CSI; model, care urmează să fie prezentat şi ţărilor membre CSI. De asemenea, Şelin a informat despre faptul, că Partidul Social Democrat va merge de unul singur în campania electorală iar în viitorul Parlament, PSD va opta pentru constituirea unei coaliţii de centru stânga pe baza unor principii transparente şi discuţii publice.

AlegeriAtitudinea faţă de guvernareColaborarea internaţională

20 septembrie 2010
Ruslan Bîrlădeanu, membrul Consiliului naţional al Partidul Social Democrat, a ţinut o conferinţă de presă, în cadrul căreia a declarat că tentativa Guvernului de a vinde SA “Răut”, “Vibropribor”, fabrica de bijuterii din Chişinău “Giuvaier” şi alte întreprinderi strategice este sortită eşecului, căci obiectele sunt scoase la licitaţie “în toiul crizei politice şi economice”, precum şi în campania electorală. “Partidul Social Democrat se adresează către membrii Alianţei pentru Integrare Europeană să oprească procesul de privatizare, pentru că aceasta se prezintă ca o indiferenţă pentru investitori şi o neîncredere a populaţiei”. Potrivit lui Bîrlădeanu, dacă Guvernul va reuşi totuşi să vîndă aceste fabrici “la un preţ mizer”, atunci noul investitor le va distruge, căci acesta ar putea fi interesat doar de clădirile care le aparţin, şi nu producţie în sine. În acest sens, PSD a chemat Alianţa pentru Integrare Europeană “să plece şi să-i cedeze locul de conducere”, căci “partidul are un plan de măsuri anticriză, de dezvoltare a ţării şi de relansare a economiei”.

Atitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omuluiPolitici guvernamentale

17 septembrie 2010
Partidul Social Democrat cere demisia primarului Chişinăului, Dorin Chirtoacă deaorece “ocupînd o funcţie pe care trebuie s-o exercite în interesul locuitorilor capitalei, îşi ignoră obligaţiunile, activînd exclusiv în interesul Partidului Liberal, al cărui vicepreşedinte este”, despre aceasta au declarat în cadrul unei conferinţe de presă, liderii PSD. “Locuitorii capitalei au rămas doar cu promisiunile anului 2007. Arhitectura oraşului a devenit un cimitir multicolor, construcţiile apărînd ca ciupercile după ploaie, fără un plan urbanistic detaliat la nivel de cartier. Rămînem cu drumuri stricate, blocuri nereparate, tarife majorate, sistem de canalizare rămas doar ca denumire, pentru că străzile din capitală în timp de ploaie se transformă în piste de decolare, iar maşinile în avioane acvatice”, se arată în declaraţia de presă. În opinia PSD, în situaţia în care actuala conducere a capitalei nu acţionează în interesul locuitorilor unica soluţie pentru dl Chirtoacă de a-şi demonstra calităţi de adevărat şi responsabil politician, de adevărat bărbat, este prezentarea demisiei sale din funcţia pe care o ocupă.

Administraţie publicăAtitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentale

15 septembrie 2010
Partidul Social Democrat cere celor patru partide din AIE să nu dezinformeze cetăţenii privind integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi obţinerea regimului liberalizat de vize cu UE, despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Secretarul general al PSD, Sergiu Coropceanu. “Aflat într-o vizită de lucru la Bruxelles, preşedintele PSD, Victor Şelin, a avut întîlniri cu mai mulţi oficiali europeni, inclusiv cu preşedintele Consiliului Uniunii Europene, Yves Leterme. În urma discuţiilor, oficialii europeni au rămas nedumeriţi de faptul că AIE dezinformează cetăţenii ţării şi spune că Moldova a semnat un Acord de asociere cu UE, care, chipurile, ar permite obţinerea în cel mult 1,5 ani a unui regim liberalizat de vize cu UE”, a spus Coropceanu. Potrivit lui, oficialii europeni au reiterat că Moldova nu a semnat un Acord de asociere cu UE, dar un Acord în cadrul parteneriatului estic valabil pînă în 2013, semnarea unui Acord de asociere cu UE ar putea începe abia peste trei ani, iar Moldova ar putea să se integreze în UE nu mai devreme de 10–15 ani şi asta dacă va racorda legislaţia la standardele europene.

Atitudinea faţă de guvernareColaborarea internaţionalăPolitica externă / integrare europeană

7 septembrie 2010
Secretarul General al Partidului Social Democrat, Sergiu Coropceanu, a convocat o conferinţă de presă, în cadrul căreia a fost expusă Poziţia PSD faţă de deciziile Alianţei pentru Integrare Europeană din 6 septembrie 2010. El a menţionat faptul că “doar la o zi de la desfăşurarea referendumului constituţional, asistăm în continuare la o buimăceală a populaţiei de către partidele membre ale Alianţei pentru Integrare Europeană. În situaţia când liderii AIE trebuie să ia atitudine faţă de neîncrederea exprimată de populaţie în cadrul desfăşurării referendumului constituţional, aceştia încearcă să transfere responsabilitatea proprie pe seama altcuiva”. De asemenea, Sergiu Coropceanu consideră că “AIE intenţionează să micşoreze perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, pentru ca partidele extraparlamentare să nu reuşească să-şi transmită mesajul alegătorilor, iar electoratul obosit să nu iasă la vot”. Partidul Social Democrat cere Preşedintelui interimar dl Mihai Ghimpu să ia atitudine de dorinţa cetăţenilor şi să dizolve actualul Parlament anunţând data alegerilor parlamentare anticipate.

AlegeriAtitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omului

20 august 2010
Partidul Social Democrat a expediat Procuraturii Generale o sesizare prin care îi cere să iniţieze cercetarea penală a preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, pe care îl acuză de uzurparea puterii de stat şi menţinerea forţată a puterii, despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă secretarul general al PSD, Sergiu Coropceanu. El a menţionat că motiv pentru aceasta constituie faptul că începînd cu data de 16 iunie 2010, Mihai Ghimpu menţine forţat puterea în stat şi nu doreşte să dizolve Parlamentul şi să declare alegeri parlamentare anticipate. “Actuala Constituţie prevede că în cazul în care în al doilea tur nu este ales noul preşedinte al ţării, presedintele în exerciţiu este obligat să declare alegeri repetate. Ţinînd cănt să Parlamentul nu poate fi totuşi dizolvat de două ori pe an, obligaţiunea de a dizolva Parlamentul a survenit după data de 16 iunie, la un de la dizolvarea anterioară a Legislativului”, susţine Coropceanu, care declară că “această obligaţiune nu a fost respectată de Mihai Ghimpu”.

Atitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omului

4 august 2010
Partidul Social Democrat a organizat o conferinţă de presă, cu genericul “Despre responsabilitatea politică a statului în faţa vinificatorilor Moldovei şi despre căile de ieşire din actuala criză”, în cadrul căreia au venit cu propunerea de a fi introduse mecanismele de reglementare ale statului în ramura vinicolă, în acest sens, propunerea cuprinde cîteva etape: cu acordul proprietarilor întreprinderilor vinicole de a cumpăra activele lor la preţ negociabil cu scopul de a participa la efectuarea achitărilor reciproce ale întreprinderilor privind obligaţiunile lor şi în scopul compensării profitului pierdut. Printre măsurile propuse de partid se numără şi constituirea unei Corporaţii de stat pentru producerea şi desfacerea producţiei vinicole cu atragerea unor manageri experimentaţi, creînd şi condiţii de cointeresare materială pentru ei, totodată se menţionează şi promovarea producţiei vinicole moldoveneşti pe piaţa din China. De asemenea, PSD pledează pentru constituirea unei comisii parlamentare privind investigarea urmărilor survenite în urma interzicerii importului producţiei vinicole moldoveneşti pe piaţa Federaţiei Ruse.

Atitudinea faţă de guvernareColaborarea internaţională

3 august 2010
Planul de acţiuni semnat de Comandantul trupelor de carabinieri din Republica Moldova şi Jandarmeria României are drept scop apropierea şi apoi o integrare a structurilor Moldovei în cele ale României, că însuşi Planul de acţiuni, esenţa şi implementarea acestuia a rămas secretizat, despre aceasta a declarat într-o conferinţă de presă secretarul general al PSD, Sergiu Coropceanu. Potrivit lui, Planul de acţiuni, semnat la 27 iulie 2010, pune în pericol neutralitatea Republicii Moldova, în acest sens PSD solicită Guvernului să facă public conţinutul Planului de acţiuni semnat între Comandantul trupelor de carabinieri din Republica Moldova şi Inspectorul General al Jandarmeriei Române şi să explice cetăţenilor prevederile acestuia.

Atitudinea faţă de guvernareColaborarea internaţionalăSecuritate naţională

2 august 2010
În Republica Moldova reiderismul s-a extins la scară naţională, iar acestui fenomen trebuie să i se pună o barieră, despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Şelin. El a spus că cetăţenii nu au cunoştinţe destule şi o experienţă suficientă pentru a se folosi de proprietatea lor privată. “Reiderii moldoveni au preluat experienţa de la reiderii experimentaţi şi abili din SUA, unde oamenii de afaceri şi juriştii realizează atacuri reider prin metoda absorbţiei companiilor, creării artificiale de datorii creditoare, disputării rezultatelor privatizării şi prin alte scheme legale. O altă sursă de experienţă pentru reiderii moldoveni sunt ţările CSI, unde reiderismul are un caracter criminal, unde se practică cumpărarea judecătorilor, a funcţionarilor de stat, a organelor de drept, la fel, şantajul şi chiar agresiunea fizică”, a spus Şelin. Potrivit lui, în Moldova cea mai largă manifestare a reiderismului se observă în ramura agriculturii.

Domeniul socio-culturalDrepturile şi libertăţile omuluiPolitici guvernamentale

15 iulie 2010
Partidul Social Democrat din Moldova este dispus să ofere gratis Primariei mun. Chişinău proiectul lor de reconstrucţie şi reamenanajare a parcului “Valea Morilor” în valoare de 2 mil. lei, iar planul de lucru va fi oferit primăriei drept cadou, despre aceasta a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă de la Infotag, secretarul general al PSD, Sergiu Coropceanu. “Primarul Dorin Chirtoaca a semnat contractul cu firma de transport «Autocomtrans», ştiind că această firmă este doar o companie de transport, care nu deţine utilaje necesare pentru a efectua lucrările. Timp de trei ani nu s-a întreprins nimic, iar acum primarul ne promite că va fi apă în lac pînă la sfîrşitul anului, lucru care este imposibil atît din punct de vedere tehnic, cît şi practic”, a spus Coropceanu. El a precizat că proiectul de reconstrucţie a parcului “Valea Morilor” propus de PSD prevede reconstrucţia plajei, a parcului pentru copii, a teatrului de vară, precum şi construcţia unui aquaparc, restaurant, cafenele, a unor havuzuri pe scări şi a unui complex sportiv.

Administraţie publicăDomeniul socio-culturalPolitici guvernamentale

13 iulie 2010
Partidul Social Democrat din Moldova îndeamnă populaţia să boicoteze referendumul planificat pentru 5 septembrie 2010, în cadrul căruia urmează să fie modificat articolul 78 din Constituţie privind alegerea şefului statului, despre aceasta a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă de la Infotag, secretarul general al formaţiunii, Sergiu Corobceanu. El a dat citire unei declaraţii în care se spune că “prin decizia de organizare a referendumului, şi ulterior, prin desfăşurarea alegerilor prezidenţiale se încearcă de fapt menţinerea ilegală la putere a actualului Parlament”. Corobceanu a anunţat că PSD dă start campaniei “Moldova Independenta”, care are drept scop informarea cetăţenilor despre pericolul care poate veni în urma acceptării de către cetăţeni a noilor norme de validare a referendumului. El a informat că în cadrul campaniei PSD va face un apel pentru partidele extraparlamentare şi parlamentare de opoziţie pentru a-şi uni eforturile cu scopul de a nu permite ca soarta Republicii Moldova să fie decisă de ambiţiile anumitor lideri politici.

AlegeriAtitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omului

12 iulie 2010
Partidul Social Democrat din Moldova consideră că ministrul economiei, Valeriu Lazăr, nu face faţă atribuţiilor sale şi nu este competent în domeniul atragerii investiţiilor străine, despre aceasta a declarat membrul Consiliului Naţional al PSD, Ruslan Bîrlădeanu, în cadrul unei conferinţe de presă la Infotag. El a amintit că, potrivit intenţiilor Ministerului Economiei şi Guvernului, de la 1 ianuarie 2012 impozitul zero pe venitul reinvestit va fi eliminat, “în rezultat Moldova va pierde atractivitatea investiţională”. “Pentru atragerea investiţiilor mari este nevoie de stabilitate, de aceea impozitul zero trebuie menţinut cel puţin 25 de ani”, a spus el. De asemenea, el a mai spus că “Uniunea Europeană nu are nevoie de vinurile moldoveneşti, de aceea Moldova trebuie să intre în Uniunea vamală comună cu Rusia, Belarus şi Kazahstan şi în perspectivă cu Ucraina”.

Atitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentalePolitici tarifare

6 iulie 2010
Partidul Social Democrat cere primarului capitalei, Dorin Chirtoacă, să rezilieze contractul cu firma italiana “Engineering Consulting”, care prevede construcţia unei fabrici de ardere a deşeurilor din municipiul Chişinău, despre aceasta a declarat în cadrul unei conferinţe de presă de la Infotag, Eduard Mutruc, membru al Consiliului Naţional PSD. El a spus că potrivit contractului încheiat, “în cazul în care deşeurile produse în Chişinău nu vor fi suficiente pentru capacitatea de lucru zilnică a fabricii, Europa îşi ia angajamentul de a furniza fabricii deşeuri industriale”. “În felul acesta Chişinăul riscă să se transforme în groapa de gunoi a Europei. Mai mult decît atît, catastrofa ecologică este inevitabilă, deoarece în procesul arderii în aer vor fi eliminate substanţe toxice pe care noi, locuitorii Chişinăului, vom fi nevoiţi să le inhalăm zilnic”, susţine Mutruc. El susţine că PSD nu poate trece cu vederea acest fapt şi cere autorităţilor rezilierea contractului.

Domeniul socio-culturalSituaţii excepţionale

2 iulie 2010
Partidul Social Democrat a organizat o conferinţă de presă, în cadrul căreia liderul partidului, Victor Şelin, a declarat că PSD poate oferi 3500 locuri de muncă pentru tineri prin intermediul proiectului “Moldova: E-commerce”. Şelin a menţionat că în baza proiectului va fi creat un internet-magazin cu produse variate, precum şi vor fi deschise cîte un magazin obişnuit în fiecare raion pentru livrarea produselor de pe site. Sistemul va permite utilizatorilor să cumpere sau să vîndă orice produs, nou sau la mîna a doua, să achite servicii comunale sau să suplinească contul telefonului mobil. “Proiectul nu este afiliat politic, aşadar, orice tînăr care are 18 ani şi cunoaşte la nivel de utilizator calculatorul poate completa ancheta de angajare pe site-ul www.dostavka.md. Ulterior, noi vom selecta şi instrui tinerii”, a menţionat Şelin. El susţine că site-ul va prezenta interes, deoarece “preţurile propuse de internet-magazin vor fi accesibile”. Totodată, PSD susţine că va mai lansa zece proiecte care vor asigura cu loc de muncă pensionarii, studenţii, invalizii şi mamele singure.

Domeniul socio-culturalPolitici guvernamentalePolitici tarifare

28 iunie 2010
Partidul Social Democrat condamnă decretul Preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, de a declara ziua de 28 iunie Zi a ocupaţiei sovietice, acestea au fost spuse de către liderii PSD în cadrul unei conferinţe de presă la Infotag. Secretarul general al PSD, Sergiu Coropceanu, a menţionat că scopul acestui decret este de a diviza societatea şi de a crea tensiuni în rîndurile cetăţenilor. “Asemenea situaţii s-au creat şi la 9 mai, atunci cînd veteranii Armatei Române au fost plasaţi pe aceeaşi treaptă cu cei ai Armatei Sovietice. Decretul lui Mihai Ghimpu este impresia lui personală cu privire la ceea ce s-a întîmplat pe 28 iunie 1940”, a spus Coropceanu. Totodată, preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Şelin, a declarat că prin acţiunile sale fiecare componentă a Alianţei de guvernare se luptă pentru electoratul său iar semnarea decretului “este o încercare de a demonstra că strămoşii noştri au fost cetăţeni români”. De asemenea, presedintele PSD s-a adresat partidelor parlamentare cu propunerea ca acestea să anuleze decretul lui Mihai Ghimpu în cazul în care acest lucru nu se va întîmpla, există riscul ca oamenii să iasă în stradă, fapt care ar putea duce la evenimente similare celor din 7 aprilie 2009, consideră Şelin.

Atitudinea faţă de guvernareDomeniul socio-culturalDrepturile şi libertăţile omului

23 iunie 2010
Partidul Social Democrat din Moldova a organizat o conferinţă de presă, în incinta Agenţiei Infotag, în cadrul căreia liderul partidului, Victor Şelin, a declarat că PSD a lansat Proiectele naţionale pentru crearea a noi locuri de muncă, plan care la etapa iniţială conţine 10 proiecte, a căror lansare va asigura cu locuri de muncă mii de şomeri. Potrivit lui, proiectele sînt susţinute de calcule financiar-economice concrete, de perspective investiţionale şi de posibilităţi reale de livrare a producţiei autohtone pe pieţele de desfacere internaţionale. “Graţie acestor proiecte vom reuşi să creăm în Moldova circa 600 mii de locuri de muncă, inclusiv să restabilim 300 mii de locuri de muncă în agricultură”, a mai spus Şelin.

Domeniul socio-culturalPolitici guvernamentalePolitici tarifare

21 iunie 2010
Partidul Social Democrat îi cere preşedintelui interimar Mihai Ghimpu să dizolve Parlamentul, să numească data alegerilor parlamentare anticipate şi să continue soluţionarea problemelor în noul Parlament ales în mod legal, despre aceasta a anunţat secretarul general al PSD, Sergiu Coropceanu, în cadrul unei conferinţe de presă la Infotag. El a spus că au fost create toate premisele pentru a considera ca “în Moldova s-a instalat uzurparea puterii, cînd o singură persoană hotărăşte totul aşa cum vrea ea”. Coropceanu afirmă că planurile de desfăşurare a referendumului “sînt o posibilitate a celor patru partide din Alianţa pentru Integrare Europeană de a desfăşura o campanie electorală din contul mijloacelor statului”. Totodată el a propus ca cele 50 mil. lei, necesari pentru desfăşurarea referendumului, să fie direcţionaţi spre soluţionarea problemelor stringente ale statului. De asemenea, Sergiu Coropceanu afirmă că prin acţiunile sale, Alianţa de guvernare creează premise pentru revenirea la conducere a Partidului Comuniştilor, deoarece “prin inconsecvenţa şi prin atitudinea sa faţă de problemele social-economice ale cetăţenilor, aceştia din urmă sînt nevoiţi să aleagă între trecut şi prezent, fără dreptul de a alege viitorul lor”.

AlegeriAtitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentale

16 iunie 2010
Partidul Social Democrat din Moldova a organizat o masă rotundă cu genericul “Constituirea Sindicatelor Naţionale ale Muncii şi Protecţiei Sociale — un imperativ determinat de situaţia social-economică din Republica Moldova”, eveniment care a avut loc în incinta hotelului Jolly Alon. În cadrul discuţiilor, Victor Şelin, Preşedintele PSD, a menţionat, că legitimitatea constituirii noilor sindicate se conţine în Legea cu privire la Sindicate, adoptată de Parlament la 7 iulie 2000, conform căreia “Persoanele, care nu lucrează sau care au pierdut locul de muncă, la fel şi cei care desfăşoară în mod legal o activitate de muncă individuală, pot, la alegere, să constituie un sindicat”. Potrivit vorbitorilor, PSD îşi asumă obligaţia de a ajuta la constituirea noilor sindicate şi este dispus să susţină pe deplin procesul de constituire al noilor sindicate, acordând grupelor de iniţiativă ajutor metodic, informaţional, organizatoric, tehnic şi consultativ juridic pentru ca, în aşa mod, noua organizaţie să poată începe să activeze în condiţii adecvate. De asemenea, în cadrul Mesei rotunde a fost adoptată decizia de creare a Grupului de Iniţiativă pentru constituirea Sindicatelor Independente ale Neangajaţilor, Muncii şi Protecţiei Sociale, grup care şi-a propus ca spre finele lunii iulie curent să fie convocat Congresul Naţional al Sindicatelor Independente.

Drepturile şi libertăţile omuluiPolitici guvernamentale

14 iunie 2010
Partidul Social Democrat din Moldova vine cu iniţiativa creării unui Sindicat al neangajaţilor, care să protejeze drepturile persoanelor neangajate în cîmpul muncii, despre aceasta a declarat Secretarul General al PSD, Sergiu Corobceanu, în cadrul unei conferinţe de presă la Infotag. El a spus că partidul nu poate rămîne indiferent faţă de oamenii rămaşi fără protecţie şi ajutor din partea statului, precizînd că actualele sindicate exprimă doar interesele cetăţenilor angajaţi în cîmpul muncii. Potrivit lui Corobceanu, printre principalele atribuţii ale Sindicatului neangajaţilor se numară participarea în toate comisiile guvernamentale cu privire la elaborarea documentelor de politici pentru asigurarea drepturilor populaţiei, monitorizarea resurselor financiare disponibile pentru ajutorarea cetăţenilor. El susţine că pentru a facilita procesul de constituire a organizaţiilor primare ale Sindicatului neangajaţilor, PSD va pune la dispoziţie sediile organizaţiilor sale teritoriale, astfel ca “în cel mult două luni să organizăm şi adunarea de constituire a Sindicatului”, a mai spus Corobceanu.

Atitudinea faţă de guvernareDrepturile şi libertăţile omuluiPolitici guvernamentale

25 mai 2010
Partidul Social Democrat a organizat o conferinţă de presă la Agenţia Infotag, în cadrul căreia au prezentat un proiect de lege privind stabilirea minimului de existenţă şi asigurarea protecţiei sociale, pe care intenţionează să-l propună Parlamentului spre aprobare pînă la data de 16 iunie 2010, în care se propune ca pensia minimă garantată de stat să fie majorată pînă la 1137 lei începînd cu 1 iulie 2010. “Totodată, propunem ca pentru persoanele apte de muncă să fie stabilit un salariu minim de 1410 lei, pentru copiii în vîrsta de pînă la 6 ani — de 1205, iar pentru copiii în vîrstă de la 6 la 18 ani — 1471 lei. Nu este vorba de pensii de 300 euro sau de salarii de 500 euro, ci de asigurarea unui minim de existenţă, care să permită cetăţenilor să ducă un trai decent”, a spus Ruslan Bîrlădeanu, membru al Consiliului Naţional al PSD, care consideră că mai întîi de toate statul trebuie să investească în faptul ca cetăţenii să nu moară de foame şi abia după aceea în proiecte investiţionale.

Domeniul socio-culturalPolitici guvernamentalePolitici tarifare

24 mai 2010
Posibilitatea de a elimina barierele vamale dintre Republica Moldova şi Ucraina a fost subiectul principal al discuţiilor de săptămîna trecută la Kiev dintre conducerea Partidului Social Democrat din Moldova şi Partidul Regiunilor din Ucraina, despre aceasta a anunţat preşedintele PSD, Victor Şelin, într-o conferinţă de presă la Agenţia Infotag. El a declarat că partidul pe care îl conduce va face tot posibilul pentru ca produsele moldoveneşti să poată circula liber pe piaţa de consum a celor 250 mil. de cetăţeni ai CSI. “Acest lucru însă nu-l vom putea realiza fără permisiunea Ucrainei. La Kiev am purtat negocieri referitor la posibilităţile şi termenele în care Ucraina poate face acest pas. Ucraina a declarat că rămîne un adept al integrării europene, la fel ca şi Moldova, însă pînă ce Chişinăul şi Kievul vor semna acordul de aderare la UE, atît Partidul Regiunilor, cît şi PSD consideră că interesele economice trebuie realizate din contul spaţiului CSI, prin aderarea la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan”, a spus Şelin. El a menţionat că odată cu venirea Alianţei pentru Integrare Europeană la guvernare, relaţiile moldo-ucrainene practic “au îngheţat”, iar “Partidul Regiunilor speră că, odată ce PSD va veni la conducere, vom lucra constructiv în vederea restabilirii relaţiilor strategice ale Moldovei cu Ucraina” a mai spus Victor Şelin.

Colaborarea internaţionalăRelaţii interpartinice

Congresul XII al Partidului Social Democrat din 17 aprilie 2010
17 aprilie 2010
Pe 17 aprilie 2010, la Chişinău şi-a desfăşurat lucrările Congresul XII al Partidului Social Democrat, care urma să aleagă noua conducere a PSD, în conformitate cu art.81 din statutul partidului care stipulează că preşedintele PSD trebuie să prezinte Congresului cererea de demisie, atunci când partidul nu are reprezentare în Parlament. La Congres au participat 428 de delegaţi din diferite raioane ale ţării[]

Activitatea internă de partid

15 februarie 2010
Preşedintele Partidului Social Democrat, Dumitru Braghiş, a susţinut o conferinţă de presă la sediul partidului din str. Alexandru cel Bun 97, în cadrul căreia s-a pronunţat pentru excluderea funcţiei de preşedinte de ţară în R. Moldova. Braghiş susţine că actualele funcţii ale preşedintelui ar putea fi transmise altor organe importante din stat, iar o modificare a Constituţiei în acest sens ar pune capăt crizei politice din ţară. De asemenea, pentru asigurarea independenţei reale ale tuturor puterilor în stat, PSD propune alegerea directă şi nominală a majorităţii deputaţilor în Parlamentul RM, a membrilor Curţii Constituţionale, a preşedintelui raionului, a reprezentanţilor în Consiliul Superior al Magistraturii, a membrilor Curţii de Conturi şi a membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului.

AlegeriAtitudinea faţă de guvernarePolitici guvernamentale

4 februarie 2010
Reprezentanţi din 24 de organizaţii teritoriale ale Partidului Social Democrat, precum şi 36 de consilieri, au anunţat într-o conferinţă de presă ţinută în Sala Roz a hotelului Codru, că pleacă din partid şi aderă la Partidul Democrat condus de Marian Lupu. După ce au negociat cu liderul PSD Dumitru Braghiş comasarea partidului cu PD şi nu le-a reuşit, membrii social-democraţi au hotărât să renunţe ei la formaţiune şi să meargă în echipa lui Lupu. Astfel printr-o declaraţie semnatarii acesteia anunţă că au decis să adere la PD, întrucât “în prezent, Partidul Democrat condus de Marian Lupu reprezintă unica opţiune democratică reală capabilă să coaguleze segmentul de centru-stânga în jurul valorilor social-democrate”.

Activitatea internă de partidRelaţii interpartinice

Arhiva

2014 [1]
2013 [2]
2012 [10]
2011 [33]
2010
2009 [32]
2008 [6]
2004 [1]
2003 [2]
2002 [1]
Alegeri [29]